Dare în plată

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de ___.____.2020. sub numărul ___.___.2020, contestatoarea A, în contradictoriu cu intimatul B, a formulat contestaţie solicitând instanţei să constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării nr. ___ din data de ___.___.2020 formulată de intimat privind darea în plată a imobilului situat în___, Bd___, bl___, etaj__, ap__, judeţ__ şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară formulării notificării de dare în plată.

Cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatoarea arată în esenţă că, la data de __.___.2007, între C, creditoare iniţială, şi intimatul B, împrumutat, s-a încheiat Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr.____, pentru o perioadă de 30 ani.

Precizează că, obiectul contractului l-a constituit acordarea unui credit ipotecar pentru achiziţie imobil, în cuantum de 86.070 CHF, pentru garantarea rambursării creditului fiind constituit în favoarea creditoarei un drept de ipotecă asupra imobilului - apartament situat în Mun.___, Bd.___ nr.__, bl.__, etaj___, ap__, judeţ__

Susţine că, după cum rezultă din Somaţia de cesiune comunicată şi împrumutatului, creanţa a fost cesionată iniţial către C iar la data de ___.___.2011 către A potrivit contractului de cesiune din aceeaşi dată.

Învederează instanţei faptul că, între părţi a mai existat un litigiu, înregistrat sub nr___, soluţionat definitiv de Tribunalul Prahova.

Totodată, arată că dosarul a avut ca obiect constatarea clauzelor abuzive, inclusiv îngheţare curs, iar instanţa a dispus admiterea în parte a acţiunii, în sensul constatării caracterului abuziv doar a clauzei prevăzute la art. 6.2 din contract, respingând restul acţiunii, inclusiv capătul de cerere privind îngheţarea cursului.

Menţionează că, potrivit art. 4.3. din Contractul de credit, dobânda curentă se calculează potrivit formulei LIBOR 6M + marja 4%, iar ca urmare a scăderii constante a indicelui LIBOR, la acest moment, dobânda este într-un cuantum cu mult mai mic decât era la momentul contractării.

Astfel, susţine că, la data încheierii contractului - __.___.2017 indicele LIBOR 6M avea o valoare de + 2.966%, iar la data de ____.____.2020 avea o valoare negativă de -0.618 %. Prin urmare, apreciază că obligaţia împrumutatului nu a devenit excesiv de oneroasă, fluctuaţiile indicelui de referinţă asigurând echilibrul contractual.

Aşadar, este de părere că mecanismul de calcul al dobânzii a condus la scăderea semnificativă a sumei lunare de plată şi a condus la contrabalansarea fluctuaţiei cursului de schimb, excluzând, astfel, orice element ce ar fi putut genera dezechilibre semnificative.

Mai mult decât atât, consideră că nici valoarea ratei, între momentul încheierii contractului şi momentul transmiterii notificării de dare în plată, nu a crescut foarte mult, având în vedere că:

- valoarea în lei a ratei de la data primei rate de dobândă variabilă, respectiv ___.___.2008, a fost 499,69 CHF * 2,5112 = 1.254,82 RON;

- valoarea ratei în lei la data notificării DIP (___.___.___) – rată aferentă scadenţei din ___.___.2020, dacă intimatul nu ar fi aplicat pentru suspendare credit cf OUG 37/2020, ar fi fost de 417,79 CHF * 4,4832 = 1.873,04 RON.

Pe mai departe, contestatoarea arată că, este întemeiată contestaţia la Notificarea de dare în plată din data de ___.___.2020 având în vedere următoarele considerente:

În primul rând, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii şi determinarea normelor incidente, apreciază că, indiferent dacă dispoziţiile art. 4 alin. 11 — l3 din Legea nr. 77/2016, recent introduse prin Legea nr. 52/2020, vor fi considerate norme de procedură sau norme de drept material, acestea nu vor fi incidente în raporturile juridice deduse judecăţii.

Susţine că, în măsură în care instanţa va aprecia că aceste norme sunt unele de procedură, determinarea legii aplicabile se va face prin prisma disp. art. 26 alin. 1 C. proc. civ. Având în vedere că obiectul probaţiunii vizează existenţa impreviziunii, consideră că legea care guvernează puterea acestor prezumţii este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii.

Altfel, precizează că legea care guvernează obiectul probaţiunii - impreviziunea - este cea de la data intervenirii cauzei de impreviziune invocat. Aşadar, afirmă că, întrucât în cauză intimatul pretinde existenţa unei impreviziuni ce ar fi intervenit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020, legea aplicabilă, în ceea ce priveşte mijloacele de probă, va fi cea de la data producerii faptului juridic al impreviziunii, respectiv Legea nr. 77/2016, în varianta anterioară modificării sale.

