Anulare act administrativ fiscal - situatie fiscala persoana fizica - admisibilitatea probelor in materie fiscala

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal la nr. X/104/2020, reclamantul S P a chemat în judecată pârâtele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. X/22.05.2020 privind soluţionarea contestaţiei şi pe cale de consecinţă a Deciziei de impunere privind impozitul pe venit suplimentar în cadrul verificării situaţiei fiscale personale nr. A_VEF_X/21.01.2020 şi parţial a Raportului de verificare fiscală nr. A_VEF_X/21.01.2020 în privinţa constatărilor privind situaţia fiscală aferentă anului 2014 sub aspectul veniturilor excluse aşa cum sunt descrise în prezenta acţiune, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. A_VEF_X/21.01.2020 a Direcţiei Persoane Fizice cu Risc Fiscal din cadrul ANAF s-a dispus obligarea la plata sumei de 332.796 lei cu titlul impozit pe venit în considerarea faptului că organul fiscal a considerat că nu a justificat venituri în valoare de 2.079,978 lei.

Actele administrativ fiscale sunt esenţialmente nelegale şi netemeinice în considerarea faptului că nu au fost luate în considerare următoarele venituri;

1. Sumele substituite în urma unor împrumuturi acordate unor persoane fizice şi restituite cash după cum urmează: 150.000 lei de la C I, 100.000 lei de la V I, 350.000 lei de la S A.

În decizia de soluţionare a contestaţiei este eliminată ca venit suma de 600.000 lei cu următoarea motivare: „Totodată, se reţine că pentru sumele împrumutate declarate ca fiind primite în numerar în cuantum de 600.000 lei, de la persoanele fizice sus menţionate, persoana fizică verificată nu a prezentat documente justificative sau mijloace de probă din care să rezulte faptul că a primit sumele declarate, deşi organele de verificare fiscală au solicitat persoanei fizice verificate, prin nota explicativă nr. A_VEF X/14.12.2018, să prezinte o situaţie din care să rezulte sumele împrumutate/restituite de la persoanele fizice, modul de încasare/restituire, datele la care au avut loc aceste operaţiuni, precum şi mijloace materiale în susţinerea celor declarate."

Nelegalitatea calificării acestor sume ca fiind nedovedite rezidă în dispoziţiile art. 309 alin. 4 pct. 1,2,4 şi 6 Cod de Procedură Civilă şi art. 327-328 Cod de procedură civilă:

Organul fiscal avea dreptul şi obligaţia de a administra orice fel de probatoriu pentru verificarea situaţiei fiscale, inclusiv să asculte persoanele care au restituit împrumutul, încălcând prevederile art. 6 şi 55 din Codul de procedură fiscală.

Organul de control a ignorat susţinerea sa privind deţinerea în numerar la data de 01.01.2014 a sumei de 1.000.000 lei (un milion lei). A prezentat dovezi conform cărora în anul anterior (2013) a ridicat împreună cu soţia sa din conturile personale suma totală de 1.788.600 lei.

Pentru susţinerea soldului iniţial declarat la începutul perioadei verifícate a depus borderouri de achiziţie aferente perioadei 2008-2013, borderouri emise de diferite societăţi comerciale.

Refuzul de a accepta acest venit este motivat într-un mod cel puţin neprofesionist de organul fiscal care încălcând din nou dispoziţiile art. 6 Cod de procedură civilă afirmă la fila 17 din Decizia X/22.05.2020: „Cât priveşte argumentul persoanei fizice contestatare, cu privire la faptul că organele de verificare fiscală au ignorat susţinerea privind deţinerea în numerar la data de 01.01.2014 a sumei de 1.000.000 lei, deşi a prezentat dovezi conform cărora, în anul 2013 împreună cu soţia sa, a ridicat din conturile bancare suma de 1.788.600 lei, precum şi borderouri de achiziţie pentru perioada 2008-2013, se reţine că din analiza documentelor prezentate, organele de verificare fiscală au constatat că au fost prezentate doar operaţiuni de încasare ale unor sume dintr-o perioada anterioară şi nu au fost prezentate şi cheltuielile / utilizările de sume în numerar efectuate în aceeaşi perioadă pentru determinarea stării de fapt fiscale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, neputându-se determina cu certitudine soldul de numerar declarat şi la fila 9 din Decizia de impunere: „Mijloacele de probă prezentate în susţinerea soldului de numerar, prezintă o situaţie neconformă cu situaţia fiscală personală a persoanei fizice verificate, respectiv din totalul sumelor retrase din conturile bancare deţinute de acesta şi soţia sa, domnul S P declară că a utilizat o parte din aceştia, rezultând la sfârşitul anului 2013 un sold de numerar disponibil de aproximativ 1.000.000 lei. Totuşi, din tabelele prezentate coroborat cu extrasele bancare puse la dispoziţie de domnul S P, se observă că persoana fizică verificată retrage de la ATM-uri aproape zilnic, sume mici de bani, mult inferioare soldului de numerar declarat, ceea ce conduce la ideea nevoii de numerar aproape zilnic şi nicidecum tezaurizarea sumelor retrase."

Deci în aprecierea organului fiscal nu poate fi acceptată teza existenţei unor economii băneşti dacă persoana verificată scotea aproape zilnic sume mici din ATM!

Logic ar însemna ca în această perioadă a utilizării ATM-urilor nu există posibilitatea tezaurizării la domiciliu a unor sume de bani.

Organul de control nu a contestat faptul că la data de 01.01.2014 el avea un efectiv de 3.937 Ovine. De la aceste ovine au fost obţinute din producţie proprie un efectiv de 2.367 capete.

Sub aspectul veniturilor organul de control a exclus orice venit generat de producţia de brânză şi lână.

Expertiza întocmită la solicitarea organului de control a concluzionat că în cursul anului 2014 raportat la numărul de ovine deţinute şi necontestate s-ar fi obţinut venituri din vânzarea de brânză şi telemea în cuantum total de 336.066 lei.

Întreaga sumă este exclusă din categoria de venituri în considerarea faptului că nu a prezentat documente justificative ori în anul 2014 vânzarea pe piaţa liberă a acestor produse nu era reglementată în sensul întocmirii de documente justificative.

Numai în 2015 a fost adoptat Ordinul 20/208/2015 privind obligativitatea redactării unor astfel de documente.

Dacă organul de control a luat la cunoştinţă că nu există documente care a fost raţiunea pentru care a solicitat efectuarea expertizei.

Toate afirmaţiile vizând necesitatea ca şi contribuabilul sa dovedească sursa veniturilor rămân lipsite de credibilitate atunci când - după solicitarea efectuării unei expertize - ignoră această probă.

Folosind ca mijloc probator şi prezumţia este total nefundamentat să se aprecieze ca dintr-un număr de aproape 4.000 capete de ovine să nu se obţină niciun venit realizat din vânzarea de brânză şi lână.

Întreaga această abordare conform căreia cantitatea de produse lactate trebuia evidenţiată contabil separat în vederea supunerii ei la o impozitare exclusivă înfrânge dispoziţiile art. 71, 74 din Codul fiscal în forma în vigoare în anul 2014, precum şi a Normelor de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG 44/2004.

Organul de control ignoră dispoziţiile legale prevăzute de art. 339 şi următoarele din Codul Civil referitoare la regimul devălmăşiei în relaţiile patrimoniale între soţi în sensul că veniturile obţinute au un caracter comun şi indivizibil.

Soţia nu este casnică şi numai consumatoare de venituri şi chiar aşa cum se recunoaşte la fila 19 în Decizia 113/2020: „...soţia persoanei fizice verificate desfăşura activităţi agricole separate faţă de cele ale soţului, deţinea de asemenea, calitatea de asociat în diverse firme, fapt ce implică şi eventuala utilizare a acestor sume retrase."

În condiţiile în care a probat că soţia a efectuat ridicări în numerar din conturi de 385.500 lei, organul de control trebuia să aibă în vedere şi această sumă ca şi venit comun devălmaş „dizolvat" în masa veniturilor.

În concluzie însumând valoarea veniturilor expuse solicită să se constate că valoarea veniturilor excluse nefondat este de  2.321.566 lei.

În condiţiile în care suma pentru care s-a calculat impozitul impus prin deciziile contestate era de 2.079.978 lei rezultă că actele administrative atacate trebuie anulate, în probaţiune solicită: administrarea probei testimoniale cu martori, pe: C I, M M, B N, V M. Aceştia cunosc aspecte probatorii admisibile a fi încuviinţate prin mijloace testimoniale, inclusiv în privinţa activităţii comerciale privind vinderea produselor lactate.

Au fost ataşate înscrisuri (filele nr. 27-51).

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a depus pentru pârâtele DIRECTIA GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR şi DIRECTIA PERSOANE FIZICE CU RISC FISCAL întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulata de reclamant.

