Contractul de mandat. Obligatia de a da socoteala

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 08.10.2019  pronunţată de Judecătoria  Corabia în dosarul civil nr.X/213/2019 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A E, împotriva pârâtului, ca întemeiată.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 43000 lei reprezentând preţul apartamentului vândut prin contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr.X/01.06.2016, BNP L I.

A fost obligat  pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3395 lei din care suma de 1895 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, contravaloarea taxei de timbru şi 1500 lei onorariu apărător (parţial).

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi pârâtul au încheiat un contract de mandat, cu titlu gratuit, prin care numita A E l-a împuternicit pe pârâtul C D să facă acte de dispoziţie, în numele său, respectiv să vândă imobilul apartament situat în mun. C, str.,  judeţul O dobândit de reclamantă conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea C S.A. S, certificatul de moştenitor nr.X/17.07.2015.

În acest sens a fost încheiată procura specială autentificată sub nr.X/16.03.2016 la BNP T G(f.8) urmând ca pârâtul să vândă pentru reclamantă imobilul şi să îi predea acesteia preţul obţinut în urma vânzării.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.X din data de 01.06.2016 de către BNP L I,  pârâtul C D a vândut imobilul pentru suma de 43000 lei, sumă pe care nu a restituit-o reclamantei.

Prezent în faţa instanţei, la termenul din data de 10.09.2019, pârâtul C D a achiesat la pretenţiile reclamantei, arătând în faţa instanţei faptul că a vândut imobilul şi a încasat preţul, respectiv suma de 43000 lei, sumă pe care nu i-a predat-o reclamantei, ci a folosit-o în scop personal, predând aceşti bani copiilor săi în vederea cumpărării de către aceştia a unui imobil în localitatea P L, judeţul I.

În drept, instanţa a reţinut faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.2019 Cod civil potrivit cărora (1) Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.(2) În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.

Transpunând aceste dispoziţii în prezenta speţă, instanţa a constat faptul că pârâtul C D este obligat să predea reclamantei tot ce a primit de la terţi în virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar şi în situaţia bunurile sau valorile primite de la terţi chiar dacă nu s-ar cuveni mandantului. În virtutea obligaţiei de a da socoteală, mandatarul C D este dator să dea mandantului A E, tot ce i s-a predat în puterea mandatului, respectiv suma de 43000 lei, precum şi înscrisurile aferente vânzării cumpărării.

În concluzie, ţinând cont de cele expuse mai sus, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 43000 lei reprezentând preţul apartamentului vândut prin contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr.X/01.06.2016, BNP L I.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata efectuate în cauza, instanţa referitor la onorariul apărătorului ales al reclamantei, în cuantum de 6000 lei, având în vedere obiectul cauzei, complexitatea redusa a acesteia precum şi activitatea prestata de avocat care a presupus prezenta la două termene de judecata,  dintre care la un singur termen s-au încuviinţat probele (înscrisuri şi interogatoriu), a dispus reducerea onorariului de la suma de 6000 lei la suma de 1500 lei apreciind ca acest onorariu este unul rezonabil în raport de  obiectul cauzei şi complexitatea acesteia.

În mod evident, această apreciere a instanţei asupra onorariului nu reprezintă o cenzurare a însuşi onorariului de avocat convenit de către părţile contractului de asistenţă juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamanta pe temeiul acestui contract, care trebuie să ţină cont de proporţia rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat şi munca prestată de către avocat, criteriu expres prevăzut de art. 451 alin.2 C.pr. civ. Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă nu contravin dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocaţi şi client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului.

Astfel, reducerea cheltuielilor de judecată de către instanţă în litigiul cu care a fost sesizată nu produce niciun efect asupra raporturilor contractuale dintre părţile contractului de asistenţă juridică, clientul având în continuare obligaţia de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, decât dacă instanţa a apreciat asupra caracterului său real, necesar şi rezonabil.

Prin urmare, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3395 lei din care suma de 1895 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, contravaloarea taxei de timbru şi 1500 lei onorariu apărător.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel apelantul pârât C D, criticând-o pentru  nelegalitate şi netemeinicie.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii in integralitate a acţiunii introductive a intimatei-reclamante, cu cheltuieli de judecata din faza apelului  reprezentând onorariu avocat şi taxa de timbru pentru următoarele motive:

In fapt, apelantul-parat a fost împuternicit de către intimata-reclamanta prin procura nr. X/16.03.2016, autentificata de BNP T G, sa înstrăineze apartamentul din C,  judeţul  O, ceea ce s-a şi întâmplat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 01.06.2016, autentificat de notar public L I, către cumpărătorul S N, căsătorit, în schimbul preţului de 43.000 lei.