Mai mult, apreciază că, şi în ipoteza în care s-ar susţine că intimatul invocă un caz de impreviziune ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020, nu este îndeplinită condiţia stabilită de art. 4 alin. 11 referitoare la necesitatea menţinerii pragurilor valorice prevăzute la alin. 12 lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În acest din urmă caz, menţionează că este evidentă neîndeplinirea condiţiei, dat fiind că Notificarea de dare în plata din ___.____.2020 a fost transmisă la scurt timp de la intrarea în vigoare a Legii nr. 52/2020.

În plus, susţine că, în perioada calculată de la intrarea în vigoare a noii legi, ar fi fost necesară apariţia unui caz de impreviziune pentru a fi guvernat de legea nouă, pe care intimatul să-l fi invocat prin Notificarea din ___.___.2020, cu vădită nerespectare a termenului de 6 luni anterioare notificării, în care pretinsul caz de impreviziune ar fi trebuit să subziste. Pentru aceste argumente, contestatoarea concluzionează că Legea nr. 52/2020 nu este aplicabilă nici în aceasta situaţie.

În continuare, este de părere că, în măsură în care normele vor fi considerate de drept material, criteriul de stabilire a legii aplicabile va fi acela al momentului încheierii contractului. În acest sens,  raportându-se la data încheierii Contractului de credit dintre părţi -___.____.2007, consideră că legea care guvernează contractul, inclusiv în privinţa condiţiilor impreviziunii, este Codul Civil de la 1864. Aşadar, face precizarea că, dispoziţiile Legii nr. 52/2020 nu sunt incidente în cauză, analiza unor eventuale cauze de impreviziune fiind necesar a fi făcută prin raportare la regimul juridic al acestei instituţii, astfel cum a fost conturat sub imperiul vechiului Cod civil. În caz contrar, apreciază că s-ar proceda la o aplicare retroactivă a legii noi, contrară dispoziţiilor art. 15 alin. 2) din Constituţia României.

În al doilea rând, contestatoarea susţine că, dreptul intimatului de a invoca impreviziunea este prescris ţinând cont de cauza de impreviziune pretinsă de acesta referitoare la diferenţele de curs valutar, şi de momentul naşterii acestui drept, respectiv în cursul anului 2017 când debitorul-intimat a formulat acţiunea care a format obiectul dosarului nr. ____

În acest sens, apreciază că, intimatul invocă aceeaşi cauză de impreviziune pe care o cunoştea în mod cert în anul 2017 şi că dreptul de a invoca impreviziunea este un drept patrimonial supus termenului de general de prescripţie, de 3 ani, arătând astfel că, termenul pentru exercitarea acestui drept s-a împlinit, în sensul că, notificarea de dare în plată din data de ___.___.2020, ca formă de exercitare a dreptului de a invoca impreviziunea, a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie.

În al treilea rând, contestatoarea este de părere că, notificarea de dare în plată nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Menţionează că, nu a fost depus niciun act anexat notificării de dare în plată care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de la art. 4 lit. a)-d) ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Subliniază că, toate aceste dovezi se impunea a fi ataşate la notificarea prevăzută de art. 5 din lege astfel încât creditorul să poată decide în sensul prezentării la notar sau al contestării pe calea acţiunii reglementată de art. 7.

Totodată, consideră că, probarea condiţiilor în faţa instanţei de judecată nu ar putea să determine, în mod retroactiv, admisibilitatea notificării, din moment ce intimatul nu a ataşat notificării aceste dovezi.

Învederează că, art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 77/2016 instituie două condiţii alterative ce trebuie să fie îndeplinite pentru a se naşte dreptul la stingerea creanţei izvorâte dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată şi anume: a) creditul să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau b) indiferent de scopul pentru care a fost contractat, imobilul să fie garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Cât priveşte prima condiţie, şi anume creditul să fi fost contractat cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă, precizează că, indiferent dacă în cuprinsul contractului de credit şi al contractului de ipotecă sunt prevăzute clauze care să arate/indice că scopul creditului a fost achiziţionarea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unei locuinţe sau a unui teren pe care va fi construită o locuinţă, consumatorul trebuie să facă dovada existenţei acestui scop.

Mai mult, susţine că, acesta trebuie să facă dovada că imobilul în discuţie are destinaţia de locuinţă.

Apreciază că, noţiunea de ,,destinaţie de locuinţă’’ prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 77/2016 ar fi trebuit să fie raportată la ceea ce semnifică locuinţa familială, respectiv locuinţa în care consumatorul locuieşte efectiv la familia sa, deoarece soluţia legislativă actuală este inechitabilă în raport cu situaţia debitorului care are mai multe imobile cu destinaţia de locuinţă cum este şi în cazul de faţă.

Afirmă că, intimatul nu a făcut dovada faptului că a păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la DITL din care sa reiasă faptul că la adresa imobilului nu se plătesc taxe şi impozite pentru sediul unei societăţi sau punct de lucru, împreună cu dovada de la Oficiul Registrului Comerţului a faptului că la adresa imobilului nu figurează niciun sediu al vreunei societăţi şi nici a unei dovezi de la Asociaţia de Proprietari.

În continuare, arată că, potrivit art. 4 alin. 1 lit. d), consumatorul trebuie să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Referitor la această condiţie, contestatoarea prezintă faptul că, intimatul s-a rezumat la a afirma numai că nu a suferit condamnări în legătură cu creditul acordat, fără a anexa certificate de cazier judiciar care să facă dovada acestor susţineri.

În legătură cu cerinţa instituită de art. 4 lit. e) ce presupune să fie îndeplinită condiţia privind impreviziunea, contestatoare susţine că, notificarea din ___.___.2020 este inadmisibilă întrucât nu există niciun caz de impreviziune generat de fluctuaţia cursului de schimb valutar CHF-RON.

Mai întâi, arată că, este vorba despre o inadmisibilitate de ordin substanţial a notificării întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile impreviziunii prin raportare la regimul juridic conturat de Codul civil din 1864 şi de deciziile Curţii constituţionale pronunţate în materia dării în plată.

În această privinţă subliniază că, nu a fost dovedită intervenirea cauzei de impreviziune, iar prin notificarea de dare în plată intimatul nu face decât să se prevaleze de prezumţia legală absolută de impreviziune a creşterii cursului de schimb valutar de peste 52,6%, care nu este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, fără a arăta în concret care a fost evoluţia cursului valutar în perioada de la data încheierii contractului şi până în prezent, deşi intimatul avea obligaţia legală şi sarcina probei în acest sens.

Totodată, susţine că, deşi se impune în lipsa dovedirii de către intimat a cauzei impreviziunii şi a riscului supraadăugat constatarea inexistenţei impreviziunii, oricum nu a intervenit impreviziunea în speţa de faţă şi nici nu ar fi posibilă.

Astfel, arată că, prin Decizia nr. 623/2016, Curtea Constituţională, dat fiind că a fost învestită doar cu privire la situaţia contractelor de credit încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, a stabilit că impreviziunea nu poate fi prezumată ope legis, fiind obligatorie verificarea şi constatarea de către instanţa de judecată, in concreto, a condiţiilor impreviziunii, cu o serie de indicaţii foarte clare cu privire la condiţiile ce trebuie verificate în cadrul aplicării teoriei impreviziunii, în sensul că trebuie:

- să se facă diferenţa, de la caz la caz, între debitorii care nu vor să plătească, de rea-credinţă şi cei care nu pot să plătească, de bună-credinţă, doar aceştia din urmă bucurându-se de proiecţia legii;

- să se facă distincţie între riscul inerent contractului de credit, asumat de către debitor, şi riscul supraadaugat, acesta fiind cel care justifică impreviziunea;

- să se verifice îndeplinirea cumulativă a următoarelor 3 tipuri de condiţii: (a) condiţia obiectivă - cauza excepţională care determină schimbarea împrejurărilor existente în momentul încheierii contractului şi dezechilibrarea raportului dintre prestaţiile părţilor, ca efect al acestei cauze, astfel încât executarea acestora ar deveni excesiv de oneroasă; (b) condiţia subiectivă - buna-credinţă a debitorului în executarea contractului şi (c) condiţia mixtă - privind caracterul injust al obligării debitorului la executarea prestaţiei sale.

Totodată, învederează că, în ceea ce priveşte reglementarea prezumţiilor absolute/relative de impreviziune, Curtea a arătat ca acestea nu se subsumează riscului supraadaugat al contractului de credit, astfel cum acesta a fost definit si înţeles prin Decizia nr. 623/2016.

Aşadar, contestatoarea apreciază că, în cadrul aplicării teoriei impreviziunii, instanţa va trebui să analizeze 2 condiţii:

- condiţia obiectivă reprezentată de cauză excepţională care determină schimbarea împrejurărilor existente în momentul încheierii contractului şi dezechilibrarea raportului dintre prestaţiile părţilor, ca efect al acestei cauze, astfel încât executarea acestora ar deveni excesiv de oneroasă;

- condiţia privind caracterul injust al obligării debitorului la executarea prestaţiei sale.

Consideră că, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte condiţia obiectivă, precizează că, din punct de vedere obiectiv, impreviziunea presupune două cerinţe, anume un eveniment viitor care trece dincolo de capacitatea rezonabilă de previziune a părţilor şi efectul de dezechilibrare gravă a prestaţiilor contractuale ale părţilor.

Susţine că, în prezenta cauză, nu există niciun eveniment excepţional care să fi intervenit în raporturile juridice dintre bancă şi intimat şi care să fi dezechilibrat într-atât de mult executarea obligaţiilor încât să fie justificată adaptarea sau încetarea contractului.

