Divorţ. domiciliul comun în străinătate. competenţă .

DIVORŢ. DOMICILIUL COMUN ÎN STRĂINