Furtul calificat (art.229 ncp)

Sentinţă penală 78 din 23.02.2021


Conţinut speță: aplicarea unei măsuri educative pentru inculpatul minor,  individualizarea pedepsei având în vedere criteriile prevăzute de art.74 alin.1 şi 2 din NCP

În urma cercetării judecătorești instanța urmează a reține aceeași situație de fapt, reținută și prin rechizitoriu, probele confirmând-o pe deplin.

Astfel instanța reține că persoana vătămată T I, deține o casă de locuit aflată în construcție în mun. Tecuci, ...., jud. Galaţi iar la data de 16/17.07.2018 se afla plecat în Anglia, împreună cu familia sa.

Inculpații își au domiciliile pe raza mun. Tecuci, respectiv P R C în Tecuci, str. .... jud. Galaţi iar T M A în Tecuci, .... jud Galaţi.

În data de 16.07.2018, inculpatul T M A, în vârstă de 16 ani, a venit cu propunerea de a sustrage din locuinţa nelocuită a numitului T I nişte uși de termopan, împrejurare în care l-a contactat pe inculpatul P R C, iar împreună cu acesta s-au deplasat la locuința persoanei vătămate cu căruța ce îi aparține numitului P R C, în vederea transportării acestor bunuri.

Odată ajunși la imobilul aparținând numitului T I, aflat în mun. Tecuci, .... jud. Galaţi, în noaptea de 16/17.07.2018 in jurul orei 01,00, inculpații au sărit gardul în curtea locuinței acestuia și au pătruns în casă unde au scos din toc toate ușile de termopan, cu scopul de a le încărca pe toate în căruța cu care s-au deplasat.

Având în vedere că în momentul transportării ușilor, inculpații au fost surprinși de un vecin, martorul C N, aceștia au reușit să încarce și să fugă doar cu două uși de termopan, celelalte abandonându-le în curtea imobilului.

În continuare inculpații s-au deplasat către domiciliul numitului P R C, unde au descărcat și depozitat cele două uși.

La data de 18.07.2018 inculpatul P R C s-a deplasat la locuinţa numitului L P căruia i-a propus achiziţionarea celor două uşi de termopan. Numitul L P după ce s-a asigurat că bunurile nu provin din furt, având în vedere că inculpatul P a susţinut că uşile au fost câştigate la jocuri de noroc, i-a oferit suma de 170 de lei în schimbul acestora.

Ulterior, martorul L P, de bună voie a consimțit să predea cele două uși organelor de poliție, bunuri care au fost predate ulterior persoanei vătămate T I.

Existenţa faptei, săvârşirea ei de către inculpati şi vinovăţia acestora în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care inculpatii au fost trimisi în judecată sunt pe deplin dovedite în cauza, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu următoarele mijloace de probă: declaraţia persoanei vătămate; declaraţii suspecți/inculpați care potrivit art. 83 din NCPP pot fi folosite și împotriva lor; declarațiile martorilor T V, C N, L P; proces-verbal de predare primire; proces-verbal de cercetare la fața locului;planșe fotografice.

În drept fapta comisă de către inculpații, T M A și P R C, care în noaptea de 16/17.07.2018, au pătruns prin escaladarea gardului si fară drept în imobilul persoanei vătămate T I,  iar din interior au sustras două uşi din termopan, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de 228 alin. 1 -229 alin. 1 lit b) și d) și alin. 2 lit. b) din Codul penal.

Deoarece inculpatul P R C a săvârșit fapta împreună cu un minor urmează a se aplica și dispozițiile art. 77 lit. d din NCP.

Deoarece inculpatul T M A avea vârsta de 16 ani la momentul săvârșirii faptei , urmează a se aplica dispozițiile art. 113 alin.3 din NCP.

  Din analiza fisei individuale a inculpatului rezultă că inculpatul P R C este cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă.

Astfel din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul P R C a fost cercetat pentru săvârşirea în timpul minoratului a unor fapte de furt și tâlhărie, prevăzute de art.228 al.1-art. 229 al. 1 lit. b) C.p. și art. 233, art. 234 din C.p.,aplicându-se faţă de acesta măsuri educative.

Inculpatul T M A este în vârstă de 18 ani, (16 ani la momentul săvârșirii faptei), este cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă.

Astfel din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul T M A a fost cercetat pentru săvârşirea în timpul minoratului a unor fapte de furt calificat prevăzute de art.228 al.1-art. 229 al. 1 lit. b) și d) și al. 2 lit. b) din C.p.,aplicându-se faţă de acesta măsuri educative.

În baza art. 396 alin.2 din Noul cod de procedură penală, având în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de fiecare inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa urmează să dispună condamnarea inculpatului major, respectiv aplicarea unei măsuri educative pentru inculpatul minor T M A.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului major P R C, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art.74 alin.1 şi 2 din NCP c. p. si anume : (1) stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. (2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.”

Deoarece din probele administrate a rezultat aceeași situație de fapt reținută prin rechizitoriu, iar instanța a respins cererea inculpatului P R C de judecare a cauzei pe procedura simplificată, instanța urmează ca față de acest inculpat să rețină și dispozițiie art. 396 alin.10 teza II din NCPP și să reducă limitele pedepsei prevăzute de lege cu 1/3.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a aplica inculpatului major P R C pedepsa închisorii ce se va executa în penitenciar.

Instanța urmează a constat că inculpatul P R C este arestat în altă cauză.

 La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor T M A, instanţa va avea în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Factorii care au dus la săvârsirea infracţiunii de către inculpatul T M A, sunt conform referatului de evaluare ( f. 61) : mediul instabil în care a evoluat, pregătirea școlară insuficientă, imaturitatea specifică vârstei, insuficienta analiză a consecințelor juridice ale acțiunilor sale și ignorarea prevederilor legale. Se recomandă ca fiind oportună măsura internării într-un centru educativ.

Instanța având în vedere mutitudinea de fapte penale săvârșite d einculpatul minor, faptul că infracţiunea de furt calificat, prevăzuta de art. 228 alin.1 -229 alin1 lit. b și d și alin.2 lit. b din NCP cu aplicarea art. 113 alin.3 din NCP (fapta din data de 16//17.07.2018 , persoană vătămată ........... ) dedusă judecăţii în ceea ce privește pe inculpatul minor T M A (..... ) se află în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost sancţionat prin sentinţa penala nr. ....../........pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. ....... ( definitivă prin neapelare la ........, pentru care s-a dispus internarea într-un centru educativ, urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. art. 124 alin 3 teza finală din NCP, să dispună înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ aplicată prin sentinţa penală nr. ........./...........2020 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. .................( definitivă prin neapelare la 06.10.2020 ) cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, prevăzută de art. 125 din NCP pe o durată de 2 ani.

Instanța urmează a atrage atenţia minorului asupra dispoziţiilor art. 125 alin. 3 și ale art.126 CP .

Instanța urmează a dispune anularea formelor de executare dispuse în executarea sentinţei penale nr. ......../........2020 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. ........ definitivă prin neapelare la .......2020 şi emiterea altora în baza prezentei sentințe şi deduce din durata măsurii educative privative de libertate aplicată, perioada executată în centru educativ , începând cu data de ............

Instanța urmează a constata recuperat prin restituire prejudiciul cauzat persoanei vătămate T I.

Instanța urmează a dispune ca onorariile apărătorilor din oficiu desemnați la instanță pentru inculpați, în sumă de câte 868 lei fiecare ................, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către BA TECUCI și și să rămână în sarcina statului.

Conform art.274 alin.1 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpaţi să plătească fiecare statului cu titlu de cheltuieli judiciare cate 1000 lei.