Contraventii

Data publicare portal: 29.09.2021

Prin Sentinta civila nr. …. din data de … pronuntata de Judecatoria …. s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul ..., cu domiciliul in .... si cu domiciliul procesual ales la ...., în contradictoriu cu intimata ..., cod fiscal...., cu sediul în ...., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria ... nr. ... întocmit la data de ..., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ..., la data de ... cu nr. ..., petentul ...  în contradictoriu cu intimatul .... a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal seria ... nr.... din ... încheiat de ..., exonerarea de plata amenzii şi anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere iar în subsidiar înlocuirea sancţiunilor aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În fapt, a arătat că, în data de ..., în jurul orei ... circula pe str ... dinspre Primărie spre partea de sus a oraşului, deci în urcare.

A învederat că, în zona clinicii e era pe partea stângă, sunt două treceri de pietoni. Autoturismul din faţa sa a încetinit, probabil pentru a opri pe dreapta, după prima trecere de pietoni, iar el a depăşit acest autoturism între cele două treceri de pietoni unde marcajul între sensurile de mers este discontinuu şi permite depăşirea.

A mai arătat că, în sprijinul celor afirmate este şi faptul că petentul a condus un auto ..., cu un motor de ... cm3 conform certificatului de înmatriculare anexat iar auto depăşit era, probabil un ..., deci ar fi fost imposibil ca un ... să depăşească un ..., în urcare, dacă maşina ... nu ar fi încetinit, probabil pentru a opri.

A precizat că a fost oprit de un echipaj de poliţie şi i-a fost adus la cunoştinţă că a efectuat o manevră de depăşire neregulamentră. A arătat că în zona unde a depăşit este marcaj discontinuu şi permite depăşirea însă echipajul a trecut la întocmirea procesului-verbal.

La momentul întocmirii procesului verbal a şi menţionat la rubrica menţiuni că "am depăşit între cele două treceri de pietoni".

A învederat că cele afirmate pot fi dovedite cu martorul ocular ..., şoferul maşinii pe care a depăşit-o. Solicită ca instanţa să solicite .... să comunice la dosar domiciliul martorului pentru a putea fi citat şi audiat.

A subliniat că textul legal-art 21 alin 3 din OG 2/2001 impune obligativitatea aplicării unei sancţiuni proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

A solicitat instantei să aiba în vedere lipsa pericolului social al faptei, lipsa consecinţelor negative în urma faptei, nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane, nu au existat prejudicii materiale.

A subliniat că sancţiunea aplicată este mult prea aspră în raport de criteriile prevăzute de art 21 alin 3 din OG 2/2001 şi apreciaza că pericolul social este diminuat şi face posibilă aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv a avertismentului prevăzută de art 5-7 din OG 2/2001, fiind în măsură să prevină săvârşirea unor eventuale viitoare contravenţii de către petent.

În drept a invocat prevederile OG 2/2001.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu mijloace materiale de probă constând în planșe foto si proba testimoniala cu martori.

La data de ... intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea actiunii ca neintemeiata.

In fapt, a arătat că, la data de ...., petentul a fost sancţionat contravenţional prin procesul-verbal de contravenţie contestat, reţinându-se în sarcina sa comiterea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că a condus autoturismul indicat in cuprinsul actului sancţionator pe str. ... din mun. ..., jud. .... si a efectuat manevra de depasire a unui alt autoturism pe marcajul pietonal, incalcand marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.