Prin întâmpinare s-a arătat că, urmare a verificării efectuate, organele de verificare fiscala au constatat ca reclamantul, în perioada 01.01.2014-31.12.2014, a utilizat fonduri în suma de 6.101.062 lei, pentru care au fost identificate surse de fonduri în suma de 4.021.084 lei, rezultând o diferenţă de venituri din surse neidentificate în sumă de 2.079.978 lei, pentru care a fost calculat impozit pe venit în suma de 332.796 lei şi accesorii în sumă de 540.394 lei.

Potrivit prevederilor art. 791 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare ( în vigoare în perioada 01.01.2014-31.12.2014) organele de verificare fiscală au stabilit venituri suplimentare a căror sursă nu a fost identificată în sumă de 2.079.978 lei, care se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate, pentru anul fiscal 2014, pe baza procedurilor şi metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor şi cheltuielilor, reglementate de prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 675/2018, rezultând impozit pe venit datorat în sumă de 332.796 lei, pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 540.39 lei, din care dobânzi în sumă de 134.350 lei şi penalităţi în sumă de 73.248 lei.

Pentru diferenţele de fonduri cu sursă neidentificată din perioada verificată, organul fiscal este îndreptăţit să impună baza impozabilă stabilită suplimentar cu cota de 16%, emiţând în acest sens decizie de impunere.

Potrivit prevederilor art.138 alin.(9) - (13), art.145 alin.(1) şi (2) şi art.146 alin.(1) şi (3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu prevederile art.1, art. 20 si art.21 din O.P.A.N.A.F. nr.675/2018 pentru aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora, organele de verificare fiscală la stabilirea stării de fapt fiscale a examinat toate drepturile şi obligaţiile de natură patrimonială, fluxurile de trezorerie şi alte elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate, conform procedurilor în vigoare.

Pentru verificarea situaţiei fiscale a persoanelor fizice şi determinarea în mod corect a bazei impozabile în practică se utilizează mai multe metode indirecte, dintre care metoda sursei şi utilizării fondului care constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă impozitării.

Pe parcursul verificării situaţiei fiscale a reclamantului, pentru determinarea stării fiscale de fapt, organele de verificare fiscală au solicitat mijloace de probă, documente, explicaţii, informaţii relevante pentru verificare şi clarificări, respectiv pentru veniturile obţinute din surse neidentificate în sumă de 2.079.978 lei, în condiţiile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Organele de verificare fiscală au consemnat în Raportul de verificare fiscală că, la data de 23.05.2018, conform Notei explicative nr. A_VEF 2297 au fost solicitate informaţii cu privire la numerarul acumulat/deţinut la începutul şi sfârşitul anului 2014, aceasta declarând că a deţinut în numerar la data de 01.01.2014 suma de 1.000.000 lei, iar la sfârşitul anului 2014 nu mai deţinea fonduri în numerar.

Prin aceeaşi Notă explicativă reclamantul a declarat că obişnuia să acumuleze sume de bani în numerar pentru investiţii ulterioare, iar despre aceste sume aveau cunoştinţă doar familia şi câteva persoane apropiate.

De asemenea, prin Nota explicativa nr. A_VEF X 1/17.07.2018, a declarat ca soldul în numerar deţinut la începutul perioadei verificate in suma de 1.000.000 lei, provine din venituri agricole, subvenţii A.P.I.A. pentru agricultură, vânzări de proprietăţi imobiliare deţinute împreună cu soţia şi moştenire de la părinţi.

În susţinerea declaraţiilor sale cu privire la soldul iniţial deţinut la data de 01.01.2014 în sumă de 1.000.000 lei, reclamantul a prezentat ca mijloace de probă situaţii cu sumele încasate în perioada 2011-2013 sub formă de subvenţii şi credite acordate de Agenţia de plăţi şi intervenţii în agricultură în sumă totală de 1.940.998 lei, o serie de contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada 2008-2012, prin care împreună cu soţia sa S M R au înstrăinat imobile aflate în patrimoniul personal şi situaţii cu sumele retrase în numerar din conturile bancare deţinute, fără însă a prezenta şi o situaţie a cheltuielilor efectuate în aceeaşi perioadă.

Din coroborarea informaţiilor comunicate de instituţiile bancare şi din Declaraţia de patrimoniu şi de venituri nr. A_VEF X/02.07.2018 cât şi din declaraţiile din Nota explicativă nr.515/22.01.2019, organele de verificare fiscală au constatat că reclamantul avea angajate la data de 01.01.2014, credite de la instituţiile bancare (credit bancar în valoare de 47.000 euro, credit bancar în valoare de 55.000 euro, linie de credit A.P.I.A. deschisă la banca Transilvania).

De asemenea, din informaţiile obţinute de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, coroborate cu cele din Declaraţia de patrimoniu şi de venituri nr. A_VEF X/02.07.2018, organele de verificare fiscală au constatat că în anul 2013 a achiziţionat un bun imobil reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 24.900 mp, situat în comuna C, judeţul S, obţinut în urma licitaţiei din data de 18.07.2013, conform Proces verbal de licitaţie nr. X/18.07.2013, cu suma de 30.340 lei, preţ ce a fost achitat integral la casieria primăriei comunei C.

Mai mult, din analiza Declaraţiei de patrimoniu şi de venituri nr. A_VEF X/02.07.2018 şi din documentele contabile aparţinând persoanelor juridice PS A T SRL, M O SRL, Z T SRL, organele de verificare fiscală au constatat că reclamantul în calitate de asociat/acţionar, a realizat cheltuieli reprezentând împrumuturi acordate anterior datei de 31.12.2013 persoanelor juridice sus menţionate.

Din analiza documentelor prezentate pentru justificarea soldului de numerar deţinut la 01.01.2014, organele de verificare fiscală au constatat că reclamantul a prezentat doar operaţiuni de încasare ale unor sume dintr-o perioadă anterioară şi nu a prezentat şi cheltuielile/utilizările de sume în numerar efectuate în aceeaşi perioadă pentru determinarea stării de fapt fiscale, aşa cum prevăd dispoziţiile art.138 alin.(4) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare:

"Art. 138 alin. (4) Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată.", fapt pentru care nu a putut fi stabilită situaţia de fapt fiscală din care să rezulte cu certitudine deţinerea în numerar a sumei de 1.000.000 lei la începutul perioadei verificate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art.10, art.73 alin.(1) şi art.138 alin.13 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, avea obligaţia pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale de a coopera şi de a întreprinde măsurile în vederea procurării mijloacelor de probă doveditoare necesare, sarcina de a dovedi situaţia de fapt fiscală, respectiv de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale.

Prin urmare, reclamantul nu a putut proba cu documente justificative sau mijloace de proba soldul de numerar deţinut la începutul perioadei verificate, respectiv la data de 01.01.2014.

Pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, pentru justificarea sumelor utilizate în perioada 01.01.2014-31.12.2014 și declarate ca provenind din vânzarea ovinelor, a produselor obţinute de la acestea şi din restituirea unor împrumuturi acordate persoanelor juridice la care a deţinut calitatea de acţionar/asociat, persoana fizică S P a prezentat atestate de producător, formulare de mişcare, borderouri de achiziţii, NIR-uri întocmite de persoana juridică PS A T SRL şi balanţe de verificare şi fişe de cont 455 - Acţionari/asociaţi ale persoanelor juridice PS A SRL, M O SRL, Z T C SRL si P B SRL.

Referitor la veniturile obţinute din activităţi agricole, respectiv suma de 158,50 lei ce ar reprezenta venitul net pe cap de animal obţinut in perioada supusa verificării, reclamantul prin Nota explicativa nr. A_VEF X/04.10.2019, a declarat ca, nu a fost întocmita o expertiza contabila, menţionând ca nu deţine mijloace de proba in vederea clarificării acestui aspect.

In susţinerea sumei de 917.000 lei declarata ca fiind obţinută in anul 2014, prin Nota explicativa nr. A_VEF X 1/17.07.2019, provenita din venituri realizate din creşterea animalelor (ce ar fi fost încasata pe piaţa libera) reprezentând echivalentul sumei de 158,50 lei pe cap de animal, persoana fizica verificata a prezentat Raportul de expertiza extrajudiciara înregistrat sub nr. A_VEF X/12.11.2019 întocmit de expert contabil D D, din care a rezultat următoarea situaţie:

• total venituri brute obţinute în anul 2014 în sumă de 986.021 lei, din care:

- venituri din vânzarea oilor şi mieilor din producţie proprie în sumă de 649.955 lei;

- venituri din vânzarea producţiei de telemea în sumă de 312.444 lei;

- venituri din vânzarea producţiei de lână în sumă de 23.622 lei;

- total cheltuieli efectuate în anul 2014 în sumă de 348.378,75 lei, din care:

- cheltuieli de furajare-fân în sumă de 130.916,25 lei;

- cheltuieli de furajare - porumb în sumă de 145.462,50 lei;

- cheltuieli cu forţa de muncă şi alte costuri în sumă de 72.000 lei;

Venit net obţinut în anul 2014 în sumă de 637.642,25 lei.