Precizează că, nu se poate considera că riscul valutar şi aprecierea francului elveţian ar fi, în sine, apte să conducă la concluzia incidenţei impreviziunii, aşa cum susţine intimatul.

Totodată, afirmă că, fluctuaţiile cursului valutar sunt un element inerent oricărui contract de credit într-o monedă străină, pe deplin asumat de ambele părţi contractante, ce nu poate fi considerat un risc supraadaugat de natură să atragă per se incidenţa impreviziunii.

Considerând faptul că fluctuaţiile cursului de schimb sunt ceva obişnuit, cu atât mai mult în cazul unui contract care se întinde pe o perioadă foarte lungă de timp, de 30 de ani, afirmă că variaţia cursului valutar nu poate constitui per se un element al impreviziunii, nefiind un risc supraadaugat, astfel cum a fost definit de către Curtea Constituţională.

Arată că, prin Decizia nr. 623/2016 Curtea Constituţională a apreciat faptul că doar un dezechilibru excesiv care să facă părţile „prizonierele” unui contract care nu mai urmăreşte utilitatea sa socială şi voinţa acestora, este de natură să atragă o sancţiune atât de severă precum adaptarea acestuia pe cale judecătorească sau darea în plată.

Menţionează că, în speţă, deşi obligaţia împrumutatului s-a modificat de la momentul încheierii contractului de credit, gradul cu care valoarea acesteia a fluctuat nu o plasează în sfera riscului supraadaugat întrucât mecanismul contractual de calcul a dobânzii curente contrabalansează eventualele fluctuaţii ale cursului valutar.

Învederează că, potrivit art. 4.3. din Contractul de credit, dobânda curentă se calculează potrivit formulei LIBOR 6M + marja 4%, iar, ca urmare a scăderii constante a indicelui LIBOR, la acest moment, dobânda este într-un cuantum cu mult mai mic decât era la momentul contractării.

Astfel, prezintă faptul că, la data încheierii contractului - ___.___.2007, indicele LIBOR 6 M avea o valoare de + 2.966 %, iar la data de ___.___.2020  avea o valoare negativă de -0.618 %. Prin urmare, face afirmaţia că, obligaţia împrumutatului nu a devenit excesiv de oneroasă, fluctuaţiile indicelui de referinţă asigurând echilibrul contractual.

În plus, evidenţiază aspectul că, mecanismul de calcul al dobânzii a condus la scăderea semnificativă a sumei lunare de plată şi a condus la contrabalansarea fluctuaţiei cursului de schimb, excluzând orice element ce ar fi putut genera dezechilibre semnificative.

Mai mult decât atât, susţine că, nici valoarea ratei, între momentul încheierii contractului şi momentul transmiterii notificării de dare în plată, nu a crescut foarte mult, arătând că:

- valoarea în lei a ratei de la data primei rate de dobândă variabilă, respectiv ____.__.2008 este de 499,69 CHF * 2,5112 = 1.254,82 RON;

- valoarea ratei în lei la data notificării DIP – ___.____.___ - rată aferentă scadenţei din ___.___.2020, dacă intimatul nu ar fi aplicat pentru suspendare credit cf. OUG 37/2020, ar fi fost de 417,79 CHF * 4,4832  = 1.873,04 RON.

În privinţa condiţiei referitoare la caracterul injust al obligării debitorului la executarea întocmai a obligaţiilor contestatoarea precizează că, nici această condiţie nu este îndeplinită, susţinând că menţinerea obligaţiei intimatului de a achita sumele scadente şi neachitate este echitabilă întrucât aceasta şi-a păstrat onerozitatea în raport cu circumstanţele actuale şi este rezonabilă în comparaţie cu gradul de onerozitate iniţial.

Pe mai departe, contestatoarea arată că, şi dacă instanţa ar reţine că prevederile Legii nr. 52/2020 ar fi aplicabile în prezenta cauză cu privire la prezumţiile legale absolute de impreviziune, interpretarea ce trebuie dată art. 4 alin. 1 indice 1 lit. a) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, este aceea că, s-ar putea avea în vedere un astfel de caz de impreviziune doar în situaţia în care creşterea ar fi una bruscă, cu adevărat excepţională, iar nu o creştere cumulată, care să fi intervenit treptat, firesc pe durata unui contract de credit încheiat pe o perioadă îndelungată de timp, până la 25 de ani, astfel cum este şi situaţia în prezenta speţă.

Precizează că, ipoteza de la art. 4 alin. 1 indice 1 lit. a) din Legea nr. 77/2016 instituie un prim caz de impreviziune, determinată de creşterea cursului valutar cu mai mult de 52,6% peste cursul de la data încheierii contractului. Totodată, menţionează că, potrivit textului, creşterea de 52,6% trebuie să intervină pe durata executării contractului.

Referitor la procentul stabilit de lege, susţine că, sensul dispoziţiei din Regulamentul BNR nr. 24/2011, din care a fost preluat procentul de 52,6%, era cu totul altul decât cel avut în vedere prin dispoziţia de lege.

