Civil.ordin de protectie

Sentinţă civilă 6 din 15.07.2021


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea privind emiterea unui ordin de protecție, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2020 la data de 14.12.2020, reclamanta N.A. a solicitat emiterea unui ordin de protecţie faţă de pârâtul M.G., care, pe durata maximă de 6 luni, să conţină: obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă determinată faţă de reclamantă şi fiica sa minoră, precum şi interzicerea oricărui contact cu reclamanta şi fiica sa minoră.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a ameninţat-o în mai multe rânduri cu moartea, că pârâtul împreună cu soţia sa au urmărit-o la serviciu, creându-i probleme.

Reclamanta a menţionat că pârâtul o deranjează cu apeluri telefonice şi îi este teamă să meargă pe stradă, atât ei, cât şi fiicei sale minore.

În susţinerea cererii, reclamanta a precizat că pârâtul a ameninţat-o cu un cuţit în faţa restaurantului X, pentru care a sesizat organele de poliţie, iar în data de 13.12.2020 pârâtul a sunat la interfonul locuinţei reclamantei ameninţând-o că o va aştepta mâine şi va vedea ea ce păţeşte.

Reclamanta a susţinut că, după incidentul de la restaurantul X, pârâtul a continuat să o urmărească la locul de muncă, pe stradă şi la domiciliu, de mai multe ori, ceea ce i-a creat o stare de teamă, considerând că nu este în siguranţă.

În dovedire, reclamanta a propus proba cu înscrisuri, depunând la dosar un set de înscrisuri cuprinzând capturi de ecran ale mesajelor transmise de pârât (filele 13-32).

Instanţa a dispus citarea prin notă telefonică a părţilor, a emis adresă către Baroul Buzău pentru a se desemna apărători din oficiu pentru ambele părţi, a solicitat relaţii cu privire la pârâtă din partea IPJ Buzău, precum şi cazierul judiciar al acesteia, relaţiile solicitate fiind depuse la dosar.

La termenul de judecată instanţa a constatat competenţa sa generală, materială şi teritorială şi a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părţilor şi proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, conform art. 255 şi art. 258 C. proc. civ.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţi a existat o relaţie ce a durat o perioadă de 5 ani, în timp ce pârâtul era căsătorit cu martora M.E. Din declaraţiile pârâtului rezultă că acesta, deşi nu a locuit în permanenţă cu reclamanta, era în fiecare zi la aceasta şi, câteodată, stătea şi peste noapte. De asemenea, pârâtul a declarat că deţinea cheia de la apartamentul reclamantei, de la boxa blocului, cutia poştală şi cartela de la interfon. Din declaraţiile pârâtului, reiese că relaţia acestuia cu reclamanta devenise foarte apropiată, acesta cunoscând-o şi pe fiica minoră a reclamantei, ajutând-o pe reclamantă cu bani, cu renovarea apartamentului, reclamanta cerându-i chiar să se despartă de soţia sa, să se mute la reclamantă şi să oficializeze relaţia cu aceasta. În acelaşi sens, reclamanta a declarat că i-a cerut pârâtului să o părăsească pe soţia sa şi să se căsătorească cu aceasta.

Din toate aceste probe reiese că relaţia dintre părţi se circumscrie noţiunii de membru de familie, astfel cum e definită la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 217/2003, respectiv persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu.

Prin urmare, având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii, invocată de pârât, instanţa va respinge excepţia, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa va analiza incidentele reclamate de petentă ca reprezentând acte de violenţă asupra sa.

Referitor la incidentul petrecut în data de 19.10.2020, astfel cum a declarat reclamanta, lângă restaurantul X din centrul municipiului Buzău, din probele administrate nu rezultă că pârâtul ar fi arătat reclamantei un cuţit aflat în interiorul gecii acestuia. Martora propusă de reclamanta a menţionat că nu a văzut acest cuţit, iar martora propusă de pârât a declarat că pârâtul a dus mână la buzunar să vadă dacă are portofelul acolo sau l-a uitat în maşină, acesta intenţionând să intre cu reclamanta în interiorul restaurantului X. Din adresa transmisă de IPJ Buzău reiese că pârâtul a fost sancţionat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, dat fiind faptul că între părţi a existat un conflict verbal, nefiind menţionată purtarea de către pârât a unei arme albe şi ameninţarea reclamantei cu aceasta.

Numai declaraţiile reclamantei în sensul că a observat acest cuţit în interiorul hainei pârâtului şi declaraţiile martorei, fiica reclamantei, în sensul că a auzit-o în acel moment pe mama sa spunându-i că pârâtul are un cuţit, nu sunt suficiente pentru a proba faptul pretins.

De altfel, acest incident s-a petrecut, conform declaraţiilor reclamantei, în data de 19.10.2020, cu mult înainte de sesizarea instanţei pentru emiterea ordinului de protecţie, 14.12.2020, timp în care între părţi au existat mai multe conversaţii, fără ca reclamanta să apară ca fiind în stare de teamă din pricina incidentului din 19.10.2020. Având în vedere că reclamanta nu a sesizat instanţa cu cererea pentru emiterea ordinului de protecţie, în timp scurt după incidentul din 19.10.2020, în contextul în care până la introducerea acestei cereri a trecut un timp semnificativ, timp în care părţile nu au încetat conversaţiile iar conform reclamantei nu au mai fost acte de violenţă din partea pârâtului, instanţa nu poarte reţine că reclamanta se află în prezent în stare de teamă, de pericol, condiţii care să justifice emiterea unui ordin de protecţie.

În ceea ce priveşte întâlnirea reclamantei cu pârâtul şi soţia acestuia în luna noiembrie 2020 în curtea imobilului unde lucrează reclamanta, din nicio probă la dosar nu rezultă că pârâtul i-ar fi adresat reclamantei insulte, jigniri sau ameninţări. Din declaraţiile martorei M.E., soţia pârâtului, rezultă că cele trei părţi s-au întâlnit la insistenţele acestei martore, pentru a cere explicaţii reclamantei cu privire la relaţia cu soţul său, în contextul în care părţile şi martora erau prietenii de familie de 30 de ani iar martora tocmai aflase despre relaţia extraconjugală a soţului său cu reclamanta.

Din declaraţiile martorei C.G., fiica majoră a reclamantei, reiese că, ulterior evenimentului de la X, în luna noiembrie 2020, părţile au continuat să poarte conversaţii telefonice, iar pârâtul s-a prezentat la uşa apartamentului reclamantei cu un buchet de flori, cu intenţia de a discuta cu reclamanta şi de a se împăca.

Martora M.E a declarat, în mod asemănător, faptul că, ulterior evenimentului de la X, chiar şi după discuţiile din curtea imobilului unde lucra reclamanta, părţile au continuat conversaţiile, reclamanta, trecută în telefonul pârâtului sub numele de contact „X”, apelându-l pe pârât şi trimiţându-i mai multe mesaje, pârâtul ferindu-se de soţia sa când răspundea la telefon.

Referitor la cel mai recent act de violenţă pretins de reclamantă, din data de 13.12.2020, instanţa reţine că pârâtul s-a prezentat la domiciliul reclamantei împreună cu soţia sa, cu scopul de a pune capăt definitiv relaţiei cu reclamanta şi de a-i înmâna reclamantei cheia de la boxă, de la cutia poştală şi cartela de la interfon, obiecte care se aflau încă în posesia pârâtului.

Acest fapt rezultă din declaraţiile martorei M.E., care l-a însoţit pe pârât în data de 13.12.2020 la locuinţa reclamantei, declaraţiile sale fiind credibile în condiţiile în care a fost de faţă la eveniment, însoţindu-şi soţul la locuinţa persoanei cu care acesta avea o relaţie extraconjugală, încă nedefinitiv încheiată, cu scopul de a se asigura că relaţia încetează definitiv, predând reclamantei şi ultimele obiecte rămase în posesia pârâtului.

