Program vizita minor

Soluţia pronunţată de prima instanţă care face obiectul căii de atac

Prin sentinţa civilă nr.X/27.10.2021, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2021, s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta C (fostă S) M-D, în contradictoriu cu pârâtul C F M, ca inadmisibilă.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Considerentele soluţiei pronunţate de prima instanţă

Soluţia primei instanţe a fost întemeiată pe următoarele considerente:

În fapt, părțile s-au căsătorit în data de 15.06.2021, iar din relația acestora a rezultat un copil, respectiv minora C E M ( născută în data de 15.11.2020 ) .

Pe rolul Judecătoriei Caracal se află înregistrat dosarul civil nr.X/207/2021 având ca obiect divorțul celor doi soți, cerere prin care se solicită și soluționarea raporturilor privitoare la minora C E M, aspecte care rezultă din verificarea respectivului dosar ce a fost ataşat prezentului pentru termenul de judecată din data de 26.10.2021.

Până la soluționarea definitivă a divorțului, pe cale de ordonanță președințială, domiciliul minorei a fost stabilit la tată, respectivul dosar aflându-se la această dată în calea de atac a apelului (dosar nr.X/207/2021).

În drept, se constată că, potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De asemenea, potrivit art. 997 alin. (4) și alin.(5) din Codul de procedură civilă, ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului, pe cale de ordonanță președințială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

În continuare, instanța a constat că potrivit art. 920 din Codul de procedură civilă, instanța poate lua prin ordonanță președințială, pe tot parcursul procesului, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, iar alineatul al treilea al aceluiași articol prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament

Astfel, deși încuviințarea dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua, pe calea ordonanței președințiale și pe parcursul procesului de divorț conform art. 920 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că o asemenea cerere este admisibilă, întrucât în măsura în care legea permite luarea unei măsuri vremelnice de încredințare a copilului către unul sau altul dintre părinți în timpul procesului de divorț, instanța apreciază că negarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a avea, tot cu caracter vremelnic, legături personale cu acesta, în aceeași perioadă de timp, ar constitui o gravă încălcare a drepturilor acestui părinte, dar și a principiului interesului superior al copilului, care trebuie să mențină relații personale și contacte directe cu ambii părinți.

Pe de altă parte, instanța a considerat că, din interpretarea coroborată și sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, se desprinde concluzia că și luarea unei măsuri provizorii pe calea ordonanței președințiale și pe timpul procesului de divorț de stabilire a unui program de vizitare a copilului, ca și materializare a dreptului unui părinte de a avea legături personale cu acesta, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.

Astfel, instanță a constat că pentru soluționarea cererii reclamantei potrivit procedurii ordonanței președințiale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei aparențe de drept în favoarea acesteia, urgența, măsura sau măsurile dispuse să aibă caracter provizoriu și condiția ca măsura sau măsurile dispuse să nu prejudece fondul.

Raportând aceste condiții legale la situația de fapt din dosar, instanța a constat, în ceea ce privește condiția existenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, că aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta este mama minorei, titulară a dreptului de a menține legături personale cu minora.

Referitor la condiția caracterului provizoriu al măsurii dispuse, instanța a constat că este îndeplinită, întrucât această condiție are un dublu sens și anume ca măsura dispusă să aibă caracter temporar, iar pe de altă parte, ca această măsură să aibă caracter reversibil.

Astfel, în speță condiția este îndeplinită întrucât se solicită stabilirea unui program de vizitare a minorei până la soluționarea cauzei în fond, iar măsura dispusă are caracter reversibil, în sensul că ulterior se poate reveni asupra sa de către instanța de fond.

Cu toate acestea, în ceea ce privește caracterul urgent al măsurii, instanța a constatat că această condiție nu este îndeplinită, întrucât motivele arătate de reclamantă în cerere - împiedicarea de către tatăl pârât a legăturilor personale ale reclamantei cu minora - nu au fost probate.

Astfel, din răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtului a rezultat că acesta nu a împiedicat-o niciodată pe reclamantă să își viziteze fiica, ci, mai mult, a încercat să organizeze diverse întâlniri între cele două la domiciliul acestuia. Aceste aspecte sunt susținute și prin declarația martorului audiat în cauză care a arătat că pârâtul a inițiat de mai multe ori discuții cu reclamanta, aceasta venind pentru a o vizita pe minoră, însă refuzând să urce în apartamentul pârâtului pentru a o vedea.

În acest sens, instanța a reţinut faptul că reclamanta a arătat că îi este teamă de pârât, însă acest lucru nu a fost, de asemenea, probat, iar aceasta se poate prezenta la domiciliul acestuia însoțită de bunicii materni ai minorei ori poate apela la organele legii în cazul în care pârâtul ar deveni agresiv, astfel cum s-a pretins. Mai mult, instanța nu observă ca din probele administrate să rezulte că reclamanta a fost agresată la vreun moment dat de către pârât pentru ca aceasta să refuze să își viziteze fiica în domiciliul acestuia.

În consecință, pentru motivele expuse mai sus, observând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă, față de lipsa caracterului urgent.

În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, față de respingerea cererii ce chemare în judecată, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată şi apărările formulate în cauză

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta C M D, solicitând admiterea cererii de apel, anularea sentinţei apelate şi rejudecând pe fond să se dispună admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect stabilire legături cu minor, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În fapt, prin acţiunea înregistrată le rolul Judecătoriei Caracal sub nr. X/207/2021 s-a solicitat instanţei de fond ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună încuviinţarea provizorie, până la soluţionarea definitivă a divorţului ce face obiectul cauzei nr. X/207/2021 a Judecătoriei Corabia, a legăturilor persoanele ale reclamantei C M D, în calitate de mamă, cu fiica sa minoră C E M, CNP , conform programului propus prin acţiune.

