Cerere de valoare redusă

ECLI:RO:JDBIC:2020:002.000523

Dosar nr. 606/188/2020

Operator de date cu caracter personal nr. 2432/civil şi 2431/penal

Prezentul document conţine date cu caracter personal aflate sub incidenţa  Regulamentului (UE) 2016/679, fapt ce atrage obligativitatea protejării, conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BICAZ

SENTINŢA CIVILĂ NR.523/CC

Şedinţa din camera de consiliu din data de 12.08.2020

Instanţa constituită din:

Preşedinte – VBD

Grefier – CNR

Pe rol se află soluţionarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta R , în contradictoriu cu pârâtul P , domiciliat în Bicaz, , judeţul neamţ .

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile. 

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei:

-cauza are ca obiect cerere de valoare redusă;

-pricina se află la primul termen de judecată, în primă instanţă;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 94 litera K Cod procedură civilă, raportat la art. 1028 Cod procedură civilă.

 În baza art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa estimează durata procesului la un termen.

 În baza art. 255 rap la art. 258 şi art 265 Cod procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisuri propusă de ambele părţi.

 Constatând că părţile nu au cereri de formulat şi că nu mai sunt alte incidente de soluţionat, instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2020 pe rolul Judecătoriei Bicaz cu nr. 606/188/2020, R a chemat în judecată pe pârâtul CU  pentru a se dispune obligarea acestuia la plata sumei de 1673,28 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații furnizate și despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului; cu dobânzi de 0,5% pe zi de întârziere și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între VODAFONE ROMÂNIA SA şi pârât a fost încheiat Contractul de furnizare servicii  din 03.01.2017 prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract în schimbul plății tarifelor agreate. La data de 27.07.2018 a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe între Vodafone România și KII , prin care a fost cesionat dreptul de creanță deținut împotriva pârâtului.

Pârâtul a beneficiat în mod gratuit de un telefon mobil şi a achiziţionat alte echipamente cu plata preţului în rate. La data de 14.01.2018, a fost emise factura VDF299261855 pentru suma de 3772,31 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate şi neachitate şi contravaloare echipamente achiziţionate cu plata preţului în rate. Contractul a fost reziliat ca urmare a nerespectării de către beneficiar a obligaţiilor contractuale asumate. La data de 20.02.2019, a intervenit contractul de cesiune creanţe nr 2019MA000681, prin care Vodafone a cedat către reclamantă, creanţa deţinută împotriva debitoarei pârâte.

În drept, a invocat art. 1028 cpc.

În dovedire, a depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) teza I din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul nu a depus formular de răspuns la dosar, deşi i-au fost comunicate în mod legal cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate acesteia şi nici nu şi-a exprimat în alt mod poziţia procesuală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prioritar, faţă de dispoziţiile art. 1026 C.proc.civ., instanţa constată că poate aplica procedura cu privire la cererile de valoare redusă, întrucât cererea formulată de reclamanta KII., în contradictoriu cu pârâtul, nu se încadrează între cele prevăzute de alineatele 2 şi 3, iar valoarea acesteia, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, prezentul litigiu se circumscrie dispoziţiilor Noului Cod civil, faţă de prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora contractul este supus dispoziţiilor în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa şi faţă de faptul că părţile din prezentul litigiu au încheiat contractul ulterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.

La data de 03.01.2017 s-a încheiat între Vodafone şi pârât contractul de furnizare serivicii pentru numărul de mobil 0727562040, primind un echipament promoţional gratuit.

La data de 20.11.2016  s-a încheiat între Vodafone şi pârât contractul de furnizare serivicii pentru numărul de mobil 0732474608, primind un echipament promoţional gratuit.

La data de 06.07.2015  s-a încheiat între Vodafone şi pârât contractul de furnizare serivicii pentru numărul de mobil 0732575950, primind un echipament promoţional gratuit.