A învederat că fapta reţinută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct (nemijlocit) de către organele de poliţie, aspectele consemnate în curpinsul actului sancţionator fiind astfel suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

În cauza M. Haiducu c. României (decizia din 13.03.2012), s-a stabilit faptul că instituirea prezumţiilor relative de conformitate a unui proces-verbal de contravenţie la realitate nu contravine art. 6.2 din CEDO, întrucât în anumite situaţii, fără aceste prezumţii ar fi practic imposibilă sancţionarea unor contravenţii. Aceste prezumţii stabilite prin procesele-verbale de contravenţie sunt relative şi proba contrară poate fi adusă de reclamanţi prin intermediul oricărui element de probă admis de legislaţia naţională („Instanţele sesizate prin contestaţiile reclamanţilor au aşteptat ca aceştia să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a proceselor-verbale de contravenţie prin proba contrară (...) Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanţelor naţionale, în măsura în care regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este completat prin dispoziţiile Codului de Procedură Civilă căruia i se aplica, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii. Reclamanţii văd în acest fapt o atingere adusă dreptului lor la respectarea prezumţiei de vinovăţie. Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea reaminteşte că, în materie de circulaţie rutieră, art. 6.2 nu se opune unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră").

A precizat că procesul-verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, ci un mijloc de probă, conținând constatările nemijlocite ale unui agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

A subliniat că motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată şi se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că emitentul (în această situaţie, agentul constatator) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realităţii.

A solicitat instantei să constate că sancţiunea iniţială este aplicată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, încadrându-se în limitele prevăzute de actul normativ şi fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina petentului, ţinând cont totodată şi de circumstanţele personale ale petentului, respectiv, faptul că aceasta figurează cu numeroase sancţiuni aplicate pentru încălcări repetate ale prevederilor O.U.G. nr. 195/2002.

Ca atare, a apreciat că sancţiunea avertismentului nu este de natură să contribuie la îndreptarea contravenientului, fiind necesară menţinerea amenzii contravenţionale aplicate.

A mai arătat că, analizând procesul-verbal de contravenţie contestat, rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv sunt menţionate numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator, prin urmare fiind temeinic şi legal întocmit, făcând dovada deplină a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză, până la proba contrară (prin Decizia nr. 22/19.03.2007 pronunţată de Curtea Supremă în Recurs în Interesul Legii s-a reţinut: „in raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, respectiv art. 17 din O.G. nr. 2/2002 se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act (...) nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act").

A mai învederat că, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă conform cărora „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană investită de stat cu autoritate publică, in forma şi condiţiile stabilite de lege", cât şi prevederile art. 270 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă care prevede că „înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, in condiţiile legii", procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumţia de veridicitate şi temeinicie cu privire la cele constatate şi consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

Totodată, din analiza dispoziţiilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă care prevede că „Cel care face o susţinere in cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile  anume prevăzute de lege", rezultă neîndoielnic faptul că petentul are obligaţia să dovedească cele sesizate în plângerea contravenţională adresată instanţei de judecată.

În drept, în afara dispozițiilor legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării, intimatul nu a indicat alte temeiuri de drept.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale costând în audierea martorului .....

În cursul cercetării judecătorești, a fost administrată proba cu înscrisuri, cu mijloace materiale de probă constând în planșe foto și proba cu testimonială constând în audierea martorului ....

La data de ...., petentul a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Petentul a subliniat că martorul a confirmat faptul că petentul a depășit autoturismul între cele două treceri de pietoni, unde marcajul între sensurile de mers este discontinuu.

A învederat că între cele două treceri de pietoni este marcaj discontinuu și permite depășirea, aspect confirmat și de planșele foto depuse la dosar.

În continuare, acesta a redat dispozițiile art. 45 alin. (1) și (3) din OUG nr. 195/2002, art. 118 alin. (1) lit. d) și art. 120 alin. (1) lit. e) și i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Petentul a arătat că art. 45 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 se raportează la ieșirea pe banda de circulație, iar alin. (3) al aceluiași articol se raportează la reintrarea pe banda inițială, iar art. 118 alin. (1) lit. d) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 indică condițiile reintrării pe banda de circulație.