Martora M.E. a declarat că în data de 13.12.2020 pârâtul nu a jignit-o sau ameninţat-o pe reclamantă, afirmaţiile contrare ale reclamantei nefiind susţinute decât de declaraţiile martorei C.G., care nu a participat la eveniment, însă, în mod indirect a cunoscut, din discuţiile telefonice cu sora sa mai mică, că ar fi venit pârâtul la locuinţa reclamantei şi ar fi ameninţat-o că mâine o să vadă aceasta ce se va întâmpla.

În ceea ce priveşte faptul pretins de reclamantă că pârâtul ar fi urmărit-o în apropierea locuinţei sale, dimineaţă, cunoscându-i traseul până la staţia de autobuz, instanţa reţine că acest lucru nu a fost dovedit, pârâtul recunoscând că a mai trecut cu autovehiculul pe strada din dreptul locuinţei reclamantei, însă nu cu intenţia de o urmări pe reclamantă.

Instanţa reţine, de asemenea, faptul că din niciun mesaj din capturile de ecran anexate de reclamantă cererii sale, filele 13-32, nu reiese săvârşirea de către pârât a unor acte de violenţă verbală sau psihologică, prin insultarea, ameninţarea, jignirea reclamantei, sau în alte forme. Cu toate că aceste mesaje s-au transmis cu frecvenţă ridicată, ultimul mesaj a fost în data de 26.10.2020, cu mult anterior introducerii cererii privind ordinul de protecţie, motive pentru care, raportat şi la continuarea conversaţiilor dintre părţi, la evenimentele ulterioare acestor mesaje, instanţa nu poate reţine din aceste mesaje existenţa unui pericol iminent pentru integritatea psihică a reclamantei, starea sa de teamă, pretinsă în urma acestor repetate mesaje, nemaiputând fi susţinută, în prezent, ca fiind actuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii (…)”.

Din probele administrate, instanţa nu poate reţine săvârşirea de către pârât împotriva reclamantei a unor acte de violenţă care să constituie un pericol pentru integritatea psihică a reclamantei, pericol pentru a cărui înlăturare să fie indispensabilă emiterea ordinului de protecţie.

Instanţa reţine că părţile au avut o relaţie de 5 ani, pârâtul fiind căsătorit în acest timp, că din luna octombrie 2020 s-a încercat încetarea acestei relaţii, fiecare parte susţinând că ea este cea care a iniţiat încheierea relaţiei, dar că părţile au continuat să poarte conversaţii, fapt care arată că, în realitate, relaţia nu se încheiase definitiv, existând intenţii de împăcare, dar şi neînţelegeri şi conflicte între părţi.

Însă, aceste conflicte şi neînţelegeri, generate de comportamentul ambelor părţi, foşti parteneri într-o relaţie extraconjugală, chiar imputabile uneia, nu justifică emiterea ordinului de protecţie atât timp cât nu ating gravitatea pentru a fi considerate acte de violenţă.

Instanţa reţine că reclamanta nu a probat existenţa unui pericol real, iminent, de natură a-i pune în primejdie integritatea fizică sau psihică şi care să reclame protecţia sa faţă de pârât prin emiterea ordinului de protecţie.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea privind ordinul de protecţie ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Instanţa reţine culpa procesuală în sarcina reclamantei şi, constatând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., cheltuielile de judecată solicitate de pârât au fost dovedite prin chitanţa privind plata onorariul avocat ales, instanţa urmează să admită acest capăt de cerere şi să dispună obligarea reclamantei la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat ales.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanţa reţine că suma în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu pentru av. V.C.M, apărător din oficiu pentru reclamantă, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi vor rămâne în sarcina statului.

Având în vedere că părţile au fost legal citate, prezenta hotărâre este supusă doar apelului, în 3 zile de la pronunţare.