Conform raportului de expertiză extrajudiciară, veniturile obţinute din vânzarea oilor şi mieilor din producţie proprie au fost în sumă de 649.955 lei şi au fost obţinute din vânzarea a 500 capete tineret ovin si 1.925 capete ovine adulte, pe baza Borderourilor de achiziţie/vânzare nr.107/23.03.2014, nr.108/24.03.2014, nr.110/25.03.2014 şi nr.31/30.09.2014.

De asemenea, aceleaşi Borderouri de achiziţie/vânzare au fost prezentate şi organelor de verificare fiscală odată cu depunerea Declaraţiei de patrimoniu şi venituri înregistrată sub nr. A_VEF X/12.11.2019, astfel încât suma de 649.955 lei reprezentând venituri din vânzarea oilor şi mieilor din producţie proprie, a fost preluată ca sursă de fonduri la pct. m) din Metoda Sursei şi Utilizării Fondului.

Cat priveşte suma de 637.642,25 lei declarată ca venituri obţinute din activităţi agricole conform raportului de expertiză extrajudiciară, aceasta nu a fost luată în calcul ca sursă a fondurilor la stabilirea situaţiei fiscale personale, deoarece nu au fost prezentate documente sau mijloace doveditoare din care să rezulte realizarea şi încasarea sumei de 312.444 lei din vânzarea producţiei de telemea şi a sumei de 23.622 lei din vânzarea producţiei de lână, deși potrivit dispoziţiilor art.10, art.73 alin.(1) şi art.138 alin.13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, persoana fizică verificată avea obligaţia pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale de a coopera şi de a întreprinde măsurile în vederea procurării mijloacelor de probă doveditoare necesare, sarcina de a dovedi situaţia de fapt fiscală, respectiv de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale.

Or, simpla declaraţie a reclamantului cu privire la obţinerea unor prezumtive venituri obţinute din creşterea animalelor deţinute, cuantificate la suma de 637.642,25 lei, fără coroborarea acestei declaraţii cu alte mijloace de probă, din care să rezulte fără echivoc atât cantităţile declarate ca obţinute pe cap de animal, modul de valorificare a acestor produse, locul comercializării, beneficiarii acestora, datele când au fost încasate, nu constituie un argument suficient pentru luarea în considerare a acestei sume ca sursă a fondurilor în stabilirea stării de fapt fiscale.

In ceea ce priveşte invocarea de către reclamant a Ordinului nr. 20/208/2015 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, învederează că acesta nu este aplicabil perioadei verificate, respectiv anul 2014, şi mai mult organele de verificare fiscală nu au solicitat un astfel de document, respectiv carnetul de comercializare pentru produsele agricole, fapt pentru care argumentul reclamantului nu are sustenabilitate.

Referitor la veniturile declarate ca provenind din restituirea unor împrumuturi acordate persoanelor juridice la care persoana fizica S P a deţinut calitatea de acţionar/asociat, din analiza documentelor prezentate si a informaţiilor obţinute, organele de verificare au constatat ca in perioada 01.01.2014-31.12.2014, persoana fizica verificata a acordat împrumuturi persoanelor juridice si totodată i-au fost restituite sume din împrumuturile acordate.

Din analiza Declaraţiei de patrimoniu şi de venituri nr. A_VEF X/02.07.2018 şi din documentele contabile (balanţa sintetica de verificare contabila la 31.12.2013 si la 31.12.2014 cu rulaje totale anterioare, rulaje in luna, rulaje cumulate debitoare si creditoare si solduri debitoare si creditoare, fisa conturilor 455.1, aparţinând persoanelor juridice PS A T SRL, M O SRL, Z T SRL) prezentate de reclamant în calitate de asociat/acţionar, organele de verificare fiscală au constatat ca in anul 2014 au fost înregistrate o serie intrări/ieşiri de fonduri

Astfel, in perioada 01.01.2014-31.12.2014, a înregistrat majorări ale împrumuturilor acordate persoanelor juridice in suma de 3.610.730 lei si diminuări ale acestora in suma de 113.989 lei, astfel ca împrumuturile acordate au fost mai mari decât sumele restituite.

Cât priveşte susţinerea reclamantului potrivit căreia nu au fost luate în calcul sumele împrumutate de la diferite persoane fizice, arată următoarele:

Prin Declaraţia de patrimoniu şi de venituri nr. A_VEF X/02.07.2018 si Nota explicativa nr. A_VEF X/14.12.2018 a declarat că în perioada supusă verificării situaţiei fiscale personale, a împrumutat diferite sume de bani de la următoarele persoane fizice:

-suma de 350.000 lei de la persoana fizică C I, din care suma de 200.000 lei a fost primită prin virament bancar (în data de 04.02.2014 suma de 100.000 lei şi în data de 29.05.2014 suma de 100.000 lei) şi suma de 150.000 lei în numerar;

-suma de 150.000 lei de la persoana fizică V I, din care suma de 50.000 lei a fost primită prin virament bancar în data de 26.06.2014 şi suma de 100.000 lei în numerar;

- suma de 350.000 lei de la persoana fizică S A, primită în numerar;

-suma de 45.000 Iei de la persoana fizică S I, primită prin virament bancar;

-suma de 50.000 euro, echivalentul a 222.745 lei, de la persoana fizică S E, a fost primită în numerar în data de 20.03.2014 şi depusă în contul bancar.

Din analiza documentelor şi explicaţiilor prezentate, organele de verificare fiscală au luat în considerare ca surse de venit sumele primite cu împrumut prin viramente bancare de la diferite persoane fizice, respectiv suma de 200.000 lei de la C I, suma de 50.000 lei de la V I, suma de 45.000 lei de la S I şi suma de 50.000 euro echivalentul a 222.745 lei de la S E primită în numerar şi depusă în cont bancar.

Totodată, pentru sumele împrumutate declarate ca fiind primite în numerar în cuantum de 600.000 lei, de la persoanele fizice sus menţionate, reclamantul nu a prezentat documente justificative sau mijloace de probă din care să rezulte faptul că a primit sumele declarate, deși organele de verificare fiscala au solicitat persoanei fizice verificate, prin Nota explicativa nr. A_VEF X/14.12.2018, sa prezinte o situaţie din care sa rezulte sumele împrumutate/restituite de la persoanele fizice, modul de încasare/restituire, datele la care au avut loc aceste operaţiuni, precum si mijloace materiale in susţinerea celor declarate.

În concluzie, din analiza documentelor prezentate si din verificările efectuate, reclamantul nu a putut proba sumele declarate prin notele explicative si declaraţia de patrimoniu si de venituri ca fiind deţinute la începutul perioadei verificate si nici in totalitate veniturile utilizate pe parcursul perioadei verificate.

Or, acesta avea obligaţia de a prezenta organelor de verificare fiscală informaţiile necesare în vederea stabilirii stării de fapt fiscale în conformitate cu prevederile art.58 alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, reclamantul avea obligaţia de a întreprinde toate măsurile în vederea procurării mijloacelor de probă, conform art.73 alin.(1) şi art.10 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, simpla afirmaţie cu privire la provenienţa sumelor utilizate în perioada 01.01.2014-31.12.2014, fără prezentarea altor mijloace de proba relevante, potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, care prevede că persoana fizică verificată avea obligaţia de a coopera cu organele de verificare fiscală şi de a furniza acestuia informaţiile necesare în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de acesta în întregime şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi erau cunoscute, este neîntemeiata.

Referitor la argumentul reclamantului potrivit căruia organele de verificare fiscala au ignorat susţinerea privind deţinerea in numerar la data de 01.01.2014 a sumei de 1.000.000 lei, deși a prezentat dovezi conform cărora, in anul 2013 împreuna cu soţia sa, a ridicat din conturile bancare suma de 1.788.600 lei, precum si borderouri de achiziţie pentru perioada 2008-2013, este eronat, întrucât din analiza documentelor prezentate, organele de verificare fiscală au constatat că au fost prezentate doar operaţiuni de încasare ale unor sume dintr-o perioadă anterioară şi nu au fost prezentate şi cheltuielile/utilizările de sume în numerar efectuate în aceeaşi perioadă pentru determinarea stării de fapt fiscale, aşa cum prevăd dispoziţiile art.138 alin.(4) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, neputându-se determina cu certitudine soldul de numerar declarat.

Astfel, potrivit art.6 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 55 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) din acelaşi act normativ legiuitorul a prezentat pe de-o parte cui aparţine atribuţia de apreciere asupra stării de fapt fiscale şi în funcţie de ce mijloace de probă se face aprecierea, iar pe de altă parte cum îşi exercită organul de verificare fiscală dreptul de apreciere.

