Indiferent de natura sumelor care au fost reţinute angajatului (drepturi salariale sau nu), atâta timp cât această reţinere s- a făcut din salariu, ea trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 169 din Codul Muncii, adică în baza unui titlu

Sentinţă civilă 1869 din 11.09.2020


Asupra cauzei de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr...., reclamantul S.N.F.L., pentru membrul de sindicat B.M., în contradictoriu cu P. C. B... şi UAT B... reprezentantă prin P. a solicitat anularea art. 1 nr. crt. 8 din Dispoziţia nr. 26 emisă la data de 11.02.2020 de către pârâtul P.C. B..., în ceea ce priveşte reţinerea sumei de 150 lei din salariul reclamantei.

În fapt, reclamanta, membru de sindicat, este angajată cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al pârâtei.

Prin Dispoziţia contestată, emisă în temeiul Raportului ce audit financiar din data de 29.11.2019 întocmit de Curtea de Conturi a României, pârâtul P.C. B... a stabilit reţinerea din salariul reclamantei a unor sume de bani reprezentând sume acordate sub forma unor cadouri pentru diverse evenimente în baza Convenţiei încheiate între P.C. B... şi sindicat.

Invocă excepţia nulităţii dispoziţiei contestate, în raport de dispoz. art. 169 din Codului Muncii - Legea nr. 53/2003, rep.

Se arată că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă. Nu există nicio hotărâre judecătoreasca definitivă în contradictoriu cu reclamanta prin care să se constate că aceasta are faţă de pârâte datorii scadente, lichide şi exigibile, situaţie care ar fi îndrituit pârâta să opereze din salariul acesteia reţineri cu titlu de daune cauzate acesteia.

Invocă şi dispoz. art. 254 alin. (3) ş; (4) C. Muncii, aplicabile acestei speţe, în sensul că legea prevede posibilitatea ca angajatorul să solicite salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

Pârâta însă nu a înţeles să uzeze de aceste dispoziţii legale şi a procedat la emiterea acestei dispoziţii prin care practic produce modificarea contractului individual de muncă al reclamantei, în ceea ce priveşte salariul efectiv (brut) al acesteia pe o perioadă necunoscută în viitor, fără acordul acesteia, încălcând astfel dispoz. art. 41 Codul Muncii.

Pe fondul cauzei, solicită anularea dispoziţiei ca neîntemeiată.

Prin Raportul de audit financiar al Camerei de Conturi Suceava nr. 4354/ 29.11.2019, menţionat în antetul dispoziţiei contestate, s-a concluzionat că salariaţii din cadrul aparatului de specialitate al pârâtei ar fi încasat în mod necuvenit sume de bani, cu ocazia zilei de 8 Martie şi cu ocazia Paştelui, în luna iunie cu ocazia Zilei Copilului şi în luna decembrie cu ocazia Crăciunului, aceste cheltuieli nefiind prevăzute în legislaţia aplicabilă angajaţilor instituţiilor publice in perioada 2017-2018, prevederi legale interpretate în mod greşit de către Camera de Conturi Suceava.

În ceea ce priveşte lipsa unei HCL pentru alocarea sumelor necesare, arată că inspectorii s-au aflat in eroare, pentru următoarele motive: potrivit art. 85 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ, în relaţiile dintre consiliul local şi primar nu există raporturi de subordonare, ci raporturi de colaborare.

Art. 154 din OUG nr. 57/2019 prevede că primarul are în subordine un aparat de specialitate, care este structurat pe compartimente funcţionale încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.

De asemenea, primarul este cel care conduce instituţiile publice de interes local, iar in calitatea sa ce autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administraliv-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie.

Potrivit art. 11 alin. (1) Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie" din aparatul propriu al primăriilor, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

În considerarea celor de mai sus, precum şi ale art. 153 din Legea dialogului social nr. 62/ 2011, rep., cu modif. şi compl. ult., care prevede posibilitatea încheierii unei convenţii, în formă scrisă care reprezintă legea părţilor, între organizaţia sindicală şi instituţia angajatoare, pârâtul P.C. B... s-a încheiat Convenţia nr. 436/ 02.02.2017/nr. 2866/09.02.2017 cu organizaţia sindicală, în cuprinsul căreia s-a prevăzut acordarea de cadouri în beneficiul salariaţilor cât şi cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora în cuantum de 150 lei.

În ceea ce priveşte temeiul legal al prevederii cadourilcr prin Convenţia încheiată, acesta a fost reprezentat de art. 55 alin. 41 lit. a pct. 2 din Legea nr. 571/2003 - Codul Fiscal, caro prevedea că angajatorii pot oferi cadouri în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului, precum şi cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Ulterior, prin Legea nr. 227/ 2015 - Noul Cod Fiscal, s- a prevăzut la art. 76 alin. 4) lit.  i. a) pct. 2 că salariaţii pot beneficia de cadouri în beneficiul lor cât şi cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora, pentru aceleaşi situaţii ca în vechiul text legislativ.

Mai mult, articolele menţionate au prevăzut/prevăd, la acelaşi alin. (4) lit. a) paragraful al doilea, că aceste cadouri oferite salariaţilor nu sunt cuprinse în veniturile salariate şi nu sn impozabile , dacă aceste veniuri snt primite în baza unor legispeciale şi finanţate din buget.

Cadourile au fost primite în temeiul Convenţiei legal încheiate, care constituie legea părţilor,

Cadourile oferite salariatei reclamante nu fac parte din categoria drepturilor salariale, implicit nici a premiilor sau a primelor pentru vacanţă, astfel că instanţa va putea constata că acordarea acestora nu este interzisă de Legea-cadru nr. 153/2017.

Solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul prevederilor art. 411 NCPC, solicită judecarea chiar şi în lipsă.

A depus în copie conformă cu originalul adeziune sindicat, carte de identitate, petiţie sindicat, dispziţia nr. 26/11.02.2020, convenţia, nr. 436/02.02.2017, raport de audi financiar,

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, dispoziţiile legale aplicabile în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei cu contract individual de muncă în funcţia de guard, conform actelor depuse la dosar .

În prezenta cauză, reclamanta solicită anularea art. 1 nr. crt. 8 din Dispoziţia nr. 26 emisă la data de 11.02.2020 de către pârâtul P.C. B... (f. 8), în ceea ce priveşte reţinerea sumei de 150 lei din salariul reclamantei.

Potrivit susţinerilor pârâtei, această sumă de bani reprezintă prejudiciu de recuperat cu titlu de cadouri pentru diverse evenimente în baza Convenţiei încheiate între P.C. B... şi S.A.P. "F.L."(f. 9), calculate conform Raportului de audit finanaciar din data de 29.11.2019 al Curţii de Conturi a României  - Camera de Conturi Suceava (f. 10).

Potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. 1 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că, indiferent de natura sumelor care au fost reţinute angajatului (drepturi salariale sau nu), atâta timp cât această reţinere s- a făcut din salariu, ea trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 169 din Codul Muncii, adică în baza unui titlu executoriu.

Numai după obţinerea titlului executoriu, angajatorul poate proceda la reţineri din salariu, cu respectarea art. 257 Codul Muncii.

Faţă de cele arătate, instanţa va admite contestaţia şi va dispune Anularea art. 1 nr. crt. 8 din Dispoziţia nr. 26/11.02.2020 emisă de către P.C. B...

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele acesteia.