Raspundere administrator.

Raspundere administrator.

Potrivit art.137 alin.1 lit.a-g din Legea nr.64/1995 republicata (fost art.124) „judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere  - administratori, directori,  cenzori si de orice alta persoana  - care au contribuit la  ajungerea debitorului  în aceasta situatie” prin una din faptele desemnate expres de textul  de lege.

Prin cererea formulata la data de 06.10.2004 reclamanta-creditoare AVAS  a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a pârâtului-administrator L.G. si instituirea masurilor asiguratorii prevazuta de art.126 din Legea nr.64/1995 sustinând ca, potrivit raportului final întocmit de lichidator si documentelor aflate la dosar, pârâtul a determinat falimentul societatii debitoare, prin lipsa de interes manifestata în recuperarea datoriilor si prin desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea în mod vadit la încetare de plati.

În drept, reclamanta a invocat disp.art.124 lit.c si d din Legea nr.64/1995.

Prin sentinta civila nr.562/COM/2005 judecatorul sindic a respins cererea ca nefondata retinând ca reclamanta nu a dovedit nici una din faptele invocate.

În ceea ce priveste fapta reglementata de art.137 (124) lit.c, a motivat instanta ca reclamanta nu a indicat care dintre activitatile care se circumscriu obiectului statutar al societatii debitoare au fost desfasurate de pârât în interes personal si în ce masura acestea erau pagubitoare pentru societate. În contextul  în care administratorul judiciar  a constatat, în raportul  întemeiat pe art.41 din Legea nr.64/1995 ca principala cauza a încetarii platii debitoarei S.C.C.A. SRL o reprezinta o seceta prelungita, cu consecinta  imposibilitatii rambursarii creditului catre banca din productia estimata, iar din înscrisurile aflate la dosar nu rezulta ca pârâtul a continuat o  activitate ruinatoare pentru societate, este evident ca nu poate fi retinuta în sarcina  pârâtului savârsirea acestei fapte.

A mai retinut instanta de fond ca argumentele reclamantei privitoare la  nerecuperarea  de catre pârât a creantelor societatii si managementul defectuoas nu pot fi încadrare în ipoteza textului art.137 lit.c si de aceea nu înlatura concluzia instantei.

Nici savârsirea  de catre pârât a faptei prevazute de art.137 lit.d nu a fost dovedita probator. Faptul ca pârâtul a predat  administratorului judiciar evidenta contabila si ca printre cauzele încetarii de plati retinute de administratorul judiciar nu se regaseste si netinerea contabilitatii în conformitate cu legea, reprezinta argumentele pentru care instanta retine ca acest caz de atragere a raspunderii nu este inbcident în cauza.

Împotriva  sentintei mentionate a  declarat  recurs reclamanta AVAS care a invocat disp.art.304 pct.9 si 10 si art.3041 Cod pr.civila.

A sustinut  recurenta ca astfel cum rezulta  din actele dosarului fostul administrator a savârsit acte/fapte juridice de natura  celor prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 lit.d si e.

A aratat recurenta  ca, potrivit concluziilor raportului final, cauzele care au condus la încetarea de plati sunt:

- lipsa de interes a administratorului manifestata prin nerecuperarea datoriilor societatii debitoare  în valoare de 1.022.543.305 lei, care între timp s-au prescris fiind imposibila recuperarea  acestora  de catre lichidator;

- desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea în mod vadit la încetarea de plati, generata  de un management  defectuos;

- în calitate de administrator al debitoarei nu a gestionat resursele financiare în mod adecvat fapt care a avut ca rezultat scaderea tarifelor prestarilor  de  servicii ce au adus încasari mult mai mici  decât cele estimate initial, situatie care a condus în final la  imposibilitatea rambursarii creditelor contractate, respectiv a achitarii obligatiilor izvorâte  din activitatea curenta si înregistrarea de pierderi financiare.

