Violul

Sentinţă penală 18 din 27.01.2022


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a fost trimis în judecată, în stare arest preventiv, inculpatul  D..... V..........,  pentru infracțiunea  de  viol prevăzută de art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. (6 acte materiale).

În fapt, în rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

La data de 14.11.2021, organele de cercetare penala din cadrul Postului de politie Gostavatu s-au sesizat din oficiu, in urma unui apel prin intermediul Serviciului National Unic de Urgenta 112, ca in perioada iulie 2021 – 14.11.2021 inc. D..... V.......... in varsta de 60 ani din com. Gostavatu, jud. Olt a intretinut mai multe acte sexuale cu minora C........ S.......... I........., in varsta de de 15 ani si o luna, fiica concubinei sale impreuna cu care locuia.

Inculpatul D..... V.........., in varsta de 60 ani are o relatie de concubinaj de cca. 12 ani cu numita C........ E..........., in varsta de 53 ani, cei doi locuind impreuna intr-un imobil fara electricitate situat in com. Gostavatu, sat Slaveni, str. E........, nr. 4, jud. Olt.

Impreuna cu cei doi concubini locuia si fiica numitei C........ E..........., minora C........ S.......... I........., in varsta de 15 ani si o luna (nascuta la data de 19.10.2006, minora cunoscuta cu afectiuni psihice care are defecte de vorbire si prezinta o capacitate limitata de a se intelege si relationa cu persoanele din jur. Minora prezinta o intarziere mintala, a inceput sa vorbeasca la varsta de 7 ani, dupa cum a declarat si inculpatul si chiar daca este inscrisa la o unitate de invatamant din comuna in clasa a VIII-a are multe absente scolare si nu stie sa scrie sau sa citeasca.

In cursul lunii iulie 2021, nu s-a putut stabili cu exactitate data, persoana vatamata C........ S.......... I......... s-a intors de la scăldat iar in momentul in care a ajuns la domiciliu a constatat ca concubinul mamei sale este singur in domiciliu. Profitand de aceasta imprejurare, inculpatul s-a dezbracat si si a dezbracat-o de haine si pe minora si a inceput sa o mangaie pe aceasta pe sani si in zona organului genital, sa o sarute pe corp si in zona intima.

Inculpatul a inceput apoi sa o mangaie pe minora cu penisul in zona organului genital cu intentia de a o penetra, insa nu a reusit acest lucru intrucat nu a avut erectia necesara. Inculpatul a continuat sa o mangaie apoi cu mana pe minora in zona organului genital, introducandu-i in acelasi timp un deget in vagin. In acest fel inculpatul a penetrat-o de mai multe ori cu degetul pe persoana vatamata, realizand in acest fel un act de penetrare vaginala prin care a realizat satisfacerea propriilor nevoi sexuale.

In modul descris mai sus inculpatul a procedat la comiterea a inca 4 acte materiale ale infractiunii de viol in perioada iulie – noiembrie 2021. In aceasta perioada inculpatul D..... V.......... a fost plecat la munca in mun. Constanta, de unde venea la domiciliu odata la doua sau trei saptamani, actele sexuale petrecandu-se in momentele in care inculpatul ramanea singur in domiciliu cu persoana vatamata, mama minorei fiind plecata locuinta.

De fiecare data inculpatul, potrivit propriilor declaratii, a mangaiat-o pe persoana vatamata pe corp, a sarutat-o pe corp si in zona vaginala si a incercat sa o penetreze cu penisul insa, nereusind datorita lipsei de erectie, a penetrat-o vaginal cu degetul, realizand astfel acte de penetrare vaginala specifice infractiunii de viol prev. de art. 218 alin. 1 si 2 C.p.

In aceasta perioada mama minorei, martora C........ E..........., in varsta de 53 ani a banuit ca intre concubinul sau si fiica sa au loc acte de natura sexuala si a relatat acest fapt si fiicei sale C........... C.........  E........., in varsat de 30 ani, care locuieste in aceeasi comuna la o alta adresa, insa nu a fost crezuta de aceasta intrucat, fiind o ferventa consumatoare de alcool umbla in majoritatea timpului sub influenta bauturilor alcoolice.

In ziua de 14.11.2021, in jurul orelor 17,30-18,00 martora C........ E........... l-a vazut pe concubinul sau intretinad cu fiica sa minora un act sexual in locuinta, motiv pentru care a mers la domiciliul fiicei sale C........... C.........  E......... si i-a relatat cele vazute.

In urma audierii in calitate de martor, C........... C.........  E......... a declarat faptul ca in data de 14.11.2021, in jurul orelor 18:00, in timp ce se afla la domiciliu, a venit mama sa, martora C........ E..........., care i-a relatat plângând faptul ca l-a surprins pe concubinul sau in pat cu fiica sa minora si are suspiciunea ca intre cei doi exista o relatie amoroasa.

 Pentru a se convige ca aspectele aduse la cunostinta sunt reale, avand in vedere faptul ca mama sa este consumatoare de alcool, alaturi de aceasta, concubinul sau, martorul D.............. D..........si o alta sora, martora C....... C............ M............, martora C........... C.........  E......... s-a deplasat la imobilul precizat de  mama sa.

Odata ajunsi in fata portii locuintei, martora C........... C.........  E........., a intrat in liniste in curtea imobilului iar in momentul in care a patruns in prima incapere cu destinatie de dormitor, l-a surprins pe inculpatul D..... V.......... in pat cu persoana vatamata, minora in varsta de 15 ani, C........ S.......... I........., ambii dezbracati de la brau in jos, fara a purta lenjerie intima.

In momentul in care au fost surprinsi, inculpatul D..... V.......... a tras o patura peste acesta iar persoana vatamata a inceput sa se imbrace in graba.

Martora C........... C.........  E........., in urma unor discutii scurte, i-a transmis inculpatului ca va anunta organele de politie si le va relata acestora aspectele constatate, moment in care inculpatul a replicat ,, bine ca ati aflat si voi acum”. Tot in urma acestor discutii, conform aspectelor declarate de martorii ajunsi la fata locului, inculpatul a devenit violent si a lovit-o pe concubina sa, martora C........ E........... cu piciorul in zona spatelui, incercand totodata sa-i alunge din locuinta.

C........... C.........  E......... a precizat faptul ca banuieste ca actele sexuale descrise mai sus s-au petrecut de mai multe ori, inca din vara anului 2021, de cand i-au fost aduse la cunostinta de catre mama sa, careia insa, nu i-a dat crezare intrucat este consumatoare de alcool si a considerat ca afirmatiile acesteia nu sunt reale.

Aspectele prezentate anterior sunt confirmate si de martorii D............. D..........., C........ E........... si C....... C............ M............ care au fost impreuna cu martora C........... C.........  E......... in momentul in care aceasta l-a surprins pe inculpat intretinand un act sexual cu minora C........ S.......... I..........

Prin Ordonanta nr. 2481/P/2021/14.11.2021 a organelor de cercetare penala, a fost dispusa examinarea medico legala a partii vatamate C........ S.......... I..........

In urma examinarii, conform concluziilor preliminare, medicul legist a stabilit faptul ca minora prezinta o deflorare completa veche, a carei data nu se poate stabili, nu prezinta leziuni pe corp si nu necesita zile de ingrijiri medicale, prezentand totodata un retard psihic accentuat.

Intrucat au existat suspiciuni cu privire la capacitatea psihica a persoanei vatamate, ulterior, pe parcursul urmăririi penale a fost întocmită în cauză, o expertiză medico legală psihiatrică, prin care să se stabilească dacă victima C........... S............ I........... a avut capacitatea psihică de a conştientiza rezultatul faptelor sale şi dacă a avut discernământ în momentul intretinerii actelor sexuale.

Din Raportul de expertiză medico-legală nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt rezultă că persoana vătămată C........... S............ I........... în vârstă de 15 ani, prezintă diagnosticul de retard mental moderat şi nu are capacitatea de a relata adevărul/fapte conforme cu realitatea sau de a-şi exprima consimțământul astfel încât minora nu înțelege consecințele acțiunilor sale.

În vederea întocmirii raportului de expertiză medico legală psihiatrică, comisia de expertiză a procedat la examinarea persoanei vătămate, iar din examenul psihologic nr. 936/17.11.2021 efectuat cu acest prilej s-a stabilit că persoana vătămată este neorientată temporo-spaţial, are cooperanţă la examen limitată, înţelege şi aplică cu mare greutate instrucţiunile datorită retardului mental.

La evaluarea nivelului intelectual s-a stabilit că are o gândire nedezvoltată, stadiul preoperaţional (QI = 45±5), deficit prosexic moderat, deficit mnezic moderat, acalculie, vocabular sărac, tulburări de vorbire, capacitatea de comprehensiune scăzută, raționamente şi judecăți lipsite de suplețea adaptive iar la examenul personalității s-a stabilit că persoana vătămată prezintă iritabilitate, irascibilitate, toleranţă scăzută la frustrare, influențabilitate, nesupunere la normele şi regulile sociale şi lipsa motivației pentru activitatea școlară.

In raport de concluziile expertizei medico-legale psihiatrice ce au stabilit ca minora C........ S.......... I......... nu a avut capacitatea de a exprima un consimtamant valabil se retine in sarcina inculpatului D..... V.......... infractiunea de viol, motiv pentru care s-a si dispus pe parcursul urmaririi penale schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea de act sexual cu un minor in infractiunea de viol.

In urma audierii in calitate de suspect si de inculpat, D..... V.........., in prezenta aparatorului desemnat din oficiu, avocat N.... C........ M............, a precizat faptul ca de aproximativ 12 ani, traieste in concubinaj cu numita C........ E..........., mai exact de cand persoana vatamata C........ S.......... I......... avea varsta de 3 ani, persoane alaturi de care locuieste intr-un imobil din com. Gostavatu, sat Slaveni, str. E........, nr. 4, jud. Olt.

 Cunoaste faptul ca persoana vatamata are anumite deficiente in vorbire, nu este dezvoltata psihic in mod normal si a inceput sa varbeasca la varsta de 7 ani.

Nu poate preciza cu exactitate data, insa mentioneaza faptul ca din cursul lunii iulie 2021, intre acesta si persoana vatamata a inceput o relatie amoroasa.

Primul asemenea eveniment a avut loc in cursul lunii iulie 2021, atunci cand persoana vatamata s-a intors la domiciliu de la scaldat, s-a asezat in pat langa inculpat, moment in care au inceput sa se sarute.

In continuare, inculpatul a continuat sa o mangaie pe sani si in zona vaginului, persoana vatamata dezbracandu-se complet.

Tot conform relatărilor inculpatului, acesta a continuat sa o atinga cu penisul pe vagin avand intentia de a o penetra insa, din cauza faptului ca nu a avut erectia necesara, nu a putut s-o penetreze cu penisul dar i-a introdus in vagin unul dintre degetele de la mana.

Inculpatul declara faptul ca in perioada iulie 2021-14.11.2021, data la care au fost surprinsi in timpul actului sexual, aceste evenimente s-au petrecut de circa 6 ori, repetandu-se aceleasi acte ca cele descries mai sus.

Inculpatul a aratat faptul ca evenimentele se petreceau in momentele in care concubina sa nu se afla in locuinta sau se afla in curtea imobilului cu diverse treburi gospodaresti, precum si faptul ca nu a exercitat niciodata acte de violenta asupra minorei, in vederea intretinerii cu aceasta de acte sexuale.