Analizând pe fond cererea dedusă judecăţii, judecătorul fondului a apreciat în raport de probatoriul administrat exclusiv de pârât, îndepărtând nemotivat probele administrate de reclamantă, că în ceea ce priveşte caracterul urgent al măsurii cerute a fi luate în cauză, se constată că „.. această condiţie nu este îndeplinită, întrucât motivele arătate de reclamantă în cerere împiedicarea de către tatăl pârât a legăturilor personale ale reclamantei cu minora - nu au fost probate.”

 În atare condiţii, reclamanta apreciază că Sentinţa nr. X/2021 pronunţată la data de 27.10.2021 de Judecătoria Caracal în dosar nr. X/207/2021, este una nelegală şi vădit netemeinică, din următoarele considerente:

1.- judecătorul fondului a analizat subiectiv, a dispus nefondat şi fără a da eficienţă deplină probatoriul cu înscrisuri administrat de reclamantă, reclamanta pentru a putea să-şi viziteze fiica în domiciliul pârâtului are posibilitatea de a apela la bunicii materni, iar în cazul în care acesta devine agresiv poate apela la organele legii, asta în condiţiile în care agresiunea emoţională şi fizică rezulta din înscrisuri, astfel că temerea reclamantei de a se afla împreună cu acesta şi fiica lor minoră în locuinţa din Caracal este una pe deplin justificată, iar condiţionarea vizitării şi stabilirii legăturii cu minora să fie în prezenţa bunicului patern şi a celor materni, este una care afectează emoţional atât copilul, cât şi pe mamă, restrângându-le acestora libertatea în a-şi exprima liber şi nestingherit sentimentele.

2 - din înscrisurile administrate de reclamantă în probaţiune şi din răspunsurile date de pârât la interogatoriu, deşi a reieşit fără urmă de îndoială faptul că până la judecata pe fond a cererii de stabilire a domiciliului minorei în dos. nr. X/207/2021 de Judecătoria Caracal, pârâtul nu i-a permis reclamantei să îşi vadă fiica decât condiţionat de reluarea convieţuirii lor, iar după pronunţarea instanţei în acest dosar şi promovarea cererii de apel, pârâtul şi-a nuanţat opoziţia la legăturile dintre mamă şi fiică, solicitând ca acestea să se facă exclusiv în prezenţa sa şi în domiciliul său, pentru ca în cauza pendinte să susţină că mama îşi poate vizita fiica doar în locuinţa pârâtului din Caracal, însă condiţionat de prezenţa fizică a bunicului patern, aspecte pe care judecătorul fondului nu numai că nu le-a clarificat în procedura de administrare a probelor şi de cercetare judecătorească, dar le-a omis a le analiza şi cu ocazia pronunţării pe fond.

3.- dincolo de orgoliul părinţilor minorei din cauza pendinte, în realizarea deplină a rolului instanţei în stabilirea unor măsuri vremelnice pe calea ordonanţei preşedinţiale, se impunea ca judecătorul fondului să îşi îndeplinească obligaţia legală de a avea în vedere exclusiv interesul superior al minorului, mai ales în stabilirea dreptului acestuia de a avea relaţii părinteşti cu ambii părinţi, în egală măsură, în raport de vârsta copilului.

4- prin Convenţia europeană asupra relaţiilor personale care privesc copiii, transpusă în Legea 272/2004, s-a înlocuit noţiunea de „drept de vizită privind copiii”, cu noţiunea mai cuprinzătoare de „relaţii personale privind copiii”, astfel recunoscându-se nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale cu ambii părinţi, motiv legal în raport de care reclamanta apreciază că dreptul minorei şi implicit şi al mamei nu poate fi restrâns, aşa cum eronat a apreciat Judecătoria Caracal, doar la întâlniri în domiciliul tatălui, căruia i-a fost tot provizoriu acordat dreptul de a locui cu minora, căci prin acest drept de acces exclusiv, se nesocoteşte atât voinţa legiuitorului, cât şi interesul superior al copilului în a avea legături în locuinţa părintelui nerezident prin găzduirea copilului, pe perioadă determinată, implicit a fost nesocotit interesul şi dreptul bunicilor materni, de menţine relaţii personale adică persoanele semnificative din viaţa copilului au fost excluse nu numai din analiza judecătorului, dar şi din viaţa copilului, contrar disp. art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.

5 - deşi, art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 prevede că în caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte, judecătorul fondului a considerat că cererii reclamantei îi lipseşte condiţia urgenţei, motiv pentru care a respins-o ca inadmisibilă, deşi într-o astfel de situaţie se impunea ca instanţa să facă aplicarea legii şi să dispună cel puţin un drept de vizită în favoarea mamei în raport de un programul/plan de relaţii personale, reconfigurat faţă de cel solicitat prin acţiune, care să fie clar, sensibil şi structurat în beneficiul copiilor, nu al tatălui şi fără stânjenirea mamei în interacţiunea ei cu fiica de prezenţa tatălui sau a bunicului patern, în lipsa oricărei probe care să certifice o conduită reprobabilă, care să denote o iresponsabilitate vădită a mamei în ceea ce priveşte îndeplinirea îndatoririlor de părinte.

6.- instanţa de fond nu a analizat, în vederea reconfigurării programului de relaţii personale cu minora solicitat a fi dispus de reclamantă, criteriile de stabilire a programului de relaţii personale în caz de neînţelegere între părinţi, potrivit art. 17 alin. 4 Legea nr. 272/2002 în funcţie de vârsta copilului (stadiu de dezvoltare), nevoile de îngrijire şi educare ale acesteia, intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, comportamentul mamei pe timpul cât a locuit împreună cu minora şi cu tatăl, nevoia de adaptare a copilului, felul în care minora face faţă separării şi divorţului; locuinţa fiecărui părinte, distanţa dintre acestea, mijloace de transport, nevoia minorei de contact regulat, semnificativ şi continuu cu ambii părinţi, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate şi structură - deşi cu o oarecare flexibilitate în funcţie de reperele perceperii timpului la vârsta de aproape un an a minorei. în acest sens, doctrina şi practica judiciară în materie au stabilit o regula simplă : un copil nu ar trebui separat de unul dintre părinţii săi pentru mai multe zile decât vârsta sa în ani (de ex. maxim 2 zile pentru un copil de 2 ani, o săptămână pentru un copil de 7 ani), căci studiile medicale şi psihologice au arătat că pentru un copil de un an durata unei zile este percepută ca durata unei luni pentru un adult de 30 de ani.

7.- în analiza urgenţei măsurii solicitate de reclamantă a fi luate de instanţa de fond, s-a omis a se analiza că cele mai recente studii medicale şi psihologice au arătat că găzduirea copilului mic (0-3 ani) peste noapte la mama/tatăl nerezident, nu-i produce traume de separare faţă de tatăl/mama rezident, ci are doar beneficii, dat fiind că, cu cât vârsta copilului este mai fragedă, cu atât mai mare este nevoia unui contact frecvent cu ambii părinţi, în special cu părintele mai puţin disponibil, întrucât 1 această vârstă cunoaşterea părinţilor trebuie să fie reîmprospătată frecvent pentru a menţine familiară imaginea acelui părinte şi pentru a continua legătura psihică.

Din acest punct de vedere judecătorul fondului a omis din analiza sa în fundamentarea soluţiei pronunţate, că interesul superior al copilului reclamă ca acesta să crească înconjurat de dragostea, grija şi afecţiunea ambilor părinţi, chiar dacă aceştia au decis să se despartă, însă fără a se lăsa să existe vreo presiune, ingerinţă, restricţionare etc. în modul în care se va realiza legătura părinte nerezident - copil minor, cu atât mai mult cu cât legal părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic trebuie să aibă un drept de interacţiune cu copilul rezonabil, constant şi frecvent.

8.- în analiza condiţiei urgenţei, judecătorul fondului a omis faptul că la alegerea modalităţii concrete de exercitare a dreptului de relaţii părinteşti, instanţa este obligată legal să ţină seama de interesul superior al copilului, dar şi de necesitatea ca părintele necustodian să-1 poată vedea pe minor cât mai mult timp posibil şi să menţină personal şi nestingherit legăturile cu el, pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, dezvoltarea fizică şi morală şi pentru a se putea realiza o apropiere sufletească normală şi necenzurabilă între copil şi părinte, fără ca aceasta să interfereze cu relaţia cu celălalt părinte sau membrii ai familiei acestuia şi fără sa afecteze sentimentul de stabilitate emoţională al copilului.

9.- dată fiind egalitatea în drepturi a părinţilor şi situaţia actuală, respectiv distanţa mare dintre mama reclamantă şi copil, având în vedere interesul copilului de a păstra legături cu ambii părinţi şi dorinţa reală a reclamantei de a fi un punct de sprijin în viaţa minorei, programul propus prin acţiune se cerea a fi încuviinţat de instanţa de fond, astfel că prin respingerea cererii ca inadmisibilă s-a nesocotit inclusiv prev. art. 8 CEDO {a se vedea Cauza Berrehab contra Olandei), când legătură personală reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile care împiedică sau condiţionează aceste relaţii reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa familială (a se vedea Cauza Johansen contra Norvegiei).

10.- în ceea ce priveşte condiţia urgenţei, instanţa în mod legal era ţinută la a constata că şi aceasta este îndeplinită, raportat la faptul că la acest moment, dat fiind faptul că procesul de divorţ aflat pe rolul Judecătoriei Caracal, care are ca obiect şi stabilirea programului de vizită al minorei poate avea o durată îndelungată, lipsa oricărui contact al reclamantei cu minora, sau şi mai rău un contact condiţionat fizic şi emoţional de pârât, în acest interval de timp va avea efecte ireversibile asupra relaţiei mamei cu fiica sa minoră.

11.- în ceea ce priveşte urgenţa măsurii, instanţa era ţinută legal la a aprecia că cererea de stabilire a domiciliului minorei pe cale de ordonanţă preşedinţială, se află la rândul ei în faza de judecată a apelului, astfel că cererea de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături persoane cu copilul este urgentă prin însăşi natura ei, dincolo de modul în care tatăl a acţionat în momentul alungării reclamantei din domiciliului comun şi ulterior acestui moment, iar mai apoi impunându-i reclamantei un program de vizitare a minorei , condiţionat şi discreţionar, lipsit de predictibilitate, cu limitări excesive, program pe care în mod ilogic judecătorul fondului l-a apreciat ca fiind adecvat interesului superior al minorei la vârsta sa de sub un an de zile.

12.- potrivit concluziilor raportului de anchetă psihosocială, rezultă că locuinţa reclamantei oferă condiţii locative corespunzătoare pentru minoră, iar reclamanta a arătat instanţei de tutelă că doreşte să se implice în creşterea şi educarea acesteia, inclusiv printr-un program de vizită corespunzător, care să îi permită păstrarea şi consolidarea relaţiei cu minora, astfel că având în vedere vârsta foarte fragedă a minorei, vârstă la care aceasta are nevoie în mod constant de prezenţa mamei, instanţa era legal ţinută la a considera în aplicarea principiului interesului superior al copilului, că este necesar ca minora să treacă printr-o perioadă de re-acomodare cu mama sa, prin întâlniri repetate la domiciliul mamei, pentru consolidarea unei relaţii de ataşament între acestea, până la soluţionarea dosarului având ca obiect divorţ, acestea fiind motive suficiente pentru a justifica îndeplinirea în cauza pendinte şi a condiţiei urgenţei.

