Litigii de muncă. Calculul indemnizației pentru concediu de odihnă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă, la data de 22.10.2021, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Aparatul de Specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani, a solicitat obligarea pârâtului:

- să recalculeze indemnizaţiile de concediu de odihnă, retroactiv pentru o perioadă de 3 ani şi pe viitor, pe toată durata contractului de muncă, până la schimbarea situaţiei de fapt şi/sau a dispoziţiilor legale incidente, prin luarea în calcul la determinarea indemnizaţiei de concediu şi a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare;

- să calculeze şi să plătească diferenţele salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită în perioada efectuării concediului de odihnă şi cea cuvenită în mod legal, în ultimii 3 ani;

- la actualizarea sumelor restante cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Pârâtul Judeţul Botoşani, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 21 ianuarie 2022, Tribunalul Botoşani a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Aparatul de Specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani, pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani. 

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi – personal contractual – ai Consiliului Judeţean Botoşani, instituţie căreia i se aplică dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:

(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

Conform dispoziţiilor din Anexa VIII A ACTULUI NORMATIV MENŢIONAT, Capitolul II, pct. I - Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administraţia publică -, art. 1:

(1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A - lit. E poate beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Prin HG nr. 569/2017 din 4 august 2017, în temeiul art. 23 din Legea-cadru, s-a aprobat Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală.

Potrivit art. 7 din acest regulament, cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), potrivit anexei la prezentul regulament.

În conformitate cu prevederile menţionate ale Legii nr. 153/2017 şi având în vedere HG nr. 569/2017, pentru perioada de interes din speţă (octombrie 2018 - ), la nivelul Consiliului Judeţean s-au emis Dispoziţia nr. 320/06.12.2017, Dispoziţia nr. 96/24.04.2019, Dispoziţia nr. 179/06.10.2020 şi Dispoziţia nr. 181/06.10.2020.

Prin aceste acte administrative s-au stabilit, pentru angajaţii din speţă, diferite procente ale sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, cu menţiuni în sensul că sporul se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii.

În cauză se solicită recalcularea indemnizaţiei de concediu pentru trei ani anteriori înregistrării acţiunii, cu luarea în calcul şi a cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, solicitare pe care pârâtul o apreciază neîntemeiată, cu argumentul că sporul în discuţie nu poate fi avut în vedere la stabilirea indemnizaţiei menţionate, deoarece se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Rezultă, din această susţinere, că pârâtul, în calitate de autoritate competentă în stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, pentru angajaţii săi, a interpretat dispoziţiile art. 7 din HG nr. 569/2017 în sensul că acestea opresc acordarea sporului în perioada concediului de odihnă, perioadă care nu reprezintă „timp efectiv lucrat”, această interpretare fiind exteriorizată prin actele administrative emise în aplicarea legii - Dispoziţia nr. 320/06.12.2017, Dispoziţia nr. 96/24.04.2019, Dispoziţia nr. 179/06.10.2020) şi Dispoziţia nr. 181/06.10.2020.

În cauză nu s-a dovedit că dispoziţiile în discuţie au fost contestate, astfel încât să se înlăture prevederile/interpretarea care a împiedicat, până în prezent, calcularea indemnizaţiei de concediu pentru angajaţii din speţă, cu luarea în calcul a sporului în discuţie, ceea ce înseamnă că identificarea directă, în pricina de faţă, a unei soluţii contrare celei aplicate de autoritatea pârâtă, ar contraveni caracterului definitiv al actelor acesteia, cu eludarea procedurii de contestare instituite prin art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Desigur, prin Decizia nr. 23/15.11.2021 – RIL, pronunţată într-o chestiune identică celei din speţă (dar cu referire la o altă categorie de salariaţi publici), ÎCCJ a statuat în sensul că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă este un spor cu caracter permanent, împrejurarea acordării sale proporţional cu timpul efectiv lucrat în acele condiţii fiind doar o modalitate de cuantificare a sporului în perioada de activitate a personalului.

Această interpretare, ca şi consecinţa necesităţii luării în calcul a sporului, la determinarea indemnizaţiei de concediu, s-ar impune şi în speţa de faţă, dar numai prin raportare la prevederile HG nr. 569/2017, în coroborare cu cele ale Codului muncii, soluţia Înaltei Curţi neavând însă un efect similar prin raportare la actele administrative individuale emise de autoritatea pârâtă.

