Radiere notare intenţie de expropriere din 21.01.1931. Notarea intenţiei de expropriere, nefinalizată din anul 1931. Efectele art. 907 alin 3 cod civil.

Prin DECIZIA CIVILĂ NR. 1232/AP de la data de la data de 02.10.2018 a Tribunalului Braşov a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă Parohia O C împotriva sentinţei civile nr.1058/09.10.2017 pronunţate în dosarul civil nr. 532/293/2017 al Judecătoriei R, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Admite acţiunea civilă formulată de  reclamanta Parohia O  C cu sediul în  comuna C, reprezentată legal  prin preot  V Gh  în contradictoriu  cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice .

Dispune  radierea notării dreptului de expropriere asupra  imobilului cu nr. top 340 în favoarea Statului Român de sub B2  din cartea funciară  nr. C  nr. top 340, compus din casă de lemn  cu o cameră, în suprafaţă de  346 mp, înscrisă prin decizia nr. 0  din data de  21.01.1931 , act de carte funciară  nr. 217/1931.

Respinge apelul incident formulat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ca neîntemeiat.

Obligă apelantul incident Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să achite apelantei Parohia O C suma de 25 de lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la excepţiile invocate de apelantul incident prin acest apel.

Apelantul critică faptul că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Cererea de chemare în judecată formulată, având ca obiect  radierea notării dreptului de expropriere asupra  imobilului cu nr. top xxxx în favoarea Statului Român de sub xx  din cartea funciară  nr. 1 C  nr. top xxx, compus din casă de lemn  cu o cameră,  în suprafaţă de  346 mp, înscrisă prin decizia nr. 0  din data de  21.01.1931, act de carte funciară  nr. 217/1931, nu poate constitui temei pentru admiterea motivelor de apel referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român..

S-a criticat în apel în susţinerea excepţiei invocate, din prisma prevederilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul acesteia.

În temeiul art. 4 din cest act normativ domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.

Se reţine astfel că, deşi imobilul nu face parte din domeniul public, ci din domeniul privat, acest domeniu privat îl poate deţine atât unitatea administrativ teritorială cât şi statul român, legea indicată neindicând ca şi titular exclusiv al domeniului privat al bunurilor statului doar unitatea administrativ teritorială, iar dreptul de proprietate al acestui pârât – recurentul Statul Român este intabulat în cartea funciară, astfel încât potrivit art. 30 alin. 1 din Legea 7/1996 ce prevede că „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul”, rezultă că proprietar al imobilului în speţă este Statul Român.

Referitor la  excepţiei lipsei calităţii Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant al Statului Român în prezentul litigiu tribunalul constată că, potrivit prevederilor  art. 223 din Legea 287/2009 republicată privind Codul Civil , Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii şi participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor Publice, în afara cazurilor în care legea stabileşte alte organe în acest scop.

Tribunalul constată că, în speţă, este vorba despre o reprezentare legală şi că nici un text de lege nu indică un alt organ desemnat a fi reprezentantul Statului, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice pentru recurentul pârât Statul Român este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa de apel reţine următoarele:

Conform extras CF  nr. C asupra  imobilului de la nr. top xxx  din loc. C  casă de lemn cu  1  cameră  figurează proprietar  Parohia O  C intabulare, drept de proprietate  cu titlu de cumpărare dobândit prin Convenţie, cota actuală 1/1, act cf 0/09.03.1908. Prin  actul de carte funciară 217/21.01.1931  decizia 0 s-a  notat dreptul de  expropriere asupra imobilului  cu nr. xxx în favoarea Statului Român. Reclamanta susţine faptul că s-a notat practic o intenţie de expropriere  ce  nu a mai fost  ulterior valorificată şi nici finalizată.

Potrivit adresei nr. 2972/28.05.2017  a Primăriei Comunei C  asupra  imobilului cu nr. top xxx din CF  C se află edificate  construcţii în care funcţionează  Şcoala Gimnazială C  cu clasele I-IV, instituţie de  învăţământ care funcţionează  din anul 1908, an din care apelanta reclamantă are intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Motivul reţinut de instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de radiere a notării, respectiv acela că,  nu rezultă din nici un înscris faptul că nu s-ar fi derulat  procedura de expropriere, nu este unul întemeiat.

