Refugiați. Existența unei temeri bine întemeiate cu privire la persecuție. Noțiunea de risc serios prevăzută de art. 26 din hg nr. 1215/2006.

Potrivit art. 12 din  H.G. 1215/2006, la aprecierea temerii bine întemeiate de persecuție, potrivit art. 23 alin. 1 și a riscului serios potrivit art. 26 din lege, autoritatea competentă va lua în considerare atât dacă aceasta a fost cauzată de evenimente care s-au petrecut anterior părăsirii țării de origine, cât și dacă aceasta a fost cauzată de evenimente care s-au petrecut ulterior părăsirii țării de origine. De asemenea, autoritatea competentă va lua în considerare că temerea bine întemeiată de persecuție, în sensul art. 23 alin. 1 din lege, poate fi cauzată și de acțiunile desfășurate de solicitant după părăsirea țării de origine, îndeosebi atunci când s-a stabilit că acțiunile respective constituie expresia și continuarea convingerilor sau a orientărilor pe care le avea în țara de origine.

Prin persecuție se înţelege o acţiune care este suficient de gravă prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune petentul unor pericole de natură să îi aducă atingere vieţii, integrităţii corporale ori libertății sale ori pentru a-l împiedica în mod evident să trăiască în tara sa de origine şi are la bază unul din sau mai multe dintre următoarele motive: rasă, naţionalitate, religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, indiferent dacă motivele sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuția.

Prin risc serios se înţelege condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante sau o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, urmare a violenței generalizate în situaţii de conflict armat sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.

Sentința civilă nr. 746/17.06.2022 a Judecătoriei Galați

În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 122/2006 statutul de refugiat se acordă străinului care în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică în țara sa de origine și care aflându-se în afara țării de origine nu poate primi, sau ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări.

Potrivit art. 12 din  H.G. 1215/2006, la aprecierea temerii bine întemeiate de persecuție, potrivit art. 23 alin. 1 și a riscului serios potrivit art. 26 din lege, autoritatea competentă va lua în considerare atât dacă aceasta a fost cauzată de evenimente care s-au petrecut anterior părăsirii țării de origine, cât și dacă aceasta a fost cauzată de evenimente care s-au petrecut ulterior părăsirii țării de origine. De asemenea, autoritatea competentă va lua în considerare că temerea bine întemeiată de persecuție, în sensul art. 23 alin. 1 din lege, poate fi cauzată și de acțiunile desfășurate de solicitant după părăsirea țării de origine, îndeosebi atunci când s-a stabilit că acțiunile respective constituie expresia și continuarea convingerilor sau a orientărilor pe care le avea în țara de origine.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanţa constată că hotărârea Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Galaţi este legală şi temeinică.

În opinia instanţei, în mod corect şi fondat, intimatul a analizat cererea petentului ajungând la concluzia că este nefondată.

Statutul de refugiat în România se poate acorda, potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr.122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la cerere, străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara tarii sale de origine şi care nu poate primi, sau, ca urmare a acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei tari, împreună cu prevederile art. 1 A al Convenției de la Geneva din 1851 privind statutul refugiaților şi art. 1 alin.2 al protocolului de la New York din 1967.

Prin persecuție se înţelege o acţiune care este suficient de gravă prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune petentul unor pericole de natură să îi aducă atingere vieţii, integrităţii corporale ori libertății sale ori pentru a-l împiedica în mod evident să trăiască în tara sa de origine şi are la bază unul din sau mai multe dintre următoarele motive: rasă, naţionalitate, religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, indiferent dacă motivele sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuția.

În cauză, petentul nu a dovedit că s-ar regăsi în vreuna din situațiile care să permită acordarea statutului de refugiat, faptele expuse cu ocazia intervievării nereprezentând motive pentru a se reține că sunt întrunite condițiile pentru acordarea protecției internaționale.

Instanța reține că, în acord cu jurisprudența CJUE bazată pe Convenția europeană a drepturilor omului, în sarcina celui care solicită protecție internațională cade obligația de a indica probele care pot dovedi că există motive serioase și întemeiate pentru a se considera că, în cazul în care va fi respinsă cererea sa, ar fi expus unui risc real de a suferi tratamente interzise de articolul 2 sau 3 din Convenție. În speța de față, petentul nu a putut furniza informații convingătoare, astfel încât există un motiv serios de a pune sub semnul îndoielii veridicitatea acestora.

Totodată, instanța reține că atitudinea pasivă a petentului, ulterior fiecărei arestări, nu denotă altceva decât faptul că acesta nu se afla într-un pericol de natură să îi aducă atingere vieţii, integrităţii corporale ori libertății, iar dacă temerea acestuia era una întemeiată de persecuție ar fi solicitat, de îndată, aplicarea legii azilului. Instanța mai reține că petentul a fost arestat deoarece a participat la o varietate de activități/proteste, necunoscându-se cu exactitate motivele arestării și nefăcându-se dovada din care să reiasă că ar fi fost discriminat în vreun fel.

Mai mult, instanța, conform cererii de azil formulată de către petent, reține că deși acesta a intrat ilegal în România, a părăsit țara de origine în anul 2021, legal, tranzitând Bulgaria, fapt ce denotă că petentul nu este căutat de autoritățile din țara sa de origine, și nici nu se teme de acestea.

Prin urmare, aceste aspecte vin să contureze nu altceva decât profilul unui migrant și nu al unui refugiat aflat în nevoie reală de protecție internațională. Migranții aleg să se mute nu din cauza unei amenințări directe cu persecuția sau moartea, ci, în principal, pentru a-și îmbunătăți viața prin găsirea unui loc de muncă în străinătate sau în unele cazuri pentru educație, reunificarea familiei sau alte motive.

De asemenea, din punct de vedere obiectiv, examinând datele privind condițiile generale  din țara de origine, conform informațiilor furnizate de Biroul de Informații din Țări de Origine, și pe cele referitoare la riscurile specifice pentru petent, instanța reține că nu se justifică existenţa unor temeri întemeiate de persecuții şi nici existenţa unui risc serios în cazul întoarcerii sale în Turcia. Din probatoriul administrat nu au rezultat evenimente care să fi făcut intolerabilă rămânerea petentului în țara de origine și nici susțină posibilitatea unor persecuții individuale la adresa petentului în viitor. Așadar, nu se poate concluziona că petentul a suferit sau este în pericol să sufere persecuții care prin intensitatea şi recurența lor să constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanţa consideră că cererea petentului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 23 alin.1 din Legea nr.122/2006.

În ceea ce priveşte protecţia subsidiară, conform art. 26 din Legea nr.122/2006 raportat la art. 3 al Convenției Europene pentru drepturile Omului, în România se poate acorda protecţie subsidiară străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 23 alin.1 din Legea nr.122/2006 şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în tara de origine, respectiv în tara în care îşi avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecţia acelei tari.

Prin risc serios se înţelege condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante sau o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, urmare a violenței generalizate în situaţii de conflict armat sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.

Instanța reține că nu există motive de natură a indica că petentul ar fi comis fapte pentru care legea naţională prevede pedeapsa cu moartea, iar datele existente la dosarul personal raportate la informațiile din tara de origine nu justifică ipoteza potrivit căreia, în cazul reîntoarcerii în tara de origine, petentul ar risca să fie supus la tortură, tratamente inumane sau degradante.

De asemenea, instanţa apreciază că petentul nu a dovedit o amenințare serioasă, individuală la adresa vieţii sau integrităţii, pentru considerentele anterior reținute, astfel încât nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 26 al Legii nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Domenii speta

Spete similare