Referitor la argumentul potrivit căruia, organele de verificare fiscală ar fi trebuit să aibă în vedere şi suma de 383.500 lei, reprezentând ridicări de numerar efectuate în anul 2014 de către soţia sa S M R, având în vedere că regimul comunităţii devălmaşe stabileşte că veniturile au un caracter comun indivizibil, învederează ca, potrivit prevederilor art.138 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, verificarea situaţiei fiscale personale se face pentru o persoana fizica si nu pe familie.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului, conform căreia, o altă sursă de fonduri pentru sumele în numerar utilizate în anul 2014 ar fi constituit-o sumele de bani retrase din conturile bancare aparţinând soţiei acestuia, este nefondata întrucât persoana fizică verificată nu a prezentat mijloace de probă relevante care să stea la baza declaraţiilor sale, respectiv nu au fost prezentate eventualele circuite de fluxuri de numerar, raportat la faptul că soţia persoanei fizice verificate desfăşura activităţi agricole separate de cele ale soţului, deţinea de asemenea, calitatea de asociat în diverse firme, fapt ce implică şi eventuala utilizare a acestor sume retrase.

In temeiul prevederilor art.279 alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct.11.1 lit. a) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr.3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, in mod corect s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant pentru suma de 332.796 lei, reprezentând impozit pe venit.

Referitor la accesoriile în sumă de 207.598 lei, reprezentând dobânzi în sumă de 134.350 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 73.248 lei, aferente impozitului pe venit, având în vedere că prin prezenta decizie a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant iar stabilirea de accesorii aferente impozitului pe venit reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, ca o consecinţă se va respinge ca neîntemeiată contestaţia şi pentru suma de 207.598 lei cu titlu de accesorii aferente impozitului pe venit, conform principiului de drept "accesorium sequiturprincipale", potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata, solicită instanţei analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 451 - 453 Cod procedura civila.

In acest sens solicita ca instanţa sa facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin.(2) Cod procedura civila care prevede ca instanţa poate chiar si din oficiu sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ținând seama si de circumstanţele cauzei.

De asemenea, solicită sa se aibă in vedere prevederile exprese ale art. 452 Cod procedura civila potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa facă, in condiţiile legii, dovada existentei si întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Referitor la solicitarea de a se administra proba cu martori pentru dovedirea împrejurărilor descrise in actele atacate învederam instanţei ca, potrivit NCPC, „ proba cu martori nu este admisibilă niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4)" (art. 309 alin. (5) NCPCIV). În faţa considerentelor expuse mai sus, apreciază că faptele descrise în actele de control sunt suficient detaliate pentru a lămuri instanţa de judecată, astfel că proba cu înscrisuri este îndestulătoare pentru stabilirea situaţiei de facto.

Având in vedere considerentele expuse solicita respingerea acţiunii formulata de S P, ca neîntemeiata.

In drept, invocă : art. 205 si urm. din Codul de procedura civila.

Solicită proba cu înscrisuri si orice alte mijloace de proba care se vor dovedi utile si pertinente in cauza.

La întâmpinare au fost ataşate înscrisuri (filele nr. 67-214 din volumul I).

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului administrat din oficiu, proba testimonială, fiind audiaţi martorii C I, V M, V I, M M, proba cu expertiza în specialitatea zootehnie şi în specialitatea fiscalitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul S P a fost supus procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale în perioada 23.05.2018 – 21.01.2020, verificarea fiscală vizând perioada 01.01.2014 -31.12.20116, iar la sfârşitul verificării a fost întocmit de pârâta DIRECTIA PERSOANE FIZICE CU RISC FISCAL raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 (filele nr. 97-130 din volumul I).

În urma verificării situaţiei fiscale a fost emisă de pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O decizia de impunere nr. A_VEFX/21.01.2020 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului S P un impozit pe venit suplimentar din surse neidentificate în cuantum de 332.796 lei şi accesorii aferente acestui impozit reprezentând dobânzi în cuantum de 134.350 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 73.248 lei,  calculate pentru perioada 01.01.2015 -10.01.2020 (filele nr. 89 - 94 din volumul I).

Prin această decizie organele fiscale au reţinut că reclamantul S P în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014 a justificat intrări de fonduri în cuantum de 4.021.084 lei şi a efectuat cheltuieli/utilizări de fonduri în cuantum de 6.101.062 lei, astfel că diferenţa de 2.079.978 lei a fost considerată ca fiind venituri din surse neidentificate şi la aceasta s-a stabilit impozitul pe venit suplimentar în cuantum de 332.796 lei, prin aplicarea cotei legale de impozit pe venit de 16% (decizia de impunere nr. A_VEFX/21.01.2020 de la filele nr. 89 - 94 din volumul I).

Reclamantul a formulat la 24.03.2020 împotriva deciziei de impunere contestaţie administrativă (filele nr. 81 - 84 din volumul I), contestaţie care a fost respinsă prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. X/22.05.2020 emisă de pârâta DIRECTIA GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR din cadrul AGENŢIEI NAŢIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ (filele nr. 70 - 79 din volumul I).

Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză reclamantul a susţinut că organele fiscale nu au luat în considerare o serie de venituri, respectiv suma de 600.000 lei provenind din împrumuturile obţinute de la C I, V Ia şi S A, suma de 1.000.000 lei deţinută în numerar la data de 01.01.2014, suma  de 336.066 lei reprezentând veniturile obţinute din vânzarea de brânză şi lână de la cele 3.937 de oi şi veniturile soţiei sale în cuantum de 385.500 lei.

Martorul C I audiat la data de 21.04.2021 a declarat că este prieten cu reclamantul iar în cursul anului 2014 i-a împrumutat acestuia suma totală de 350.000 lei, sumă pe care i-a predat-o acestuia în numerar în trei tranşe, două de 100.000 lei şi una de 150.000 lei. Martorul a precizat că este prieten cu reclamantul şi că nu a încheiat cu acesta niciun înscris cu privire la sumele împrumutate deoarece ştia că îi va restiutui banii. Acesta a mai declarat că suma împrumutată i-a fost restituită parţial de reclamant prin transfer bancar în cursul anului 2015, când i-au fost virată în cont suma totală de 150.000 lei, iar pentru diferenţa de 200.000 lei s-a înţeles cu reclamantul ca acesta să se retragă din societatea P B în care era asociat cu fiul martorului, acesta rămânând ulterior unic asociat (declaraţia martorului C I de la fila nr. 42 din volumul II).

Martorul V M a declarat că de la oile pe care le deţinea în 2014 reclamantul obţinea brânză şi miei, iar brânza era valorificată în pieţele din municipiul Bucureşti unde mergeau de 3-4 ori pe lună, un transport având 2-3 tone (declaraţia martorului V M de la fila nr. 43 din volumul II).

Martorul V I a declarat că este nepotul reclamantului şi împreună sunt asociaţi în mai multe societăţi şi în mod uzual îşi acordă reciproc împrumuturi atunci când este nevoie. Acesta a precizat că în anul 2014 i-a acordat reclamantului un împrumut de 150.000 lei pentru a încheia o afacere cu miei, 100.000 lei dându-i în numerar în luna martie 2014, iar 50.000 lei prin transfer bancar în iunie-iulie 2014, banii fiindu-i restituiţi de reclamant în anul următor. Martorul a mai arătat că şi anul trecut l-a împrumutat pe reclamant cu 1.000.000 lei şi el luând la rândul său împrumut de la reclamant, ultimul chiar în urmă cu câteva zile, şi că niciodată când a acordat aceste împrumuturi părţile nu au încheiat documente deoarece fiind în familie se ajută între ei (declaraţia martorului V I de la fila nr. 58 din volumul II).

Martora M M a arătat că în primăvara sau vara anului 2014 a fost rugată de reclamant să meargă până la mama acestuia în Poiana Sibiului pentru a lua o sumă de bani. Ea a precizat că a luat de la mama reclamantului 350.000 lei (3 miliarde jumătate lei) pe care i-a dus reclamantului într-o benzinărie dincolo de Deva, banii fiind pentru achiziţionarea de miei (declaraţia martorei M M de la fila nr. 59 din volumul II).

Prin raportul de expertiză specialitatea zootehnie expertul a stabilit că în anul 2014 reclamantul S P deţinea 3.968 capete ovine, de la care a obţinut 11.904 kg de lână, în valoare de 23.808 lei (lână care însă nu este valorificată deoarece nu există cumpărători), şi 43.648 kg telemea, în valoare de 523.776 lei (raportul de expertiză specialitatea zootehnie de la filele nr. 62-66 din volumul II).

Prin raportul de expertiză specialitatea fiscalitate expertul a stabilit în cazul reclamantului pentru anul 2014 venituri suplimentare din surse neidentificate în cuantum de 280.783 lei pentru care acesta datorează un impozit pe venit suplimentar în sumă de 44.925 lei şi obligaţii fiscale accsorii pe perioada 01.01.2015 -10.01.2020 în sumă de 28.024 lei, din care dobânzi în cuantum de 18.136 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 9.888 lei (raportul de expertiză specialitatea fiscalitate de la filele nr. 85-106 din volumul II).

În drept, organul fiscal central are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit [art. 138 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată [art. 138 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central stabileşte veniturile obţinute de persoana fizică în cursul perioadei verificate. În acest scop organul fiscal central utilizează metode indirecte de stabilire a veniturilor, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. [art. 138 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală], respectiv Ordinul nr. 675/2018.