Faptul negativ afirmat de apelanta reclamantă, acela al nefinalizării procedurii de expropriere, trebuia dovedit, de către intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin dovedirea faptului pozitiv contrar, respectiv a realizării exproprierii, care, potrivit legislaţiei în vigoare în anul 1931, se făcea conform art. 13 din Legea 0 din 20 octombrie 1864 de expropriaţiune pentru cauză de utilitate publică numai prin hotărâre judecătorească. Sub nici un cuvânt şi sub nici un titlu, tribunalele ordinare nu vor putea fi înlocuite prin administraţie sau prin tribunale administrative, afară de cazurile prevăzute prin legi.

Însă, hotărârea judecătorească care să dovedească finalizarea procedurii notate, ca şi intenţie, nu a fost dovedită ca existând, nici în urma demersurilor instanţei de apel, la Arhivele Naţionale, aceasta nefiind depusă la dosarul cauzei.

Mai mult, potrivit art. 6 alin. 2 pct. 4 din Legea din 30 iulie 1921 pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, erau exceptate de la expropriere  Pământurile cultivabile ale parohiilor pana la maximum 32 jud. cad. si care aveau la 1 decemvrie 1918 destinaţia aşa numitelor sesiuni parohiale, porţiuni, canonice, sesiuni reduse, sesiunile notariale existente, 8 jug. cad. pentru cantori bisericeşti, precum si amantul cultivabil al şcolilor pana la maximum 16 jud. cad., care aveau la 1 decemvrie destinaţia de donaţiuni invaţătoresti si întrucât serveau acestui scop, iar potrivit art. 66 alin. 2 din acelaşi act normativ, notarea exproprierii era o operaţiune preliminară celei propriu zise, dispoziţii respectate de altfel, din înscrisurile trimise la dosarul cauzei de Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Braşov, precum şi Serviciul Judeţean Mureş, filele 103 – 125 dosar apel, reieşind că numărul topografic sub care este înscris imobilul în litigiu, în anul 1927 rămânea în proprietatea apelantei reclamante.

Adeverinţa emisă de UAT C, potrivită căreia în clădirea reclamantei se desfăşoară cursuri ale claselor I-IV nu poate să producă nici un efect juridic, întrucât şcoala îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor de închiriere depuse la dosar, contracte de închiriere şi respectiv de comodat, încheiate cu unitatea administrativ teritorială.

Legea învăţământului, la care instanţa de fond face referire, nu este aplicabilă deoarece, niciodată clădirea bisericii nu a fost administrată de Comuna C, apelanta reclamantă dovedind fără dubiu administrarea acesteia, neîntrerupt, de la intabularea dreptului ei de proprietate asupra acestui teren până în prezent, în inventarul Parohiei regăsindu-se imobilul şi în anul 1950, - fila 55 verso, în prezent Comuna C achitând chirie pentru folosirea construcţiei cu destinaţie de şcoală.

Din inventarul depus la dosarul instanţei reiese că această clădire se afla în registrul reclamantei de zeci de ani, pârâtul Statul Român nu a făcut niciodată acte de preluare şi, aşa cum dovedesc înscrisurile, Comuna C a închiriat sau a folosit construcţia doar în temeiul unor contracte.

Astfel, notarea intenţiei de expropriere, nefinalizată din anul 1931, şi recunoscută implicit ca fără efecte, în temeiul art. 907 alin 3 cod civil, care dispune că înscrierile şi radierile efectuate în cartea funciară nu pot fi rectificate decât în baza hotărârii judecătoreşti definitive, sau pe cale amiabilă în baza unei declaraţii date în formă autentică de titularul tabular, se impune radierea acesteia

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor menţionate şi a prevederilor art.480 al.1 şi 2  C.pr.civ., Tribunalul va admite apelul declarat de reclamantă şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că va dispune radierea notării dreptului de expropriere înscris asupra imobilului în litigiu.

Va respinge apelul incident pentru motivele reţinute anterior, şi, constatând culpa procesuală a acestui apelant, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ. îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă în calea de atac.

Domenii speta

Spete similare