În raport de dispoziţiile art. 1.270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţi, în timp ce art. 1.350 alin. (1) C. civ. stabileşte că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Din contractele încheiat între părţi, rezultă că, pe de o parte, VODAFONE se obligă să presteze serviciile contractate, iar pârâtul se obligă la plata contravalorii serviciilor prestate, conform tarifelor practicate.

La data de 14.04.2017, a fost emisă factura VDF269504776, în baza contractului din 06.07.2015, iar la data de 14.05.2017 a fost emisă factura VDF272648184, în baza aceluiași contract.. Prin aceste două facturi, Vodafone a calculat un debit de 710,06 lei reprezentând contravaloare abonamente.

La data de 14.07.2017, a fost emisă factura VDF279099432, în baza contractului din 06.07.2015, prin care a fost calculată suma de 1247,14 lei reprezentând contravaloare taxe reziliere abonamente.

În raport de cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 710,06 lei compusă din contravaloare servicii furnizate şi rate rămase neachitate la momentul rezilierii contractului, sumă datorată în baza facturii VDF272648184 din 14.05.2017 instanţa observă că pârâtul nu a depus întâmpinare, nefăcând niciun fel de apărări din care să rezulte că ar fi achitat această factură. Creanţa reclamantei este certă şi lichidă, în sensul că existenţa şi întinderea ei rezultă din cuprinsul facturii fiscale depuă la dosarul cauzei, şi exigibilă, întrucât termenul de plată al facturii fiscale a fost depăşit.

În ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei, instanţa reţine că obligaţia de plată a preţului serviciilor prestate este scadentă la data menţionată în cuprinsul facturilor fiscale. În măsura în care termenul de plată a preţului a expirat, creanţa îndeplineşte condiţia caracterului exigibil, fiind ajunsă la scadenţă.

În conformitate cu art. 1548 din Codul civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, iar din cuprinsul art. 1499 şi urm. din acelaşi act normativ rezultă că dovada plăţii cade în sarcina debitorului obligaţiei.

În prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada existenţei creanţei principale, din contractul însuşit prin semnătură de pârât şi facturile emise de Vodafone România SA din care rezultă că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile izvorâte din contractul încheiat, în timp ce pârâtul nu a probat şi nu a invocat îndeplinirea obligaţiei de plată, aferentă facturilor emise de Vodafone.

La fila 64 din dosar a fost depusă Notificarea cesiunii de creanțe adresată debitoarei. Instanța constată că nu s-a făcut dovada comunicării notificării cesiunii de creanțe. Cu toate acestea, raportat la disp art 1580 cod civil, instanța reține faptul că notificarea cesiunii s-a efectuat simultan comunicării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză, motiv pentru care ulterior acestui moment debitorul are în mod cert cunoștință de faptul cesionării creanței deținute împotriva sa.

Având în vedere cesiunea de creanţă intervenită între părţi, cesionarul, în speţă KII este noul creditor care poate să ceară executarea creanţei dobândite la valoarea ei nominală inclusiv toate garanţiile ataşate creanţei. Astfel odată cu creanţa se strămută şi toate accesoriile creanţei cedate (art. 1576 din Codul civil). Prin urmare, cesiunea de creanţă asigură continuitatea juridică creanţei, ceea ce a avut cedentul se va regăsi în patrimoniul dobânditorului cu titlu particular (cesionarul).

În acest context, în temeiul considerentelor de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa urmează a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 710,06 lei cu titlu de contravaloare facturi servicii telecomunicații.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat privind obligarea pârâtului la plata sumei de 963,22 lei reprezentând daune pentru încetarea prematură a contractului, instanţa reţine că durata contractuală a fost stabilită la 24 de luni. În cazul încetării premature a contractului, din vina debitorului, acesta s-a obligat să achite creditoarei, potrivit clauzelor nr. 2.7 din Clauzele contractuale principale-partea a II a, despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale. Aceeași clauză prevede faptul că Vodafone, la momentul rezilierii unilaterale de plin drept a contractului, va anunța clientul printr-o notificare scrisă, apel direct sau SMS cu privire la motivul și data deconectării serviciului furnizat.

Instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1553 alin 1 şi 2 C.civ, în conformitate cu care, pactul comisoriu produce efecte dacă prevede în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezilierea de drept a contractului, aceasta fiind subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care rezultă din simplul fapt al neexecutării.

În prezenta cauză, deşi părţile au stabilit că nu este necesară îndeplinirea vreunei formalităţi pentru rezilierea contractului, rezilierea este subordonată notificării în scris a debitorului cu privire la declaraţia unilaterală de reziliere conform dispoziţiilor art. 1552 şi art.1326 C.civ. Instanţa constată că în prezenta cauză, contractul a fost încheiat pentru o durată de 24 de luni.

Reclamanta nu a făcut dovada că a intervenit rezilierea contractului anterior perioadei contractuale minime, deşi potrivit art. 249 C.pr.civ sarcina probei îi aparţine. Chiar dacă s-ar aprecia că notificarea debitorului s-a realizat prin cererea de chemare în judecată, aceasta a fost introdusă ulterior expirării perioadei contractuale, fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 01.04.2020.

În speţă, reclamanta nu a probat faptul că Vodafone a înţeles să se prevaleze în relaţiile contractuale cu pârâta de pactul comisoriu, respectiv nu a existat o manifestare exterioară de voinţă în acest sens. De altfel, creditorul are întotdeauna şi opţiunea pentru executarea contractului în continuare, motiv pentru care este nevoie ca creditorul să invoce în concret acest pact, pentru a se putea stabili că a existat o încetare a contractului.

De asemenea, în ceea ce priveşte data încetării contractului, sintagma din acest articol este explicată ca fiind o încetare în forma rezilierii contractului de prestări servicii. Dat fiind faptul că, reclamanta solicită clauza penală în baza intervenirii unei încetări a contractului dintre Vodafone şi pârât şi că această încetare nu a fost dovedită de reclamantă, ca intervenind în vreuna din formele expres stabilite în cuprinsul contractului anterior expirării duratei acestuia, deşi potrivit ar t. 249 C.pr.civ, sarcina probei îi aparţine, instanţa stabileşte că în speţă contractul nu a încetat anterior expirării perioadei contractuale. Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată, manifestarea de voinţă a reclamantei este neechivocă în sensul rezilierii contractului, instanţa constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior expirării perioadei minime contractuale, astfel că nu s-ar putea da eficienţă pactului comisoriu invocat de reclamantă, în lipsa comunicării către pârâtă a manifestării de voinţă a reclamantei de a se prevala de existenţa respectivului pact, anterior expirării perioadei minime contractuale.

Instanța apreciază că nu se poate reține ca având caracterul unei notificari în scris, a facturilor emise pentru sumele reprezentând despăgubirile solicitate. În același timp, instanța apreciază că nu este evidenţiată intenţia certă de reziliere din partea creditoarei; simpla menţiune a unei sume în cuprinsul facturii fiscale nu reprezintă o manifestare clară a voinţei de încetare a raporturilor contractuale, or, pentru a produce efecte juridice manifestarea de voinţă trebuie exprimată în mod clar şi neechivoc, aspect neconfirmat în cauza dedusă judecăţii. Mai mult decât atât, conform clauzelor contractuale, prin notificare Vodafone trebuia să indice și motivul pentru care a reziliat unilateral contractual, or factura fiscală, chiar dacă precizează faptul că sumele se datorează cu titlul de taxa de reziliere, nu se precizează și motivul rezilierii.

Pe cale de consecinţă, constatând neîndeplinite condiţiile pactului comisoriu,  instanța va respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 963,22 lei , cu titlu de despăgubiri, ca neîntemeiat.