In perioada iulie 2021-14.11.2021, asemenea evenimente s-au petrecut de circa 6 ori intrucat, conform relatarilor inculpatului, acesta lucreaza in constructii, pe raza mun. Constanta, jud. Constanta, revenind pe raza localitatii de domiciliu la un interval de 2 saptamani si considera totodata ca persoana vatamata isi dorea acest lucru, realizand acest aspect prin prisma felului in care aceasta se purta.

Inculpatul a declarat ca, de fiecare data, dupa preludiu constand in sarutari si mangaieri in zona intima, inculpatul continua sa sarute minora in zona vaginului, o mangaia cu penisul insa niciodata nu a reusit sa o penetreze intrucat nu a avut erectia necesara, dar i-a introdus de fiecare data unul dintre degete in vagin.

De retinut este ca prin Ordonanta din data de 15.11.2021, s-a dispus si efectuat activitatea de conducere la locul faptei, ocazie cu care inculpatul a indicat in mod clar locul si modalitatea de savarsire a faptelor.

Cu ocazia audierii in calitate de persoana vatamata, C........ S.......... I......... a precizat faptul ca in seara zilei de 14.11.2021, in urma unor lovituri cu palma primite de la inculpat, a intretinut cu acesta relatii sexuale normale, fara a furniza organelor de politie mai multe detalii.

Tot in cuprinsul declaratiei de persoana vatamata, la intrebarea aparatorului desemnat din oficiu sa o asiste, avocat V....... A.......... de ce nu a refuzat sa intre in pat cu inculpatul, C........ S.......... I......... a raspuns ca se temea de faptul ca acesta ii va spune mamei sale ce fac in pat iar aceasta va anunta politia.

Declaratiile persoanei vatamate referitoare la modul in care s-au derulat actele sexuale dintre ea si inculpat trebuie privite cu circumspectie intrucat, asa cum rezulta din raportul de expertiza medico-legala psihiatrica, aceasta nu are capacitatea de a relata adevarul sau faptele conforme cu realitatea, astfel incat la stabilirea situatiei de fapt vor fi avute in vedere celelalte probe administrate in cauza care stabilesc in afara oricarui dubiu ca intre inculpat si persoana vatamata au existat actele de natura sexuala descrise mai sus.

Lipsa discernamantului persoanei vatamate si incapacitatea acesteia de a exprima un consimtamant valabil sunt insa avute in vedere la calificarea faptei ca viol, inculpatul profitand de aceasta stare a victimei.

Asadar, fapta inculpatului D..... V.........., in varsta de 60 ani care in perioada iulie 2021 – 14.11.2021 a intretinut 6 acte de natura sexuala constand in penetrarea vaginala cu degetul a persoanei vatamate C........ S.......... I........., in varsta de 15 ani, fiica concubinei sale impreuna cu care care locuia si convietuia, profitand de imposibilitatea acesteia de a-si exprima vointa, imposibilitate stabilita printr-o expertiza medico-legala psihiatrica, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de viol prevazuta si pedepsita de art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. (6 acte materiale).

În sarcina inculpatului D..... V.......... s-a reținut că în perioada iulie-14.11.2021, a întreținut acte sexuale cu minora C........... S............ I..........., în vârstă de 15 ani, fiica concubinei sale, C........ E........... iar  prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale s-a reținut că inculpatul D..... V.......... în vârstă de 60 ani, locuieşte pe raza com. Gostavăţu, jud. Olt, împreună cu concubina lui, C........ E........... şi cu fiica acesteia în vârstă de 15 ani, C........... S............ I............ Cei doi locuiesc împreună de circa 12 ani, mai exact de când persoana vătămată C........... S............ I........... avea vârsta de 3 ani.

Între inculpat, numita C........ E........... şi fiica acesteia s-au stabilit relaţii asemănătoare dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, facand astfel sa fie incidente in cauza prevederile art. 177 C.p. care definesc notiunea de membru de familie.

Deşi minora C........... S............ I........... prezenta o întârziere în dezvoltarea psihică şi cognitivă şi inculpatul D..... V.......... cunoștea acest lucru datorită conviețuirii îndelungate dintre ei, a profitat de această stare a minorei şi, începând cu luna iulie 2021, a întreținut acte de natură sexuală constând în mângâierea persoanei vătămate minore, în sărutarea acesteia pe sâni şi în zona intimă, în încercarea de penetrare cu organul sexual şi în penetrarea propriu-zisă cu degetul. Faptele s-au petrecut în perioada iulie -14.11.2021, şi au constatat în 6 acte sexuale de acest fel.

Iniţial, în dosar a fost începută urmărirea penală şi s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul D..... V.......... pentru săvârşirea infracţiunii continuate de act sexual cu un minor prev. de art. art. 220, alin. 1 si alin. 4, lit. a, b si e din C. penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1, din C. penal întrucât cercetările de până în acel moment au stabilit că victima şi-a dat acordul pentru efectuarea actelor sexuale insa, ulterior, pe parcursul urmăririi penale a fost întocmită în cauză, o expertiză medico legală psihiatrică, prin care să se stabilească dacă victima C........... S............ I........... a avut capacitatea psihică de a conştientiza rezultatul faptelor sale şi dacă a avut discernământ în momentul intretinerii actelor sexuale.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt rezultă că persoana vătămată C........... S............ I........... în vârstă de 15 ani, prezintă diagnosticul de retard mental moderat şi nu are capacitatea de a relata adevărul/fapte conforme cu realitatea sau de a-şi exprima consimțământul astfel încât minora nu înțelege consecințele acțiunilor sale.

În vederea întocmirii raportului de expertiză medico legală psihiatrică comisia de expertiză a procedat la examinarea persoanei vătămate, iar din examenul psihologic nr. 936/17.11.2021 efectuat cu acest prilej s-a stabilit că persoana vătămată este neorientată temporo-spaţial, auto şi allopsihic, are cooperanţă la examen limitată, înţelege şi aplică cu mare greutate instrucţiunile datorită retardului mental.

