Drepturi salariale

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2022:.........

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ......

Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile litigii de muncă şi asigurărilor sociale

SENTINŢA CIVILĂ NR 453

Şedinţa publică din 09.06.2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: .............

ASISTENT JUDICIAR: ..........

ASISTENT JUDICIAR: ..........

GREFIER: ...........

Pe rol se află judecarea cauzei de litigii de muncă privind pe reclamanta G.V.N. în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL .... şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, având ca obiect calcul drepturi salariale VRS 605.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 19.05.2022 când mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 09.06.2022.

Tribunalul, în urma deliberării, a pronunţat hotărârea de mai jos:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 25.03.2021, sub nr. dosar de mai sus, partea reclamantă G.V.N. a chemat în judecată pe părţile  pârâte  Curtea de Apel .... şi Ministerul Justiţiei solicitând instanţei să dispună  următoarele :

 - Obligarea pârâţilor să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariate rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei începând cu 01.08.2016 şi în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referinţă sectorială.

- Diferenţele salariale mai sus-menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal.

- Totodată să se adauge dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrate a debitului principal.

În motivarea cererii se susţine că :

În fapt, partea reclamantă  este judecător la Curtea de Apel .... din anul 2006.

 În perioada 01.08.2016 la zi  pârâţii  i-au plătit indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, deşi în ţară există colegi judecători cărora li s-a recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive o valoare de referinţă sectorială de 605,225 de lei, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr.794/15.12,.2016 s-a stabilit, printre altele, că „ întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precizată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, se ia calculul nivelului maxim al salariului de baza/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie."

De asemenea, s-a pronunţat sentința civilă nr. 1668/12.11.2019 a Tribunalului Caraș Severin, prin care  a fost obligat pârâtul D.N.P.  să plătească  reclamanţilor diferenţe salariale, recalculate prin raportare la un VRS în valoare de 484,18 lei  plus majorarea de 25 % prevăzute de art. III din OUG nr.26/2016, începând cu 01.08.2016.

În drept:

Acţiunea este admisibilă, deoarece, pe de o parte, prin prezenta acţiune partea reclamantă  nu înţelege să solicite, explicit sau implicit şi anularea sau revocarea ori modificarea ordinelor sale de salarizare emise de ministrul justiţiei, iar, pe de altă parte, sunt incidente în speţă şi  considerentele nr.48 şi 49, care sunt de asemenea obligatorii, conform art. 430 alin.2 Cod procedură civilă din Decizia nr. 9/29.05.2017 pronunţată în dosarul nr.1/2017 de Î.CCC J într-un recurs în interesul legii.

 Partea pârâtă Curtea de Apel ....  a formulat  întâmpinare ,(filele 22 şi urm.)  prin care s-au arătat următoarele :

S-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare celor 3 ani faţă de dala introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată pretenţii începând cu 01.08.2016. Dispoziţiile art. 171 alin. 1 Codul Muncii stabilesc că „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termenul de 3 ani de  la dala când drepturile respective erau datorate".

Pot fi luate în considerare la egalizarea salarială la maxim, numai hotărârile judecătoreşti cu caracter general (decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, ce se aplică în cauză, deoarece vizează ipoteza unei întregi categorii socio-profesionale, chiar familii ocupaţionale), iar nu hotărârile judecătoreşti cu caracter particular, strict personal  ipoteza exclusa şi de decizia 2/2015 a ÎCCJ).

Nefăcându-se dovada existenţei unei hotărâri judecătorești aflate în plată pentru drepturi salariale calculate la un VRS de 605,225 lei, nu sunt îndeplinite condiţiile invocatei Legi71/2015.

În consecinţă, s-a solicitat respingerea acţiunii părţii reclamante .

Partea pârâtă Ministerul Justiţiei a formulat  întâmpinare (filele 25 şi urm.) prin care s-au arătat şi s-au invocat următoarele :

 1.  Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 , Capitolul  VIII din Anexa VI a Legii-cadrul nr, 153/2017, competenţa materială şi teritorială de a soluţiona prezentul litigiu aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

 2. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioara celor trei ani faţă de data depunerii cererii  şi faţă de disp.art.2500 şi 2517 N.c.civ. .

3. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei

Pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie sa corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii, în susţinerea excepţiei, se arătă că Ministerul Justiţiei nu poate efectua plata în mod direct reclamantului, motiv pentru care solicităm respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.

4.Excepția inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a  neparcurgerii procedurii

prealabile prevăzută de dispoziţiile  art. 7 , Capitolul  VIII din Anexa VI a Legii-cadrul nr, 153/2017,

Pe fondul cauzei s-a mai invocat  faptul că în continuare, vă rugăm să observaţi că partea reclamantă, judecător, face trimitere la consilierii de probaţiune din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune care au obţinut o hotărâre judecătorească în baza unor dispoziţii Legale care nu sunt aplicabile decât acestei categorii profesionale .

Astfel, pe de o parte, aceste dispoziţii legale nu se aplică judecătorilor, iar pe de alta parte, nici nu există în acest moment în cadrul familiei ocupaţionale din justiţie, personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare calculată si plătită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de în cuantum de 605,225 Iei.

 În consecinţă, s-a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În probaţiune sau depus înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 17.06.2021, tribunalul a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna invocate de către partea pârâtă Ministerul Justiţiei, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi  a dispus declinarea acestei cauze în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel București instanţă care la rândul său şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Covasna .

Ulterior ÎCCJ, prin sent.civ.nr.1443/19.10.2021, soluţionând conflictul de competenţă ivit, a stabilit ca instanţă competentă Tribunalul Covasna.

Deliberând asupra excepţiilor invocate în întâmpinări în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul reţine următoarele :

- Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei instanţa constată că reclamanta este judecător la Curtea de Apel .... din anul 2006, astfel că obligaţia de plată a drepturilor salariale incubă în speţă angajatorului său ,  pârâta Curţii de Apel .....

În atare situaţie, în speţă sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul in interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016.

Instanţa supremă a reţinut:  „O caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul obligațional civil în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive. Pe cele de consecinţă, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie să aparţină unei singure autorităţi publice), în problema de drept supusă analizei se poate concluziona că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale... Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare  alocării şi stabilirii destinaţiilor acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii...O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în  dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţi sumelor stabilite prin titluri executorii...

 Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din Codul civil, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonata nu răspunde pentru persoana juridică faţa de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii".

Aşadar, nu poate fi reţinută o identitate între pârâtul Ministerul Justiţiei şi subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nici el nu este angajatorul reclamantului, căruia îi revine prerogativa de acordare a drepturilor salariale.

În considerarea celor expuse, instanţa constată că legitimarea sa procesuală sub aspect pasiv, care este absolut necesară reţinerii calităţii procesuale pasive, nu este satisfăcută în cazul reclamantului, având în vedere că lipseşte elementul esenţial al raportului juridic preexistent în care pârâtul Ministerul Justiţiei să fi avut calitatea de subiect pasiv, motive pentru care urmează să admită excepţia invocată şi respingă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la celelalte excepţii invocate în apărare de Ministerul Justiţiei, acestea vor fi respinse ca fiind formulate de o parte pentru care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 25.03.2018 invocată de pârâta Curtea de Apel ....,  instanţa observă că în cauză îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 171 coroborate cu art. 268 al. 1 lit. C din Codul muncii ce instituie un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.

 Întrucât reclamanta solicită plata drepturilor începând cu 01.01.2018, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 25.03.2021, în temeiul art. 247 alin. 1 C.pr.civ., art. 171 şi art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii, instanţa constată ca fiind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 25.03.2018 invocată de pârâta Curtea de Apel ...., sens în care o va admite şi va respinge ca prescrisă acţiunea reclamantului pentru pretenţiile anterioare datei de 25.03.2018.

  Referitor la fondul  cauzei instanţa reţine următoarele :

 Reclamanta Grosu Valerica  este judecător la Curtea de Apel ...., aspect necontestat prin întâmpinare.

Motivul esenţial ce stă la baza pretenţiilor reclamantei este acela că printr-o serie de hotărâri judecătoreşti la nivelul familiei ocupaţionale „Justiţie” au fost acordate diferenţe de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei.

În temeiul prevederilor art. III din OUG nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015, începând cu data de 08.08.2016, se cuvine  acordarea unui VRS de 484,18 lei la care se adaugă majorarea de 25%, rezultând o valoarea de referință sectorială de 605,225 lei.

În acest sens, au fost pronunțate la nivel naţional mai multe hotărâri judecătorești, printre care: sentința civilă nr. 1668/12.11.2019 a Tribunalului Caraș Severin, definitivă prin decizia nr. 286 din 24.06.2020 a Curții de Apel Timișoara, sentinţa civilă nr. 1283/29.05.2020 pronunţată în dosarul nr. 1733/3/2020 de Tribunalul București, sentința civilă nr. 894/16.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 666/120/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 114/21.01.2021 a Curţii de Apel Ploiești, sentinţa civilă nr. 973 din 01.07.2020 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1393/105/2020 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 274 din 10.02.2021 a Curţii de Apel Ploiești.

Obligația legală de a aplica nivelul maxim de salarizare pentru familia ocupațională „Justiție", cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, rezultă din dispozițiile normative prezentate în continuare.

Scopul legiuitorului, prin actele normative emise ulterior anului 2015, este tocmai acela de înlăturare a inechităților salariale existente între categorii profesionale care desfășoară aceeași activitate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 (introdus prin art. l pct. l din Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9 aprilie 2015) coroborate cu cele ale art. II din OUG nr. 27/2015, salarizarea reclamante trebuia realizată la nivel maxim: ;,Prin excepție de la prevederile alin. 1 și 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al  salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Actul normativ mai sus menționat a fost adoptat tocmai cu scopul de a elimina anomaliile legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiției diferențe între drepturile salariale ale persoanelor care desfășoară aceeași activitate, de pildă diferența salarială rezultată din aplicarea valorii de referință sectoriale.

Sintagma „își desfășoară activitatea în aceleași condiții" (utilizată de art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2015, dar și de art. 1 alin. 1 - 3 și alin. 5, 6 și alin. l1, art. 11 alin. 2 etc. din aceeași ordonanță), se referă la condițiile de muncă (normale, deosebite, speciale, periculoase, etc.) avute în vedere la „cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut".

În același sens este și Decizia nr. 23/20 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unei probleme de drept, obligatorie potrivit art. 521 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că: „în interpretarea și aplicarea  dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență o Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin OUG nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele masuri fiscal-bugetare, care la art. 3 ind. 1 a stabilit că începând cu 01.08.2016, prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ordonanța de urgență nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 a adus unele lămuriri modalității de aplicare în concret a acestei operațiuni, unde la art. 3 ind. 1 a prevăzut că sintagma «fiecare funcție»  prevăzută în alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, litera, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, că prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite, iar în cazul instituțiilor sau  autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop,, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Acest nivel se aplică tuturor instanţelor, toate fiind în subordinea aceluiași ordonator de credite (ministrul justiţiei, ordonator principal), având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

 Dispozițiile Legii nr. 71/2015 se aplică începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv începând cu 09.04.2015, iar nivelul maxim de salarizare impus de această lege a fost menținut în continuare, inclusiv în perioada în litigiu, prin prevederile:

- art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 (în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015);

- art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2016 (în perioada 1.01. - 28.02.2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016);

- art. 1 din OUG nr. 9/2017 (în perioada 1.03. - 30.06.2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017,  cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară);

- art. 38 alin. 2 lit. a din Legea nr. 153/2017, care menține, pentru perioada iulie 2017 - decembrie 2017, nivelul de salarizare cuvenit pentru luna iunie 2017;

- art. 38 alin. 3 lit. a din Legea nr. 153/2017, care menține, începând cu data de 1.01.2018, nivelul preluat anterior aferent lunii decembrie 2017 (indexat cu 25%);

-art. 39 alin. 4 - în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

În același sens, al obligației de aplicare a nivelului maxim ele salarizare, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016.