Sunt de reţinut în acest sens prevederile art. 514 NCPC, potrivit cu care recursul în interesul legii vizează asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii. De altfel, în chiar conţinutul său şi ca argument al soluţiei finale, decizia ÎCCJ menţionată reţine împrejurarea anulării ordinului care, pentru angajaţii la care s-a referit sesizarea, înlătura posibilitatea determinării indemnizaţiei de concediu şi cu luarea în calcul a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă.

În condiţiile date, având în vedere că instanţa nu are autoritatea invalidării, în procedura de faţă, a dispoziţiilor Consiliului Judeţean Botoşani, tribunalul a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Sindicatul Salariaţilor din cadrul Aparatului de Specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a calificat în mod greșit obiectul acțiunii, în sensul că, după motivele de fapt și de drept precum și după scopul urmărit, au solicitat de fapt obligarea pârâtei la recalcularea indemnizației de concediu cu luarea în calcul a sporului pentru condiții vătămătoare, iar instanța a analizat temeinicia acordării respectivului spor în perioada concediului de odihnă.

După cum au arătat și instanței de fond, acordarea drepturilor bănești pe perioada concediului de odihnă pentru personalul contractual, este reglementată la nivel de lege, doar prin dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 10/2008, art. 7 din H.G. nr. 250/1992 și art. 150 din Codul muncii, și nicidecum prin actele administrative ale pârâtului privind stabilirea locurilor de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare.

Astfel:

•Art. 23 din O.G. nr. 10/2008 prevede:

„(1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă și la alte concedii, în condițiile legii.

(3) La determinarea indemnizației de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, și sporurile de care beneficiază, potrivit legii.

(6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.”

•Art. 7 din H.G. nr. 250/1992 stabileşte:

„(1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.”

•Art. 150 din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii impune,

„(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.”

Astfel, problema care se pune în speță este aceea a caracterului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care beneficiem în anumite condiții de muncă, în sensul că este un spor permanent sau un spor cu caracter temporar.

Or, acest aspect putea fi clarificat de către instanță, dacă analiza în concret, condițiile de acordare a acestui spor salarial stabilit în favoarea salariaților.

Potrivit Dispozițiilor nr. 320 din 06.12.2017 și nr. 179 din 06.10.2019 ale Președintelui Consiliului Județean Botoșani, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă personalului din aparatul de specialitate și permanent de lucru al Consiliului Județean Botoșani, atât funcționarilor publici cât personalului contractual.

La art. 4, respectiv art. 2, din aceste dispoziții se prevede că sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiții Ia locurile de muncă stabilite.

Aceeași prevedere se regăsește și la art. 6 din Anexa la H. G. nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administraţie” din administrația publică locală: „Personalul altor instituții, precum și personalul din alte compartimente din aceeași instituție, care își desfășoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă prevăzut la locurile de muncă respective, proporțional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.”

Prin urmare, actele administrative de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare au fost emise în conformitate cu prevederile legale, nefiind motive să fie contestate cum greșit a apreciat instanța de fond.

Or, așa cum rezultă din dispozițiile de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, acordarea acestui drept salarial este condiționată numai de desfășurarea activității în sediile Consiliului Județean Botoșani, fără a se impune alte condiții.

Singura condiție pentru acordarea sporului este ca salariații - personal contractual să desfășoare raporturile de muncă la sediul Consiliului Județean Botoșani, fără nici o legătură cu vreun specific al atribuțiilor sau prestarea acestora în anumite compartimente.

Consideră, în acord cu prevederile Directivei 2003/88/CE și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 26 iunie 2001, C-173/99, BECTU, paragraful 47; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, cauzele conexate C-350/06 și C-520/06, Schultz-Hoff și alții, paragrafele 22-25 și 60; Hotărârea din 22 noiembrie 2011, C-214/10, KHS AG, paragraful 31) că prevederile art. 4 din Dispozițiile nr. 320 din 06.12.2017 și ale art. 2 din Dispoziția nr. 179 din 06.10.2019 nu justifică excluderea din indemnizația de concediu a sporurilor care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat, pe bază de pontaje.

Astfel, nu se poate considera că, în speță, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare nu ar fi considerat un spor cu caracter permanent, în condițiile în care acordarea lui este condiționată pur și simplu de prezența la serviciu, fiind încasat în mod regulat de către salariați, în considerarea specificului muncii purtate.

Odată lămurit acest aspect, în acord cu considerentele Deciziei nr. 23 din 15.11.2021 a Î.C.C.J., potrivit cărora: „sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent și scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale polițiștilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remunerația globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu și din indemnizația ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă,” solicită admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Deşi legal citat, pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 N.C.P.C., stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea reţine următoarele:

În fapt, apelanții - reclamanţii sunt angajaţi – personal contractual – ai Consiliului Judeţean Botoşani, instituţie căreia i se aplică dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

De asemenea, conform dispoziţiilor din Anexa VIII a lg. nr. 153/2017, Capitolul II, pct. I - Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administraţia publică - art. 1:

(1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A - lit. E poate beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Prin HG nr. 569/2017 din 4 august 2017, în temeiul art. 23 din Legea-cadru, s-a aprobat Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală.

Potrivit art. 7 din acest regulament: Cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), potrivit anexei la prezentul regulament.

În conformitate cu prevederile menţionate ale Legii nr. 153/2017 şi având în vedere HG nr. 569/2017, pentru perioada de interes din speţă (octombrie 2018 - prezent), la nivelul Consiliului Judeţean Botoşani s-au emis Dispoziţia nr. 320/06.12.2017, Dispoziţia nr. 96/24.04.2019, Dispoziţia nr. 179/06.10.2020 şi Dispoziţia nr. 181/06.10.2020.

Prin aceste acte administrative s-au stabilit, pentru angajaţii din speţă, diferite procente ale sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, cu menţiuni în sensul că sporul se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii.

***

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că în cauză nu s-a dovedit că dispoziţiile în discuţie au fost contestate, astfel încât să se înlăture prevederile/interpretarea care a împiedicat, până în prezent, calcularea indemnizaţiei de concediu pentru angajaţii din speţă, cu luarea în calcul a sporului în discuţie, ceea ce înseamnă că identificarea directă, în pricina de faţă, a unei soluţii contrare celei aplicate de autoritatea pârâtă, ar contraveni caracterului definitiv al actelor acesteia, cu eludarea procedurii de contestare instituite prin art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Deși prima instanță a expus dispozitivul Deciziei ICCJ nr. 23 din 15.11.2021 – RIL, care a statuat în sensul că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă este un spor cu caracter permanent, împrejurarea acordării sale proporţional cu timpul efectiv lucrat în acele condiţii fiind doar o modalitate de cuantificare a sporului în perioada de activitate a personalului, s-a apreciat că soluţia Înaltei Curţi nu are un efect similar prin raportare la actele administrative individuale emise de autoritatea pârâtă, acte administrative cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării.

Astfel că, problema care trebuie dezlegată în prezenta analiză este aceea a efectelor Deciziei ICCJ nr. 23 din 15.11.2021 – RIL, în contextul necontestării actelor administrative care au stabilit, pentru angajaţii din speţă, diferite procente ale sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, cu menţiuni în sensul că sporul se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii.

În primul rând, analiza trebuie să plece de la constatarea că în cuprinsul Dispoziţiilor emise de Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani nu se face nicio menţiune în sensul că la determinarea indemnizaţiei de concediu nu se va lua în calcul şi cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, arătându-se doar că sporul va fi acordat proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii.

Contrar argumentelor primei instanţe, curtea arată faptul că dispozitivul deciziei pronunţate în recurs în interesul legii (la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective) nu condiţionează luarea în calcul a sporurilor, de anularea ordinelor (acte administrative) prin care s-au stabilit condiţiile de acordare a respectivelor sporuri.

Mai mult, interpretarea Dispoziţiilor emise de Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani prin care se arată că sporul se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii, trebuie să se facă în sensul că acest spor trebuie luat în considerare la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în ultimele luni anterioare celei în care este efectuat concediul. Că aceasta este interpretarea corectă rezultă din faptul că perioada concediului de odihnă este intrinsec legată de activitatea desfăşurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinată să asigure refacerea capacităţii de muncă.