La evaluarea nivelului intelectual s-a stabilit că are o gândire nedezvoltată, stadiul preoperaţional (QI = 45±5), deficit prosexic moderat, deficit mnezic moderat, acalculie, vocabular sărac, tulburări de vorbire, capacitatea de comprehensiune scăzută, raționamente şi judecăți lipsite de suplețe adaptive iar la examenul personalității s-a stabilit că persoana vătămată prezintă iritabilitate, irascibilitate, toleranţă scăzută la frustrare, influențabilitate, nesupunere la normele şi regulile sociale şi lipsa motivației pentru activitatea școlară.

În raport de concluziile expertizei medico-legale şi de faptele concrete reținute în sarcina inculpatului se trage concluzia că victima C........... S............ I........... a fost în imposibilitatea de a şi exprima voința la momentul efectuării actelor sexuale, cu penetrare vaginala iar inculpatul D..... V.......... a profitat de această stare a persoanei vătămate şi a urmărit  în acest fel propria satisfacție sexuală fapt ce este de natură să conducă la calificarea faptei ca viol şi nu ca act sexual cu un minor.

În prezenta cauză, starea victimei C........... S............ I........... de a fi în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa este atât rezultatul vârstei sale fragede, cât şi rezultatul stării sale psihoafective care o pune în incapacitatea de a exprima un consimţământ valabil şi de a înțelege consecințele acţiunilor sale.

Deși inculpatul a declarat că victima C........... S............ I........... nu a opus niciun fel de rezistență la jocurile sexuale dintre ei şi la actele de natură sexuală întreprinse în decursul celor cinci luni, starea psihică a victimei relevată de raportul de expertiză medico-legală, explică această lipsă de împotrivire prin aceea că victima nu conștientiza anormalitatea unor astfel de fapte, inculpatul profitand din plin de aceasta stare, ba chiar a incurajat intretinerea de jocuri erotice incercand sa dezvolte o stare de dependenta sexuala a victimei minore fata de el, la umbra careia sa comita noi fapte de acelasi fel.

Situaţia de fapt si vinovăţia inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu ; declaratie persoana vatamata ; Proces verbal de conducere la locul faptei realizata de inculpat si planse foto ; Concluzii preliminare medico – legale intocmite in urma examinarii persoanei vatamate; Raportul de expertiza medico–legala psihiatrica nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt; Declaratii martor C........ E..........., f. 66; Declaratii martor C........... C.........  E.........; Declaratii martor D............. D...........; Declaratii martor C....... C............ M............; declaraţii inculpat/suspect D..... V.......... ; alte acte.

Nici persoana vatamata C........ S.......... I......... si nici reprezentatii legali ai acesteia nu s-au constituit parti civile pe parcursul urmaririi penale.

In aceste conditii, in temeiul art. 19 alin. 3 C.p.p., rap la art. 20 alin. 1 si 2 C.p.p. urmeaza ca procurorul a exercitat actiunea civila in favoarea persoanei vatamate minore C........ S.......... I......... cu suma de 80.000 reprezentand daune morale. Aceste daune morale sunt de natura sa compenseze, fie si material, prejudiciile de ordin emotional suferite de persoana vatamata, dezvoltarea cognitiv-emotionala si comportamentala a acesteia putand fi influentata

La data de 15.11.2021, prin Ordonanta nr. 2481/P/2021, fata de inculpat a fost dispusa masura retinerii pe o perioada de 24 ore, acesta fiind incarcerat in CRAP Olt.

Prin referatul din data de 15.11.2021, Parchetul de pe langa Judecatoria Caracal a solicitat judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Caracal arestarea preventive a inculpatului pentru 30 de zile.

Prin incheierea nr. 29/15.11.2021, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Caracal a dispus arestarea preventive a inculpatului pentru 30 de zile, de la data de 16.11.2021 pana la data de 15.12.2021, fiind emis mandatul de arestare preventive nr. 24/15.11.2021 al Judecatoriei Caracal, impotriva masurii arestarii preventive a formulat contestatie inculpatul D..... V.......... iar Tribunalul Olt, prin incheierea nr. 83/22.11.2021 a respins calea de atac.

Prin incheierea nr. 4/05.01.2022, judecătorul de cameră preliminară  din cadrul Judecatoriei Caracal în dosarul nr. 5884/207/2021/a3, a mentinut măsura arestarii preventive a inculpatului,  impotriva masurii arestarii preventive a formulat contestatie inculpatul D..... V.......... iar Tribunalul Olt, prin incheierea nr. 4/10.01.2022 a respins calea de atac.

În procedura de Cameră preliminară, dosarul a fost înregistrat sub nr. 5884/207/2021/a1.

Prin încheierea camerei de consiliu nr. 5 din data de 06.01.2022, judecătorul de cameră preliminară a constatat că  instanța este competentă material,  teritorial şi funcțional să judece prezenta cauză.

De asemenea,  s-a constatat că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat sau persoana vătămată,  iar din  oficiu nu s-au  impus a fi invocate.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2481/P/2021 din data de 08.12.2021, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală si a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D..... V..........  pentru săvârșirea infracțiunii de viol, fapta prevăzută de art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. (6 acte materiale).

Împotriva aceste încheieri, inculpatul  nu a formulat contestație.

În cauză a fost stabilit prim termen de judecată la data de 27.01.2022, pentru când au fost citate părtile.