Acesta a subliniat că toate cerințele legale impuse de art. 45 alin. (1) și (3) din OUG nr. 195/2002 și art. 118 alin. (1) lit. d) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 au fost respectate la momentul efectuării manevrei de depășire, aspect confirmat de martorul audiat care a arătat că depășirea a început pe linie discontinuă, înainte de str. ...., care este aproximativ la jumătatea distanței dintre cele două treceri de pietoni, unde este linie discontinuă. A învederat faptul că aspectele indicate anterior sunt confirmate de faptul că martorul nu a putut preciza dacă finalizarea depășirii, respectiv reintrarea pe banda de circulație s-a realizat tot pe linie discontinuă sau pe linia continuă de lângă trecerea de pietoni ori pe trecerea de pietoni.

A mai arătat că niciun din textele legale nu condiționează punctual ca reintrarea pe banda de circulație să se facă tot pe linie discontinuă, logica legală fiind că obligația respectării marcajului continuu sau discontinuu este analizată la momentul inițierii depășirii.

Acesta a indicat jurisprudență în susținerea plângerii sale și a invocat faptul că orice dubiu cu privire la aspectele din speță (locul reintrării pe banda de circulație) operează în favoarea sa, deoarece orice dosar contravențional se judecă în privința probelor conform normelor de drept penal, potrivit jurisprudenței CEDO.

A arătat că, conform jurisprudenței CEDO, prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal este lipsită de rezonabilitate și că trebuie respectate garanțiile art. 6 CEDO, inclusiv prezumția de nevinovăție.

În susținerea capătului de cerere subsidiar, petentul a invocat prevederile art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001 și a subliniat că fapta comisă nu a prezentat pericol social.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ..... nr. ...., încheiat de agentul constatator din cadrul ....., petentul ... a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (în continuare, „O.U.G. nr. 195/2002”).

În fapt, agentul constatator a reținut că, la data de ...., ora .... pe str. ..., zona ...., din mun. ...., petentul a condus autoturismul marca .... cu nr. de înmatriculare ..., din direcția str. .... către bd. .... și a efectuat manevra neregulamentară de depășire a autoturismului marca ... cu nr. .... condus de către ...., efectuând depășirea pe marcajul pietonal încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă cele două sensuri de circulație.

Față de fapta contravențională reținută, în baza acelorași dispoziții legale, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de .... de lei (4 puncte-amendă x ... de lei, valoarea unui punct amendă). De asemenea, acesta i-a aplicat petentului sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, procedând totodată la măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.

La rubrica mențiuni contravenient, s-au consemnat următoarele: „Nu am. Am depășit între cele două treceri de pietoni”.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța consideră că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, pentru următoarele considerente.

Examinând procesul-verbal prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi constatate din oficiu, instanța constată că, în speță, sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal al acestuia, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Neexistând alte critici de legalitate a procesului-verbal, instanța procedează la analiza temeiniciei acestuia.

În ceea ce privește dovedirea faptei contravenționale ce face obiectul prezentei cauze, instanța reține că persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere raţiunea care stă la baza recunoaşterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumţie de temeinicie, a cărei existenţă nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură persoana sancţionată contravenţional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenţionale.

De altfel, contrar aspectelor invocate de petent cu privire la jurisprudența CEDO, instanța constată că, în cauza M. Haiducu c. României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-au reținut următoarele: „Curtea precizează, asemenea reclamanților, că instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca ei să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului civil, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (Anghel împotriva României, nr. 28183/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Reclamanții văd în acest fapt o atingere adusă dreptului lor la respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea reamintește că, în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [...]” (para. 12).

Fiind vorba de o prezumție relativă, aceasta poate fi răsturnată prin intermediul probatoriului administrat.

Instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului, prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constă în nerespectarea regulilor privind depășirea.

Conform art. 45 alin. (1) din același act normativ, „depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.”

Totodată, potrivit art. 120 alin. (1) lit. e) și i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, „se interzice depășirea vehiculelor: (...) lit. e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; (...) lit. i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”.

Astfel, pentru a se reține săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului, este suficientă încălcarea uneia dintre dispozițiile legale indicate anterior, prin procesul-verbal indicându-se, însă, incidența amândurora, deci atât efectuarea depășirii pe trecerile pentru pietoni semnalizate, cât și încălcarea marcajului simplu continuu care desparte sensurile de mers.

Referitor la interdicția prevăzută de art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, petentul propune o interpretare în sensul în care doar la momentul ieșirii de pe banda de circulație marcajul trebuie să fie discontinuu, aceasta condiție nefiind necesară la momentul reintrării pe banda inițială, raportându-se la dispozițiile art. 45 alin. (1) și (3) din OUG nr. 195/2002, precum și art. 118 alin. (1) lit. d) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Instanța respinge ca neîntemeiată interpretarea propusă de petent, întrucât dispozițiile art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 interzic depășirea, independent de distincțiile pe care petentul încearcă să le demonstreze. Detaliind, dispozițiile indicate anterior interzic manevra depășirii vehiculelor când pentru efectuarea acesteia se încalcă marcajul continuu simplu care desparte sensurile de mers. Or, manevra depășirii este compusă atât din momentul ieșirii de pe banda de circulație, cât și momentul reintrării pe banda inițială. Această concluzie reiese din analiza dispozițiile art. 118 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care reglementează obligațiile conducătorului de vehicul care efectuează depășirea, inclusiv cele referitoare la reintrarea pe banda sau în șirul de circulație inițial. Aceeași concluzie reiese inclusiv din analiza dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (3) din OUG nr. 195/2002, manevra depășirii fiind prevăzută ca un tot unitar, începând cu momentul ieșirii de pe sensul de circulație și finalizându-se cu reintrarea pe sensul inițial.

În aceste condiții, față de dispozițiile legale indicate anterior, în interpretarea reținută de instanță, urmează să fie analizată condiția temeiniciei procesului-verbal.

Instanța reține că, prin mijloacele de probă administrate, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat.

Din declarația martorului .... din ..., reiese faptul că petentul a depășit mașina condusă de martor, atunci când urca spre ..., mai înainte de prima trecere de pietoni. Martorul a arătat că nu știe dacă petentul l-a depășit când se afla pe trecerea de pietoni sau înainte de trecere și a precizat că are în vedere finalizarea manevrei de depășire. Acesta a mai declarat că nu a observat dacă pe șosea linia era discontinuă sau continuă și crede că petentul a început depășirea pe linie discontinuă.

Așadar, contrar susținerilor petentului, manevra nu a avut loc între cele două treceri de pietoni, martorul declarând în repetate rânduri faptul că nu mai ține minte dacă manevra depășirii a fost finalizată înainte de prima trecere de pietoni sau pe prima trecere de pietoni. Această concluzie este întărită și de răspunsul petentului referitoare la drumul cu care se intersecta strada pe care circula, respectiv depășirea a avut loc înaintea drumului care se lasă în dreapta. Coroborând acest din urmă răspuns cu planșa foto aflată la f. ..., instanța constată că, înaintea drumului din dreapta, este poziționată prima trecere de pietoni, iar imediat după aceasta marcajul este continuu, devenind, ulterior discontinuu.

În aceste condiții, față de mijloacele de probă administrate, instanța reține că procesul-verbal îndeplinește condiția temeiniciei și se bucură de prezumția de temeinicie în ceea ce privește efectuarea depășirii pe marcajul pietonal, încălcându-se astfel art. 120 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. Contrar susținerilor petentului, din cuprinsul declarației martorului audiat nu rezultă contrariul, iar acest aspect nu poate fi interpretat în favoarea petentului. Deși acesta susține că, în cauză, trebuie aplicat principiul in dubio pro reo, instanța respinge ca neîntemeiată această critică, întrucât mijloacele de probă administrate nu au fost în măsură să creeze un dubiu cu privire la fapta reținută de agentul constatator. Simplul fapt că martorul declară că nu cunoaște dacă a fost depășit înainte sau pe trecerea de pietoni nu reprezintă o probă care să pună la îndoială aspectele constatate în mod nemijlocit de agentul constatator. Necunoașterea unui aspect de către martorul ocular nu reprezintă un motiv întemeiat pentru aplicarea principiului in dubio pro reo.

