Cerere de revizuire. schimbarea obiectului cauzei în contestaţie la executare. efecte.

Decizie 23 din 24.04.2007


7.CERERE DE REVIZUIRE. SCHIMBAREA OBIECTULUI CAUZEI ÎN CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. EFECTE.

Prin sentinţa penală nr. 2156 din 12.09.2006, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 1175/2006, în temeiul art. 394 Cod pr.penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.C.N., împotriva sentinţei penale nr. 504 din 6.02.2003, a Judecătoriei Bacău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Bacău, a reţinut că B.C.N., a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani  şi 6 luni închisoare, în temeiul art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,i, Cod penal, prin sentinţa penală nr. 504 din 6.02.2003, rămasă definitivă la data de 21.04.2003.

Întrucât revizuientul a cerut prin cererea formulată, reducerea pedepsei de 11 ani şi 6 luni închisoare, şi întrucât nu a invocat nicunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 Cod pr.penală, Judecătoria  Bacău, a respins cererea de revizuire ca nefondată.

Împotriva sentinţei penale nr. 2156 din 12.09.2006, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul  nr. 1175/2006, a declarat apel în termen , condamnatul B.C.N., care a arătat că deşi a formulat o cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 504 din 6.02.2003 a Judecătoriei Bacău, pe parcursul judecării dosarului la prima instanţă şi-a schimbat obiectul cauzei în contestaţie la executare, iar prima instanţă neobservând acest aspect, s-a pronunţat pe cererea de revizuire.

Tribunalul Bacău, prin decizia penală nr. 743/A/ din 16.11.2006, pronunţată în dosarul nr. 5483/2006, a admis apelul declarat de condamnatul B.C.N, a schimbat în apel obiectul cauzei din revizuire, în contestaţie la executare şi pe fondul cauzei, a respins contestaţia la executare ca nefondată.

Împotriva deciziei penale nr. 743/A/din 16.11.2006, a Tribunalului Bacău, a declarat recurs condamnatul.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 23 din 11.01.2007, pronunţată în dosarul nr. 2358/32/2006, a admis recursul declarat de B.C.N, împotriva deciziei penale nr. 743/A/ din 16.11.2006 a Tribunalului Bacău şi a trimis dosarul pentru rejudecarea apelului la  Tribunalul Bacău.

Curtea de Apel Bacău, a constatat din oficiu, că judecând apelul Tribunalul Bacău, i-a încălcat condamnatului B.C.N., principiul neagravării în propria cale de atac.

În mod greşit Tribunalul Bacău, a calificat cererea ca fiind o contestaţie la executare.

În realitate nu este nici un dubiu că petentul a formulat o cerere de revizuire, dovada fiind că petentul s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău şi nu direct instanţei, aşa cum se procedează în cazul contestaţiei la executare.

La rândul său, procurorul fiind sesizat în condiţiile art. 397 al.1 Cod pr.penală, a înaintat cererea de revizuire cu concluziile sale, instanţei.

Faptul că pe parcursul judecăţii, condamnatul nu a invocat motive de revizuire, aşa cum se arată în art. 394 Cod pr.penală, nu se poate schimba obiectul cererii din revizuire, în contestaţie la executare, cum greşit s-a procedat în apel .

Pronunţându-se asupra unei contestaţii la executare, pe fond, instanţa de apel i-a agravat situaţia condamnatului în propria cale de atac, luându-i posibilitatea de a mai formula o nouă contestaţie la executare pe acelaşi motiv, pe care l-a invocat în apel.

Pentru considerentele enunţate curtea a trimis dosarul spre rejudecare în apel, la Tribunalul Bacău.

 Decizia penală nr. 23 din 11.01.2007