Inculpatul a fost prezent si asistat in sedinţa publică din data de 27.01.2022, instanţa luând act prin încheierea de şedinţă de la aceiaşi dată, ca acesta a recunoscut în totalitate fapta astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanţa, avand in vedere pozitia procesuala a inculpatului si probele administrate in cursul urmăririi penale, in sedinţa publică din data de 27.01.2022, a încuviinţat judecarea cauzei în procedură simplificată prevăzută de art. 375 C.p.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală,  precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești  şi apreciindu-le, în ansamblu  şi în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p.,  instanța a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Instanța retine ca inculpatului D..... V.........., în varsta de 60 ani a locuit în com. Gostavatu, sat Slaveni, str. E........, nr. 4, jud. Olt împreună cu partenera sa de viaţă, C........ E..........., în vârsta de 53 de ani.

În aceiași locuința, cu cei doi,  a mai locuit si fiica numitei C........ E..........., minora C........ S.......... I........., in vârsta de 15 ani, nascuta la data de 19.10.2006.

Inculpatul o cunoaste de circa 12 ani pe C........ E...........  si fiica acesteia C........ S.......... I........., cunoscând ca aceasta are afecțiuni psihice cu capacitate limitată de a înțelege si a relaționa cu persoanele din jur, aspecte relatate de către inculpat si mama minorei coroborate cu raportul de expertiză medico-legală  psihiatrică nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt.

Minora a început sa vorbească la vârsta de 7 ani, deşi in prezent aceasta se afla înscrisă la o unitate de învățământ în clasa a VIII-a din comuna Gostavățu, jud. Olt.

Conform susținerilor inculpatului D..... V.......... acesta a arătat că o cunoaște pe persoana vătămata C........ S.......... I......... de când avea vârsta de 3 ani si a conviețuit cu aceasta si cu mama acesteia C........ E........... in imobilul mai sus menționat.

În aceste împrejurări, inculpatul s-a comportat fată de minoră ca si când ar fi fost tatăl vitreg al acesteia, ocupându-se cu numita C........ E........... de creșterea si îngrijirea minorei.

Începând cu luna iulie  2021, intre inculpatul D..... V.......... si minoră au început aibă loc relații apropiate. Astfel, primul act sexual intre ei a avut loc în cursul lunii iulie 2021, după ce minora s-a întors de la scăldat. Potrivit relatărilor inculpatului acesta se afla singur in locuință, iar mama minorei, C........ E........... fiind plecata la muncă cu ziua.

Astfel, când minora a pătruns in locuință, inculpatul se afla întins in pat, îmbrăcat, iar aceasta s-a așezat lângă el, după care cei au început să se sărute, fără ca inculpatul sa o constrângă în vreun fel, continuând sa o mângâie in zona sânilor si în zona organului genital. Ulterior  inculpatul a dezbrăcat-o complet  pe minoră  şi  a încercat sa o penetreze cu organul genital, însă nu a avut erecția necesară.

Observând acest aspect, inculpatul a continuat sa o mângâie pe minora cu mana in zona organului genital, introducând in același timp unul dintre degete in interior pentru satisfacerea nevoilor sexuale. Cu aceeași ocazie  inculpatul a sarutat-o pe minora in zona sânilor si in zona organului genital.

Conform aceluiași mod de operare, inculpatul a procedat la comiterea a încă 4 acte materiale de viol in perioada iulie-noiembrie 2021.

Potrivit declarației martorei C........ E........... coroborată cu declarațiile inculpatului, acesta din urmă a plecat la muncă in Mun. Constanţa, jud. Constanţa, venind in domiciliul la circa 2-3 săptămâni, ocazie cu care s-au derulat actele sexuale descrise mai sus, perioada in care inculpatul rămânea singur in domiciliu cu minora, mama acesteia fiind plecată din locuință.

Susținerile inculpatului se coroborează si cu declarația martorei C........ E........... care a bănuit ca intre fiica sa si concubinul său au avut loc acte de natură sexuale, aspecte relatate martorei C........... C.........  E........., fiica acesteia, însă nu au fost crezute din cauză că mama minorei este o consumatoare de băuturi alcoolice si că în majoritate timpului se afla sub influenta acestora.

În data de 14.11.2021 in jurul orelor 17:30/18:00, martora C........ E........... in timp ce  se afla in locuința sa din comuna Gostavatu, jud. Olt, a observat în casă pe inculpat care întreținea acte sexuale cu fiica sa, C........... S............ I..........., în vârsta de 15 ani. Ulterior, s-a deplasat la domiciliul din aceeași comună,  a celeilalte fiice, C........... C.........  E......... căreia i-a relatat ce a văzut.

Pentru a se convinge, martorele C........... C.........  E......... si C........ E........... împreună cu martorii D.............. D..........si C....... C............ M............ s-au deplasat in locuință, unde într-o încăpere, în pat,  i-au surprins pe inculpatul D..... V.......... si pe persoana vătămată C........ S.......... I........., dezbrăcați de la talie in jos, fără lenjerie intimă care întrețineau relații sexuale de penetrare vaginală cu degetul  a minorei.

Fiind surprinși, inculpatul a tras peste el o pătură, iar persoana vătămată s-a îmbrăcat în grabă.

În aceste împrejurări, inculpatul, pe fondul unor discuții scurte , a replicat: ,, bine ca aţi aflat si voi acum”.

In continuare inculpatul a devenit violent si a lovit-o pe partenera sa de viaţă, C........ E........... cu piciorul in zona spatelui, încercând totodată să-i alunge pe martori din locuință, aspecte care au fost confirmate de aceștia in declarații.

Prin urmare, a fost apelat Serviciul National Unic de Urgenta 112, sesizând ca in perioada iulie 2021 – 14.11.2021 inc. D..... V.......... in varsta de 60 ani din com. Gostavatu, jud. Olt a intretinut mai multe acte sexuale cu minora C........ S.......... I........., in varsta  de 15 ani si o luna, fiica concubinei sale impreuna cu care locuia, motiv pentru care la data de 14.11.2021, organele de cercetare penala din cadrul Postului de politie Gostavatu s-au sesizat din oficiu, conform procesului verbal intocmit în acest sens.