Mai mult  decât atât fata  de  cele aratate fostul administrator al falitei  a încercat prin mijloace frauduloase, pe  de o parte, sa  ascunda creditorilor situatia patrimoniala a societatii iar, pe  de alta parte, a dispus continuarea unei activitati care ducea în mod evident societatea la  încetarea de plati, fapte prevazute de art.137 lit.c  si d din Legea nr.64/1995 (rep.2) si pentru care poate fi atrasa raspunderea patrimoniala  a administratorului.

A mai sustinut recurenta ca sunt îndeplinite conditiile prev. de art.137 lit.d deoarece obligativitatea tinerii contabilitatii în conformitate cu prevederile legale  nu se rezuma doar la întocmirea actelor contabile ci si la depunerea evidentelor  contabile  la  institutiile prev. de  legea nr.82/1991.

De asemenea, s-a aratat ca dispozitiile art.137  nu contin în mod explicit cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere, iar potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.1540 Cod civil, mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa în executarea mandatului, raspunderea mandatarului  (administratorului) fiind apreciata  cu mai multa  rigurozitate în cazul mandatului cu titlu oneros.

Intimatul-pârât, prin aparator,  a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate instanta a constatat ca recursul este nefondat.

Astfel,  reclamanta a solicitat antrenarea raspunderii administratorului L.G. în temeiul art.137 lit.c si d din Legea nr.64/1995.

Potrivit art.137 „judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul  debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor  de conducere – asdministratori,  directori, cenzori si de orice alta persoana – care au contribuit la ajungerea  debitorului  în aceasta  situatie, prin una din urmatoarele fapte:

c) au dispus în interes personal, continuarea unei activitati care ducea în mod vadit persoana juridica la încetare de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea  în conformitate cu legea.

Raspunderea organelor  de conducere reglementata de textul citat este o raspundere comerciala delictuala pentru antrenarea careia este necesara întrunirea cumulativa  a conditiilor raspunderii delictuale: fapta ilicita, prejudiciul provocat societatii, raportul de cauzalitate dintre fapt si prejudiciu si vinovatia.

În mod  corect judecatorul sindic a apreciat ca în cauza reclamanta nu a dovedit savârsirea de catre pârât a faptelor prevazute de art.137 lit.c si d.

Astfel, lipsa de interes manifestata în nerecuperarea datoriilor si desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea în mod vadit la încetarea de plati , respectiv managementul defectuos invocate de reclamanta si retinute în raportul final al lichidatorului nu pot fi încadrate în dispozitiile art.137 lit.c deoarece nu se  poate aprecia ca aceasta activitate a fost dispusa în interesul personal al pârâtului.

De asemenea,  lichidatorul nu a retinut, iar reclamanta nu a dovedit contrariul, ca pârâtul nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea  potrivit art.137 lit.d.

În ceea ce priveste vinovatia, aceasta rezulta din chiar modul de prezentare  a faptelor care presupun un interes strain societatii debitoare, o cauza nelicita sau o încalcare vadita a dispozitiilor. Vinovatia  apare în acceasta situatie  sub forma intentiei  directe sau indirecte, în sensul ca autorul faptei prevede rezultatul si urmareste producerea lui sau,  desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intentia sa fie dovedita, neputând fi retinuta doar culpa autorului.

Referitor la  raportul de cauzalitate, acesta se prezuma în conditiile art.137 din lege, prezumtia fiind o prezumtie absoluta ce nu poate fi rasturnata prin nici  un mijloc de proba. Este suficient a se proba încetarea platilor si savârsirea uneia sau mai multor fapte  din cele prevazute de art.137 fara  a mai fi necesara dovedirea legaturii de cauzalitate  dintre fapta si prejudiciu.

Având în vedere însa ca  reclamanta nu a dovedit  savârsirea faptelor invocate, nu se poate retine existenta unei legaturi de cauzalitate cu prejudiciul,astfel apreciind ca motivele invocate  de recurenta sunt nefondate, curtea  respinge recursul ca atare, în  baza art.312  al.1 Cod pr.civila.

Decizia civila  nr.574/07 iulie  2005

Domenii speta

Spete similare