Sentinţa civilă

Sentinţă civilă 1157 din 19.09.2007


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III A CIVILA

DOSAR NR. 27659/3/2007

SENTINTA CIVILA NR. 1157

SEDINTA PUBLICA DE LA 19.09.2007

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE – IONICA NINU

GREFIER – GEORGETA IONITA

Pe rol solutionarea actiunii formulata de reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE în contradictoriu cu pârâtul GHERGHINOIU FLORIN.

La apelul facut în sedinta publica nu au raspuns partile.

Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti – a participat procuror Ioan Victoria.

Procedura de citare a partilor este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus si fata de faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, tribunalul constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

Tribunalul retine cauza în pronuntare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra actiunii civile de fata, retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 09.08.2007 reclamanta Directia Generala de Pasapoarte a chemat în judecata pe pârâtul  solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna restrângerea dreptului la libera circulatie pentru o perioada de cel mult 3 ani.

In motivarea cererii reclamanta a sustinut ca pârâtul a fost returnat din Austria la data de27.07.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara si ca îi sunt aplicabile dispozitiile art. 38 lit.a din Legea nr. 248/2005.

S-a mai aratat ca în vederea integrarii în Uniunea Europeana România trebuie sa probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere a pârâtului, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul – fiind necesar a se face în acest sens si aplicarea prevederilor art. 52 din actul normativ invocat anterior privind restrângerea dreptului la libera circulatie în strainatate pe teritoriile tuturor statelor membre.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 si Codul de procedura civila.

In dovedirea actiunii a fost depusa la dosar o copie de pe talonul înregistrat la D.G.P.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat si nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele dosarului tribunalul constata ca cererea este neîntemeiata pentru considerentele expuse în continuare.

Prezenta actiune, formulata ulterior integrarii României în Uniunea Europeana, la data de 1.01.2007,  are ca obiect restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie pentru pârât având în vedere ca acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România.

În baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractanta readmite pe teritoriul sau, la cererea celeilalte parti contractante si fara alte formalitati, oricare persoana care nu îndeplineste conditiile necesare pentru intrare sau care nu mai întruneste cerintele  pentru sederea pe teritoriul partii contractante solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca aceasta este cetatean al partii contractante solicitante.

În prezenta cauza, nu  se arata expres care cerinte nu au fost îndeplinite pentru sederea pârâtului  pe teritoriul statului.

Dupa data de 1.01.2007, în baza art. 18 si 39 TCE, (dispozitii legale comunitare ce pot fi invocate si retinute ca aplicabile în cauza în virtutea principiului  efectului direct al dreptului comunitar) libera circulatie a persoanelor  este asigurata în interiorul Comunitatii Europene, fiecare cetatean al Uniunii , având dreptul de a circula si a de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitarilor  si conditiilor prevazute de Tratat si de masurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.

Libertatea de circulatie implica, sub rezerva limitarilor  pe motive de ordine publica, securitate publica ori sanatate publica, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul  statelor membre în scopul angajarii, precum si sederea într-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce cârmuiesc angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa.

Este adevarat ca, beneficiarii  libertatii de circulatie asa cum este prevazuta în Tratat si în legislatia subsidiara sunt lucratorii salariati si membrii lor de familie.

Însa, categoria lucratorilor salariati a primit o larga acceptiune, considerându-se ca exista  activitate salariala, chiar daca activitatea nu este decât ocazionala si remunerarea este inferioara minimului legal; este suficient ca activitatea sa fie efectiva si nu pur si simplu voluntara.

Este, totodata, necesar ca deplasarea într-un alt stat sa aiba ca finalitate cerinta unei activitati economice, neexistând înca dreptul de sedere în oricare stat membru independent  de activitatea profesionala.

În prezenta cauza nu s-au administrat probe din care sa rezulte contrariul celor retinute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pentru depasirea perioadei legale a valabilitatii vizei acordata la iesirea din tara, anterior integrarii României în U.E, cerinta/formalitate legala care dupa 1.01.2007 a fost suprimata.

