Drept penal. partea generală. Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Decizie 900/23.11.2004 din 23.11.2004


b) Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta, nr.1081/ P/2003, inculpatul  P.G. a fost trimis în judecata pentru comiterea  infractiunilor prev.de art.215 al.1 si art.290 Cod penal cu aplic.art. 41 al.2 si art.33 lit.”a” cod penal, prin aceea ca, în perioada decembrie 2002 - martie 2003, în calitate de agent comercial la S.C.E. S.R.L.Constanta, în baza aceleasi rezolutii infractionale, în mod repetat, si-a însusit suma totala de 10.545.658 lei, prin falsificarea exemplarului doi a 10 chitante fiscale.

Prin sentinta penala nr.884, pronuntata de Judecatoria Constanta, în dosarul nr.1898/2003, în baza art.11 pct.2 lit.”a” cod pr.penala, rap.la art.10 lit.”b1” cod pr.penala, a fost achitat inculpatul P.G. pentru savârsirea infractiunii prev.de art.2151 al.1 cod penal, cu aplic.art.41 al.2 cod penal si art.37 lit.”a” cod penal.

In baza art.11 pct.2 lit.”a” cod pr.penala rap.la art.10 lit.b1 cod pr.penala, a fost achitat inculpatul si pentru savârsirea infractiunii prev.de art.290 cod penal cod penal cu aplic.art.41  al.2 cod penal si art.37 lit.”a” cod penal.

In baza art.811 al.3 cod penal rap.la art.91 cod penal, s-a aplicat inculpatului sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii de 10.000.000 lei.

Pe baza probelor administrate, prima instanta a stabilit situatia de fapt si încadrarile juridice potrivit actului  de inculpare.

Insa, instanta a considerat ca faptele  savârsite de inculpat nu prezinta gradul  de pericol social al unei infratiuni. In acest sens, s-a avut în vedere valoarea  prejudiciului, de 10.000.000 lei, recuperarea acestuia si circumstantele personale inculpatului – casatorit, are un copil minor în întretinere, are un grad mediu de scolarizare.

Tribunalul Constanta, prin decizia penala nr.528/21.09.2004,  pronuntata în dosarul nr.1053/2004, a admis, în baza art.379 pct.2 lit.”a” Cod pr.penala, apelul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, a desfiintat sentinta penala si a dispus:

In baza art.2151 al.1 cod penal, cu aplic.art.41 al.2 cod penal si art.37 lit.”a” cod penal, art.74 al.1 lit.”c” al.2 rap.la art.76 lit.”d” cod penal, a condanat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

In baza art.290 cod penal, cu aplic.art.41 al.2 cod penal si art.37 lit.”a” cod penal, art.74 al.1 lit.”c” al.2 rap.la art.76 lit.”e” cod penal, a condanat pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

In baza art.33 lit.”a” rap.la art.34 lit.”b” cod penal, s-a dispus contopireea peedepselor aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

In baza art.83 cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 1 an si 2 luni închisoare, aplicata prin sentinta penala nr.2168/8.12.2000 a Judecatoriei Constanta si executarea acesteia alaturat pedepsei aplicate prin prezenta decizie, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate.

Instanta de apel a apreciat ca nu sunt aplicabile disp.art.181cod penal, fata de împrejurarile comiterii faptelor – într-o perioada îndelungata, în forma continuata, prin falsificare, de scopul urmarit, nemultumit de salariul pe care îl primea,  a luat deliberat hotarârea de a sustrage bani si fata de starea inculpatului de recidiva prev.de art.37 lit.”a” cod penal.

Impotriva deciziei, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, motivând ca poate beneficia de prev.art. 181 cod penal.

Critica este întemeiata.

Asa cum a retinut instanta de fond, circumstantele reale ale faptelor si cele personale  inculpatului conduc la concluzia ca faptele sale nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, în raport de criteriile prev.de art. 181 cod penal, prin atingerea minima relatiilor privind patrimoniul si autenticitatea înscrisurilor, fiind în mod vadit lipsite de importanta.

Si anume, perioada scurta pe parcursul careia s-a derulat activitatea infractionala, modul simplist de concepere si comitere a acesteia, mobilul faptelor – asigurarea  necesitatilor familiei în perioada de iarna, inculpatul primindu-si salariile cu întârziere, valoarea nu prea ridicata  a prejudiciului, staruintele depuse pentru înlaturarea rezultatului infractiunii prin recuperarea integrala a pagubei, conduita sincera si de regret a inculpatului, întretinerea unui copil minor, problemele  familiale  avute de inculpat la vârsta adolescentei, conduc la concluzia ca faptele savârsite de catre inculpat nu prezinta pericolul  social al vreunei infractiuni, conf.art.18 cod penal.  Numai starea de recidiva a inculpatului, nu exclude aplicarea art. 181 cod penal; dimpotriva, faptul ca inculpatul este angajat  si, pâna în prezent, nu a comis alte abateri, constituie premise ca se poate integra în societate, neimpunându-se tragerea sa la raspundere penala.

Procedând la condamnarea  inculpatului, hotarârea tribunalului este supusa casarii pentru cazul prev.de art.3859 pct.18 cod pr.penala.

Prin urmare, în baza art.38515 pct.2 lit.”a” cod pr.penala, recursul va fi admis, se va casa hotarârea atacata si se va mentine sentinta primei instante.