13.- instanţa a pierdut din analiza sa, inclusiv atitudinea nesinceră a pârâtului în privinţa permiterii legăturilor dintre mamă şi minoră, căci atâta timp cât martorul şi pârâtul afirmă la unison că reclamantei i s-a cerut să vină în vizită la minoră exclusiv în domiciliul pârâtului, deşi, instanţa era ţinută în scop probator să se raporteze în fundamentarea opiniei sale şi la afirmaţia pârâtului din întâmpinare, atunci cât arată că : „... absenţa unor minime condiţii... în locuinţa bunicilor materni...", aspect contrazis de ancheta psihosocială, respectiv „... contextul actual, în care este cert că nu se recomandă deplasarea unui copil cu un sistem imunitar fragil, în afara locuinţei, în alte localităţi, în plin sezon rece şi pandemie virală deşi s-a cristalizat o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată confruntate şi cu alte cereri de acest fel, în care nu au fost luate în considerare cererile de limitare ale dreptului părintelui nerezident de a avea relaţii personale cu minorul, justificat de o temere generic, dar nerezonabilă, dată de faptul că unul dintre cei doi ar putea lua virusul şi l-ar transmite copilului, în condiţiile în care se probează că mama şi bunicii materni sunt vaccinaţi Covid-19.

Prin urmare, neexistând nici un motiv justificat pentru care minora să nu poată locui cu mama sa, dimpotrivă instanţa a putut în cursul cercetării judecătoreşti să constate în mod direct că aceasta este o persoană echilibrată şi mai raţională decât pârâtul, că prezintă garanţii suficiente pentru respectarea interesului superior al minorului, aşa cum pârâtul a şi recunoscut prin răspunsul dat la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, şi că mai mult beneficiază de sprijinul părinţilor săi în creşterea minorei, chiar şi din punct de vedere financiar, respectiv că locuinţa acesteia asigură condiţii adecvate de locuit, instanţa era ţinută la a stabili legăturile personale dinte mamă şi fiica minoră, până la soluţionarea procesului de stabilire definitivă a domiciliul minorei ce face obiectul dosarului de divorţ nr. X/207/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Caracal, astfel punându-se în practică disp. art. 262 alin. 2 Cod civil, prevedere legală care este explicit în a stipula că acel copil care nu locuieşte decât cu unul dintre părinţi are dreptul de a avea legături personale cu celălalt părinte, iar exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului, astfel că condiţia urgenţei se probează legal ca fiind de natura cererii deduse judecăţii.

În drept, a invocat dispoziţiile: art. 262 alin. 2, art. 487 - 488, art. 493, art. 496 alin. 1 - 3 şi art. 503 NCC; art. 6, art. art. 33, art. 95 pct. 1 lit. 2, art. 194 şi urm., art. 249 - 250, art. 254, art. 453, art. 466 alin. 1, art. 471 alin. 1, art. 476 alin. 1-2, art. 1.000 alin. 1 teza I-a şi alin. 3 NCPC; art. 6 lit. i), art. 17 alin. 1 şi alin. 3-4, art. 18, art. 21, art. 27, art. 35 - 36, art. 44 - 45 din Legea nr. 272/2004 - rep.;  art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. În  probaţiunea a solicitat reaprecierea tuturor probelor administrate în faţa instanţei de fond, inclusiv proba testimonială cu un martor şi proba cu înscrisuri.

A depus la dosar următoarele înscrisuri: : a. - în original: Chitanţa seria X/2021 nr. X din 28.09.2021 de plată a sumei de 20 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru; b. - în copie xerox, certificată de conformitate cu originalul: 1. - planşe foto cu locuinţa reclamantei, 2. - caracterizării sociale pentru reclamantă, 3. - dovada vaccinării contra Covid-19.

 Intimatul-pârât C F M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefundat.

Apreciază că o mare parte a criticilor expuse prin cererea de apel nu-şi găsesc utilitate în cauza de faţă, în contextul în care cererea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă. Astfel, reaminteşte faptul că prin sentinţa apelată s-a reţinut că nu s-a probat una dinte condiţiile esenţiale de admisibilitatea unei asemenea cereri,  respectiv cea a urgenţei. Opiniază că instanţa de apel este ţinută să analizeze exclusiv soluţia prin care practic cererea s-a respins pe cale de excepţie, fără a mai intra în cercetarea unor aspecte ce par oricum să ţină de fondul litigiului. Mai exact, prin motivele de apel s-ar cuveni să se argumenteze ( şi eventual să se şi dovedească) raţiunile pentru care instanţa de fond a calificat în mod greşit acţiunea ca inadmisibilă, prin prisma neîndeplinirii condiţiei urgenţei. S-a reţinut de instanţa de fond  că nu s-a dovedit că pârâtul ar fi împiedicat-o pe mama reclamantă să, aibă contact/ legături cu minora. S-a mai reţinut în mod corect şi corelat cu probatoriul, administrat în cauză că nu s-a dovedit că acesta ar fi agresat-o pe mamă, cu atât mai puţin că pârâtul ar avea intenţii în acest sens. S-a constatat totodată, în mod justificat, de către instanţă că a încercat să ofere reclamantei posibilitatea de a avea contact cu copilul, oportunităţi de care aceasta nu a înţeles să beneficieze.

Intimatul apreciază  că reprezintă de asemenea o dovadă clară a absenţei oricărei urgenţe în a se considera cererea reclamantei-apelante ca fiind una ce îndeplineşte condiţia urgenţei, faptul că de la momentul la care părţile s-au despărţit în fapt (18.07.2021) şi până la data la care pârâtul s-a adresat instanţei au trecut cel puţin 20-25 zile. Până la acel moment apelanta nu a întreprins niciun demers, iar unul prin care să solicite o măsură urgentă pentru a avea legături cu minora abia după circa 3 luni. Intimatul susţine că i-a oferit apelantei posibilitatea de a  avea contact nelimitat cu minora în acest interval (încercând să interzică doar deplasarea copilului în afara locuinţei) este cert. La fel de cert este că timp de 3 luni reclamanta nu a demarat niciun demers judiciar pentru a beneficia de acest drept ( de a avea legături cu copilul) despre care afirmă că intimatul i-l interzice, în acest context, este indubitabil că în cauza de faţă condiţia urgenţei impusă de norma de procedură civilă nu este îndeplinită. În condiţiile în care ai avut o conduită pasivă timp de 3 luni, interval în care ai refuzat sub diferite pretexte să vizitezi minora măcar pentru 5 minute (intimatul oferindu-i posibilitatea să petreacă timp cu copilul inclusiv fără ca acesta să se afle locuinţă, pentru timp nelimitat), nu se poate reţine că la acest moment s-ar putea dispune măsuri pe calea procedurii speciale a ordonanţei președințiale.