La data de 02.04.2019, intimata-reclamanta l-a dat in judecata pe apelantul-parat solicitând să-i dea socoteala cu privire la gestiunea mandatului acestuia şi să-i restituie preţul vânzării de 43.000 lei, instanţa de fond admiţând cererea intimatei - reclamante.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 2019 NCC.

Apelantul pârât  apreciază că în mod eronat instanţa de fond a aplicat dispoziţiile articolului menţionat mai sus deoarece nu a ținut cont de următoarele aspecte: 

Faptul ca în procura acordata de intimata-reclamanta, apelantului-parat nu se menţionează obligativitatea înmânării preţului vânzării către aceasta ulterior transmiterii dreptului de proprietate către (noul) cumpărător;

Faptul ca între intimata-reclamanta şi apelantul-parat a existat mereu o înţelegere ca banii obţinuţi din vânzarea acestui apartament să fie folosiţi de copiii apelantului-parat;

Faptul ca intimata-reclamanta este dispusa sa recunoască aceasta înţelegere;

Relatările apelantului-parat de la primul termen de judecata din fond din fata instanţei de judecata, prin care a explicat instanţei întreaga situaţie, precum si faptul ca a reţinut că  aceşti bani întocmai potrivit voinţei intimatei-reclamante, care a fost de acord ca suma de 43.000 lei sa fie folosita de copiii apelantului-parat;

Faptul ca acesta nu s-a putut prezenta la al doilea termen de judecata pentru a răspunde interogatoriului încuviinţat pentru partea adversa, fiind într-o deplasare de serviciu;

Faptul ca intimata-reclamanta este posibil să fi fost influenţată de terţe persoane pentru a acţiona în acesta maniera litigioasa, în faţa apelantului-parat şi a copiilor acestuia afişând în aceşti ani în mod constant o atitudine de buna înţelegere si afecţiune, nereclamând suma de bani de 43.000 lei, în nici un moment anterior promovării acestei acţiuni în justiţie, deși contractul de vânzare-cumpărare în cauza i-a fost adus la cunoştinţa cu mult timp în urma, de altfel prin acţiunea introductiva intimata-reclamanta arătând ca avea cunoştinţa de cuprinsul acestui act translativ de proprietate;

Apelantul pârât a dat socoteala astfel intimatei reclamante despre gestiunea mandatului acestuia, aducându-i la cunoştinţa conţinutul acestui contract, singurul motiv pentru care nu i-a remis suma de bani de 43.000 lei, fiind înțelegerea/acordul dintre acesta si intimata-reclamanta ca aceasta suma sa fie folosita în integralitatea sa de copiii apelantului-parat;

Apelantul-parat şi copiii acestuia au manifestat mereu grija in forma materiala, precum şi afecţiune faţă de intimata-reclamanta, care, de altfel, deţine propria proprietate locativa, beneficiază de pensie şi a fost şi este ajutata de către acesta şi familia/copiii acestuia în mod constant;

Apelantul pârât precizează că nu doreşte să–şi  schimbe acest comportament vizavi de intimata-reclamanta nici în viitor şi reiterează explicit acest lucru prin prezent.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.466 si următoarele din N.C.P.C.

În finalul  motivelor de  apel , a  solicitat proba cu  înscrisuri, cele aflate la dosarul cauzei şi altele noi; proba cu interogatoriul intimatei-reclamante; proba testimoniala cu martorii O R M, domiciliata in Oraş C, jud. O, şi O D D, domiciliat in P L, jud. I,

Fata de cele de mai sus, apelantul pârât  solicită admiterea apelului,  schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecata din apel (onorariu de avocat si taxa de timbru).

Prin întâmpinarea formulată,  intimata  reclamantă  A E, a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, intimata reclamantă a înțeles să invoce excepţia tardivităţii depunerii cererii de apel.

În al doilea rând, arată că apelantul pârât s-a prezentat la primul termen al fondului, achiesând la toate pretenţiile sale.