În acest sens, sunt relevante considerentele Deciziei ICCJ nr. 23 din 15.11.2021 - RIL pronunţată într-o chestiune identică celei din speţă (dar cu referire la o altă categorie de salariaţi publici - poliţiştii de penitenciare):

106. Aşa fiind, întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfăşurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinat să asigure refacerea capacităţii de muncă afectate – între altele – de condiţiile de muncă, este firesc ca şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

107. De asemenea, prin aplicarea în acest sens a prevederilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii se asigură egalitatea de tratament între poliţiştii de penitenciare în ceea ce priveşte drepturile băneşti aferente concediului de odihnă, sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase urmând să se regăsească în indemnizaţia de concediu, proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. (...)

114. Soluţia includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii de penitenciare este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE). (...)

116. În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat într-o bogată jurisprudenţă (Hotărârea din 26 iunie 2001, C-173/99, BECTU, paragraful 47; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, Schultz-Hoff şi alţii, paragrafele 22-25 şi 60; Hotărârea din 22 noiembrie 2011, C-214/10, KHS AG, paragraful 31; Hotărârea din 12 iunie 2014, C-118/13, Bollacke, paragrafele 20-21; Hotărârea din 16 martie 2006, cauzele conexate C-131/04 şi C-257/04, Robinson-Steele şi alţii, paragrafele 48-51; Hotărârea din 15 septembrie 2011, C-155/10, Williams şi alţii, paragrafele 20-25; Hotărârea din 13 decembrie 2018, C-385/17, Torsten Hein, paragrafele 33- 34) că:

(i) dreptul la concediul anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, căreia articolul 6 alineatul (1) TFUE îi recunoaşte aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor şi trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită,

(ii) expresia “concediu anual plătit” ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificaţie faptul că, pe durata «concediului anual» în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus, (…) obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu fiind acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă şi

(iii) deşi structura remuneraţiei obişnuite a unui lucrător, ca atare, intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului, (…), de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea, astfel că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei globale a lucrătorului, (…), trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual.

117. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a mai decis că, deşi articolul 7 din Directiva 2003/88 nu oferă nicio indicaţie expresă în ceea ce priveşte remuneraţia la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual, fiind un text de la care această directivă nu permite să se deroge, rezultă că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni şi că acest drept la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz-Hoff şi alţii, cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, paragrafele 22 şi 54).

118. Potrivit Hotărârii din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Williams şi alţii, paragrafele 19-28, pe durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88/CE, remuneraţia trebuie menţinută. Altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită şi pentru această perioadă de repaus, întrucât obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul în timpul concediului de odihnă într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă.

119. Atunci când remuneraţia primită de un lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remuneraţiei obişnuite şi, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică. Recunoscând că structura remuneraţiei specifice a unui lucrător intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea. (...)

122. Aplicând aceste repere problemei de drept sesizate, este evident că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent şi scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu şi din indemnizaţia ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă.

***

Deşi Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul curţilor de apel (23 - 24 septembrie 2021, Iaşi) este anterioară Deciziei ICCJ nr. 23 din 15.11.2021 - RIL, se poate constata că aceeași problemă de drept a fost analizată şi cu ocazia acelei întâlniri (referindu-se însă la personalul contractual pentru care sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare a fost stabilit prin Dispoziţie a Primarului), concluzionându-se că: stabilirea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare atrage automat, în virtutea reglementărilor legale imperative (art. 150 alin. 1 şi 2 Codul Muncii), interpretate în lumina jurisprudenţei CJUE pe marginea art. 7 din Directiva 2003/88/CE, luarea în calcul a acestuia la calcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă (...). Instanţa, pe cale incidentală, poate să nu recunoască efectele juridice produse de o prevedere nelegală a unui regulament intern asupra contractului individual de muncă respectiv, în cauza analizată, a regulamentului de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, aprobat prin dispoziţie a primarului, chiar necontestată.

Ca urmare, curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat, în totalitate, sentința nr. 84/21.01.2022 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în sensul că: a admis, în parte, acțiunea formulată și a obligat pârâtul intimat să recalculeze pentru reclamanții în cauză indemnizația de concediu de odihnă, începând cu data de 22.10.2018 și până la data pronunțării, în sensul luării în calcul și a sporului pentru condiții periculoase/vătămătoare, în situația în care în perioada dată au fost beneficiari ai unui atare spor; a obligat pârâtul intimat la plata diferențelor astfel rezultate, diferențe ce se vor actualiza cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data scadenței și până la data plății efective.

Domenii speta

Spete similare