Hotărâre judecătorească. Încălcarea principiului disponibilităţii. Transformarea de către instanţă a calităţii procesuale a chematului în garanţie, în aceea de pârât. Nesoluţionarea integrală a tuturor capetelor de cerere. Casare cu trimitere spre ...

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 22/A din 3 februarie 2010

Prin sentinţa civilă nr.1359 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamanţii I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V., B.F. jr. împotriva pârâţilor INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SĂLAJ, PALATUL COPIILOR ZALĂU şi a chematului în garanţie MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII şi în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii ca în limita competenţelor pe care le au potrivit legii, să le plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 46.580 lei cu titlu de chirie pentru perioada cuprinsă între anii 2004-2009 inclusiv.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că actuala cerere formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor privind obligarea lor la plata despăgubirilor pentru folosirea imobilului situat în Zalău, str. C., compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 7625 mp, a fost disjunsă din dosarul nr. XXX/84/2007.

La început, reclamanţii au solicitat câte 1.500 euro lunar, începând cu data de 24.01.2003 şi până la data de 7 mai 2004, şi câte 2.500 euro lunar începând cu data de 8 mai 2004 şi până la predarea efectivă a imobilului. Ulterior, reclamanţii şi-au precizat pretenţiile, solicitând despăgubiri începând cu data de 1.01.1990 şi până la predarea efectivă a imobilului.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar judeţean Sălaj, la data de 8.03.2007 a fost de acord să le plătească reclamanţilor suma de 2255,26 lei lunar pentru clădire şi o altă sumă pentru teren. Asupra poziţiei iniţiale exprimate prin întâmpinare, pârâţii au revenit, arătând că despăgubirile calculate iniţial aveau ca temei legal legea specială de restituire, pe când în speţă calcularea despăgubirilor se întemeiază pe dispoziţiile Codului civil.

Prima instanţă a apreciat că poziţia  reclamanţilor nu poate fi primită, având în vedere că în cazul Legii nr.10/2001 stabilirea despăgubirilor se face în baza HG nr.1886/2006, pe când în cazul acţiunilor de drept comun temeiul legal al despăgubirilor îl reprezintă art.998 şi urm. C.civ.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că imobilul este compus din casă, curte şi teren în suprafaţă de 7625 mp, iar pârâţii au ocupat integral construcţia şi suprafaţa de 5324 mp teren.

Printr-un alt raport de expertiză, s-a stabilit că folosul de tras pentru clădire, calculat în perioada anilor 1990-2009 este de 155.040 lei, iar pentru terenul ocupat în aceeaşi perioadă de timp, este de 17.896 lei.

În ceea ce priveşte durata pentru care pot fi acordate despăgubiri reclamanţilor, prima instanţă a reţinut că acestea nu pot fi acordate din anul 1990, deoarece imobilul a fost preluat abuziv, iar restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară s-a dispus definitiv şi irevocabil abia prin decizia nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ţinând cont şi de prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, prima instanţă le-a acordat reclamanţilor despăgubiri în sumă de 46.580 lei, pentru perioada 2004-2009.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

În apelul declarat de reclamanţii I.G., I.L.I., B.A., S.S., B.I., B.G., B.V., B.F. jr., solicitând modificarea ei în baza art.296 C.pr.civ. în sensul obligării pârâţilor Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor în solidar, la plata despăgubirilor solicitate în sumă de 14.755 lei lunar pentru perioada  1 ianuarie 1990 până la zi şi în continuare până la predarea efectivă a imobilului către reclamanţi, pentru lipsirea de folosinţă a imobilului, majorând astfel atât despăgubirile totale acordate prin sentinţă, cât şi perioada pentru care au fost acordate, inclusiv a cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamanţii-apelanţi au susţinut că având în vedere valoarea pretenţiilor deduse judecăţii de peste 100.000 lei, raportat la prevederile art.2821 alin. (1) C.pr.civ., sentinţa atacată este supusă apelului şi recursului.

Prezenta cauză a constituit iniţial un capăt de cerere al acţiunii din dos. nr. XXX/84/2007 al Tribunalului Sălaj având ca obiect revendicare imobiliară şi despăgubiri pentru perioada 1 ianuarie 1990 şi până la predarea efectivă către reclamanţi a imobilului revendicat, capătul de cerere privind despăgubirile fiind accesoriu capătului principal de cerere.

Reclamanţii-apelanţi au susţinut că sentinţa apelată este nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, a perioadei pentru care au fost stabilite şi a aplicării Decretului nr.167/1958.