Din examinarea medico-legala efectuata de catre SML Olt (f. 52 d.u.p.) a persoanei vatamate C........ S.......... I......... din data de 14.11.2011, rezulta ca minora prezinta o deflorare completă veche, a cărei dată nu se poate stabili, nu prezinta leziuni la nivelul corpului, nu necesită zile de îngrijiri medicale şi prezintă un retard psihic accentuat.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt ( f. 57-58 ) rezultă că persoana vătămată C........... S............ I........... în vârstă de 15 ani, prezintă diagnosticul de retard mental moderat şi nu are capacitatea de a relata adevărul/fapte conforme cu realitatea sau de a-şi exprima consimțământul astfel încât minora nu înțelege consecințele acțiunilor sale.

În vederea întocmirii raportului de expertiză medico legală psihiatrică comisia de expertiză a procedat la examinarea persoanei vătămate, iar din examenul psihologic nr. 936/17.11.2021 efectuat cu acest prilej s-a stabilit că persoana vătămată este neorientată temporo-spaţial, auto şi allopsihic, are cooperantă la examen limitată, înţelege şi aplică cu mare greutate instrucțiunile datorită retardului mental.

La evaluarea nivelului intelectual s-a stabilit că are o gândire nedezvoltată, stadiul preoperaţional (QI = 45±5), deficit prosexic moderat, deficit mnezic moderat, acalculie, vocabular sărac, tulburări de vorbire, capacitatea de comprehensiune scăzută, raționamente şi judecăți lipsite de suplețe adaptive iar la examenul personalității s-a stabilit că persoana vătămată prezintă iritabilitate, irascibilitate, toleranţă scăzută la frustrare, influențabilitate, nesupunere la normele şi regulile sociale şi lipsa motivației pentru activitatea școlară.

Instanța retine că nu este necesar pentru reținerea constrângerii sa existe întotdeauna dovada unei rezistente fizice a victimei în fata actelor de constrângere. Existența consimțământului subiectului pasiv este lipsit de relevanță având in vedere că nu este un consimțimânt valabil. In acest sens  curtea europeană a stabilit  în cauza MC  contra Bulgariei că orice  abordare rigidă în materia  infracțiunilor sexuale, cum ar fi aceea a necesitații  existenței unei dovezi de rezistență  fizic  în toate cazurile  riscă  lăsarea  anumitor  violuri nepedepsite  şi astfel  prejudiciază protecția efectivă  a autonomiei  sexuale  a persoanei. In acord cu standardele europene  contemporane , statele membre au obligația  substanțială  pozitivă  derivată  din art. 3 şi 8 din Convenția  Europeană de a sancționa  şi de a urmări  penal orice  act sexual întreținut fără consimțământul victimei, chiar  şi în absența  unei rezistențe fizice. 

Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voința in cunoștință de cauză,  rezultă din raportul de expertiza psihiatrică menționat mai sus, astfel încât actele de penetrare vaginală ale inculpatului față de minora C........... S............ I........... sunt realizate în condițiile infracțiunii de viol prev de art. 218 alin. 1  teza finală Cp respectiv ,, profitând de această stare”.

Totodată,  în raport de concluziile expertizei medico-legale şi de faptele concrete reținute în sarcina inculpatului se trage concluzia că victima C........... S............ I........... a fost în imposibilitatea de a şi exprima voința la momentul efectuării actelor sexuale  cu penetrare vaginala iar inculpatul D..... V.......... a profitat de această stare a persoanei vătămate (de retard mental moderat,  nu are capacitatea de a relata adevărul/fapte conforme cu realitatea sau de a-şi exprima consimțământul ,  nu înțelege consecințele acțiunilor sale)  şi a urmărit  în acest fel propria satisfacție sexuală fapt ce este de natură să conducă la calificarea faptei ca viol şi nu ca act sexual cu un minor .

Instanţa constată din actele dosarului, că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, declaratie persoana vatamata, proces verbal de conducere la locul faptei realizata de inculpat si planse foto, concluzii preliminare medico – legale intocmite in urma examinarii persoanei vatamate, raportul de expertiza medico–legala psihiatrica nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt, declaratiile martorilor C........ E..........., C........... C.........  E........., D.............. D..........si C....... C............ M............, declaraţii inculpat/suspect D..... V...........

Fiind audiat în faza de urmărire penală, cât şi cursul camerei preliminare  şi judecății, inculpatul D..... V.......... a recunoscut săvârșirea faptelor retinite în sarcina sa.

În drept,  fapta inculpatului D..... V.........., în vârsta de 60 ani care în perioada iulie 2021 – 14.11.2021 a întreținut 6 acte de natura sexuala constând in penetrarea vaginala cu degetul a persoanei vătămate C........ S.......... I........., în vârsta de 15 ani, fiica concubinei sale împreună cu care care locuia si conviețuia, profitând de imposibilitatea acesteia de a-si exprima vointa, imposibilitate stabilita printr-o expertiza medico-legala psihiatrica, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de viol prevăzută si pedepsita de art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. (6 acte materiale).

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p.,  instanța reține că elementul material constă în întretinerea unor acte de penetrare vaginală a unei minore aflandu-se în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa in cunoștință de cauză de catre o persoană care conviețuiește cu această de  circa 12 ani , urmarea imediată constând pe de o parte în atingerea adusă  persoanei vătămate în sensul vătămării fizice si psihice, iar pe dea altă parte atingerea adusă relaţiilor sociale, valori sociale ocrotite penalmente.

Urmarea imediata constata in încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui act sexual.  Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei .

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea consecințelor acestora prin săvârșirea faptelor.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracțiunii, motivul săvârşirii infracțiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială şi socială.