Libera circulatie a persoanelor poate fi îngradita pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.

Directiva nr. 64/221/1969 a Consiliului Europei detaliaza motivele  restrictive pentru libera circulatie a persoanelor, iar masurile atrase în consecinta, trebuie sa fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauza, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de masuri.

În conceptia Curtii Europene de Justitie  expresia „sub rezerva limitarilor justificate pe motive de ordine publica, priveste nu numai prevederile  legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului sau libertatea de circulatie si de sedere pentru resortisantii altor state membre, ci si deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative.

Dar chiar asa fiind, Curtea a considerat, totusi, ca masurile de restrângere a dreptului de sedere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisantilor altui stat membru care sunt supusi prevederilor Tratatului, cu exceptia cazurilor si împrejurarilor în care astfel de masuri pot fi aplicate resortisantilor statului interesat.

Definirea si (sau) aplicarea conceptului de „ordine publica” apartine în primul rând legilor si tribunalelor nationale, fapt care face posibile actiuni  abuzive ale statelor membre  în aprecierea situatiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertatii de circulatie.

Simpla neîndeplinire de catre un resortisant al unui stat membru a formalitatilor privind intrarea, circulatia si sederea strainilor nu este de asa natura încât sa constituie  în sine o conditie care ameninta ordinea publica si securitatea

publica si nu poate deci, prin ea însasi sa justifice o masura ordonând expulzarea si detentiunea temporara în acest scop.

Oricum , recurgerea de catre autoritatile publice la acest concept  în masura sa se  justifice restrictii asupra liberei circulatii a persoanelor, care sa fie sub incidenta dreptului comunitar, presupune, în orice caz, existenta, în plus fata de tulburarea ordinii sociale pe care orice încalcare  a legii o implica, a unei amenintari suficiente si într-adevar serioase la cerintele de ordine publica  afectând unul dintre interesele fundamentale  ale societatii.

Fata de acest criteriu  - a aratat Curtea  - nici un stat nu poate sa reclame ca o anumita conduita a unei persoane ar îndeplini aceasta  proba daca el nu ia masuri represive contra unor comportamente similare în care ar fi implicati propriii resortisanti spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).

Toate aceste consideratii teoretice au fost apreciate  de tribunal ca necesare în prezenta cauza, fata de modalitatea în care prin actiunea formulata se urmareste restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie a pârâtului, desi nu s-au invocat si în mod evident, nu s-au dovedit motivele de limitare a liberei circulatii, referitoare la ordinea publica, securitatea publica si sanatatea publica, existenta acordului de readmisie nefiind suficienta în conditiile în care, în virtutea dispozitiilor Tratatului Comunitatii Europene nu s-a dovedit ca pârâtul nu întruneste cerintele legale pentru sederea  pe teritoriul statului, dat fiind ca, dupa data de 1.01.2007 si cetatenii români au dreptul de a circula si de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre U.E..

Invocarea de catre reclamanta a dispoz. art. 5 din Legea nr. 248/2005, care reglementeaza obligatiile generale ale cetatenilor români pe perioada sederii în strainatate, în raport de faptul ca pârâta a fost returnata în România pentru nerespectarea dispozitiilor legale în materie de vize, este lipsita de relevanta în contextul actual, în conditiile în care, asa cum s-a aratat mai sus, nu s-a dovedit în cauza existenta unor motive de ordine publica de securitate publica, ori de sanatate publica, sau existenta interesului public într-o societate democratica, pentru a se justifica o masura restrictiva a libertatilor democratice.

Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate, reprezentând  o interdictie – temporara – de a calatori în anumite state ce se aplica cetatenilor români în conditii expres prevazute de lege, impune instantei întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerinte ce constituie o garantie a respectarii unui drept fundamental al cetatenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constitutia României.