Totodată, subliniază faptul că, ipoteza avută în Regulamentul BNR nr. 24/2011 este diferită de cea reglementată de Legea nr. 77/2016, arătând astfel că, nu se justifică aplicarea aceluiaşi procent pentru două momente diferite.

În ultimul rând, contestatoarea susţine că, notificarea formulată nu poate fi considerată admisibilă şi nu i se poate da curs întrucât încalcă normele de drept ale Uniunii Europene care au prioritate faţă de dreptul intern, învederând în acest sens dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, principiile fundamentale inserate în Tratatul Uniunii Europene dezvoltate de jurisprudenţa CJUE cum ar fi: principiul libertăţii contractuale, principiul securităţii juridice, în special din perspectiva neretroactivităţii, principiul proporţionalităţii, cât şi dispoziţiile cuprinse în alte acte normative de drept ale Uniunii Europene cum ar fi normele Directivei 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale precum şi normele Directivei 1993/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Astfel, afirmă că, stingerea nejustificată a dreptului de proprietate asupra unei creanţe rezultată dintr-un contract comercial legal încheiat în cadrul activităţii specifice a băncii reprezintă o ingerinţă abruptă şi extrem de gravă, total incompatibilă cu sistemul de drept european şi cu principiile democratice.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. 2 din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi pe celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul prezentei cereri.

În probaţiune, a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În temeiul art. 223 alin. 3, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La data de 21.09.2020, intimatul B a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţie formulată de contestatoare şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimatul arată că, raportat la data la care a trimis notificarea de dare în plată – ___.___.2020, legea aplicabilă condiţiilor de admisibilitate ale cererii de dare în plată este Legea nr. 77/2016 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2020.

Învederează că, potrivit prevederilor art. 11 din cuprinsul Legii nr. 77/2016, această lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată, susţinând astfel că, verificarea îndeplinirii condiţiilor reglementate la art. 4 de către instanţa de judecată va fi realizată prin raportare la Legea nr. 77/2016 în forma aplicabilă la data formulării notificării privind darea în plată, ___.___.2020.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate reglementate în cuprinsul art. 4 alin. 1 lit. a-e,  intimatul apreciază că acestea sunt îndeplinite arătând în primul rând că, atât creditorul cât şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială.

Aşadar, intimatul precizează că, are calitate de consumator în înţelesul legislaţiei privind protecţia consumatorilor întrucât, în vederea contractării creditului, a acţionat în scopuri exclusiv personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale sau de protecţie, artizanale sau liberale, iar C. prin mandatar A este instituţie de credit, care a acţionat în cadrul activităţii sale de creditare.

În al doilea rând, menţionează că, suma împrumutată prin contractul de credit nr. _____ este în cuantum de 171.064, 125 lei echivalentul a 86.070 CHF, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către BNR în ziua încheierii contractului de credit şi nu depăşea la momentul acordării creditului suma de 250.000 Euro susţinând astfel că, este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4 alin. 1, lit. b) din Legea nr. 77/2016.

În al treilea rând, învederează că, a fost îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 77/2016, anume, a fost contractat creditul cu scopul de a achiziţiona imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în Municipiul___ Bld___ nr__, Bl___, etaj___, judeţ ___ şi a fost garantat cu o ipotecă de rang I pe locuinţa achiziţionată înscrisă în favoarea C.

În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a patra condiţie, afirmă că, nu a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

În legătură cu ultima condiţie referitoare la creşterea cursului de schimb valutar peste 52,6%, susţine că, la data semnării contractului de credit, 15.10.2007, cursul valutar pentru moneda în care a fost contractat creditul – CHF, a fost stabilit la valoarea de 1 CHF = 1.9875 lei, iar la data transmiterii notificării, cursul valutar afişat pe site-ul BNR era de 1 CHF = 4,48 lei, creşterea fiind de 225,40%.

Pe mai departe, cu privire la prescripţia dreptului său de a invoca impreviziunea, susţinută de contestatoare, arată că, dreptul de a solicita stingerea creanţei şi a accesoriilor sale prin dare în plată poate fi exercitată sub rezerva îndeplinirii condiţiilor enumerate în cuprinsul art. 4 alin. 1 lit. a-e.

Intimatul face precizarea că, pentru condiţia referitoare la impreviziune, legiuitorul a stabilit că operează prezumţia legală absolută în favoarea sa, contestatorul neputând aduce probe, argumente, în sensul înfrângerii acesteia.

Aşadar, este de părere că, de vreme ce este îndeplinită condiţia referitoare la impreviziune, în cauza de faţă, operează prezumţia legală absolută.

În consecinţă, susţine că, are dreptul contestatoarea doar să demonstreze faptul că, în speţa de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate de la art. 4 lit. a-d, pentru condiţia de la lit. e legiuitorul stabilind prezumţia absolută.

Consideră că,  posibilitatea formulării notificării privind darea în plată întemeiată pe art. 4 alin. 1 lit. a-e poate fi formulată de către orice persoană care îndeplineşte condiţiile în cazul în care, oricând pe parcursul derulării contractului, apare cazul de impreviziune reglementat la lit. e, legiuitorul nestabilind un termen în care să  fie exercitat acest drept.

În legătură cu afirmaţia contestatoarei că, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, în sensul că nu a fost depus nici un act anexat notificării de dare în plată, intimatul arată că, potrivit prevederilor legale, creditorul este cel care are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată.

Faţă de susţinerea contestatoarei privind neîndeplinirea condiţiilor referitoare la impreviziune, intimatul aminteşte că, în favoarea sa operează  automat prezumţia legală de vreme ce sunt îndeplinite criteriile legale, respectiv:

- a avut loc o creşterea a cursului de schimb valutar de peste 52.6% întrucât, la data semnării contractului de credit, ___.___.2007, cursul valutar pentru moneda în care a fost contractat creditul – CHF, a fost stabilit la valoarea de 1 CHF = 1.9875 lei, iar la data transmiterii notificării, cursul valutar afişat pe site-ul BNR era de 1 CHF = 4,48 lei, creşterea fiind de 225,40%.

- menţinerea creşterii cursului valutar cu peste 52.6% este realizată şi în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 11, art. 4, art. 7 din Legea nr. 77/2016.

În probaţiune, a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La data de 16.10.2020, contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin care arată că, în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie instituită de art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 77/2016, consumatorul trebuia să facă dovada că imobilul în discuţie are exclusiv destinaţia de locuinţă, inclusiv în momentul formulării notificării de dare în plată, respectiv la data de ___.___.2020.

Învederează că, la adresa în cauză a funcţionat societatea X, al cărei asociat este debitorul B, care deţine şi calitatea de administrator.

Subliniază faptul că, intimatul, ulterior formulării Notificării de dare în plată, cu vădită rea-credinţă şi acţionând pro causa, a procedat la schimbarea sediului social, începând cu data de ___.___.2020, al societăţii X, de la adresa imobilului cu privire la care a solicitat dare în plată, la adresa din......

Este de părere că, aspectele anterior învederate sunt relevante atât din perspectiva destinaţiei exclusive de locuinţă a imobilului în cauză, cât şi din perspectiva calităţii de consumator a debitorului în legătură cu imobilul în discuţie.

În drept, invocă dispoziţiile art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 77/2016.

În probaţiune, a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform ordinului de plată depus la fila nr. 26 vol. I.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În ceea ce priveşte procedura aplicabilă prezentei cereri, instanţa reţine aplicabilitatea Codului de Procedură Civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea 80 din Legea 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15.02.2013.

În continuare, la data de ___.___.2007, între C., creditoare iniţială, şi intimatul B, împrumutat, s-a încheiat Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr._____, pentru o perioadă de 30 ani.

Obiectul contractului l-a constituit acordarea unui credit ipotecar pentru achiziţie imobil, în cuantum de 86.070 CHF, pentru garantarea rambursării creditului fiind constituit în favoarea creditoarei un drept de ipotecă asupra imobilului - apartament situat în Mun___, Bd.___, bl. ___, etaj. ___, ap. ___, judeţ ___

După cum rezultă din Somaţia de cesiune comunicată şi împrumutatului, creanţa a fost cesionată iniţial către C., iar la data de ___.___.2011 către A, potrivit contractului de cesiune din aceeaşi dată.

Potrivit art. 4.3. din Contractul de credit, dobânda curentă se calculează potrivit formulei LIBOR 6M + marja 4%, iar ca urmare a scăderii constante a indicelui LIBOR, la acest moment, dobânda este într-un cuantum cu mult mai mic decât era la momentul contractării.

În continuare, instanţa urmează să analizeze o serie de aspecte preliminare privind condiţiile impuse de Legea nr. 77/2016.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea 77/2016 ,,prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

  Potrivit art. 4 alin 1 pct. a ,,creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială”, respectiv creditorul să fie o instituţie bancară, iar persoana care dă în plata un anumit imobil în contul unui credit trebuie să fie un consumator aşa cum l-a definit Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, respectiv OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Potrivit art. 4 alin 1 pct. c, creditul trebuie să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Aşadar, nu orice credit poate fi stins pe calea dării în plată, ci doar acel credit care a fost asumat în scopul îmbunătăţirii sau achiziţionării unui imobil cu destinaţie de locuinţă, de către o persoană care să aibă calitatea de consumator, prin raportare la legislaţia specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 2 din O.G nr. 21/1992 şi cele din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin noţiunea de consumator se înţelege „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."

