Competența internațională a instanței

Potrivit art. 1071 alin. (1) C.proc.civ., instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa internaţională, procedând conform regulilor interne privind competenţa, iar dacă stabileşte că nu este competentă nici ea, nici o altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1070. Hotărârea instanţei este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară .

În acord cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, autorităţile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reşedinţa obişnuită a copilului au competenţa de a lua măsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia , iar potrivit alin. (2), sub rezerva art. 7 din Convenţie, în caz de schimbare a reşedinţei obişnuite a copilului în alt stat contractant, sunt competente autorităţile din statul noii reşedinţe obişnuite .

Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 3 lit. b) din Convenţie, prezenta convenție are ca obiect: (a) determinarea statului ale cărui autorități sunt competente să ia măsurile de protecție a persoanei sau a bunurilor copilului; Măsurile prevăzute la articolul 1 pot să se refere în mod deosebit la: (b) dreptul de încredințare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului și, în special, dreptul de a hotărî asupra locului de reședință a copilului, precum și dreptul de vizită, prin care se înțelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadă determinată, într-un alt loc decât reședința sa obișnuită;

Astfel, normele de drept referitoare la competenţa jurisdicţională de drept internaţional privat sunt norme teritoriale prin care se determină competenţa instanţelor unei ţări in raport de instanţele altei ţări.

În prezenta cauză, din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar reiese că din căsătoria părților a rezultat minora ............ născută la data de .........., iar părțile au divorțat la data de ........... în procedură judiciară.

La acest moment, instanța reține faptul că, ulterior pronunțării sentinței civile mai sus amintite, pârâta împreună cu minora și-au stabilit reședința obișnuită pe teritoriul Marii Britanii în localitatea .............. Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, reiese că minora beneficiază de asigurare medicală și este înscrisă la o unitate de învățământ.

Mai mult, o instanța judiciară a statului englez a emis un ordin provizoriu prin care se interzice ambilor părinți să scoată minora de pe teritoriul englez până la pronunțarea asupra fondului acțiunii, fond ce se desfășoară tot sub jurisdicție engleză (f. 28).

Potrivit art. 5 din Convenție (1) Autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.

Astfel, instanţa reţine că dispoziţiile art. 5 din Convenţia de la Haga nu atrag competenţa internaţională a instanţelor române de soluţionare a cererii privind stabilirea stabilirea locuinței minorei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, pentru următoarele considerente.

Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, cât şi din precizările reclamantei dar și ale pârâtului, prin reprezentant rezultă că minora ........... are, la acest moment, reşedinţa obişnuită în .........., Marea Britanie, unde locuiește în mod statornic de aproximativ 7 luni de zile. Nici anterior acestui moment, reședința minorei nu a fost pe teritoriul statului român, minora locuind la rudele sale pe teritoriul ..........

Susținerile reclamantei în sensul că instanța care judecă fondul (Judecătoria Galați în dosar nr. .............. s-a constatat competentă general, prin urmare și ordonanța președințială este de competența generală a instanței române nu poate fi reținută de instanță.

Astfel, instanța învestită cu judecarea prezentei cauze nu este legată de constatările privind competența generală a instanței care judecă fondul. De altfel, situația de fapt în ceea ce privește reședința obișnuită a minorei a suferit modificări majore între data introducerii cererii de fond și data introducerii cererii de ordonanță președințială.

Totodată, trebuie reținut că în astfel de cauze nu trebuie aplicat un criteriu formal, cel al domiciliului legal al minorei, ci un criteriu care să corespundă în primul rând interesului superior al minorului, în sensul că cele mai în măsură să aprecieze cu privire la măsurile privind răspunderea părintească sunt autoritățile de la locul unde minorul locuiește în mod stabil și efectiv, iar în al doilea rând se are în vedere un criteriu care să corespundă unei mai eficiente administrări a actului de justiție, din acest punct de vedere fiind cel mai bine plasate tot instanțele de la locul reședinței efective a minorului.

Mai mult, instanța apreciază că în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei nu există neconcordanțe între legile interne și tratatele internaționale, în speță Convenția de la Haga 1996. Chiar legislația română acordă, de principiu, competența de soluționare a cauzelor privind minorii, instanței de la reședința minorului, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra împrejurărilor cauzei.

Reclamanta, prin reprezentant a arătat că instanțele române ar fi competente în temeiul dispozițiilor art. 1079 C.pr.civ. Această susținere nu este întemeiată, respectivul articol stabilind limitativ anumite materii în care competența personală exclusivă revine instanțelor române, printre aceste materii neregăsindu-se cererile în materia răspunderii părintești.

