Contracte. Actiune revocatorie. Data de la care curge termenul de prescriptie de un an prevăzut de art. 1564 Cod civil

Decizie 703 din 20.10.2020


Potrivit art. 1564 Cod civil, momentul de la care curge termenul de prescripţie de un an este momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat iar prejudiciul creditorului constă în faptul ca debitorul şi-a provocat sau si-a mărit o stare de insolvabilitate existenta prin incheierea actului.

 Faptul că recurenţii pârâţi au încheiat un contract de vânzare- cumpărare nu presupune ca, automat, creditorul a fost si prejudiciat pentru că, actul fiind cu titlu oneros, in schimbul vânzarii terenului, debitorul a primit o suma de bani din care creditorul s-ar fi putut indestula sau debitorul putea avea alte bunuri mobile sau imobile in proprietate din care creditorul se putea indestula.

Momentul la care intimata reclamanta creditoare a cunoscut prejudiciul este  momentul la care, începând  executarea silită a creanței certe deținute împotriva recurentului pârât debitor, intimata creditoare a constatat că acest debitor și-a creat starea de insolvabilitate şi că nu mai are bunuri care să poată fi executate silit.

 - art. 1562 Cod civil

-art. 1564 Cod civil

Asupra recursului de faţă;

Prin  sentinţa civilă nr. 1915/20.02.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei .. şi a fost respinsă acţiunea revocatorie formulată de reclamanta .., în contradictoriu cu pârâţii A,B,C, ca prescrisă.

A fost obligată reclamanta către pârâţi la plata sumei de 1785  lei, cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia 2460/23.12.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj a fost, a fost anulată sentinta şi trimisă cauza spre rejudecare, pe fond, la Judecătoria Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a arătat că titularul acțiunii revocatorii este creditorul care are o creanță certă împotriva debitorului ce a consimțit la o diminuare considerabilă, frauduloasă și prejudiciabilă a patrimoniului său.

Art. 1563 și art. 1564 C.civil condiționează introducerea acțiunii de caracterul cert al creanței creditorului-reclamant (condiție de fond a acțiunii), într-un termen care curge de la momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Cele două momente sunt interdependente.

Or, a apreciat instanţa de apel, prejudiciul nu a fost cunoscut și nici nu trebuia cunoscut la data încheierii actului juridic de către debitor, ci în momentul la care, trecând la executarea silită a creanței certe deținute împotriva acestuia consfințită prin sentința civilă nr. .....2016 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă la data de 31.01.2017, a constatat că debitorul și-a creat starea de insolvabilitate.

S-a mai arătat că, într-o cauza in care s-a pus aceeasi problema de drept, Curtea de Apel Secția a II-a Civilă, prin Decizia nr........../.2019 a dezlegat în acest sens problema prescripției dreptului la acțiunea revocatorie între aceleași părți, privind un alt act juridic considerat fraudulos de către apelanta din cauza de față, reţinând că acțiunea a fost promovată în mai puțin de un an de la data la care creditoarea a cunoscut că debitorul său și-a creat starea de insolvabilitate și deci că acțiunea revocatorie nu s-a prescris.

Apreciind că şi în speța de față situația este aceeași ( același titlu executoriu și același debitor, numai terțul dobânditor fiind diferit), Tribunalul a apreciat că dezlegarea dată de Curtea de Apel este pe deplin opozabilă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii.

 În motivarea recursului, recurenţii pârâţi au susţinut că solutia este nelegala si se afla sub incidenat disp art 488 alin1 pct 8 cpc.

 Au arătat recurentii pârâţi că,  sub aspectul termenului de prescriptie al actiunii in cauză operează disp art 1564 Cod civil potrivit cu care actiunea revocatorie se prescrie in termen de un an de zile de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoască prejudiciul din actul încheiat.

Au susţinut recurenţii că,  din interpretarea acestor dispozitii, data la care a inceput sa curga termenul de prescriptie este data intabularii vânzarii in Cartea Funciara.

 Recurentii au definit actiunea pauliana si au arătat ca obiectul vânzarii este un bun imobil pentru care legea impune ad validitatem forma autentica si anumite formalitati, respectiv inscrierea operatiunii in cartea Funciara, deci momentul de la care începe sa curgă termenul de prescriptie este data la care s-a realizat publicitatea privind iesirea din patrimoniul debitorului a bunului.

 S-a mai arătat că notarului public îi revine obligatia de a efectua formalitatiile de înscriere a contractului autentificat sub nr ../2015 in cartea funciara si s-au invocat si reprodus disp art 54 din legea 7/1996 in forma de la data încheierii actului juridic, arătându-se ca termenul de prescriptie începe sa curga de la data de 21 05 2015 , data realizarii publicitătii imobiliare si termenul s-a împlinit in 21 05 2016 , motiv pentru care, actiunea introdusa in anul 2017 apare ca fiind introdusa in afara termenului .

 S-a mai arătat ca invocarea sentinţei nr 6108/2016 nu este de natura a schimba cursul prescriptieii deoarece prin aceasta sentinţa s-a admis doar in parte actiunea reclamantei respingându-se in mod definitiv cererea de constituire a unui drept de retentie, sentinţa neavând relevanta sub aspectul momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie

Deliberând asupra recursului, Curtea constată ca acesta este nefondat, din considerentele ce succed:

Recurenţii pârăti au invocat ca motiv de casare disp art 488 alin 1 pct 8 Cpc, respectiv gresita aplicare a normelor de drept material, fara a arata, in mod expres, ce norme de drept material au fost gresit aplicate

 Din motivarea in fapt a  recursului rezultă însa ca recurentii au facut referire la gresita aplicare a disp art 1564 cod civil privind termenul de prescriptie al actiunii revocatorii, respectiv momentul de la care acesta incepe sa curgă.

 Recurentii pârâti au susţinut ca acest moment este momentul intabularii contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr .../2015 in cartea funciara pentru ca atunci intimata creditoare reclamanta a cunoscut ca bunul a iesit din patrimoniului recurentului pârât debitor.

Curtea constată că, potrivit art 1564 Cod civil, momentul de la care curge termenul de prescripţie de un an este momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Or, prejudiciul creditorului constă în faptul ca debitorul şi-a provocat sau si-a mărit o stare de insolvabilitate existenta prin incheierea actului.

 Faptul că recurenţii pârâţi au încheiat un contract de vânzare- cumpărare, nu presupune ca, automat, creditorul a fost si prejudiciat pentru că, actul fiind cu titlu oneros, in schimbul vânzarii terenului, debitorul a primit o suma de bani din care creditorul s-ar fi putut indestula sau debitorul putea avea, la momentul incheierii contractului de vanzare autentificat sub nr .../2015,  alte bunuri mobile sau imobile in proprietate din care creditorul se putea indestula.

Aşa cum corect au apreciat instanţele de fond, momentul la care intimata reclamanta creditoare a cunoscut prejudiciul este  momentul la care, începând  executarea silită a creanței certe deținute împotriva recurentului pârât debitor, consființită prin sentința civilă nr. .../2016 pronunțată de Judecătoria Craiova, intimata creditoare a constatat că acest debitor și-a creat starea de insolvabilitate şi că recurentul debitor nu mai are bunuri care să poată fi executate silit, deoarece, din relaţiile furnizate de OCPI,  reiese că acesta a înstrăinat toate imobilele pe care le deţinea în coproprietate cu  recurenta pârâtă I F.

 De altfel, una din conditiile de admisibilitate ale actiunii revocatorii este tocmai aceea de se a dovedi existenta prejudiciului, respectiv a faptului că,  prin contractul de vanzare, debitorul şi-a provocat o însărăcire. Or, la momentul incheierii contractului si intabularii lui in CF pentru opozabilitate, intimata creditoare nu  avea cum sa anticipeze ca debitorul va ascunde sumele de bani primite drept pret, va vinde si celelalte bunuri pe care le avea in proprietate si isi va crea astfel starea de insolvabilitate care nu-i va mai permite intimatei creditoare sa-si indestuleze creanţa.

 Curtea apreciază că, in mod legal si corect, Tribunalul Dolj s-a raportat si la decizia nr ............2019 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, iar in ceea ce priveste decizia  nr ........./2018, invocata de recurenti, Curtea constată că aceasta decizie nu contrazice cele retinute de Tribunalul Dolj cu privire la momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie de un an întrucât în considerentele deciziei se arată, in ultimul paragraf ca „ in mod gresit instanţa de fond a apreciat ca moment de inceput al termenului de prescriptie este  data realizarii inscrierii vânzarii in Cartea Funciară”, adica exact momentul pe care il invoca recurentii pârâti .

 Curtea constată  insă că, in mod intemeiat, tribunalul nu a avut in vedere decizia nr  163/2018  pentru că in aceasta decizie nu s-a analizat termenul de prescriptie prevazut de art 1560 Cod civil, pentru că erau aplicabile prevederile Decretului 167/1958 iar analiza instanţei a privit termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art 3 alin 1.

Ca urmare a argumentelor expuse, apreciind  decizia recurata ca fiind legală şi recursul declarat impotriva acesteia  nefondat, Curtea il va respinge ca atare,  in temeiul art 496 Cod procedura civila.