În drept, conform art. 1 alin.1,2,3 din Legea 77/2016 prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.

Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.

Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 77/2016 (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Instanţa apreciază că din interpretarea art. 4 din Legea nr. 77/2016 rezultă condiţiile de admisibilitate a notificării prevăzute de art. 5 din aceeaşi lege, condiţii pe care instanţa le va analiza gradual.

  -  creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială.

Intimatul este consumator, astfel cum este definită această categorie în art. 2 alin 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv orice persoană fizică sau care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. 

  - cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

 În speţă, valoarea Contractului de credit, este în mod evident inferioară pragului de 250.000 euro, faţă de valoarea contractului de credit bancar ipotecar 86.070 CHF de franci elveţieni.

- creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

În speţă, este îndeplinită condiţia prevăzută în teza I a acestui punct, respectiv creditul a fost contractat de consumator şi garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă.

- consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Intimatul a depus la dosar cazier judiciar din care rezultă că nu este înscrisă în cazierul judiciar cu menţiuni (fila 33.

Potrivit art. 5. din lege,

„(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informaţiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.

(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.”

Prin Decizia 623 din data de 25.10.2016 Curtea Constituţională a statuat că "Executarea unei obligaţii a debitorului poate avea loc, în principiu, în două moduri: de bunăvoie sau prin executare silită. Cauzele pentru care se ajunge la executare silită sunt aceleaşi ca cele care îl determină pe debitor să dea în plată imobilul cu care a garantat împrumutul. Legiuitorul a reglementat aceeaşi soluţie pentru situaţii identice. Darea în plată poate opera şi în faza executării silite, neputându-se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat al hotărârii instanţei judecătoreşti care a încuviinţat executarea silită, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea fondului. Chiar şi în această fază instanţa poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii", scrie în motivarea deciziei.

Esenţialul acestei decizii a constat în faptul că CCR a stabilit că instanţa de judecată care are în faţă un caz de dare în plată trebuie să verifice, pe lângă condițiile impuse de Legea nr. 77/2016, şi pe cele de la impreviziune. Aşa cum reiese din paragraful citat mai sus, verificarea condiţiilor de la impreviziune se impune şi în cazul celor care sunt executaţi silit şi cer darea în plată.

 În afară de asta, judecătorii de la CCR au subliniat faptul că legea se aplică şi celor care au contracte de credit încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 (mai 2016) şi celor care au început să fie executaţi silit înainte de această dată.

În continuare, prin Decizia nr. 639/2016, CCR a respins ca inadmisibile criticile formulate în legătură cu prevederea citată la începutul articolului și alte câteva din Legea nr. 77/2016. Astfel, Curtea a constatat că prevederile respective nu aveau legătură cu soluţionarea procesului respectiv, pentru că: "Legea nr. 77/2016, în întregul ei, nu poate sta ca temei, în mod formal, al acţiunii intentate de reclamant, întrucât acesta nu a formulat nicio notificare şi nu a solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului său, bunul fiind deja vândut la licitaţie publică încă din anul 2015", potrivit deciziei.

Într-o altă motivare, aceea a Deciziei nr. 638/2016, Curtea s-a referit la soluţia pe care a oferit-o în Decizia nr. 639 şi a oferit aceeaşi motivare: excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă pentru că reclamantul-debitor din respectiva cauză nu a formulat nicio notificare și nu a solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului său, solicitând de fapt instanţei numai stingerea datoriilor.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din data de 25.10.2016: paragraful 119, „Aşadar, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei  acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art.57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.”

- paragraful 120 „În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art.11 teza întâi raportate la cele ale art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr.77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art.4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art.7 din lege, respectiv art.8, ori în cadrul art.9 din aceeaşi lege.”

Paragraful 121, „Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art.969 şi art.970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr.77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.” Potrivit art. 147 alin (4) din Constituţia României, „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

În vederea analizării impreviziunii, instanţa a pus în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei înscrisuri cu privire la motivele de fapt care au dus la formularea notificării de dare în plată şi cu menţiunea de a propune probe în dovedirea motivelor respective.

Prima condiţie obiectivă a impreviziunii reţinută de Curtea Constituţională, respectiv situaţia neprevăzută reprezentată de fluctuaţia exagerată a cursului valutar moneda naţională/monedă străină în care a fost acordat creditul RON/CHF, de la data încheierii contractului de credit faţă de data când a fost făcută notificarea de dare în plată este îndeplinită în cauză.

 La momentul contractării unui credit în valută trebuie să existe şi un nivel minim de conştientizare în sarcina consumatorului. Banca nu are o obligaţie de educare a consumatorului client, iar variaţia cursului de schimb valutar este o chestiune de notorietate generală. Dar, în timp ce fluctuaţiile de curs pot fi anticipate, sensul şi amploarea acestora nu pot fi previzionate, iar chestiunea esenţială ce trebuie soluţionată în cauză o reprezintă diferenţa de curs valutar ce poate fi în mod rezonabil previzionată şi acceptată de către un observator obiectiv şi rezonabil de tipul omului prudent şi diligent, respectiv diferenţa de curs depăşeşte limitele rezonabilităţii.