Pe de alta parte, cererea trebuie examinata prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridica instituita la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie sa o respecte,

cu atât mai mult cu cât aceasta ordine are ca principii fundamentale suprematia dreptului comunitar, efectul direct al acestuia si obligatia de a nu aplica dreptul national contrar legislatiei comunitare.

In acest sens, art. 234 din Tratatul Comunitatii Europene prevede ca dispozitiile acestuia nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor care rezulta din conventiile încheiate anterior intrarii sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în masura în care aceste conventii nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie sa recurga la toate mijloacele corespunzatoare pentru a elimina incompatibilitatile constatate.

Potrivit normelor cuprinse în Preambulul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulatie pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, cetatenii Uniunii ar trebui sa beneficieze de dreptul de sedere în statul membru gazda pentru o perioada de cel mult trei luni, fara a face obiectul nici unei conditii sau formalitati, alta decât cerinta de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil – dreptul fundamental. 

De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 si 2 din directiva sus-mentionata, “toti cetatenii Uniunii care detin carti de identitate valabile sau pasapoarte valabile si membrii familiei acestora care nu au cetatenia unui stat membru si care detin pasapoarte valabile au dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru”, fara a li se putea impune acestor persoane “vize de iesire si nici alte formalitati echivalente”.

Pe de alta parte, art. 27 alin.1 prevede ca “statele membre pot restrânge libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica”, în paragraful al doilea precizându-se în acest sens ca masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica respecta principiul proportionalitatii si se întemeiaza exclusiv pe conduita persoanei în cauza”, iar “condamnarile penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea masuri”.

Tribunalul urmeaza a constata în prealabil ca Directiva  2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulatie pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabila în cauza de fata, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevazute de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulatie doar “daca persoana a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România si acel stat” – fara a distinge daca acea persoana prezinta sau nu un pericol pentru ordinea, siguranta publica sau sanatatea publica a statului din care a fost returnat – si, respectiv, faptul ca pâna la data de 1 ianuarie 2007 dispozitiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislatia româna relevanta nefiind modificata sub aspectul examinat.

 În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele careia rezulta fara echivoc ca împrejurarea ca autoritatile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însasi suficienta pentru ca tribunalul sa interzica dreptul la libera circulatie a unui cetatean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulatie sub acest aspect neputând fi îngradita decât daca situatia invocata de reclamanta prin cererea sa poate fi încadrata într-una dintre cele trei cazuri ce constituie exceptii de la principiul liberei circulatii a persoanelor, tribunalul retine din actele depuse de reclamanta în sustinerea cererii sale ca nu s-a dovedit în speta existenta niciuneia dintre cazurile de exceptie aratate.

Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea conditiilor prevazute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de sedere pe teritoriul acestuia a unui cetatean român, fara a administra nicio proba concludenta cu privire la conduita pârâtului din care sa reiasa ca încalcarea conditiilor impuse de legea straina ar constitui o amenintare reala, prezenta si suficient de grava  la adresa unui interes fundamental al societatii.

Pe de alta parte, existenta acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urma doar obligatia de a readmite cetatenii sai care au fost expulzati de catre celalalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, fata de cele retinute anterior, luarea unor masuri de restrângere a libertatii de circulatie a persoanelor returnate din statul respectiv.

Or, în lipsa altor probe concludente, tribunalul nu poate da curs solicitarii formulate de reclamanta prin prezenta actiune, o solutie contrara putând aduce o atingere grava unui drept fundamental al unei persoane, fara a se putea stabili ca aceasta ingerinta este conforma prevederilor legale invocate si ca este necesara într-o societate democratica.

In consecinta, vazând dispozitiile art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, tribunalul va respinge cererea ca neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul în Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr. 29, sector 1,  împotriva pârâtului  GHEORGHINOIU FLORIN, cu domiciliul în Bucuresti, str. Lacramioarei nr. 39, bl. 19, sc. A, ap. 34, sector 3, ca neîntemeiata.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica , azi 19.09.2007.

Presedinte,  Grefier,

IONICA NINU GEORGETA IONITA

Red./tehred. I.N.

6 ex.