Ori de câte ori, pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central apreciază că sunt necesare noi documente sau informaţii relevante pentru verificare, le poate solicita persoanei fizice, în condiţiile prezentului cod. În acest caz, organul fiscal central stabileşte un termen rezonabil, care nu poate fi mai mic de 10 zile, pentru prezentarea documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate[art. 138 alin. (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică supusă verificării are dreptul să prezinte orice documente justificative sau explicaţii pentru stabilirea situaţiei fiscale reale. Cu ocazia prezentării documentelor justificative sau explicaţiilor, concluziile se consemnează într-un document semnat de ambele părţi. În cazul în care persoana fizică verificată refuză semnarea documentului, se consemnează refuzul de semnare [art. 138 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

În scopul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la: a) solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii de la autorităţi şi instituţii publice; b) analiza tuturor informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală a persoanei fizice verificate; c) confruntarea informaţiilor obţinute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din declaraţiile fiscale depuse, conform legii, de persoana fizică verificată sau, după caz, de plătitorii de venit ori terţe persoane; d) solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii, clarificări, explicaţii, documente şi alte asemenea mijloace de probă de la persoana fizică verificată şi/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice; e) discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată şi/sau cu împuterniciţii acesteia; f) stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, a creanţei fiscale principale, precum şi a creanţelor fiscale accesorii aferente creanţei fiscale principale; g) dispunerea măsurilor asigurătorii, în condiţiile legii (art. 139 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală).

Din aceste dispoziţii rezultă că verificarea situaţiei fiscale personale reprezintă o verificare având ca obiectiv detectarea veniturilor neimpozitate. În acest scop, organul fiscal compară ansamblul resurselor reale ale contribuabilului din perioada supusă verificării cu veniturile declarate de el sau de terţi, în numele său, pentru aceeaşi perioadă. Pentru a constata ansamblul resurselor reale ale persoanei fizice în perioada supusă verificării, organul fiscal, va proceda, raportat la perioada verificată, la examinarea conturilor bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de numerar, evaluarea cheltuielilor personale (cum sunt cheltuielile de nivel de trai) şi a patrimoniului contribuabilului.

Veniturile persoanei fizice verificate sunt stabilite în urma verificării fluxurilor financiare evidenţiate, în principal, în extrasele conturilor bancare, precum şi pe analiza globală a resurselor persoanei verificate comparativ cu cheltuielile sale identificate în cursul verificării.

Obiectul probei în materie fiscală îl reprezintă actele şi faptele juridice care determină o situaţie de fapt fiscală ce stă la baza stabilirii impozitelor, taxelor sau contribuţiilor sau la adoptarea altor decizii cu relevanţă în materie fiscală.

În acest sens dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 prevăd că organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii.

Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale, înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, fişierul standard de control fiscal stocat într-un mediu care asigură unicitatea, integralitatea şi integritatea acestuia, precum şi alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege [art. 55 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului şi a altor persoane; b) solicitarea de expertize; c) folosirea înscrisurilor; d) efectuarea de constatări la faţa locului; e) efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale tematice, după caz [art. 55 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Se observă în privinţa mijloacelor de probă, acestea nu se regăsesc menţionate ca atare în Codul de procedură fiscală, cu excepţia unor referiri exemplificative, astfel că în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală instanţa reţine, aşa cum s-a arătat şi în doctrina de specialitate, că mijloacele de probă care pot fi folosite în procedura de administrare pentru dovedirea situaţiilor de fapt fiscale sunt cele prevăzute în dreptul comun, mai precis de dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură civilă (înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, expertiză, mijloacele materiale de probă, cercetarea la faţa locului sau orice alte mijloace prevăzute de lege).

Chiar dacă în Codul de procedură fiscală nu sunt cuprinse reguli privind audierea martorilor în cursul procedurii fiscale, acest mijloc de probă poate fi utilizat, cu respectarea princiilor generale din dreptul comun. Această concluzie este susţinută şi de faptul că mai multe dispoziţii ale Codului de procedură fiscală impun chiar obligaţia anumitor persoane de a furniza informaţii, ceea ce înseamnă că audierea acestor persoane este permisă.

Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege [art. 55 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală]. Trimiterea la forţa doveditoare recunoscută de lege pentru probe este în fapt o trimitere la dreptul comun. Astfel, conform principiului instituit de art. 264 din Codul de procedură civilă, probele au aceeaşi valoare şi vor fi apreciate în mod liber, potrivit convingerii organului fiscal, organului de soluţionare a contestaţiei sau judecătorului căruia îi este recunoscut dreptul de apreciere.

Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligaţia de a furniza informaţiile solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă [art. 58 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză instanţa constată căacţiunea formulată de reclamantul S P este întemeiată în parte deoarece în mod nelegal organele fiscale nu au luat în considerare la analizarea situaţiei fiscale a acestuia o serie de venituri pe care le-a avut în cursul anului 2014.

Astfel, se constată că în cursul anului 2014, o parte din cheltuielile reclamantului au fost efectuate cu venituri din împrumuturile pe care acesta le-a obţinut de la martorii C I (150.000 lei) şi V I (100.000 lei) şi de la mama sa S A (350.000 lei).

Reclamantul  S P a arătat prin declaraţia de patrimoniu şi venituri A_VEF X/02.07.2018 şi nota explicativă nr. A_VEFX/14.12.2018 că pe parcursul anului 2014 a împrumutat diverse sume de bani de la cinci persoane fizice. În privinţa acestor aspecte organele fiscale au luat în considerare exclusiv sumele care au fost transferate prin viramente bancare, fără a face verificări cu privire la sumele pe care reclamantul a arătat că le-a primit în numerar, deşi acesta în indicat în concret atât persoanele de la care a primit împrumuturile, cât şi sumele primite (decizia de soluţionare a contestaţiei nr. X/22.05.2020 - filele nr. 70 - 79 din volumul I).

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză instanţa constată că reclamantul a făcut dovada împrumutării sumei totale de 600.000 lei pe parcursul anului 2014 de la cele trei persoane indicate.

Astfel, cu privire la împrumutul acordat reclamantului de martorul C I acesta a declarat că este prieten cu reclamantul, iar în cursul anului 2014 i-a împrumutat acestuia suma totală de 350.000 lei, sumă pe care i-a predat-o acestuia în trei tranşe, două de 100.000 lei şi una de 150.000 lei. Acesta a mai arătat că suma împrumutată i-a fost restituită parţial de reclamant prin transfer bancar în cursul anului 2015, când i-au fost virată în cont suma totală de 150.000 lei, iar pentru diferenţa de 200.000 lei s-a înţeles cu reclamantul ca acesta să se retragă din societatea P B în care era asociat cu fiul martorului, acesta rămânând ulterior unic asociat (declaraţia martorului C I de la fila nr. 42 din volumul II).

În privinţa acestui împrumut se observă că organele fiscale, în mod nelegal, au luat în considerare doar suma de 200.000 lei ce i-a fost transferată reclamantului prin virament bancar, fără a lua în considerare şi suma de 150.000 lei, primită în numerar, deşi, această sumă a fost confirmată de martorul C I şi, aşa cum se observă din raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 (pagina 27 a raportului aflat la filele nr. 97- 130 din volumul I), organele fiscale cu constatat că suma de 150.000 lei a fost restituită de reclamant martorului în cursul anului 2015 prin transfer bancar la data de 29.05.2015 (50.000 lei) şi la data de 25.09.2015 (100.000 lei). Or, organele fiscale nu au oferit nicio explicaţie logică pentru care nu au luat în considerare această sumă ca venit în anul 2014, deşi au constatat că suma a fost restituită prin virament bancar în anul 2015. De asemenea, în privinţa diferenţei de 200.000 lei din acest împrumut se constată că, aşa cum a arătat martorul C I, aceasta nu a mai fost restituită de reclamant, cei doi înţelegându-se ca cel din urmă să cedeze părţile sale sociale deţinute la S.C. P B S.R.L. către fiul martorului, C I-V, cu care reclamantul era asociat în această societate, aspect confirmat de Hotărârea nr. 1 din 15.10.2015 a A.G.A. S.C. P B S.R.L.şi actul constitutiv actualizat al acestei societăţi din care rezultă cesionarea părţilor sociale (ataşate la dosar la filele nr. 21-27 din volumul II).

Cu privire la împrumutul acordat reclamantului de martorul V I acesta a declarat că, fiind nepotul reclamantului şi asociaţi în mai multe societăţi, în mod uzual îşi acordă reciproc împrumuturi atunci când este nevoie, iar în anul 2014 i-a acordat reclamantului un împrumut de 150.000 lei pentru a încheia o afacere cu miei, 100.000 lei dându-i în numerar în luna martie 2014, iar 50.000 lei prin transfer bancar în iunie-iulie 2014, banii fiindu-i restituiţi de reclamant în anul următor (declaraţia martorului V I de la fila nr. 58 din volumul II). Declaraţia martorului se coroborează cu aspectele menţionate de reclamant în declaraţia d epatrimoniu şi de venituri şi în nota explicativă.