În condiţiile în care Tribunalul va aprecia ca fondat apelul reclamantei şi va anula sentinţa, rejudecând cauza, solicită să se aibă în vedere celelalte aspecte pe care crede că le-a dovedit atât prin probele administrate în acest litigiu dar şi în cel în care s-a stabilit provizoriu locuinţa minorei. În acest sens, reiterează că reclamanta, nu deţine de condiţii decente de locuit iar comportamentul acesteia (cu referire la consumul exagerat de alcool), este unul ce justifică rezervele sale în a-i permite să deplaseze copilul în domiciliul bunicilor materni. Nu ştie dacă mai este util să amintească contextul actual, dar solicită să se constate de către Tribunal că simpla vaccinare a apelantei şi a bunicilor materni nu este de natură să ofere o protecţie minorei, riscurile existând pentru aceasta inclusiv ca urmare a simplei deplasări pe ruta C- S. Nu reiterează ceea ce a susţinut prin întâmpinare, se va limita să solicite Tribunalului să cenzureze cererea de chemare în judecată prin prisma apărărilor expuse deja la fond.

În susţinerea celor expuse mai sus, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Considerentele soluţiei pronunţate de Tribunalul Olt

Verificând sentinţa primei instanţe în limitele efectului devolutiv al apelului, instituite de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., Tribunalul constată că susţinerile apelantei sunt întemeiate, pentru următoarele considerente.

În fapt, din relaţia apelantei-reclamante C M D şi a intimatului-reclamant C F M a rezultat minora C E M, născută la data de 15.11.2020. Părţile s-au căsătorit la data de 15.06.2021, iar la acest moment se află în proces de divorţ, pe rolul Judecătoriei Caracal fiind înregistrat dosarul nr. X/207/2021, care vizează şi soluţionarea raporturilor privitoare la minora C E –M.

Prin cererea de chemare în judecată,  formulată în procedura ordonanţei preşedinţiale, reclamanta C M- D a solicitat încuviințarea provizorie, până la soluționarea definitivă a divorțului dintre părți, a unui program de legături personale cu minora C E M, astfel: în domiciliul/locuința reclamantei din comuna S, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri, ora 16:00, până duminică, ora 17:00; în domiciliul/ locuința reclamantei din comuna S, timp de 10 zile cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Paște; în domiciliul/ locuința reclamantei din comuna S, timp de 2 zile, cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a minorei în data de 15 noiembrie; în domiciliul/ locuința reclamantei din comuna S, ori de câte ori pârâtul este plecat din localitate și lipsește de la domiciliu în timpul nopții, când minora va sta efectiv cu reclamanta, cu acordul pârâtului.

Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond intimatul pârât a arătat că este de acord cu solicitarea de a se stabili în mod provizoriu un program de legături personale, nefiind de acord cu luarea copilului din locuința sa. A subliniat faptul că este de acord ca reclamanta să petreacă perioade nelimitate de timp cu minora, în fiecare zi, însă fără a o deplasa în afara acestui fost domiciliu de familie.

În acest sens, a precizat că motivele care stau la baza celor expuse mai sus sunt următoarele: comportamentul dezinteresat al reclamantei coroborat cu frecventul consum de alcool al acesteia; absența unor minime condiții care să permită creșterea și îngrijirea unui copil de această vârstă în locuința bunicilor materni; absența unui ajutor în activitatea de supraveghere a minorei, bunica maternă fiind plecată în mare parte a timpului; contextul actual în care este cert că nu se recomandă deplasarea unui copil cu un sistem imunitar fragil în afara locuinței, în alte localități, în plin sezon rece și pandemie.

Prin sentinţa civilă nr. X/27.10.2021, ce face obiectul prezentului apel, Judecătoria Caracal a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta –mamă C M D, reţinându-se că în speţă nu este îndeplinită condiţia privind caracterul urgent al măsurii solicitate.

În esenţă, motivele de apel ale apelantei-reclamante C M D se referă la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale şi la nerespectarea interesului superior al copilului.

În drept, tribunalul reţine că potrivit art. 997 din codul de procedură civilă ,,instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete ce intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale cumulative, şi anume: existenţa în favoarea reclamantului a unei aparenţe de drept, urgenţa, caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Pe cale ordonanţei preşedinţiale nu poate fi soluţionat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege şi chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenţa instanţei de a lua o măsură provizorie, cât şi pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim pentru a menţine o anumită stare de drept sau de fapt.

Prima condiţie esenţială care este cerută de dispoziţiile art. 997 din codul de procedură civilă pentru folosirea ordonanţei preşedinţiale este concluzionarea de către instanţă, fără a prejudeca fondul, că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului. În acest context aparenţa de drept are o conotaţie specifică : existenţa dreptului la un prim şi sumar nivel de aproximare, condiţie care în cazul litigiilor privitoare la minori are în vedere interesul superior al copilului care este determinant şi prevalează în raport cu orice alte circumstanţe atunci când se ia orice decizie privitoare la copil, această raţiune fiind justificată de situaţia specială în care se află copilul: dependenţă, grad de maturitate, statut juridic, posibilitate redusă de a-şi apăra ori face cunoscute propriile interese în raport cu adulţii.

Ordonanţa preşedinţială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate, aparenţa de drept în favoarea unei persoane fiind o chestiune relativă, care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.

