Potrivit art. art. 1349 Cod civil, care în alin 1 stabileşte faptul că ,,orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit alin. 2 ,,cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare.”
Conform art. 1386 alin. 1 cod civil ,,1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească (…)”.
Faţă de motivele de fapt invocate în susţinerea acţiunii, judecătorul sindic apreciază că temeiul juridic al cererii din prezentul dosar este răspunderea civilă delictuală generală reglementată de art. 1349 cod civil: prin refuzul pârâtului de a preda cele 167 de vehicule, proprietatea debitoarei, se cauzează un prejudiciu constând în lipsirea de venituri ce s-ar putea obţine din folosinţa sau valorificarea bunurilor, venituri necesare acoperirii pasivului societăţii. Fapta ilicită invocată constă în încălcarea dreptului de proprietate al debitoarei. Se solicită repararea prejudiciului în natură, prin restituirea bunurilor-capătul principal de cerere sau, în situaţia imposibilităţii predării, plata unei despăgubiri – capătul subsidiar de cerere, variante prevăzute de art. 1386 alin. 1 cod civil.
Curtea de Apel Constanța
Anulare acte administrative fiscale. Restituire impozit pe clădiri stabilit suplimentar. Prescriptia dreptului la actiune. Nesolutionarea contestatiilor administrative împotriva deciziilor de impunere în termenul legal.
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 10/2001. Calitatea Societatii Nationale de Cruce Rosie de persoana indreptatita sa beneficieze de dispozitiile Legii nr. 10/2001, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Respectarea principiului prevalentei restituirii in natura a bun...
Curtea de Apel București
Recurs. Pretenţii izvorâte din tacita relocațiune. Îndeplinirea condiţiilor tacitei relocațiuni în situaţia imobilelor-teren curţi aferente imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995. Afectațiunea specială
Judecătoria Buhuși
Tulburare de posesie
Judecătoria Târgu-Cărbunești
pretentii