Contestaţie în anulare specială. Greşeală materială. Înţelesul noţiunii

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia  nr. 65/R din 15 ianuarie 2010

Prin contestaţia în anulare înregistrată sub nr. de mai sus, pârâta S.C. F. S.A. Cluj-Napoca, a solicitat în contradictoriu cu reclamantul S.E., anularea deciziei civile nr. 1895/R/2009 a Curţii de Apel Cluj şi rejudecarea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 380/A/2009 a Tribunalului Cluj, respingându-se acest recurs şi menţinându-se decizia atacată.

În motivarea contestaţiei în anulare s-au arătat, în esenţă, că instanţa de recurs a săvârşit mai multe greşeli materiale în sensul prevederilor art. 318 C.proc.civ., deoarece:

a) În mod eronat s-a menţionat în decizie că nivelul despăgubirii este reglementat de Legea nr. 247/2005, instanţa nepronunţându-se şi în sensul că pentru societăţile comerciale privatizate despăgubirile s-ar acorda de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor indicată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În raport cu cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj, totodată ţinând seama de statuările făcute prin decizia civilă nr. 361/A/2007 a Curţii de Apel Cluj, precum şi cele făcute prin decizia civilă nr. 4894/27.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, era de avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj s-a stabilit că procedură reglementată de Legea nr. 247/2005 se aplică în cazul notificării iniţiale de petiţionarul S.E..

b) Dezlegarea pricinii de către instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi în sensul în care instanţa a reţinut, în mod eronat, că nu este aplicabilă Legea nr. 247/2005 cât priveşte procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, deoarece titlul executoriu al reclamanţilor este emis anterior Legii nr. 247/2005.

Prin decizia LII din 04.06.2007, pronunţată în interesul legii, instanţa supremă a stabilit că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, ca titlu executoriu, nu a individualizat măsura reparatorie la care este îndreptăţit petiţionarul, nici nivelul acestei măsuri, obligând-o pe pârâtă doar la a propune una dintre măsurile reparatorii prin echivalent precizate de lege.

Aşa fiind, rezultă că titlul executoriu stabilea doar o obligaţie de a face, neputându-se considera că a reprezentat o soluţionare a notificării petiţionarului.

În înţelesul Legii nr. 10/2001, al Legii nr. 247/2005 şi al deciziei în interesul legii nr. LII din 04.06.2007, la data  intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 notificarea petiţionarului S.E. nu era soluţionată, astfel că este aplicabilă în speţă procedura reglementată de Legea nr. 247/2005.

c) Dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi pentru că în decizia civilă nr. 1895/R/2009 a Curţii de Apel Cluj s-a reţinut că pârâta nu a executat întreaga obligaţie reţinută în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 511/2005, instanţa statuând în mod eronat că obligaţia pârâtei era nu doar de a propune măsuri reparatorii în echivalent, ci chiar să-l despăgubească efectiv pe reclamant, precum şi că obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj se poate considera îndeplinită numai la data plăţii efective a sumei de bani.

Este de avut în vedere şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4894/2007, a apreciat că prin dispoziţia emisă s-a reţinut o valoare a terenului de 250 Euro/mp., deoarece Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează să facă propria evaluare asupra despăgubirilor ce se cuvin intimatului, astfel că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 247/2005.

În concluzie, instanţa de recurs ar fi trebuit să reţină faptul că prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj s-a statuat cu putere de lucru judecat că: obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a fost îndeplinită prin dispoziţia nr. 14/08.01.2007; în speţă sunt aplicabile prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedura iniţiată de petiţionar în temeiul Legii nr. 10/2001 nefiind finalizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005; acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se face, pentru intimat, în conformitate cu Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

La data de 14.01.2010, pârâta a depus precizări la contestaţia în anulare.

Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare.

Cu privire la această contestaţie în anulare, Curtea are în vedere, ţinând seama inclusiv de precizările depuse în data de 14 ianuarie 2010, următoarele:

Potrivit prevederilor art. 318 C.proc.civ., invocate de pârâtă în fundamentarea contestaţiei în anulare, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare uzându-se de această cale de atac şi atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Noţiunea de greşeală materială nu este lămurită în cuprinsul textului legal, însă în interpretarea ei s-a apreciat în mod constant, doctrinar şi jurisprudenţial, că noţiunea nu trebuie interpretată extensiv, în intenţia legiuitorului aflându-se doar greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a săvârşit prin confundarea unor elemente sau date cu caracter material.

Greşeala materială avută în vedere de lege trebuie, aşadar, să vizeze aspecte formale ale judecăţii (precum, spre exemplu, respingerea recursului ca tardiv, deşi din piesele dosarului rezultă că a fost depus în termen), în sfera ei de cuprindere neputând intra şi situaţiile în care instanţa de recurs ar fi interpretat sau aplicat în mod eronat o  prevedere legală privitoare la soluţionarea cauzei pe fondul ei.

Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către pârâtă în motivarea contestaţiei în anulare nu pot fi considerate ca valorând greşeală materială în înţelesul prevederilor art. 318 C.proc.civ., căci prin ele se tinde la a fi puse în discuţie elemente ale cauzei care, departe de a fi greşeli privitoare la aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea aspectelor de fond ale pricinii, tinzând la a semnifica – în măsura în care s-ar accepta că susţinerile contestatoarei sunt corecte – adevărate greşeli de judecată.

Or, dacă prezenta instanţă ar trece la cercetarea motivelor contestaţiei în anulare potrivit celor cerute de către pârâtă, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, analizându-se legalitatea de fond a deciziei atacate.

Contestaţia în anulare nu poate fi însă convertită într-un recurs la recurs, concluzia de tras fiind aceea că, în prezenta cauză, ea trebuie respinsă, nefiind vorba despre săvârşirea de către instanţa de recurs a vreunei greşeli materiale potrivit evocatelor prevederi ale art. 318 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare