Prin sentinţa civilă nr.163/19.04.2005Tribunalul Galaţi a respins ca fiind tardiv formulate contestaţiile formulate de creditoare împotriva planului de distribuţie, reţinând în esenţă, că potrivit art.107 alin.2 lit.c din Legea nr.64/1995 termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor este de 10 zile de la afişarea planului şi că acest termen a fost depăşit.
Recursul declarat de creditoare a fost respins ca nefondat cu motivarea că în raport de afişarea planului de distribuţie care s-a făcut la data de 1 octombrie 2004 şi de faptul că contestaţiile au fost depuse abia la data de 22 octombrie 2004, în mod legal prima instanţă a admis excepţia ridicată de lichidatorul judiciar şi a respins ca tardiv introduse contestaţiile.
Curtea de Apel București
În cercetarea temeiniciei unei astfel de solicitări, judecătorul sindic este ținut a analiza caracterul creanței, motivul refuzului de plată a acesteia, precum și pretinsa stare de insolvență, cu verificarea nemijlocită a pragului valoric instituit de dis
Curtea de Apel Oradea
Apel. Procedura insolvenței. Rezoluțiune contract
Tribunalul Caraș Severin
Contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor. Stabilirea onorariului administratorului judiciar. Interpretarea dispozițiilor art. 57 alin. 2 din Legea 85/2014.
Curtea de Apel Oradea
Apel. Litigii cu profesionişti. Cerere de efectuare a unor menţiuni în registrul comerţului cu privire la o societate radiată din registru. Inadmisibilitatea înregistrărilor
Curtea de Apel București
Legea 85/2006- calitate procesuală. Contestaţie art. 21 alin.2 Legea 85/2006