Toate măsurile ce urmează a fi dispuse de instanţă pentru reglementarea raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori trebuie să aibă în vedere principiul interesului superior al copilului care trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul.

Determinarea interesului superior al copilului se realizează prin investigarea împrejurărilor, situaţiilor, faptelor ce ţin de copil şi istoricul lui sau de alte persoane care urmează să se ocupe de creşterea şi educarea acestuia, trebuinţele copilului de ordin material, fizic, educaţional şi emoţional, precum şi nevoia de afecţiune şi siguranţă, elemente care concură la identificarea unui mediu stabil şi securizant pentru copil.

Legiuitorul a prevăzut că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament (art. 2 alin. 6 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Noţiunea de interes superior al minorului are un conţinut complex, instanţa trebuind să ţină seama de întregul context situaţional şi de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă la stabilirea interesului superior al copilului în cazul stabilirii măsurilor care îl privesc sunt: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă părinţi, grija manifestată de părinţi faţă copii în timpul convieţuirii cât şi după despărţirea în fapt.

Acestea formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial al unuia sau altuia dintre aceste criterii în aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunţate, instanţa având obligaţia să le evalueze în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu, în contextul celorlalte.

Dreptul la relaţii personale este recunoscut legal nu numai părintelui, ci şi minorului, atât prin acte normative interne cât şi prin acte internaţionale, ratificate de România (Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin legea nr. 18/1990). În acest sens, art. 17 din legea nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, în acord cu dispoziţiile art. 9 pct. 3 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, aceste legături neputând fi împiedicate decât în cazul existenţei unor motive temeinice, de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Relaţiile personale dintre un copil şi părinţii săi sunt reglementate şi prin Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii (adoptată la Strasbourg la 15.05.2003 şi ratificată de România prin legea nr. 87/2007). Conform art. 4 al Convenţiei, copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante; aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului; atunci când nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei doi părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în jurisprudenţa sa, că legăturile personale între părinte şi copilul său reprezintă un drept fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi s-a rupt, iar măsurile interne care ar împiedica o astfel de relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială, proteguit de art. 8 din Convenţie (cauzele Ignaccolo-Zenide c. României, Costreie c. României, Iosub Caras c. României, Monory c. României, Nistor contra României, Elholz c. Germaniei, Johansen c. Norvegiei), statul având obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să asigure reunirea părintelui cu copilul său (cauzele Costreie c. României, Ignaccolo-Zenide c. României, Nuutinen c. Finlandei).

Copiii nu trebuie să fie consideraţi proprietatea părinţilor, ci trebuie să fie recunoscuţi ca indivizi având propriile drepturi şi nevoi (Recomandarea 874/1979 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei).

Interesul superior al copilului implică menţinerea unor legături efective, care să conducă la existenţa unei vieţi de familie cu ambii părinţi. Or, atingerea acestui deziderat presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinţi pe o durată de timp suficient de îndelungată. Relaţiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit; d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului (art. 18 alin. 1 din legea nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului).

Părintele nu poate împiedica relaţiile personale ale copilului cu celălalt părinte, cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului (art. 17 alin. 3 din legea nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului).

Atunci când relaţia dintre foştii soţi se deteriorează, copilul fiind prins la mijlocul acestei situaţii, este necesar ca cele două părţi să reuşească să ajungă la un compromis care să permită amândurora să pună interesul copilului înaintea celui propriu.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior, tribunalul reţine că legiuitorul a consacrat deopotrivă atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea, ca viitor adult, şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale cu ambii părinţi, precum şi cu rudele sale faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

Dreptul apelantei-reclamante C M D de a păstra legături personale cu fiica sa este incontestabil, decurgând din textele legale care precedă, recunoscut ca atare chiar şi de intimatul-pârât, părţile neajungând la un acord cu privire la modalitatea în care se realizează aceste legături, tatăl dorind ca ele să se desfăşoare la domiciliul său, fără ca mama să o poată lua pe minoră în locuinţa sa.

Tribunalul constată că aparenţa dreptului există în favoarea apelantei-reclamante C M D în virtutea relaţiilor de familie dintre aceasta şi minora E-M, ea având dreptul de a avea legături personale cu aceasta (conform art. 401 alin. 1 din codul civil şi art. 17 din legea nr. 272/2004 - copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament) într-o modalitate corespunzătoare vârstei minorei și a situației de fapt actuale în care mama și copilul locuiesc în localități diferite aflate la aproximativ 20 km.

În ceea ce priveşte vremelnicia măsurii luate, Tribunalul constată că şi această condiţie este îndeplinită, dat fiind faptul că ordonanţa preşedinţială îşi va produce efectele numai până la soluţionarea cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. X/207/2021.

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului cauzei, stabilirea unui program provizoriu de legături personale pe calea ordonanţei preşedinţiale nu are caracter definitiv, deoarece judecata asupra fondului cererii urmează să se facă în cadrul dosarului nr. X/207/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Caracal, prezenta ordonanţă preşedinţială neavând caracter de autoritate de lucru judecat cu privire la judecata fondului, conform art. 1002 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte urgenţa, aceasta este apreciată de către instanţă în concret, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei, respectiv situaţia de fapt şi împrejurările specifice fiecărei cauze.

Articolul 997 din codul de procedură civilă enumeră cazurile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, şi anume atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Sub acest aspect tribunalul reţine faptul că procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate (art. 263 alin. 4 din codul civil).

Pentru un părinte și copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie chiar dacă relația dintre părinți se destramă, iar procedurile care se referă la dreptul de vizită, inclusiv cele privind executarea hotărârilor pronunțate în această materie, cer un tratament urgent, întrucât trecerea timpului poate să aibă consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta (cauza Lafargue contra României, cauza Costreie contra României, cauza Ignaccolo-Zenide c. României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că atunci când apar dificultăți, cauzate, în principal de refuzul persoanei la care se găsește copilul de a se supune executării deciziei, aparține autorităților competente obligația să ia măsuri adecvate în vederea sancționării acestei lipse de cooperare, iar recurgerea la sancțiuni nu trebuie să fie înlăturată, în caz de comportament evident nelegal al persoanei la care trăiește copilul (cauza Amănălăchioai contra României).

