Tribunalul Vaslui prin sentinţa civilă nr.51/C/2004 a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâta A J V P S Vaslui, declinând competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de B.V. şi P.F. în favoarea Judecătoriei Vaslui, motivat de faptul că regimul juridic al A J V P S este guvernat de dispoziţiile O.G. nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, iar ordonanţa nu distinge între hotărârile luate în legătură cu organizarea şi funcţionarea asociaţiilor şi cele privind aplicarea unei sancţiuni, pentru a putea reţine că hotărârile de sancţionare ar avea caracterul unor acte administrative, cenzurabile de instanţa de contencios - administrativ.
Curtea a admis recursul reclamanţilor, considerând că interpretarea primei instanţe contravine dispoziţiilor art. 116 din Constituţia României, potrivit căruia A J V P S, ca autoritate administrativă, autonomă, cu competenţă exclusivă delegată de stat în domeniul vânatului şi pescuitului sportiv, actele sale şi ale subunităţilor teritoriale, in măsura în ca¬re sunt acte de autoritate, cum este cazul în speţă, îndeplinesc condiţia de a fi socotite acte administrative.
Decizia nr.445/11.10.2004
Curtea de Apel Timișoara
Competenţa materială şi căile de atac în funcţie de valoarea obiectului litigiului. Criterii de stabilire a acestora
Tribunalul Ilfov
Cerere de contopire. Ipoteza în care ultima hotărâre de condamnare pentru o infracţiune concurentă a fost pronunţată de o instanţă străină. Competenţa materială şi teritorială de soluţionare.
Tribunalul Maramureș
Dovada contractului individual de muncă. Instanţa competentă
Curtea de Apel Târgu Mureș
Contracte comerciale. Competenţa materială
Tribunalul Vaslui
Încălcarea competenţei materiale