Obligația legală a pârâtului de a aplica nivelul maxim de salarizare, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor salariale cuvenite ale indemnizației de încadrare brute lunare, acordate prin hotărâri judecătorești, a fost statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în această direcție, începând cu Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015.

În acest sens, cu privire la aplicarea și efectele majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, prin Decizia nr. 23/29 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) a statuat (în paragrafele 55-58) că, la data pronunțării hotărârii constitutive de drepturi salariale, înscrisul care atestă majorările drepturilor salariale este hotărârea judecătorească. Proba dreptului salarial, sub forma creșterii salariale cuvenite, o face hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi. Această hotărâre trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună. Este vorba, astfel, despre reconfirmarea jurisprudenței anterioare a instanței supreme (Decizia nr. 11/2012, pronunțată pe calea recursului în interesul legii), în condițiile nuanțării aduse prin distingerea și garantarea salariu) în plata, operată prin Decizia nr. 32/19 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respectarea întocmai și necondiționat a hotărârilor judecătorești definitive constituie nu doar o obligație procesuală a pârâtului, ci și o garanție a dreptului la un proces echitabil, salvgardat de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și un imperativ al statului de drept (potrivit art. 11 alin. 3 raportat la art. 124 alin. 1 din Legea fundamentală).

Potrivit Deciziei nr. 32/19 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este necesar să se efectueze distincția dintre reîncadrarea salarială și plata efectivă a drepturilor salariale. Astfel, prin Decizia nr. 32/19 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 521 alin.3 Cod procedură civilă, s-a statuat că; „în raport de prevederile art. 7 din Legea - cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, art.4 alin.2 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. l din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. l și 3 din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordare unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

În concluzie, nivelul maxim de salarizare este:

- cel statuat prin hotărâri judecătorești, referitoare la valoarea de referință sectoriala aferentă familiei ocupaționale „Justiție";

- cel aferent nivelului drepturilor salariale cuvenite în plată, iar nu cel privind încadrările salariale teoretice prevăzute prin legile-cadru de salarizare, a căror aplicare efectivă a fost și este suspendată sau eșalonată, neafectând perioada în litigiu;

- cel cuvenit de drept în plată, deci indiferent dacă, în fapt, respectivele hotărâri judecătorești au fost sau nu puse în plată.

În egala măsură, în acest caz, devine aplicabilă și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care, examinând excepția de neconstituționalitate cu care a fost învestită, a considerat că: "prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților şi personalului auxiliar), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul auxiliar, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti, prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești.

Astfel, urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și al personalului auxiliar este aceeași, stabilită la nivel maxim.”

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. l alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

În contextul vizat de sesizare, Curtea Constituțională a mai reținut în decizia de mai sus că: "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga familie ocupațională a «Justiției», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precizată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție."

Totodată, Curtea Constituțională a apreciat că "dispozițiile art. 3 ind. 1 alin. 1 ind. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente."

Dispozițiile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională sunt în sensul că prin efectul neconstituționalității art. 3 indice 1, alin. 1 indice 2 din OUG nr. 57/2015 introdus prin OUG nr.20/2016, trebuie să fie incluse în nivelul maxim de salarizare și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (inclusiv valoarea sectorială litigioasă).

Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională explică fără echivoc și operează distincția clară și inconfundabilă între situația:

a)hotărârilor judecătorești „care au interpretat și aplicat acte normative cu caracter general din domeniul salarizării" la nivelul întregii categorii profesionale (cum este cea a familiei ocupaționale „Justiție", în materia valorii sectoriale). «Excluderea expresă, din sfera legalității, a hotărârilor judecătorești, a căror autoritate de lucru judecat determină prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăște din normele legale, și a căror forță executorie derivă tot din lege, este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separației puterilor în stat.

b) Interpretarea restrictivă a noțiunii de "drepturi salariale prevăzute în acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice" cu excluderea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești, conduce la ignorarea din ordinea juridică a situațiilor în care legea, cu aplicabilitate generală, a fost aplicată în favoarea unor persoane, prin hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât acestea au fost date în aplicarea unor legi cu aplicabilitate generală»;

  Aceste argumente sunt întărite la pct. 31 și 32 în decizie unde se arată: „pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fata legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de OUG nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Nu se poate ignora, la efectuarea stabilirii și plății drepturilor salariale, nivelul maxim de salarizare statuat prin hotărârile judecătorești definitive care stabilesc un cuantum și componente determinate ale drepturilor salariale avute și cuvenite de drept.

 Hotărârile judecătorești invocate, rețin că nivelului maxim de salarizare cuprinde și majorările prevăzute de art. III din OUG nr.20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr.57/2015.

 Rezultă că nu există nici un argument legal care să justifice diferențele de salarizare litigioase. Salariile se stabilesc pe familii ocupaționale, categorii de funcții și pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite „ut singuli" și care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional, precum și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ei trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispozițiilor art.14 din Convenție și a Protocolului nr. 12 la Convenție, discriminarea înseamnă aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Marcks c.Belgiei - 1970 etc).

În concluzie, pârâta trebuie să ia în considerare majorarea cuprinsă în art. III din OUG nr.20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr.57/2015, recunoscută prin hotărâri judecătoreşti, la calculul și la plata nivelului maxim al indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași autorități publice.

Acest nivel se aplică tuturor instanţelor care sunt în subordinea aceluiași ordonator de credite (ministrul justiţiei, ordonator principal), având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

 Pentru aceste considerente ,instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta G.V.N., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel .... şi în consecinţă: va obliga pârâta să recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente acesteia, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu data de 25.03.2018 şi în continuare până la recunoaşterea efectivă a dreptului.

Totodată, instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite începând cu 25.03.2018 şi în continuare, pe viitor, până la recunoaşterea dreptului, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată, până plata efectivă a sumelor cuvenite.

 Cu privire la cererea privind actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare, este de subliniat faptul că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Devine astfel evident faptul că, prin executarea cu întârziere a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial.

Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. 4 din Codul muncii raportate la art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza întâi și art. 1535 alin. 1 din Codul civil, respectiv art. 1 alin. 3, art. 2 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației de plată, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor („damnum emergens"), cât și beneficiul de care acesta este lipsit („lucrum cessans"). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În situația de față, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, trebuie remediată prin măsura actualizării sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Prin actualizarea sumei debitului cu indicele prețurilor de consum, se realizează o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii („damnum emergens").

 Dar, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării cu întârziere a obligației de plată, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care creditorul a fost lipsit („lucrum cessans"), respectiv daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale (penalizatoare).

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanţa ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei și respinge acțiunea reclamantei G.V.N., cu domiciliul în ...., ………….. .... în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, cu sediul în mun. București, sectorul 5, Str. Apolodor nr. 17, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge celelalte excepţii invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind formulate de o parte pentru care s-a constatat lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei G.V.N. pentru pretențiile anterioare datei de 25.03.2018 invocată de pârâta Curtea de Apel ..... 

Respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei pentru pretențiile aferente acestei perioade.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta G.V.N. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel ....  şi în consecinţă:

Obligă pârâta să recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente acesteia, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu data de 25.03.2018 şi în continuare până la recunoaşterea efectivă a dreptului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite începând cu 25.03.2018 şi în continuare, pe viitor, până la recunoaşterea dreptului,  actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată, până plata efectivă a sumelor cuvenite.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna.

Pronunţată  azi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE, ASISTENŢI JUDICIARI,

GREFIER

Domenii speta

Spete similare