Şi în privinţa acestui împrumut se constată că, în mod nelegal, organele fiscale au luat în considerare doar suma de 50.000 lei, transmisă reclamantului prin transfer bancar, în condiţiile în care se observă că împrumutul a fost confirmat de martor, iar organele fiscale cu constatat că în cursul anului 2015 reclamantul i-a restituit martorului prin transfer bancar la data de 07.12.2015 suma de 140.000 lei aşa cum se observă din raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 (pagina 28 a raportului aflat la filele nr. 97- 130 din volumul I). Or, şi în această situaţie organele fiscale nu au oferit nicio explicaţie logică pentru care nu au luat în considerare această sumă ca venit în anul 2014, deşi au constatat că suma a fost restituită prin virament bancar în anul 2015.

De asemenea, se constată că în mod nelegal organele fiscale nu au luat în considerare şi suma de 350.000 lei împrumutată de reclamant de la mama sa S A în anul 2014. Transmiterea acestei sume către reclamant a fost confirmată de martora M M care a declarat că în primăvara sau vara anului 2014 a fost rugată de reclamant să meargă până la mama acestuia în Poiana Sibiului pentru a lua o sumă de bani. Ea a precizat că a luat de la mama reclamantului 350.000 lei (3 miliarde jumătate lei) pe care i-a dus reclamantului într-o benzinărie dincolo de Deva, banii fiind pentru achiziţionarea de miei (declaraţia martorei M M de la fila nr. 59 din volumul II). Reclamantul a precizat la interogatoriu că i-a restituit mamei sale o 140.000 lei, prin transfer bancar în anul 2015 (la data de 20.03.2015 aşa cum rezultă din minuta întâlnirii din 17.07.2018 – filele nr. 149-150 din volumul I), iar diferenţa de 210.000 lei în numerar în anul 2017 (încheierea din data de 21.04.2021 de la filele nr. 44-45 din volumul II). Restituirea unei părţi din din acest împrumut a fost constatată şi de organele fiscale, aşa cum rezultă din raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 (pagina 8 - filele nr. 97-130 din volumul I, minuta întâlnirii din 17.07.2018 – filele nr. 149-150 din volumul I). Nici în această situaţie organele fiscale nu au motivat de ce nu au luat în considerare acest împrumut ca venit în anul 2014, deşi au constatat că o parte din sumă a fost restituită prin virament bancar în anul 2015.

Reclamantul S P, cu ocazia interogatoriului administrat din oficiu (încheierea din data de 21.04.2021 de la filele nr. 44-45 din volumul II), a arătat că nu au fost întocmite documente cu ocazia primirii acestor împrumuturi deoarece este prieten vechi (C I) sau rudă (V I este nepotul său, iar S A este mama sa) cu persoanele de la care a primite aceste împrumuturi, existând între ei împrumuturi reciproce. Aceste aspecte au fost confirmate şi de martorii C I (care a declarat că în prezent l-a împrumutat pe reclamant cu suma de 20.000 euro) şi V I (care a precizat că l-a împrumutat pe reclamant şi în anul 2020 cu suma de 1.000.000 lei, iar în urmă cu câteva zile la rândul său a fost împrumutat de reclamant cu o sumă de bani). Se constată astfel să sunt neîntemeiate apărările pârâtelor din întâmpinare referitoare la inadmisibilitatea administrării probei testimoniale pentru dovedirea acestor raporturi juridice, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 1 şi pct. 2 din Codul de procedură civilă deoarece cu privire la fiecare împrumut există câte un început de dovadă scrisă, iar reclamantul S P s-a aflat într-o imposibilitate morală de a-şi întocmi înscrisuri pentru dovedirea lor.

De asemenea, se observă că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (1) teza finală din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, toate informaţiile furnizate de martori, fiind confirmate şi de alte mijloace de probă aflate la dispoziţia organelor fiscale (dovezile din care rezultă restituirea sumelor împrumutate), aceste aspecte rezultând chiar din raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 (filele nr. 97-130 din volumul I).

Având în vedere aspectele care precedă instanţa constată că, în mod nelegal, deşi reclamantul a indicat expres persoanele cu care a avut raporturi economice şi juridice, organele fiscale nu au procedat la solicitarea informaţiilor de la aceste persoane, informaţii care puteau fi confirmate de celelalte mijloace de probă, astfel că se vor reţine cu titlu de venituri obţinute în anul 2014 şi sumele ce rezultă din aceste împrumuturi în cuantum total de 600.000 lei (150.000 lei + 100.000 lei + 350.000 lei), neluate în considerare de organele fiscale.

Reclamantul a mai susţinut prin cererea de chemare în judecată că organele fiscale nu au ţinut cont nici de suma de 1.000.000 lei pe care o deţinea în numerar la data de 01.01.2014,  deşi în cursul anului 2013 ridicase împreună cu soţia sa din conturile personale suma de 1.788.600 lei.

Cu privire la această sumă reclamantul a arătat în notele explicative oferite pe parcursul verificării fiscale că ea provenea din veniturile din agricultură, subvenţii, vânzarea de case şi moşteniri, de această sumă având cunoștință doar membrii familiei sale. Reclamantul a înaintat organelor fiscale şi situaţia provenienţei sumelor deţinute în numerar la 01.01.2014 în care au fost indicate conturile şi sumele extrase (filele nr. 159- 160 din volumul I) şi copii de pe contractele de vânzare-cumpărare a imobilelor (aşa cum rezultă din raportul de verificare fiscală nr. A-VEF X/21.01.2020 filele nr. 97-130 din volumul I).

Se observă că deşi reclamantul a depus documente în justificarea deţinerii acestei sume la 01.01.2014 organele fiscale nu au luat-o în considerare motivând că reclamantul a prezentat pentru perioada anterioară doar operaţiuni de încasare a unor sume şi nu a prezentat şi cheltuielile/utilizările de sume în numerar efectuate în acceeaşi perioadă pentru determinarea stării de fapt fiscale, conform art. 138 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, neputându-se determina cu certitudine soldul de numerar declarat.

Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal [art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de probe sau constatări proprii [art. 73 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală].

Din aceste dispoziţii rezultă că, pe de-o parte, contribuabilul sau plătitorul au obligaţia de a proba actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor lor fiscale, iar pe de altă parte, simetric invers organul fiscal are obligaţia de a proba afirmaţiile proprii, în primul rând prin efectuarea unei constatări proprii, iar apoi prin motivarea actelor administrativ fiscale emise.

Principiul alocării sarcinii fiscale pe care se fundamentează regula de la art. 73 din Codul de  procedură fiscală este unul care corespunde realităţii sistemului fiscal deoarece într-un sistem declarativ cea mai mare parte a adevărului fiscal, ca rezultat al actelor sale, este cunoscut, în principiu, doar de contribuabil. Ca urmare acesta este primul chemat să suporte sarcina probei.

Atribuirea sarcinii probei în responsabilitatea organului fiscal este consecința prezumției de corectitudine a declarației contribuabilului. Altfel spus, declarația contribuabilului beneficiază de o prezumţie de corectitudine până la proba contrarie.

Prezumția corectitudinii declarației reprezintă fundamentul pe care se sprijină regula atribuirii sarcinii probei în responsabilitatea organului fiscal care, pe bază de constatări, trebuie să probeze că declarația nu este corectă. În acest sens legiuitorul i-a acordat organului fiscal multiple posibilități şi instrumente care să-i permită acestuia să efectueze constatări şi să aducă probe contrare atunci când apreciază că probele prezentate de contribuabil sunt insuficiente sau neconcludente.

Cu alte cuvinte, atunci când organul fiscal pune în cauză corectitudinea declaraţiei contribuabilului, lui îi revine sarcina de a face proba contrară prin care să demonstreze că declaraţia este inexactă. În cazul contrar, mai precis atunci când organul fiscal nu aduce probe în susţinerea situaţiei fiscale pe care el o stabileşte, rămâne validă prezumţia de sinceritate şi de corectitudine a declaraţiei fiscale prezentate de contribuabil organului fiscal.

Or, în condiţiile în care reclamantul S P a arătat că în anul 2013 a retras împreună cu soţia sa din conturi suma 1.788.600 lei, aspect necontestat de organele fiscale (fiind ataşată în acest sens situaţia provenienţei sumelor deţinute în numerar la 01.01.2014 în care au fost indicate conturile şi sumele extrase  - filele nr. 159 - 160 din volumul I; de asemenea, din raportul de expertiză specialitatea fiscalitate de la filele nr. 85-106 din volumul II rezultă că doar din conturile reclamantului au fost retrasă în anul 2013 suma totală de 1.002.246 lei), din acestea el deţinând în numerar la 01.01.2014 1.000.000 lei, era în sarcina organelor fiscale să probeze că la începutul perioadei verificate reclamantul nu mai putea deţine această sumă şi să motiveze în mod corespunzător actele fiscale contestate. Motivarea trebuie să se facă în concret şi nu doar printr-o simplă afirmaţie că un aspect rezultat din probele puse la dispoziţie de reclamant nu dovedesc situaţia de fapt. Simpla afirmaţie, fără indicarea motivelor şi a probelor pe care ea se sprijină constituie, în realitate, o nemotivare, iar o nemotivare are drept consecinţă neexaminarea echitabilă a situaţiei de fapt fiscale. Organele fiscale s-au limitat doar la a face aprecieri asupra faptului că reclamantul retrage aproape zilnic de la ATM-uri sume mici de bani, mult inferioare de soldului de numerar declarat, ceea ce conduce la ideea unei nevoi de numerar zilnic şi nicidecum la tezaurizarea sumelor retrase, că din totalitatea retragerilor de numerar din conturile bancare scade o sumă aleatorie şi că au fost efectuate şi cheltuieli în anul 2013, fără a aduce însă elemente de probă care să susţină situaţia de fapt reţinută în fundamentarea actelor contestate (nu au fost arătate care au fost sumele retrase din ATM, nu s-au arătat sumele retrase din conturi, sume invocate de reclamant), fără a face vreo referire la vânzările anterioare de imobile (nu s-a motivat de ce sumele provenind din aceste vânzări nu au fost luate în considerare, fiind cert că în patrimoniul reclamantului au intrat aceste sume), în condiţiile în care reclamantul nu a susţinut că a deţinut în numerar la 01.01.2014 toate veniturile sale din perioada anterioară, ci o sumă mai mică decât cuantumul acestor venituri, prezumându-se astfel că celelalte sume au fost utilizate.

Totodată, nu i se poate imputa reclamantului nerespectarea dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prin aceea că nu a indicat cheltuielile avute în perioada anterioară datei de 01.01.2014 întrucât acea perioadă nu a făcut obiectul verificării.

Aceste concluzii rezultă şi din raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză, expertul constatând că organele de verificare fiscală nu au analizat/luat în calcul în totalitate, intrările şi utilizările de fonduri, spre exemplu: veniturile rezultate din declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe baza de norme de venit, din declaraţiile fiscale depuse de plătitorii de venituri privind veniturile realizate de persoana fizică (venituri din dividende, din dobânzi, din cedarea folosirii bunurilor); veniturile/ieşirile de fonduri rezultate din analiza extraselor de conturilor bancare deţinute de persoana verificată; creşeterile şi diminuările patrimoniale, a fluxurilor de trezorerie în numerar şi conturi bancare. De asemenea, s-a constatat că nu s-a realizat clarificarea aspectelor referitoare la sursa veniturilor şi utilizarea fondurilor de care persoana fizică verificată şi implicit nu s-a clarificat dacă acesta a deţinut la 31.12.2013 un sold de numerar de 1.000.000 lei. Analizând tranzacţiile preluate din extrasele de cont curent în lei şi valută ale reclamantului şi a retragerilor de numerar din contul deschis la Banca Transilvania redate în situaţia provenienţei sumelor deţinute în numerar la 01.01.2014, expertul a stabilit că în anul 2013 retragerile de numerar din conturile de disponibilităţi bancare de reclamantul S P s-au situat la nivelul sumei de 1.002.246 lei, ceea ce conduce la concluzia că acesta a deţinut la 01.01.2014 în numerar suma de 1.000.000 lei, aşa cum a declarat organelor de verificare fiscală care nu au adus probe prin care să dovedească că reclamantul nu avea sau nu ar fi putut avea această sumă la 01.01.2014 (raportul de expertiză specialitatea fiscalitate de la filele nr. 85-106 din volumul II).

Având în vedere că obligaţia organelor fiscale de a demonstra, pe bază de probe, de ce s-au oprit la soluţia dată, de ce au respins susţinerile reclamantului, pentru ce motiv au găsit nesinceră declaraţia acestuia cu privire la deţinerea sumei de 1.000.000 lei la 01.01.2014, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare nu poate conduce decât la desfiinţarea actelor contestate, instanţa urmează a constata că în mod nelegal nu a fost luată în considerare această sumă.

Reclamantul S P a arătat că organele fiscale au refuzat să ia în considerare pentru anul 2014 şi veniturile în cuantum de 336.066 lei din vânzarea de brânză şi lână obţinute de la cele 3.937 de oi pe care le avea în proprietate.

Deşi pe parcursul verificărilor efectuate reclamantul a înaintat organelor fiscale raportul de expertiză extrajudiciară din care rezulta cuantumul veniturilor din vânzarea de telemea şi de lână, organele fiscale nu au luat în considerare aceste venituri deoarece reclamantul nu a prezentat documente şi mijloace doveditoare din care să rezulte încasarea acestora.

Din această expertiză rezultă că au fost efectuate cheltuieli cu aceste animale în cuantum de 348.379 lei (filele nr. 200-204 din volumul I), acestea cheltuieli, de asemenea, nefiind luate în considerare de organele fiscale (aşa cum rezultă din raportul de expertiză specialitatea fiscalitate de la filele nr. 85-106 din volumul II).

Cu privire la aceste aspecte reclamantul a arătat la interogatoriu că în anul 2014 a valorificat telemeaua obţinută pe piaţa liberă, aceasta fiind vândută la negustori şi la ţărani în municipiul Bucureşti, iar veniturile obţinute nu le-a declarat deoarece plătea impozit forfetar pe cap de animal în comuna I.

Susţinerile reclamantului au fost confirmate de martorul V M care a declarat că în anul 2014 reclamantul deţinea peste 3.000 de oi în comuna X, iar de la aceste animale obţinea miei şi brânză pe care o valorifica în mai multe pieţe din municipiul Bucureşti, unde mergeau împreună de 3-4 ori pe lună, un transport având 2-3 tone (declaraţia martorului V M de la fila nr. 43 din volumul II).

Prin raportul de expertiză specialitatea zootehnie efectuat în cauză s-a stabilit că în anul 2014 reclamantul S P deţinea 3.968 capete ovine, de la care a obţinut 11.904 kg de lână, în valoare de 23.808 lei (lână care însă nu este valorificată deoarece nu există cumpărători), şi 43.648 kg telemea, în valoare de 523.776 lei (raportul de expertiză specialitatea zootehnie de la filele nr. 62-66 din volumul II).

Instanţa constată că în mod nelegal organele fiscale nu au luat în considerare veniturile obţinute de reclamant din vânzarea de telemea în anul 2014 în condiţiile în care acesta a dovedit deţinerea unui număr de 3.968 de oi (depunând la organele fiscale declaraţia 221 privind veniturile din activităţile agricole impuse pe norme de venit filele nr. 37-39 din volumul II), deţinerea acestor animale prezumând şi obţinerea veniturilor din vânzarea de telemea (venituri care au fost confirmate de martorul V M), iar expertiza zootehnică a stabilit că de la aceste animale s-a obţinut cantitatea totală de 43.648 kg telemea, în valoare de 523.776 lei (raportul de expertiză specialitatea zootehnie de la filele nr. 62-66 din volumul II).

Prin decizia de impunere contestată organul fiscal a arătat că nu a luat în considerare aceste venituri, ci a luat în considerare veniturile realizate din activitatea agricolă înscrise în declaraţia depusă de acesta la organul fiscal pentru anul 2014 care cuprinde şi veniturile care ar fi fost realizate din vânzarea producţiei de telemea şi lână din acel an.

Sub acest aspect se reţine că, potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, venitul dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit.

Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine pentru categoriile de produse vegetale şi animalele prevăzute la art. 72 alin. (2) [art. 73 alin. (2) din Legea nr. 571/2003].

Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se propun de către entităţile publice mandatate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, se aprobă şi se publică de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplică aceste norme de venit [art. 73 alin. (4) din Legea nr. 571/2003].

Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final [art. 74 alin. (1) din Legea nr. 571/2003].

Instanţa reţine că, în raport de dispoziţiile expuse anterior, sunt eronate concluziile organului fiscal întrucât se observă că pentru anul 2014 reclamantul S P a depus declaraţia 221 privind veniturile din activităţile agricole impuse pe norme de venit (filele nr. 37-39 din volumul II), or în această situaţie în declaraţie nu sunt indicate venituri, ci doar datele necesare pentru stabilirea venitului, respectiv numărul animalelor, în raport de care se stabileşte, luând în considerare norma de venit corespunzătoare impusă de lege, venitul din agricultură. Acest venit stabilit pe bază de normă de venit nu reflectă venitul real, cert obţinut de contribuabil din activitatea agricolă [neputându-se susţine că el ar cuprinde cu certitudine veniturile obţinute de parte din vânzarea producției de telemea şi lână în condiţiile în care, de exemplu, toate animalele contribuie la această producţie, iar la calculul venitului pe norme de venit sunt luate în considerare doar animalele al căror număr depăşeşte valoarea stabilită de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/2003], fiind stabilit doar în raport de numărul total de animale.