 Un contract de credit într-o monedă străină creează un risc inerent oricărui contract şi un risc supra adăugat. Riscul inerent este cel obişnuit care implică posibilitatea prevederii şi acceptării sale de către părţi la momentul încheierii contractului. Riscul supra-adăugat este cel excepţional, cel care nu a putut face obiectul unei previzionări, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenţia unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul încheierii contractului., precum valorizarea exorbitantă a monedei creditului.

Materializarea riscului valutar caracteristică impreviziunii intră în discuţie în momentul unei depăşiri semnificative, excepţionale, a limitelor de variaţie ale cursului previzibile la momentul încheierii contractului, fie ca efect brusc al unui şoc valutar, fie ca efect cumulat al unei deprecieri continue, şi cu condiţia ca aceasta să transforme obligaţia de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor. Or, o asemenea fluctuaţie valutară, aptă să transforme obligaţia de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor, există în speţă.

În cauză, creşterea cursului monedă naţională-monedă străină de peste 100% depăşeşte limitele rezonabilităţii şi trece în sfera unei onerozităţi excesive, fiind un risc supra adăugat. Niciun consumator obişnuit, obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, nu poate fi prezumat că şi ar fi asumat o fluctuaţie valutară de peste 100% precum cea din speţă. Faptul că această apreciere CHF este un risc supra adăugat este dovedit şi de faptul că aceste variaţii absolut excepţionale au determinat reacţii şi la nivelul autorităţilor legislative naţionale şi europene.

Imposibilitatea intimatei de  susţinere a contractului în forma în care a fost încheiat este una obiectivă, lipsită de orice culpă din partea lor, fiind determinată strict de această supraapreciere a cursului RON CHF.

  Mai mult, trecând chiar peste criticile instanței de contencios constituțional, instanța reține că legiuitorul a reglementat un caz legal de impreviziune monetară, lipsind practic judecătorul de posibilitatea de apreciere asupra oportunității dării în plată a imobilului ce face obiectul contractului de credit. Implicit, instanța urmează a constata intervenirea condiției legale, fără a mai putea aprecia în ce măsură fluctuația de curs mai poate conduce sau nu la stingerea obligației.

În acest sens au fost legiferate condițiile evidențiate la art. 4 alin 1 ind 1, litera a din legea 77/2016: ,, pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit,,

La data semnării contractului de credit, ___.___.2007, cursul valutar pentru moneda în care a fost contractat creditul – CHF, a fost stabilit la valoarea de 1 CHF = 1.9875 lei, iar la data transmiterii notificării, cursul valutar afişat pe site-ul BNR era de 1 CHF = 4,48 lei.

Referitor la inaplicabilitatea acestui caz de impreviziune monetară la contractul de credit dedus judecății, instanța reține incidența principiului de drept ,,specialia generalibus derogant,,, sens în care la art. 11 din legea 77/2016 s-au menționat următoarele:,, în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.

Așadar, în baza principiului specialității, prin derogare de la regula generală, se vor aplica cu prioritate prevederile legii speciale, consumatorul având deci dreptul de a se prevala de acest caz de impreviziune legală reglementat ulterior încheierii convenției de credit.

Prin urmare, instanța va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A, cu sediul în ___, bd. ___, Clădirea. ___, nr.___, sector ___, în contradictoriu cu intimatul B, cu sediul procesual ales la Cab. Av. Y cu sediul în ___, str. ___ nr. ___, et. ___, ap. ___, sector ___ formulată împotriva notificării de dare în plată înregistrată în evidenţele creditorului sub nr. ___ la data de ___.___.2020 ca neîntemeiată, și va constata îndeplinite condiţiile privind darea în plată a imobilului.

În temeiul art. 451 cpc, va obliga contestatoarea la plata către intimat a sumei de 1137 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial parţial (contravaloarea facturilor nr. ___ şi ___ emise de cabinet de avocat Y).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A, cu sediul...., bd....., nr....., sector... în contradictoriu cu intimatul B, cu sediul procesual ales la Cab. Av. Y, cu sediul în..., str....., nr...., et...., ap...., sector... formulată împotriva notificării de dare în plată înregistrată în evidenţele creditorului sub nr. ___ la data de ___.___.___ ca neîntemeiată.

Constată îndeplinite condiţiile privind darea în plată a imobilului.

Obligă contestatoarea la plata către intimat a sumei de 1137 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial parţial (contravaloarea facturilor nr. ___ şi ___ emise de cabinet de avocat Y).

Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 24.09.2021.

Domenii speta

Spete similare