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Tribunalul constată că în cauză este îndeplinită condiţia urgenţei deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu el şi tocmai acest lucru se urmăreşte a se preîntâmpina prin formularea acţiunii pe cale procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale de stabilire a unei modalităţi de păstrare a legăturilor personale dintre mamă şi copil la domiciliul mamei din comuna S.

Instanţa reţine că minora are în prezent vârsta de un an, o vârstă fragedă, relaţia mamă-fiică fiind o relaţie foarte complexă, mama jucând un rol fundamental în construirea personalităţii şi educarea copilului.

De menţionat este şi faptul că de la naşterea minorei şi până la despărţirea în fapt, de creşterea şi îngrijirea minorei s-a ocupat în mod preponderent mama, tatăl mergând la serviciu, aşa cum rezultă din declaraţia martorei audiate în apel.

Astfel, între reclamantă şi fiica sa există o relaţie de ataşament care s-a creat în timpul celor şapte luni de viaţă ale minorei petrecute împreună cu mama şi care este necesar că continue pentru o bună creştere şi dezvoltare fizică şi psiho-emoţională a minorei.

Cu cât vârsta copilului este mai fragedă, cu atât mai mare este nevoia unui contact frecvent cu ambii părinţi, în special cu părintele mai puţin disponibil. Cunoaşterea părinţilor trebuie să fie reîmprospătată frecvent pentru a menţine familiară imaginea acelui părinte şi pentru a continua legătura psihică.

Este necesar ca apelanta reclamantă şi minora să dezvolte o relaţie bună mamă-fiică, relaţie care nu trebuie îngrădită, ci dimpotrivă lăsată să se dezvolte normal, mai ales că în cazul de faţă minora a crescut lângă mama sa până la vârsta de 7 luni. Copilul nu trebuie privat de bucuria de a fi lângă mama sa în diferite momente ale zilei.

Tribunalul nu poate reţine că tatăl pârât nu ar fi contribuit la împiedicarea legăturilor personale ale reclamantei cu minora, ci dimpotrivă acordul dat de acesta în sensul realizării întâlnirilor mamă –fiică exclusiv în apartamentul unde acesta are domiciliul, reprezintă o limitare a exerciţiului acestui drept, o restricţionare a legăturilor fireşti prin impunerea modalităţii în care ar putea avea loc interacţiunea părintelui nerezindent cu copilul său.

Nu se poate reţine că mama ar fi fost dezinteresată cu privire la păstrarea relaţiei cu minora, câtă vreme, atât din declaraţia martorei audiate în apel, cât şi din declaraţia martorului audiat în faţa primei instanţe, rezultă că reclamanta a dorit să vadă fetiţa, dar a refuzat să urce în apartamentul pârâtului. Cu privire la acest refuz, martora S I a relatat că apelanta-reclamantă nu a mers să vadă fetiţa în acest loc pentru că are o temere faţă de pârât, iar între cei doi au existat şi în trecut certuri, fiind vorba de violenţă fizică şi de limbaj.

Se mai reţine că în timpul scurs de la despărţirea în fapt, mama a continuat să poarte o legătură telefonică cu tatăl pentru a obţine informaţii despre minoră şi a mers de mai multe ori să o viziteze pe minoră, însă, solicitându-i tatălui să coboare cu fetiţa în spatele blocului, acesta a refuzat.

Având în vedere că în cauză părţile nu au ajuns la un consens în privinţa modului în care mama şi copilul vor păstra legăturile personale în mod legal, așa cum este situația în cauza pendinte, se impune a fi stabilit de către instanţă programul pe care îl consideră corespunzător vârstei, dezvoltării fizice şi psihice armonioase a minorului, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă.

Rațiunea instituirii legăturilor personale dintre părinți și copii are ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă, iar în realizarea efectivă a acestui drept trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul, de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta minorului și de capacitatea de a înțelege nevoia unor legături mai strânse cu mama, specifice acestuia. 

Tribunalul apreciază neîntemeiate susţinerile intimatului în sensul că apelanta nu deţine condiţii decente de locuit, având în vedere că din ancheta socială administrată în faţa primei instanţe, f. 30, rezultă că reclamanta locuieşte împreună cu părinţii săi, care deţin o casă de locuit formată din patru camere, băi şi bucătărie, complet utilate, având toate condiţiile necesare pentru creşterea şi îngrijirea minorei. De asemenea, din declaraţia martorei S I, bunica maternă, rezultă că încălzirea casei se face cu sobe pe lemne, iar în casă există apă curentă, susţineri care se coroborează cu planşele fotografice depuse la dosar. În ceea ce priveşte susţinerea martorului D T I, propus de pârât, în sensul că în domiciliul reclamantei nu există condiţii pentru ca minora să fie găzduită două-trei zile, instanţa reţine că acesta nu a relatat o situaţie cunoscută în  mod actual cu privire la locuinţa reclamantei, ci a făcut referire la faptul că în trecut a fost prieten cu reclamanta şi atunci a vizitat-o de mai multe ori.

Referitor la faptul că minora ar fi expusă infectării cu virusul Covid 19 ca urmare a deplasării de la Caracal la S unde locuieşte în prezent mama, instanţa apreciază că această teamă generică exprimată de intimat, nu poate conduce la limitarea dreptului mamei de a avea relaţii personale cu minora. Minora s-a născut în contextul pandemiei Covid 19, a fost crescută până la vârsta de 7 luni alături de mama sa, a mers în vizită în domiciliul bunicilor materni, iar faptul că mama şi bunicii materni au decis să se vaccineze împotriva acestui virus demonstrează atitudinea preventivă adoptată de aceştia şi preocuparea pentru a-i oferi minorei un mediu cât mai sigur din punct de vedere al sănătăţii, înţelegând că situaţia epidemiologică impune o protejare a minorei.

