Recunoaştere ordin de confiscare. Decizia-cadru 2006/783/jai din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a ordinelor de confiscare.

Recunoaştere ordin de confiscare. Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a ordinelor de confiscare.

Prin hotărârea pronunțată la data de 30.01.2018 de Tribunalul Haga (Gerechthof Den Haag) în dosarul având nr. de referință 22-001608-17 PO, s-a dispus confiscarea sumei de 11.028 € de la intimatul CV, condamnat prin aceeaşi hotărâre pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și respectiv trafic de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane, prevăzute de art. 273f Cod Penal. Prin hotărârea de condamnare, s-a reținut că acesta în perioada 20 mai 2014 – 4 februarie 2015 a comis două infracţiuni de trafic de persoane în ceea ce priveşte victimele AM şi FP.

Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a ordinelor de confiscare a fost transpusă în legislația internă în cuprinsul din Legii nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (Titlul VIII, Capitolul 2, Secțiunea a 5-a, art. 307-327). Tribunalul Galați a reţinut că potrivit dispozițiilor legale ce alcătuiesc sediul materiei:

(a) prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau măsura dispusă de o instanţă ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forţată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deţine – art. 307(1)

(b) prin produsul unei infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce decurge din săvârşirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat fiinţă prin săvârşirea infracţiunii – art. 307(3)

(c) dacă faptele care au condus la emiterea unui ordin de confiscare constituie una sau mai multe infracţiuni anume prevăzute de lege, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, şi sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3 ani, ordinul de confiscare este executat fără verificarea dublei incriminări – art. 310 pct. 3

De asemenea, s-a mai reţinut că potrivit art. 318(1) din Legea nr. 302 / 2004, în ceea ce privește procedura de recunoaștere a unui ordin de confiscare emis de către un Stat Membru al Uniunii Europene, ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă se recunoaşte fără a fi necesară nicio altă formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere prevăzute la art. 321.

Pe cale de consecință,

(a) constatând că certificatul emis la data de 30.01.2019 este complet și conține toate mențiunile necesare, fiind totodată însoțit și de o traducere a acestuia

(b) nu a fost identificat niciunul din motivele de nerecunoaștere ori neexecutare prevăzute de art. 321 din Legea nr. 302 / 2004, respectiv:

certificatul prevăzut la art. 308 nu este anexat, este incomplet sau nu corespunde în mod evident cu ordinul de confiscare;

executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principiului non bis in idem;

legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de confiscare;

drepturile oricărei părţi interesate, inclusiv drepturile terţilor de bună-credinţă, fac imposibilă executarea ordinului de confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintă o consecinţă a aplicării dispoziţiilor prevăzute pentru protecţia juridică a drepturilor conform art. 326;

persoana nu a fost prezentă personal la judecata cauzei (în cauza de faţă intimatul CV a avut cunoştinţă de procesul stabilit şi a mandatat un avocat să îl reprezinte în faţa instanţei)

ordinul de confiscare are la bază proceduri penale cu privire la infracţiuni care conform legislaţiei române sunt privite ca fiind săvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul statului român sau au fost săvârşite în afara teritoriului statului emitent, iar legislaţia română nu permite luarea unor măsuri faţă de infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român;

executarea ordinului de confiscare aduce atingere principiilor constituţionale;

executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit legii române, cu condiţia ca infracţiunile să fie de competenţa autorităţilor române potrivit legislaţiei penale interne;

hotărârea de confiscare a fost pronunţată în temeiul competenţelor de confiscare extinse care nu sunt compatibile cu dispoziţiile legislaţiei române în materie. În acest caz, hotărârea de confiscare poate fi executată cel puţin în măsura prevăzută de legislaţia română

(c) nu a fost identificat niciunul din motivele de amânare a executării prevăzute de art. 322 din Legea nr. 302 / 2004, respectiv:

dacă, în cazul unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, apreciază că există riscul ca valoarea totală rezultată din executarea sa să depăşească suma specificată în ordin datorită executării sale simultane în mai multe state membre;

în cazul unor acţiuni în despăgubire la care se face referire la art. 326 din Legea nr. 302 / 2004

dacă apreciază că executarea imediată a ordinului de confiscare ar putea prejudicia o procedură penală aflată în curs; amânarea este dispusă până la data la care executarea devine posibilă;

atunci când faţă de bunurile care fac obiectul ordinului de confiscare a fost dispusă confiscarea într-un proces penal intern.

Totodată, instanţa a reţinut că potrivit art. 318(6) din Legea nr. 302 / 2004 „în cazul în care ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, instanţa converteşte, dacă este cazul, suma de bani supusă confiscării în moneda naţională la cursul valutar existent la data la care a fost emis ordinul de confiscare”, astfel că va proceda la convertirea sumei stabilite de instanța de judecată olandeză (11.028 €) în valuta națională română prin la cursul valabil la data de 30.01.2018 (anunțat la 29.01.2018 de către Banca Națională a României), respectiv 4,6540 lei / €.

Ca un ultim aspect, instanţa a mai reţinut că motivul trimiterii ordinului de confiscare în vederea recunoaşterii şi executării instituţiilor competente a avut ca motiv principal împrejurarea că din verificările efectuate de statul emitent, existau motive să se creadă că intimatul CV la data de 07.02.2020 ar avea bunuri sau venituri în statul executant (România), în speţă un autoturism marca Audi A4, model 2004, serie şasiu nr. W************2274, cu nr. de înmatriculare ********. Din verificările efectuate atât de către instanţa de judecată din oficiu, dar şi din relaţiile furnizate de intimat, autovehiculul în cauză a fost vândut la data de 03.11.2020 către un terţ, LIN, la acest moment el nemaifiind proprietatea intimatului CV. Cu toate acestea, Tribunalul nu a identificat niciun impediment în recunoaşte chiar şi în aceste condiţii ordinul de confiscare emis de instanţa olandeză, în condiţiile în care intimatul CV este cetăţean şi rezident al statului român, având domiciliul pe teritoriul României şi prin urmare, apare ca rezonabil a se concluziona că o eventuală executare silită va fi în măsură să ducă la identificarea unur bunuri sau venituri apte de a acoperi în tot sau în parte suma dispusă a fi confiscată de la acesta.

Pe cale de consecinţă, a fost admisă cererea formulată de Centraal Justitieel Incassobureau – Olanda şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 307-327 din Legea nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (Titlul VIII, Capitolul 2, Secțiunea a 5-a) se va dispune recunoașterea și executarea ordinului emis în baza hotărârii pronunțate la data de 30.01.2018 de Tribunalul Haga (Gerechthof Den Haag) și având ca obiect confiscarea sumei de 51.324,312 lei (echivalentul sumei de 11.028  € la data de 30.01.2018) de la intimatul CV.

Domenii speta

Spete similare