În concret, instanța reține că inculpatul este la primul conflict  cu legea penală , astfel cu rezultă din cazierul judiciar depus la dosarul cauzei, s-a prezentat în faţa organelor judecare, a recunoscut săvârșirea faptelor penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

Totodată,  instanța are in vedere la aplicarea pedepsei ca inculpatul in vârsta de 60 de ani a profitat de minora C........ S.......... I......... în  vârsta de 15 ani, aflata într-o stare de vulnerabilitate, cu o imposibilitate de a-şi manifesta voința privind exercitarea actelor sexuale, locuiește in același imobil cu victima pe care o cunoaște de la vârsta de 3 ani, comportandu-se ca un tată vitreg şi pe care trebuia să  o protejeze şi nu să o agreseze. De asemenea  va avea in vedere limitele de pedeapsă pentru  infracțiunea de viol  de la 7-15  ani, şi forma continuată de 6 acte materiale.

Instanța, având in vedere recunoașterea inculpatului intervenită după citirea actului de sesizare, urmează să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis in judecata, vinovăția inculpatului fiind pe deplin stabilită şi dovedită cu probele administrate în cauză.

Pentru aceste motive, în baza art. 218 alin. 1, 2, 3 lit. b si c si 31 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. (6 acte materiale), raportat  art. 396 alin. 10 C.p.p instanța va dispune condamnarea inculpatului D..... V.........., la pedeapsa de 9 ani închisoare  ( cu aplicarea art. 60 C.p.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol  in formă agravată şi continuată.

În baza art. 66 al. 1 lit. a ,  b şi n C.p., instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară: exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,  de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorităților de stat,  dreptului inculpatului de a comunica cu persoana vătămată C........... S............ I........... născută la data de 19/10/2006 , pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate

În baza art. 65 al. 1 rap. la art. 66 al. lit. a, b şi n  C.p., instanţa va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie :  exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,  de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorităților de stat, dreptului inculpatului de a comunica cu persoana vătămată C........... S............ I........... născută la data de 19/10/2006, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerare ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72  din C.p. , va deduce din durata pedepsei aplicate  de 11 ani :  durata reținerii  şi  a  arestării preventive  din data de 15/11/2021 ,  la zi.

Pentru a evita pericolul comiterii unor noi infracțiuni, ținând seama de împrejurarea că subzistă temeiurile care au determinat luarea  măsurii  arestării preventive şi că în favoarea  inculpatului  nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea lui in libertate şi nici nu s-au schimbat aceste temeiuri, apreciind caracterul necesar al măsurii pentru interesul bunei desfășurării a procesului penal şi caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor  penale formulate împotriva inculpatului şi cu scopul urmărit, caracterul insuficient al altor măsuri privative de drepturi faţă de circumstanțele cauzei, în temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.penală va menține arestarea preventivă a inculpatului luată prin încheierea arestat în baza încheierea nr. 29 din 15/11/2021 emisă de către Judecătoria Caracal, definitivă  prin încheierea nr. 83 din 22.11.2021 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5439/207/2021, meţinută de  judecătorul de cameră preliminară in dosarele nr.  5884/207/2021/a2  şi nr. 5884/207/2021/a3.

În baza art. 3 şi 7 din Legea nr. 76/2008, va  dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii pofilelor genetice în Sistemului National de Date Genetice Judiciare.

Cu privire la latura civilă, instanța constată  în fază de urmărire penală  persoana vătămată C........ S.......... I......... si nici reprezentații legali ai acesteia nu s-au constituit parte civilă  .

In aceste condiții, in temeiul art. 19 alin. 3 C.p.p., rap la art. 20 alin. 1 si 2 C.p.p. procurorul a exercitat acțiunea civila in favoarea persoanei vatamate minore C........ S.......... I......... cu suma de 80.000 lei reprezentând daune morale.

Se arata că aceste daune morale sunt de natura sa compenseze, fie si material, prejudiciile de ordin emoțional suferite de persoana vatamata, dezvoltarea cognitiv-emoționala si comportamentala a acesteia putand fi influențata negativ de actele de agresiune sexuala exercitate de inculpat.

La primul termen de judecată din data de 27/01/2022 persoana vătămată C........ S.......... I......... reprezentatul  legal C........ E...........  s-a constituit parte civilă cu suma de  200000  lei  cu titlu de daune morale.

În afara existenței unei fapte ilicite, se reține, sub aspect civil, că pentru a putea angaja răspunderea delictuală pentru fapta proprie, aşa cum este reglementată în art. 1349 coroborat cu art. 1357-1371 din noul Cod civil, mai este necesară şi producerea unei pagube victimei.

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu creat  prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane, condiții obiective în lipsa cărora nu se poate stabili obligația de reparare ce se naşte în sarcina persoanei responsabile.

Instanța are în vedere  că în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Un alt criteriu de apreciere a prejudiciului moral este durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic şi psihic, adică durata prejudiciului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Cuantumul dunelor morale nu poate deveni un proces lipsit de orice obiectivitate, instanţa fiind datoare să se raporteze la datele despre persoana lezată, contribuţia sa la producerea rezultatului păgubitor, vârsta acesteia, vârsta persoanelor efectiv  prejudiciate, natura relaţiilor dintre ele. De asemenea, trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, asupra posibilității persoanei vătămate de a se realiza deplin pe plan social, personal şi familial. Importanţa prejudiciului moral depinde  de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezată această valoare şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana vătămată.  Suma de bani destinată reparării prejudiciului  moral  trebuie  să fie justă, raţională, echitabilă, astfel încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului cauzat.

În cauză, în concret, partea civilă minoră, C........... S............ I........... in vârstă de 15 ani , a fost violată de partenerul mamei sale de circa 12 ani , în șase rânduri,  în perioada  iulie 2021-  noiembrie 2021, profitând de imposibilitatea de  a-şi  manifesta voința.