De altfel, dispozițiile Cărții a VII-a din Codul de procedură civilă se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaționale în care România este parte nu se prevede altfel. Or, în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga 1996.

Faţă de aceste aspecte, reţinând că art. 5 din Convenţia de la Haga nu atrage competenţa instanţelor judecătoreşti din România, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, invocată din oficiu.

În lumina considerentelor de mai sus, în temeiul art. 1071 alin. (1) C.proc.civ., instanţa va admite excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, invocată din oficiu, şi va respinge cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială ca nefiind de competenţa instanţelor române.

În referire la motivul de recurs vizând determinarea competenţei ca urmare a aplicării dispoziţiilor speciale în materia ordonanţei preşedinţiale, tribunalul reţine că potrivit art. 997 alin.(1) NCPC, „Instanța de judecată (...), va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate se reţine că ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă un caracter specific, determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgenta, nerezolvarea fondului cauzei si vremelnicia măsurii ordonate.

În acest context, se reţine că ordonanța președințială nu are caracterul unei cereri incidentale, aceasta putând fi formulată separat de existența unui proces aflat în curs de desfășurare, astfel cum rezultă si din modul în care este formulat art. 997 alin.(4) NCPC, potrivit căruia ordonanța va putea fi dată chiar si atunci când este în curs judecata asupra fondului.

În consecinţă, se constată că dispozițiile art. 998 NCPC., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului, reglementează competența materială de  soluționare a unei astfel de cereri, iar nu competența generală  sau teritorială, acestea din urmă urmând a fi determinate potrivit regulilor generale în materie.

Mai mult decât atât, situaţia de fapt avută în vedere de către instanţă la momentul pronunţării încheierii (respectiv că minora locuia de foarte mult timp în ..........) diferă fundamental de cea din prezenta cauză, în care, ........ minora se află pe teritoriul Marii Britanii.

Faţă de aceste aspecte, în mod corect instanţa de fond a constatat că în speţă ne aflăm în prezenţa unui litigiu cu elemente de extraneitate, părțile şi minora locuind pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, în momentul introducerii prezentei acțiuni.

Totodată se constată că în mod corect s-a reţinut incidenţa în cauză a Convenţiei de la Haga din 19.10.1996, întrucât perioada de tranziţie la care face referire Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană s-a încheiat la data de 31.12.2020, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de .......

Potrivit art. 5 din Convenţie:

„(1)Autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.

(2)Sub rezerva articolului 7 din convenție, în caz de schimbare a reședinței obișnuite a copilului în alt stat contractant, sunt competente autoritățile din statul noii reședințe obișnuite”.

Tribunalul reţine că noțiunea de „reședință obișnuită” nu este definită în cadrul convenției, ci trebuie stabilită de către autoritățile competente în fiecare caz pe baza elementelor de fapt, fiind noțiune autonomă ce ar trebui să fie interpretată în lumina obiectivelor Convenției.

Astfel, pentru determinarea reședinței obișnuite a minorului tribunalul apreciază că în afară de prezența fizică a copilului într-un stat membru, trebuie să fie reținuți și alți factori de natură să demonstreze că această prezență nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial. În acest sens  trebuie mai ales să fie luate în considerare durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acest stat, cetățenia copilului, locul și condițiile de școlarizare, cunoștințele lingvistice, precum și raporturile de familie și sociale ale copilului în statul respectiv.

În consecinţă, raportat la aceste criterii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că reşedinţa obişnuită a minorei este în Regatul Unit al Marii Britanii întrucât aceasta trăieşte din ........ în statul respectiv, este înscrisă la o unitate de învăţământ şi beneficiază de asigurare medicală.

Mai mult decât atât, tribunalul reține că, nu este în interesul minorei ca prezenta cauză să fie soluționată de instanța națională, având în vedere şi natura acestei proceduri prin care se dispun măsuri provizorii în situaţii urgente, iar în eventualitatea necesității efectuării unei anchete psihosociale, acesta va trebui efectuată de instituțiile abilitate din statul membru în care minora şi intimata au reședința obișnuită.

Astfel, în contextul în care minora locuiește în Regatul Unit al marii Britanii, fiind înscrisă la o unitate școlară, întreg probatoriu legat de mediul său de viaţă, de raporturile de familie şi sociale ale acesteia pot fi administrate în mod nemijlocit de instanța din acel stat.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, care nu se impune a fi reformată, cu consecinţa respingerii recursului ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin.1 din NCPC.

Domenii speta

Spete similare