Ei au formulat acţiunea împotriva Inspectoratului Şcolar al judeţului Sălaj şi a Palatului Copiilor Zalău, iar nu împotriva Ministerului Educaţiei şi Cercetării care a fost chemat în garanţie de către pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, care ulterior a renunţat la cererea de chemare în garanţie, dar nu se ştie ce a dispus instanţa, deoarece nu a făcut nicio referire la ea.

Obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri în limita competenţelor pe care le au potrivit legii, reprezintă o prevedere ce poate face inoperabilă hotărârea atacată, deoarece nu se poate şti la ce anume competenţe face referire instanţa de fond.

Prima instanţă nu s-a pronunţat în niciun fel asupra despăgubirilor solicitate de reclamanţi de la pronunţarea hotărârii şi până la predarea efectivă a imobilului în proprietatea reclamanţilor.

Reclamanţii au susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art.208 alin. (1) C.pr.civ., cu privire la raportul de expertiză, expertul necitând părţile la faţa locului.

Prin întâmpinarea din 8 martie 2007, pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, a fost de acord ca despăgubirile pentru clădirea veche să fie de 2.55,26 lei, iar pentru terenul de 5000 mp câte 2,5 lei/mp, ceea ce înseamnă 14.755,26 lei lunar.

Cu toate acestea, prima instanţă a înlăturat recunoaşterile pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj şi a luat în considerare expertiza efectuată de expertul care nu i-a convocat pe reclamanţi la faţa locului, expertiza nu determină despăgubirile cuvenite pentru lipsa de folosinţă a construcţiilor şi a terenului.

Dispoziţiile Decretului nr.167/1958 nu sunt aplicabile în speţă, dar chiar dacă ar fi aplicabil art.3 din acest act normativ, despăgubirile trebuiau acordate începând cu data de 23 ianuarie 2003 iar nu din ianuarie 2004, deoarece acţiunea a fost introdusă la data de 23 ianuarie 2006.

În apelul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, s-a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamanţilor.

În motivarea apelului, s-a susţinut că reclamanţii nu au dreptul la plata unor despăgubiri cu titlu de chirie pentru perioada anterioară predării în deplină posesie şi proprietate a imobilului.

Soluţia instanţei de fond este în contradicţie cu motivarea acesteia, atunci când susţine că rectificarea înscrierii în CF a făcut posibilă dovedirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului. Rezultă că rectificarea cărţii funciare nu reprezintă un act în temeiul căruia imobilul în litigiu este proprietatea reclamanţilor, ci doar un mijloc de probă.

În condiţiile în care chiar instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr.581/03.04.2009 pronunţată în dos. nr. XXX/84/2007 de Tribunalul Sălaj din care s-a disjuns prezentul dosar, pârâţii au fost obligaţi să le predea reclamanţilor în deplină posesie şi proprietate imobilul, reiese că obligarea la plata de despăgubiri anterior predării imobilului, este neîntemeiată.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării nu a recurat sentinţa civilă nr.581/2009. A fost instituit un drept de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a sumei datorate de către reclamanţi.

Obligarea la plata chiriei din anul 2004 pentru un imobil cu privire la care s-a făcut dovada dreptului de proprietate în cadrul unei acţiuni în revendicare în anul 2009, imobil care trebuie predat reclamanţilor în momentul plăţii integrale a sumei datorate de aceştia, nu este legală.

Până la data de 3.04.2009, imobilul nu a fost proprietatea reclamanţilor, astfel că ei nu se pot prevala de existenţa unui drept care în anul 2004 nu exista.

Întrucât prin sentinţa civilă nr.581/2009 s-a instituit un drept de retenţie asupra imobilului în favoarea pârâţilor, predarea lui către reclamanţi este condiţionată de plata sumei reprezentând contravaloarea construcţiilor şi a îmbunătăţirilor.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar judeţean Sălaj prin întâmpinare depusă la dosar f.15-17, a solicitat respingerea apelului reclamanţilor ca nefondat.

Reclamanţii prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Pârâtul Palatul Copiilor Zalău prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului reclamanţilor.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele.

În cauză s-a efectuat raportul de expertiză judiciară contabilă având ca obiective stabilirea folosului de tras pe care l-ar fi putut obţine reclamanţii dacă ar fi intrat în posesia imobilului litigios.

Această expertiză a necesitat o cercetare la faţa locului. În raportul de expertiză contabilă, expertul a consemnat că „pentru stabilirea folosului de tras, m-am deplasat la faţa locului, apreciind...”.

