Pretenții

Sentinţă civilă 317 din 24.04.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ...../2018 la data de 06.11.2018 reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâta B. L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei la remiterea subvenţiei pentru anii 2015-2016 încasată pe nedrept aferent terenului arabil în suprafaţă de 79.000 m.p., situat în extravilanul comunei B , jud. G , tarla T 38, parcela P 646/2, cu număr cadastral 1....4, învecinat cu: N-B  I.S , E-DJ, S- DE, V-DE;  obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele datorate şi  la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat următoarele:

Pârâta este fosta sa soţie.

Prin sentinţa civilă nr. 261/2015 pronunţată de Judecatoria T  B  în dosarul nr. /2015 s-a dispus partajul bunurilor comune, atribuindu-i-se între anumite bunuri şi suprafaţa de 79.000 m.p., teren arabil, situat în extravilanul comunei B , jud. G.

Începând cu  anul 2015 pârâta nu mai avea dreptul de proprietate asupra terenului descris mai sus, însă a încasat subvenţia pentru anii 2015 si 2016 fără a avea acest drept, deşi subvenţia  i se cuvenea lui, în calitate de proprietar al terenului

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile  OUG 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură si art.1354 si urm. Cod civil.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi proba testimonială.

Dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 75 lei a fost ataşată la dosar .

Pârâta, a formulat întâmpinare  prin care a învederat următoarele:

În anii 2015 – 2016 a depus actele la APIA B  pentru încasarea subvenţiei aferentă terenului arabil în suprafaţă de 79.000 m.p., proprietar fiind reclamantul, fostul său soţ, care a rugat-o verbal să se ocupe de acesta deoarece el nu avea timpul necesar pentru a se deplasa la APIA B .

Subvenţia încasată pentru anii 205 – 2016 nu a înapoiat-o reclamantului deoarece  a spus verbal, că acei bani să rămână pentru fiica sa pe nume D  A  G, care locuieşte cu ea şi din anul 2015 şi până în prezent nu a realizat venituri trăind din salariul său.

La APIA B s-a deplasat cu maşina reclamantului, condusă de fratele său B  Gh. M , la rugămintea reclamantului efectuându-se deplasarea.

A mai arătat pârâta că nu are alte venituri în afară de salariu şi în prezent are trei împrumuturi, cu o rată lunară ce trebuie dată la termen.

Din anul 2015 şi până în anul 2018 reclamantul a stat în pasivitate.

În dovedirea întâmpinării a solicitat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 09.01.2019 reclamantul prin apărător a depus la dosar o cerere prin care a precizat că îşi majorează cuantumul pretenţiilor la suma de 15699,83 lei şi a depus la dosar dovada achitării diferenţei de taxă de timbru în sumă de 815 lei.

Totodată, a precizat că renunță la administrarea probei cu interogatoriu și martori.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Părțile au fost căsătorite iar după desfacerea căsătoriei prin divorț au încheiat o tranzacție cu privire la lichidarea comunității de bunuri. Prin sentința civilă numărul 261......1.04.2015 instanța lua act tranzacția părților, după cum urmează:

LOT D  G

 a)Teren real măsurat în suprafaţă de 79.000 m.p., teren arabil, situat în extravilanul comuna B , judeţul G dobândit conform Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 442/2011 BNP B  Z  – având o valoare de 16.000 lei;

b)Imobil situat în intravilanul satului B , comuna B , judeţul G , identificat în cvartal 1....parcela 18, compus în totalitate din suprafaţa de teren de 2.161 m.p., teren arabil, plantat cu vii şi curţi construcţii, suprafaţa real măsurată, faţă de suprafaţa de 2.300 m.p. prevăzut în actul de proprietate din care : suprafaţa de 789 m.p. teren arabil, suprafaţa de 611 m.p. teren plantat cu vii şi suprafaţa de 761 m.p. teren curţi construcţii şi din construcţiile edificate pe acest teren şi formate din Corpul 1, notat C1, Construcţii de locuinţe construit din paiantă, acoperit cu tablă, având o suprafaţă construită la sol de 104 m.p., separat Corpul 2, notat C 2 – anexa, construit din paiantă, acoperit cu tablă, având o suprafaţă construită la sol de 16 m.p. şi tot separat Corpul 3, notat C3 – anexa, construit din  paiantă acoperit cu azbociment, având o suprafaţă construită la sol de 23 m.p., întregul imobil fiind intabulat în Cartea funciară nr. 100.... a localităţii cadastrale a comunei B., judeţul G., sub nr. cadastral 100..... pentru teren şi 1000...-C1, 1000....9-C2 şi 100079 C3 pentru construcţii, imobil dobândit conform Contractului de vânzare autentificat sub nr. 1311/2013 BNP P. B., având o valoare de 59.400 lei.

c)autoturism marca DAEWOO MATIZ, număr omologare AFWD........4CE3/2006, număr de identificare UU6......091849, cu număr de înmatriculare GL-06-P..., având o valoare de 4.500 lei.

LOT D. L

a) locuinţa situată în comuna B, sat B., judeţul G., bloc 12, apartament 5, compusă din 3 camere de locuit şi dependinţe aferente (magazie de combustibil solid cuplată cu cabina WC), cu o suprafaţă utilă de 46,49 m.p., precum şi cota indiviză de 9,58% din construcţii-instalaţii, precum şi din dotările folosite în comun, terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 41,38 m.p., respectiv cota indiviză de 9,58% din teren, imobil dobândit conform Contractului de vânzare cumpărare nr. 47.../30.10.2007, având o valoare de 28.871 lei;

b) teren arabil (506 m.p.), teren cu vie (500 m.p.) şi teren curţi construcţii (1000 m.p.), în suprafaţă totală de 3.006 m.p. situat în intravilan comuna B., judeţul G., conform Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. .....26.11.2008 BNP P. B.-I. având o valoare de 5.000 lei.

Conform adresei nr. 21323/27.11.2018 a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în Campania 2015 B. L. a depus cerere unică de plată numărul 27952/16.06.2015 prin care a  solicitat sprijin pentru suprafața de 7,80  ha, valoarea subvenției acordate fiind de 7.996,01 lei. În Campania 2016 B. L. a depus cerere unică de plată numărul 20898/25.05.2016 prin care a solicitat sprijin pentru suprafața de 7,07 ha, valoarea subvenției acordate fiind de 7.703,82 lei.

Instanţa reține că la momentul formulării cererilor pentru acordarea subvenției, pentru suprafața de 900 m.p. teren extravilan, pârâta nu mai avea calitatea de coproprietar al acesteia și nu desfăşura activitate agricolă pe terenul sus menționat, neavând calitatea de fermier  în sensul OUG nr. 3/2015, încât nu era îndreptăţită să încaseze sumele acordate actului normativ menționat pentru susținerea și garantarea producțiilor agricole.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, în sensul că reclamantul și-a exprimat acordul ca banii să rămână pentru fiica lor, instanța constată că nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă.

Față de cele expuse și reținute, văzând și disp. art. 1357 Cod Civil, instanța urmează a admite acțiunea și o va obliga pe pârâta să plătească reclamantului suma de 15699 lei cu titlu de pretenții.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța urmează a o obliga și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant ( taxa judiciară de timbru, onorariu avocat).

Domenii speta