Prin încheierea din Camera de Consiliu din 10 august 2005 pronunţată în dosarul nr.5898/2005 al Judecătoriei Focşani s-a constatat legală măsura arestării preventive a inculpatului Andrei Vasile şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea nr.48/16.07.2005 a Tribunalului Vrancea, pe o durată de 29 de zile iar ulterior, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Focşani la nr.5898/2005. Instanţa a mai reţinut ca faptele comise de inculpat ( trimis în judecată pentru infracţiunea prev.de art.197 Cod penal) au un grad ridicat de pericol, existând şi posibilitatea ca inculpatul să exercite presiuni asupra victimei.
Împotriva Încheierii din 10 august 2005 a declarat recurs inculpatul.
Prin decizia penală nr.415/15.08.2005 a Tribunalului Vrancea a fost admis recursul, a fost casată încheierea, s-a revocat arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că în speţă măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpat de inculpat de Tribunal, instanţa necompetenţă material să judece infracţiunea prev.de art. 197, alin.1 şi 2 Cod penal, pentru a fost cercetat inculpatul.
În asemenea situaţii instanţa avea obligaţia, potrivit art.139 alin.6 Cod proc.penală, să revoce măsura arestării preventive luată cu încălcarea prevederilor legale.
Curtea de Apel Craiova
Referat cu propunere de prelungire a arestului preventiv.Urmărire penală.
Judecătoria Râmnicu Sărat
PENAL. VERIFICAREA LEGALITATII SI TEMEINICIEI ARESTARII PREVENTIVE CONFORM ART. 300 INDICE 1 COD PROCEDURA PENALA
Tribunalul Dolj
Arestarea preventiva de doua ori in aceeasi cauza penala
Tribunalul Bacău
Arest preventiv
Curtea de Apel Galați
Menţinerea arestării preventive a inculpatului. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.143, art.148 alin.1 lit.f şi art.136 din C.pr.pen.