Potrivit art.208 alin. (1) C.pr.civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, ca dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea, iar dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.

În speţă, expertul nu i-a citat pe reclamanţi la faţa locului şi nu a anexat dovada de primire a cărţii poştale recomandate privind citarea părţilor pentru expertiză. În acest fel, reclamanţii nu au avut posibilitatea să îi dea expertului lămuririle necesare şi să îi ceară să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză.

Efectuarea raportului de expertiză judiciară cu încălcarea dispoziţiilor art.208 alin. (1) C.pr.civ. referitoare la citare, atrage nulitatea lui relativă, nulitate care poate fi invocată de partea interesată până în momentul în care se pun concluziile pe fondul cauzei.

Reclamanţii au invocat neregularitatea citării lor cu ocazia efectuării expertizei, înainte de a pune concluzii în fond.

În dosarul nr.252/2006 al Tribunalului Sălaj, la data de 13.02.2006, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a formulat o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

La data de 11.04.2007, acelaşi pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a depus o cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în dosarul din care s-a disjuns actuala acţiune.

Soluţionând cauza, tribunalul nu s-a pronunţat pe fond cu privire la cererea de chemare în garanţie şi nici nu a luat act de renunţarea la judecata ei.

Cu toate că reclamanţii prin cererea de chemare în judecată nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar la termenul din 29 mai 2009 reprezentantul reclamanţilor a învederat instanţei că pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a renunţat la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, tribunalul în loc să ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în garanţie, a constatat că prin încheierea din 16 aprilie 2007 dată în dos. nr.  XXX/84/2007, s-ar fi luat act de renunţarea pârâtului la judecata cererii de chemare în garanţie a MECI, ceea ce nu corespunde realităţii, fiindcă atunci a dispus în această privinţă doar atât: „se va cita Ministerul Educaţiei şi Cercetării în calitate de pârât”.

Aşa fiind, la termenul din 29 mai 2009, tribunalul a constatat din oficiu că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar avea calitate de pârât şi l-a citat în această calitate pentru termenul următor din 12 iunie 2009, când s-a judecat acţiunea, iar prin  sentinţa civilă nr.1359/12.06.2009 l-a obligat şi pe Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, alături de pârâţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor Zalău, ca „în limita competenţelor pe care le au potrivit legii, să le plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 46.580 lei cu titlu de chirie pentru perioada cuprinsă între anii 2004-2009 inclusiv”.

Procedând în acest mod, tribunalul a încălcat principiul disponibilităţii, în temeiul căruia reclamantul este cel care stabileşte limitele cererii sale de chemare în judecată, respectiv persoanele fizice sau juridice pe care înţelege să le cheme în judecată, instanţa neavând dreptul ca din oficiu să transforme calitatea procesuală pasivă a chematului în garanţie, în aceea de pârât.

O altă critică adusă de reclamanţi sentinţei apelate, este aceea că deşi prin acţiune au solicitat instanţei să dispună obligarea în solidar a celor doi pârâţi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor Zalău (nu şi a numitului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) la plata despăgubirilor şi în viitor, până la predarea efectivă a imobilului, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.

Verificând susţinerile reclamanţilor, curtea constată că într-adevăr, prin acţiunea lor iniţială, reclamanţii i-au chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor Zalău, solicitând obligarea lor în solidar la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a  imobilului, începând cu data de 24 ianuarie 2003 şi până la predarea efectivă a imobilului către reclamanţi.

Prin sentinţa apelată, tribunalul i-a obligat pe pârâţi ca în limita competenţelor pe care le au potrivit legii, să le plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 46.580 lei cu titlu de chirie pentru perioada cuprinsă între anii 2004-2009, inclusiv. Pentru viitor, tribunalul nu s-a pronunţat nici în sensul admiterii, dar nici al respingerii acestui capăt de cerere.

Conform art.129 alin. (6) C.pr.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Aceasta înseamnă că instanţa nu poate depăşi limitele învestirii sale, dar totodată nici nu poate lăsa nesoluţionate capetele de cerere cu privire la care a fost sesizată, evitând judecarea lor.

Având în vedere aceste carenţe de ordin procedural ale sentinţei atacate, ce fac imposibilă cercetarea cauzei pe fond, în baza art.297 alin. (1) şi (3) C.pr.civ., se vor admite apelurile reclamanţilor şi pârâtului împotriva sentinţei tribunalului, care va fi anulată şi se va trimite cauza spre rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi de drept material, la aceeaşi instanţă, Tribunalul Sălaj.

Domenii speta

Spete similare