Cu privire la susţinerea intimatului în sensul că mama consumă în mod exagerat alcool, Tribunalul reţine că, în speţă, nu s-a făcut dovada că acest comportament al mamei, este de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, situaţie care ar putea determina cenzurarea relaţiilor directe dintre mamă şi fiica sa faţă de acest considerent.

Reţinând ca fiind îndeplinite în cauză condiţiile cerute de lege pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, instanţa va proceda la analizarea programului de vizită solicitat prin acţiune de către reclamantă şi precizat în apel.

Astfel, tribunalul apreciază că este optim ca minora că meargă la părintele cu care nu locuieşte de două ori pe lună şi este în interesul minorei să rămână şi peste noapte alături de mama sa. Astfel, va încuviinţa apelantei reclamante să aibă legături personale cu minora C E M, născută la data de 15.11.2020, la domiciliul mamei, până la rămânerea definitivă a soluţiei care se va pronunţa în dosarul nr. X/207/2021, aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Caracal,  în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, de la ora 16:00, până duminică la ora 16:00, minora având posibilitatea să se acomodoze în locuinţa mamei, să doarmă, să ia masa, să petreacă suficient timp alături de mama sa.

Cu privire la sărbătorile de Crăciun şi Paşte, instanţa reţine că ele trebuie petrecute alternativ cu fiecare dintre părinţi, pentru ca minora să aibă experienţa acestor sărbători cu amândoi, dar şi ca fiecare dintre părinţi să se poată bucura de prilejul de a-i face cadouri. Astfel, instanţa va încuviinţa apelantei reclamante să aibă legături personale cu minora C E M, în următoarea modalitate:

- în anii impari, începând din data de 22 decembrie, ora 10:00, până în data de 25 decembrie, ora 16:00;

- în anii pari, începând din data de 25 decembrie, ora 16:00, până în data de 28 decembrie, ora 16:00;

- în anii impari, începând din duminica de Paşte, ora 16:00, până în ziua de miercuri din săptămâna imediat următoare, ora 16:00;

- în anii pari, începând din ziua de joi, din săptămâna în care se sărbătoreşte Paştele, ora 10:00, până în duminica de Paşte, ora 16:00.

Cu privire la solicitarea de găzduire a minorei în domiciliul/ locuința reclamantei din comuna S, ori de câte ori pârâtul este plecat din localitate și lipsește de la domiciliu în timpul nopții, cu acordul pârâtului, Tribunalul apreciază că un astfel de program nu ar fi clar stabilit şi nici predictibil, întrucât ar depinde de modul de organizare a activităţii intimatului pârât, activitate care poate suporta modificări ce ar avea urmări şi asupra programului de vizită al minorei. Date fiind şi neînţelegerile dintre părţi, punerea în aplicare concretă a unui astfel de program ar fi îngreunată, cu urmări pentru copilul prins la mijlocul acestei situaţii.

Întrucât minora locuieşte provizoriu, până la hotărârea de divorţ, împreună cu tatăl său, acesta are posibilitatea de a organiza activitatea minorei şi de a stabili cine se ocupă de aceasta, aşa cum apreciază necesar. Reclamanta nu a dovedit că implicarea bunicului patern ar avea urmări negative pentru minorei.

Întrucât trebuie asigurată minorei o stabilitate a domiciliului care să favorizeze echilibrul său afectiv, psihic, emoţional şi fizic, instanţa apreciază că găzduirea minorei în domiciliul/ locuința reclamantei din comuna S, ori de câte ori pârâtul este plecat din localitate și lipsește de la domiciliu în timpul nopții, nu este oportună, astfel că nu va fi încuviinţată.

Stabilirea unui program de vizită are menirea de a ajuta părinţii să colaboreze în exercitarea dreptului minorului de a avea relaţii personale cu celălalt părinte, astfel că, pornind de la un program minimal, părinţii să reuşească să extindă treptat acel program până când ajung ca dreptul să fie exercitat în mod neîngrădit, aşa cum este el recunoscut de legislaţie. În acest sens tribunalul atrage atenţia părinţilor că este necesar ca pe viitor să-şi adapteze propriile comportamente, să caute căi de comunicare în beneficiul propriului copil, iar eventualele neînţelegeri ce se vor ivi în viitor să fie abordate cu responsabilitatea necesară de către ambii părinţi, în scopul urmăririi interesului copilului de a avea relaţii personale cu ambii părinţi.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior, tribunalul reţine că legiuitorul a consacrat deopotrivă atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea, ca viitor adult, şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale cu ambii părinţi, precum şi cu rudele sale faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

În raport de cele ce precedă, constatând îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul va admite apelul şi va schimba hotărârea primei instanţe, în sensul că admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială şi va încuviinţa apelantei reclamante să aibă legături personale cu minora C E M, născută la data de 15.11.2020, la domiciliul mamei, până la rămânerea definitivă a soluţiei care se va pronunţa în dosarul nr. X/207/2021, aflat în prezent pe rolul Judecătoriei Caracal, astfel:

- în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, de la ora 16:00, până duminică la ora 16:00;

- în anii impari, începând din data de 22 decembrie, ora 10:00, până în data de 25 decembrie, ora 16:00;

- în anii pari, începând din data de 25 decembrie, ora 16:00, până în data de 28 decembrie, ora 16:00;

- în anii impari, începând din duminica de Paşte, ora 16:00, până în ziua de miercuri din săptămâna imediat următoare, ora 16:00;

- în anii pari, începând din ziua de joi, din săptămâna în care se sărbătoreşte Paştele, ora 10:00, până în duminica de Paşte, ora 16:00.

Data publicarii pe portal: 09.12.2021

Domenii speta

Spete similare