Referitor la încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă cele două sensuri de circulație prin efectuarea depășirii (art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002), instanța constată că procesul-verbal este temeinic, mijloacele de probă administrate nefiind în măsură să răstoarne prezumția relativă de temeinicie a acestuia.

Astfel cum s-a reținut mai sus, niciun mijloc de probă administrat nu conduce la concluzia conform căreia depășirea s-a efectuat integral între cele două treceri de pietoni, pe linie discontinuă.

Mai mult, din declarația martorului audiat la termenul din ...., reiese că acesta nu a observat linia de pe șosea și doar crede că petentul a început depășirea pe linie discontinuă. Or, simpla supoziție a martorului nu este în măsura să creeze un dubiu cu privire la aspectele constatate în mod nemijlocit de agentul constatator și, prin urmare, procesul-verbal se bucură în continuare de prezumția relativă de temeinicie.

Mai mult, chiar în condițiile în care instanța ar reține faptul că manevra depășirii a început pe linie discontinuă, ca urmare a declarației martorului, și s-a finalizat pe linie continuă, aspect dovedit prin prezumție de temeinicie a procesului-verbal, în sarcina petentului se poate reține în continuare nesocotirea art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. Astfel cum instanța a reținut mai sus, pe întreaga manevra de depășire, marcajul ce desparte sensurile de mers trebuie să fie discontinuu pentru ca depășirea să fie considerată legală.

Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că procesul-verbal contestat este legal și temeinic întocmit, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nefiind răsturnată.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii. Conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Instanța constată că fapta prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă, și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

În cazul de față, petentului i-a fost aplicat numărul minim de puncte-amendă, respectiv 4, amenda contravențională fiind în cuantum de ....de lei.  În ceea ce privește sancțiunea complementară, instanța constată că aplicarea acesteia s-a realizat în baza dispozițiilor art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 105/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile fiind consecința automată a tipului faptei contravenționale săvârșite.

Astfel, instanța apreciază că sancțiunile aplicate petentului au fost aplicate în mod legal, nerespectarea normelor privind depășirea reprezentând o faptă contravențională de o gravitate sporită ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legislația din domeniul circulației rutiere, mai ales când manevra este efectuată în interiorul unei localități și pe o trecere de pietoni.

Totodată, potrivit art. 111 alin. (1) lit. c) OUG 195/2002, în cazul contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține, astfel cum s-a procedat prin procesul-verbal contestat.

În ceea ce privește solicitarea petentului de a se înlocui sancțiunile aplicate (amendă și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile) cu sancțiunea principală avertismentului, instanța constată că motivele invocate de acesta nu sunt întemeiate, deoarece fapta comisă prezintă un pericol social ridicat, iar principiul proporționalității a fost respectat la momentul aplicării sancțiunilor.

În primul rând, instanța constată că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui autoturism în interiorul unui oraș pe o trecere de pietoni, aspect ce reprezintă o gravă abatere de la regulile de circulație pe drumurile publice. Faptul că prin acțiunea întreprinsă nu s-au produs consecințele indicate de petent nu constituie un motiv suficient pentru a aprecia că fapta este de o gravitate redusă. Depășirea a avut loc în timpul nopții, pe o trecere de pietoni, aspect ce sporește periculozitatea faptei și întărește ideea că agentul constatator a respectat principiul proporționalității la momentul aplicării sancțiunii.

Mai mult, instanța are în vedere și faptul că petentul nu este la prima abatere contravențională, aspect ce rezultă din istoricul sancțiunilor contravenționale aplicate (f. ...), acesta fiind sancționat pentru nerespectarea a zece reguli de circulație, în perioada .... Or, față de istoricul contravențional al petentului, înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului nu ar avea un rol educativ și, pe cale de consecință, preventiv, deși acesta reprezintă unul din scopurile sancțiunilor contravenționale.

În aceste condiții, instanța va respinge cererea petentului de înlocuire a sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului, ca neîntemeiată.

Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria .... nr. .... este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată.

Domenii speta

Spete similare