În al treilea rând, precizează că deşi apelantul pârât a fost citat cu menţiunea personal la interogatoriu pentru cel de-al doilea termen al fondului, acesta nu s-a prezentat.

In al patrulea rând, intimata reclamantă precizează că între apelantul pârât şi  aceasta, nu a existat niciodată o înţelegere, nici scrisă, nici nescrisă, că banii obţinuţi din vânzarea apartamentului  din C să-i rămână pârâtului şi copiilor acestuia. Cu banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din C, intimata reclamantă intenţiona să-şi achiziţionez un apartament în C, deoarece casa de la P este improprie ca locuinţă a unei persoane în vârstă, neexistând gaze, apă curentă şi canalizare. Mai mult decât atât, nu este proprietara exclusivă a casei de la P, aflându-se în indiviziune cu fratele său.

Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului, cu plata cheltuielilor de judecată atât din fond, cât şi din apel.

În drept a  invocat dispoziţiile  art. 466 şi urm. NCPC

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul pârât C D reiterează susţinerile din apel.

Precizează în plus că s-a prezentat la primul termen din fond, în care a fost foarte sincer în ciuda celor petrecute între acesta şi intimata şi a expus exact cele întâmplate;

Intimata-reclamata nu a avut nici o pretenţie împotriva apelantului de la data vânzării şi pe o perioada de aproape 3 ani când a introdus acţiunea de la fond;

Precizează că nu s-a prezentat la al doilea termen de judecata al fondului pricinii motivat, fiind în delegaţie de serviciu, sens în care a ataşat ordinul de deplasare corespunzător;

Apelând şi la argumente logice, solicită a se observa ca daca nu exista o relaţie de încredere si afecţiune intre apelant si intimata, aceasta din urma nu ii acorda împuternicire acestuia;

Precizează că  între acesta  şi intimată mereu a existat o înţelegere ca aceşti bani să rămână la copiii acestuia pe care i-a crescut, i-a iubit si mereu a avut relaţii de afecţiune cu aceştia;

Mai mult, nici apelantul, nici copiii acestuia nu au fost indiferenţi faţă de intimata, ajutându-o în repetate rânduri, intimata nefiind, de altfel, nicidecum lăsata pe drumuri, fără adăpost, fără hrana, aceasta deţinând în proprietate exclusiva casa de la P (din cunoştinţele acestuia, intimata nu se mai afla in stare de indiviziune cu privire la acest imobil), casa care este suficient de mare pentru intimata, este dotata cu hidrofor, are baie proprie cu canalizare (fosa septica), apa curenta oferita de Primăria I, fântâna proprie, curte pentru recreere si relaxare, locuri de depozitare, încălzire cu lemne in fiecare camera etc;

Apelantul pârât  susţine în continuare ca intimata reclamantă este influenţată de alte persoane să procedeze în aceasta maniera, întrucât fratele acesteia, apelantul si copiii acestuia sunt singurele sale rude, nu are pe nimeni altcineva, şi toţi aceştia au avut grija sa aibă casa sa, sa nu aibă lipsuri şi să duca o bătrâneţe frumoasa, să aibă tot ce ii trebuie sa duca o viața normala şi decenta pentru o femeie de vârsta dumneaei, având pensie suficient de mare şi casa proprietate personala cu tot confortul si utilităţile pentru traiul decent al oricărui bătrân.

Cu privire la excepţia tardivităţii,  solicită ca aceasta să fie respinsă  întrucât nu este motivata nici în fapt, nici in drept şi nu întruneşte elementele unei solicitări/cereri in fata instanţei. Apelantul pârât afirmă doar generic ca hotărârea de la fond a fost primita în data de 13.11.2019, iar apelul a fost trimis cu posta in data de 12.12.2019, respectând toate prevederile legale referitoare la termenul de apel si trimiterile poştale, dovezi in acest sens existând in dosarul cauzei pe care avocatul părţii adverse trebuia sa îl  cerceteze, exista  la dosar, cu  siguranţa,  dovada comunicării hotărârii apelate, precum si plicul si alte dovezi legate de data depunerii prin posta a apelului in cauza.

Pentru toate aceste motive, solicită, în principal, respingerea susţinerile intimatei  reclamant  adverse cu privire la tardivitate deoarece nu întrunesc cerinţele legale de motivare în fapt şi în drept, iar in subsidiar, solicită  respingerea acestei excepţii ca neîntemeiata.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul  este  nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar susţinerilor apelantului, sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Astfel, tribunalul reţine că prin procura specială autentificată sub nr. X/16.03.2016, pârâtul a fost împuternicit de reclamantă  să o reprezinte  în vederea vânzării imobilului situat în C,  jud. O, vânzare ce s-a realizat ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/01.06.2016, pentru preţul de 43.000 lei.

Această stare de fapt este, de altfel, necontestată de către părţi, rezultând fără putinţă de tăgadă din cele două înscrisuri, menționate anterior.

Apelantul nu contestă nici faptul că a încasat suma de 43.000 lei, pe care nu a remis-o intimatei, însă afirmă că între părţi a existat o înţelegere, în sensul ca suma să revină copiilor mandatarului.

În acord cu prima instanţă, tribunalul reţine că sub marginala Obligaţia de a da socoteală art. 2019 alin. 1 C.civ. prevede „Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.”.

Textul legal citat anterior nu condiţionează obligaţia de a da socoteală de menţionarea obligativităţii înmânării preţului vânzării în procura specială, atât timp cât exprimarea legiuitorului este clară şi fără echivoc – „orice mandatar este ţinut (…)”.

Textul impune în sarcina mandatarului obligaţia de a restitui mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu at fi fost datorat mandantului. Obligaţia impusă de legiuitor este una firească, acesta nu a primit bunurile pentru sine, ci pentru mandant. Astfel fiind, alegaţia apelantului referitoare la nemenţionarea obligaţiei de remitere a preţului încasat în procura specială nr. X/2016, nu este de natură să înlăture aplicarea dispoziţiilor art. 2019 alin. 1 C.civ. în cauza pendinte.

Cât priveşte apărarea apelantului în sensul existenţei unei înţelegeri ca suma de 43.000 lei să fie  folosită de copiii mandatarului, tribunalul constată că o asemenea pretinsă convenţie nu a fost invocată în faţa primei instanţe.

Este de observat că la data de 02.05.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 201 C.proc.civ., pârâtului i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, însă pârâtul a ales să nu se folosească de această posibilitate legală.

În plus, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă din data de 10.09.2019, prezent în instanţă la primul termen de judecată, pârâtul a recunoscut că a încasat suma de 43.000 lei, reprezentând preţul apartamentului din X sumă pe care a predat-o copiilor săi, pentru ca aceştia din urmă să achiziţioneze un imobil. A arătat că achiesează la pretenţiile reclamantei, în sensul restituirii sumei, fără a afirma o altfel de convenţie, anterioară sau subsecventă încheierii contractului de mandat, aşa cum lipsit de fundament susţine în apel.

Se mai reţine şi faptul că, deşi i s-a pus în vedere să se prezinte la termenul stabilit pentru administrarea probei cu interogatoriu, acesta a lipsit nejustificat.

Tribunalul nu poate primi apărarea apelantului, în sensul că lipsa de la termenul din data de 10.10.2019 a fost motivată de deplasarea în delegaţie. Este drept că apelantul a depus la dosar ordinul de deplasare în perioada 07.10.2019-12.10.2019. Cu toate acestea, desfășurarea de către salariat a atribuțiilor de serviciu în alt loc de muncă (în speţă, loc. B) nu împiedică pe acesta să se prezinte la termenul stabilit pentru administrarea probei cu interogatoriu, nefiind dovedit în cauză că apelantul a solicitat o învoire pentru data de 10.10.2019 şi a fost refuzat.

În aceste condiţii, în raport de probele administrate în cauză, în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis acţiunea reclamantei.

Raportat la cele din precedent, în temeiul  art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul pârât, ca nefondat.

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1 şi 2 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant să plătească intimatei suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În acest sens, tribunalul reţine că, potrivit art.451 C.proc.civ., „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa va reduce cheltuielile de judecată pretinse de intimată, respectiv a onorariului apărătorului ales în sumă de 3.000 lei, reţinând că suma de 1.500 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporţionalităţii, în raport cu complexitatea activităţii depuse de avocat, corelată cu complexitatea cauzei şi importanţa litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenţii.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, şi în limita unui cuantum rezonabil.

În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocaţial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales şi clienta sa, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.

Data publicarii pe portal: 18.12.2020

Domenii speta

Spete similare