CU privire la obligarea pârâtului la plata unei dobânzi de 0,5% zi de întârziere, instanța reține faptul că acesta este pretinsă a fi datorată ca urmare a întârzierii plății debitului principal, în temeiul relației contractuale existente între părți.

CU privirea la clauza, instant apreciază că dispoziţia contractuală prin care se stipulează penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, contravine prevederilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Conform art. 4 din acest act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În Anexa Legii 193/2000 la alin.1, lit. i. este considerată clauză abuzivă prevederea contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

Astfel, instant apreciază că, în cauză, penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită cu prejudiciul ce ar putea fi, în mod rezonabil presupus, incluzând inclusiv costurile pentru recuperarea creanţei, iar această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 4 din L egea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută totală a clauzei abuzive menţionată mai sus, chiar dacă nulitatea are caracter virtual, ea rezultând din raţiunea întregii reglementări. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, în jurisprudenţa sa (cauza Pannon GSM), faptul că protecţia recunoscută consumatorilor presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Din modul de redactare a convenţiei , care este un veritabil contract de adeziune, instanța constată că intimatul nu a avut niciun rol în negocierea clauzelor şi nu a putut influenţa conţinutul prevederilor inserate, inclusiv cele referitoare la modul de percepere şi cuantumul penalităţilor.

Pentru aceste motive, instanța consideră că prevederea din Contractul pentru serviciile Vodafone prestate de Vodafone România S.A. referitoare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere din suma datorată reprezintă o clauză abuzivă, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere.

Cu privire la cererea reclamantei de a obliga pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare, instanța constată că  potrivit art. 1535 alin. 1 Cod Civil, ” în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege.

Instanța reține faptul că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ( hotărârea din 14 iunie 2012, pronunţată în cauza Banco Español de Crédito ; hotărârea din 30 mai 2013, pronunţată în cauza Asbeek Brusse şi de M__ Garabito ; hotărârea din 21 ianuarie 2015, pronunţată în cauza Unicaja Banco şi Caixabank) statuează că instanţele naţionale au obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorii, fără a avea posibilitatea să îi modifice conţinutul, iar contractul trebuie să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic, situaţie care se circumscrie prezentei, având în vedere că eliminarea clauzelor abuzive nu afectează însăşi existenţa contractului încheiat de părţi. Prin urmare, instanţa are îndatorirea esenţială de a elimina clauzele contractuale cu caracter abuziv şi nu îi este permis să modifice sau să înlocuiască conţinutul unei asemenea clauze altfel decât prin eliminarea părţii abusive. CU toate acestea, obligarea pârâtului la plata unei sume de bani cu titlu de dobândă legală penalizatoare nu se face în temeiul contractului ci în baza legii; pentru a obliga un debitor la plata dobânzii legale prevăzute de lege, nu este necesar ca prevederea legală să fie preluată de contractul părților ci acesta este aplicabilă de drept. În concluzie, instanța apreciază că prin obligarea pârâtul la plata dobânzii legale, nu procedează la o înlocuire a clauzei abuzive, motiv pentru care va admite capătul de cerere.

Conform art. 3 alin. (2 1 ) din OG 13/2011, în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

Pentru aceste considerente, instanța va oblige pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței facturilor și până la plata efectivă.

În raport de cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 1032 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Conform art. 1031 alin. (3) din C. proc. civ., prezenta hotărâre este executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de KII cu sediul în Bucureşti, str.Învingătorilor, nr.24, et.6, sector 3 , în contradictoriu cu pârâtul UC ,.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 710,06 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate.

Constată din oficiu caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art.4 din Clauze contractuale principale- Partea a II-a, privind plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 963,22 lei reprezentând despăgubiri încetare prematură contract.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Obligă pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței debitului principal și pană la plata acestuia efectivă.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bicaz.

Pronunţată în camera de consiliu, azi 12.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.

Preşedinte, Grefier,

VBD CNR

Red.VBD/12.08.2020/ex.4

Domenii speta

Spete similare