Având în vedere că organele fiscale nu au reţinut pentru anul 2014 nici cheltuielile efectuate cu aceste animale, instanţa urmează a constata că se impunea reţinerea pentru stabilirea situaţiei fiscale a reclamantului atât a veniturilor din vânzarea de telemea în cuantum de 523.776 lei, cât şi a cheltuielilor efectuate cu creşterea oilor în cuantum de 348.379 lei.

Instanţa nu va reţine pentru reclamant şi veniturile în cuantum de 23.808 lei obţinute din vânzarea de lână, având în vedere că acestea nu au fost confirmate nici de martorul V M care a vorbit doar de vânzarea de telemea, iar expertul în specialitatea zootehnie a arătat că lâna provenită din tunderea ovinelor nu poate fi valorificată deoarece în toată această perioadă nu există cumpărători.

Un ultim aspect invocat de reclamant a vizat neluarea în considerare de organele fiscale a sumei de 383.500 lei, obţinută de soţia sa, ulterior acesta precizând că era necesar ca organele fiscale să ia în considerare ca reprezentând venituri în anul 2014 a jumătate din această sumă în considerarea regimului devălmăşiei în relaţiile patrimoniale dintre soţi.

În acest sens reclamantul a ataşat la dosar situaţia ridicărilor de numerar de soţia sa din conturile bancare în anul 2014, rezultând o sumă totală ridicată în cuantum de 383.500 lei (fila nr. 84 din volumul I).

Organele fiscale au motivat neluarea în considerare a niciunei sume obţinute de soţia reclamantului de faptul că dispoziţiile art. 138 din Codul de procedură fiscală vizează verificarea situaţiei fiscale persoanele şi nu a familiei.

Sub acest aspect instanţa reţine că soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc [art. 325 alin. (1) din Codul civil], ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel [art. 325 alin. (2) din Codul civil].

Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor (art. 339 din Codul civil).

Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii (art. 341 din Codul civil).

Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită [art. 343 alin. (1) din Codul civil], iar până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor [art. 357 alin. (2) teza finală din Codul civil].

Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună; c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor (art. 350 din Codul civil).

Instanţa constată că din actele administrative contestate rezultă că pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 organele fiscale au reţinut o serie de cheltuieli cum ar fi cheltuieli personale de trai, vacanţe şi călătorii, achiziţie de bunuri imobile, plată credit (în contractele de credit ataşate cei doi soţi fiind codebitori – filele nr. 171-178 din volumul I) care, în mod evident, reprezintă cheltuieli ce o vizează şi pe soţia sa (vizând cheltuielile căsătoriei şi datoriile comune asumate de soţi), neexistând nicio dovadă că aceste cheltuieli l-au vizat doar pe reclamant în condiţiile în care el este căsătorit, iar soţii au obligaţia să contribuie la cheltuielile căsătoriei şi să achite datoriile comune, în raport cu mijloacele fiecăruia. Or, atât timp cât organele fiscale au luat în considerare la stabilirea situaţiei fiscale a reclamantului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în anul 2014, iar aceste cheltuieli o vizează şi pe soţia sa, nu există nicio explicaţie raţională pentru care nu au fost luate în considerare şi jumătate din veniturile acesteia, prezumându-se că soţii au contribuit în mod egal la cheltuielile căsătoriei şi la datoriile comune.

În aceste condiţii instanţa constată că pentru stabilirea situaţiei fiscale personale a reclamantului era necesar să fie luate în considerare şi jumătate din veniturile soţiei sale din anul 2014, respectiv suma de 191.750 lei.

Nu poti fi reţinute concluziile expertului fiscal că această sumă retrasă din conturile bancare în anul 2014 de soţia reclamantului este un bun propriu destinat exercitării profesiei întrucât nu există nicio dovadă la dosar că aceste venituri nu sunt din muncă sau asimilate acestora (intrând în această categorie nu doar veniturile de natura salariului stricto sensu, ci şi toate acele venituri profesionale ale soţului, indiferent de natura şi originea lor), iar în lipsa unor astfel de dovezi se prezumă că acesta este un bun comun al soţilor.

Având în vedere aspectele care precedă, la cuantumul intrărilor de fonduri de 4.021.084 lei, stabilit de organele fiscale, urmează a fi reţinute şi veniturile în cuantum de 600.000 lei din împrumuturi, suma de 1.000.000 lei deţinută în numerar la 01.01.2014, veniturile din vânzarea de telemea de 523.776 lei şi contribuţiile soţiei reclamantului la cheltuielile şi datoriile comune în cuantum de 191.750 lei, rezultând venituri totale în cuantum de 6.336.610 lei.

De asemenea, la cuantumul utilizărilor de fonduri de 6.101.062 lei, stabilit de organele fiscale, urmează a se reţine şi suma de 348.379 lei, reprezentând cheltuielile cu creşterea animalelor, rezultând ieşiri totale de fonduri de 6.449.441 lei.

Făcând diferenţa dintre intrările şi ieşirile de fonduri, rezultă că veniturile reclamantului S P din surse neidentificate pentru care acesta datorează impozit pe venit în perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 sunt în cuantum de 112.831 lei.

Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor şi metodelor indirecte de reconstituite a veniturilor sau cheltuielilor. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor [art. 791 din Legea nr. 571/2003].

Aplicând cota legală de 16% la baza impozabilă de 112.831 lei rezultă că reclamantul S P datorează impozit pe venit din surse neidentificate suma de 18.053 lei.

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere [art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015 şi art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 în vigoare începând cu 01.01.2016].

Pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2015 nivelul dobânzii a fost de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere [art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003], iar începând cu 01.01.2016 de 0,02% [art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015].

Aplicând aceste procente de dobândă la cuantumul debitului datorat de 18.053 lei, rezultă că reclamantul S P datorează pentru perioada 01.01.2015 – 10.01.2020, reţinută în actele administrative contestate, dobânzi totale în cuantum de 7.287 lei, din care 1.976 lei pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015 (18.053lei*365 zile*0,03%=1.976 lei) şi 5.311 lei pentru perioada 01.01.2016-10.01.2020 (18.053lei*1471 zile*0,02%=5.311 lei).

Pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2015 nivelul penalităţii de întârziere a fost de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere [art. 1201 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003], iar începând cu 01.01.2016 de 0,01% [art. 176 alin. (2) din Legea nr. 207/2015].

Aplicând aceste procente de penalităţi la cuantumul debitului datorat de 18.053 lei, rezultă că reclamantul S P  datorează pentru perioada 01.01.2015 – 10.01.2020, reţinută în actele administrative contestate, penalităţi totale în cuantum de 3.972 lei, din care 1.317 lei pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015 (18.053lei*365 zile*0,02%=1.317 lei) şi 2.655 lei pentru perioada 01.01.2016-10.01.2020 (18.053lei*1471 zile*0,01%=2.655 lei).

În raport de aspectele care precedă instanţa urmează a admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S P în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA PERSOANE FIZICE CU RISC FISCAL şi DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR din cadrul AGENŢIEI NAŢIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi a dispune anularea în parte a deciziei de impunere nr. A_VEFX/21.01.2020 şi raportului de verificare fiscală nr. A_VEFX/21.01.2020 emise de DIRECŢIA PERSOANE FIZICE CU RISC FISCAL şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. X/22.05.2020 emisă de DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR cu privire la suma de 314.743 lei (diferenţa dintre suma de 332.796 lei reţinută de organele fiscale şi suma de 18.053 lei ce rezultă din probatoriul administrat), reprezentând impozit pe venit din surse neidentificate, şi la suma de 196.339 lei, reprezentând creanţe fiscale accesorii [diferenţa dintre cuantumul total al accesoriilor stabilite de organele fiscale de 207.598 lei (134.350 lei dobânzi + 73.248 lei penalităţi) şi cuantumul total al accesoriilor stabilit de instanţă de 11.259 lei (7.287 lei dobânzi + 3.972 lei penalităţi)].

De asemenea, se vor menţine actele contestate cu privire la suma de 18.053 lei, reprezentând impozit pe venit din surse neidentificate şi la suma de 11.259 lei, reprezentând creanţe fiscale accesorii, din care 7.287 lei cu titlu de dobânzi şi 3.972 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2015 – 10.01.2020.

Având în vedere că acţiunea urmează a fi admisă în parte, instanţa va dispune obligarea pârâtelor să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 10.300 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (100 lei achitată conform chitanţei de la fila nr. 13 din volumul I), onorarii experţi (2.000 lei onorariu expertiză specialitatea zootehnie, achitat conform înscrisului de la fila nr. 47 din volumul II şi 4.000 lei onorariu expertiză specialitatea fiscalitate achitat conform înscrisurilor de la filele nr. 74 şi nr. 111 din volumul II) şi onorariu avocaţial redus (4.200 lei, achitat conform chitanţei de la fila nr. 113 din volumul II).

Data publicarii pe portal:23.11.2022

Domenii speta

Spete similare