Astfel, ca urmare a infracțiunii săvârșite,  dincolo de suferințele psihice inerente, victima a fost astfel obligată să exercite un rol pe care nu și l-a asumat conștient, acela de partener sexual la o vârstă extrem de fragedă, fiindu-i astfel amputată copilăria, și având drept consecință imediată și de netăgăduit imposibilitatea victimei de a practica activitățile pe care le desfășura înainte.

Având a stabili cuantumul daunelor morale în raport cu consecințele negative produse prin săvârșirea infracțiunii, instanța va reține în primul rând că antrenarea copilului în activității realizate cu intenția de a satisface nevoile sexuale ale unui adult, în speță chiar tatăl vitreg  care prin rol,  vârstă şi dezvoltare se află faţă de copil într-o relație de răspundere, încredere și putere este pentru un copil una dintre cele mai traumatizante experiențe de viață.

Consecințele abuzului în copilărie urmare a violenței sexuale exercitată de însăși de persoana care a crescut-o ca şi  părintele victimei asupra sănătății și echilibrului mintal al părții civile sunt ample și grave, afectând-o pe aceasta pentru întreaga sa viață.

În concret, în ceea ce privește urmările faptei inculpatului asupra  sonații mintale a părții civile, se constată că parte civilă a suferit, inerent activității infracționale o serie de tulburări tranzitorii sau permanente în sfera emoțională, dar și în dezvoltarea și devenirea sa.

În acest context, sub aspect probatoriu, instanța reiterează concluziile raportului de expertiză medico-legală  psihiatrică nr. 3140/A1/444/17.11.2021 al SJML Olt, care arată  persoana vătămată C........... S............ I........... în vârstă de 15 ani, prezintă se prezintă ca o persoană iritabilă , intolerantă la  frustrări minime, labilitate  emoțională, sugestibilitate  crescută , neorientată  spaţio temporar, cu  retard mental moderat ,  nu are capacitatea de a relata adevărul/fapte conforme cu realitatea sau de a-şi exprima consimțământul astfel încât minora nu înțelege consecințele acțiunilor sale.

La aprecierea cuantumului daunelor morale instanța va avea în vedere în vedere vârsta fragedă a minorei, suferința psihică cauzată acesteia prin cele șase acte sexuale întreținute  de inculpat  profitând de situația acesteia, suferința reflectată în stările particulare de comportament :  frică  ca va fi lovită dacă va sesiza  organele abilitate, iritabilitate, intolerantă la  frustrări minime, labilitate  emoțională, sugestibilitate  crescută. Totodată are in vedere  că în prezent minora este afectată emoțional din cauza  faptelor inculpatului, astfel cum rezultă din declarația mamei acestei.

Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echității care exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a persoanei vătămate și nu o îmbogățire a acesteia, dar nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial.

În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului acest criteriu se traduce prin necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

La aprecierea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile trebuie avută în vedere şi Directiva europeană privind victimele infracțiunilor (2012/29/UE)  care prevede clar în acest sens în Considerentul 17: „Femeile victime ale violenței bazate pe gen și copiii acestora necesită adeseori un sprijin și o protecție deosebite din cauza riscului ridicat de victimizare secundară și repetată, a riscului de intimidare sau de răzbunare asociat unor astfel de violențe. Considerentul 18 al aceleiaşi directive arată :„Violențele din cadrul relațiilor apropiate reprezintă o problemă socială gravă și adesea ascunsă care ar putea cauza traume psihologice și fizice sistematice, cu consecințe severe deoarece autorul infracțiunii este o persoană în care victima ar trebui să poată avea încredere. [...]Femeile sunt afectate în mod disproporționat de acest tip de violență, iar situația poate fi mai gravă dacă femeia este dependentă de autorul infracțiunii din punct de vedere economic, social sau în ceea ce privește dreptul său la reședință”.

Cu cât este mai strânsă relația de familie a agresorului cu persoana împotriva căreia se comite actul de violență, sau cu cât este mai mare puterea pe care agresorul în cauză o exercită în relație (rude, profesori, manageri, medici, forțe de securitate sau persoane cu autoritate și/sau autoritate asupra unei fete, adolescente sau femei), cu atât sunt mai mari daunele cauzate și cu atât este mai mare prejudiciul care trebuie reparat.

Pe cale de  consecință  in temeiul art. 19  şi 397 din C.p.p., admite acțiunea civilă formulată de partea  civilă  C........ S.......... I......... prin  reprezentatul  legal C........ E........... şi obligă  inculpatul D..... V.......... la plata sumei de 200000  lei  cu titlu de daune morale către aceasta.

Întrucât  va admite acțiunea  civilă formulată de partea  civilă  C........ S.......... I......... prin  reprezentatul  legal C........ E..........., va  respinge va  acțiunea civilă formulată de Pachetul de  lângă judecătoria Caracal,  ca rămasă fără obiect.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p., obligă pe inculpatul D..... V.......... la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 1500 lei, din care 1000 lei  în faza de urmărire penală.

Onorariul d-nei av. M........ C........  – desemnată de instanță din oficiu  pentru persoana vătămată C........ S.......... I........., fază de judecată (conform delegației nr. 138/2022 din data de 18/01/2022  aflată la fila 21 din dosar),  în cuantum de  470 lei se va  avansa  din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul d-nei av. M........... C.............  – desemnată de instanță din oficiu pentru persoana vătămată C........ S.......... I......... , fază de cameră preliminară  (conform delegației nr. 2672 din data de 09/12/2021 ), în cuantum de  470 lei se va  avansa  din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul d-nei av. N........ E..........  – desemnată de instanță din oficiu pentru inculpatul D..... V.......... , fază judecată (conform delegației nr.  173/2022 din data de 26/01/2022 ), în cuantum de  868 lei se va  avansa  din fondurile Ministerului Justiției.

Postat 01.03.2022