Declaratii contradictorii. Aprecierea probelor.

Decizie 742/r din 22.04.2003


Declaratii contradictorii. Aprecierea probelor.

Deoarece nu exista un temei legal pentru a se crea o ordine de

preferinta referitoare la declaratiile  martorului sau inculpatilor, instanta poate

sa considere, atunci când acestea sunt contradictorii, ca numai una  dintre

ele exprima adevarul,  având obligatia de a le înlatura motivat pe celelalte.

(decizia penala nr.742/R/22.04.2003 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a

Penala)

Prin sentinta penala nr.1176 din 1.11.2002 pronuntata de Judecatoria

Sectorului 2 Bucuresti, în baza art.208 al.1-209 al.1,lit.a,e,g,i Cod penal, cu

aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul I.R.V. la 3 ani si 6

luni închisoare, cu aplicarea art.71-64 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus preventia inculpatului de la

13.06.2002 la zi, iar în baza art.350 C.p.p., s-a mentinut starea de arest a

inculpatului.

În baza art.26 rap.la art.208 al.1-209 al.1,lit.a,e,g,i Cod penal, a fost

condamnat inculpatul N.V.  la 3 ani închisoare, cu aplicarea art.71-64 Cod

penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus preventia inculpatului de la

13.06.2002 la zi, iar în baza art.350 C.p.p., s-a mentinut starea de arest a

inculpatului.

A luat act ca partea vatamata M.S. nu s-a constituit parte civila în

cauza.

A confiscat de la inculpatul I.R. cheia tip Dacia 1300.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut în fapt ca, 

la data de 12.06.2002, în jurul orei 23,00, în timp ce inculpatul N.V. asigura

paza, inculpatul I.R., cu o cheie potrivita, a descuiat portiera stânga -fata a

autoturismului Dacia 1300, apartinând partii vatamate M.S., iar din interior a

sustras un radiocasetofon. Cei doi inculpati au traversat strada având asupra

lor radiocasetofonul. La scurt timp, au fost opriti de o patrula de politie.

Inculpatul I.R. a strigat la inculpatul N.V. sa arunce radiocasetofonul sustras.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatii, solicitând

redozarea pedepselor, având în vedere datele personale.

Prin decizia penala nr.49/A/15.01.2003, pronuntata de Tribunalul

Bucuresti - Sectia I-a Penala, au fost respinse ca nefondate apelurile

declarate de inculpatii I.R. si N.V., împotriva sentintei penale nr.1176 din

1.11.2002 a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti.

A computat preventia ambilor inculpati de la 13.06.2002 la zi.

Analizând legalitatea si temeinicia sentintei apelate, în raport de 

motivul de apel invocat, precum si din oficiu, Tribunalul a constatat ca

apelurile sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a facut o corecta analiza a materialului probator

administrat în cauza, retinând în mod corect situatia de fapt, precum si

încadrarea juridica a faptei savârsite de catre inculpati.

Împotriva ambelor hotarâri au declarat recurs inculpatii, solicitând

admiterea recursurilor, casarea deciziei si pe fond sa se dispuna achitarea,

apreciind ca din probele administrate în cauza nu rezulta vinovatia lor.

Analizând actele si probele din dosarul cauzei, prin prisma criticilor din

recurs formulate si care fac obiectul  motivului de casare prev.de art.385/9

pct.17/1 C.p.p., Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala a retinut

urmatoarele:

În seara de 12.06.2002, cei doi inculpati - recurenti  s-au deplasat în

zona Liceului "Iulia Hasdeu", cu intentia de a sustrage bunuri din autoturisme,

intentie pe care au si pus-o în practica, în conditiile în care prin fortarea

portierei autoturismului cu nr. B-02-YSG au sustras din interiorul acestuia un

radio-casetofon.

Activitatea infractionala a ambilor inculpati a fost urmarita de martorul

B.M., care a si relatat ulterior echipajului de politie, modul în care a fost

savârsita fapta de catre cei doi inculpati si locul unde acestia  au ascuns

ulterior radio-casetofonul sustras, respectiv sub un alt autoturism, aflat în

apropierea locului faptei.

În cursul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti, inculpatii au negat

savârsirea faptei, dând mai multe declaratii contradictorii si mai ales în

contradictie cu depozitia martorului, care a fost prezent la locul faptei.

S-a apreciat ca, în mod corect instanta fondului a apreciat ca depozitiile

celor doi inculpati  sunt vadit nesincere si în totala contradictie cu întregul

material administrat la urmarirea penala si, ca urmare, a procedat la

condamnarea celor doi faptuitori.

 

 

 

 

2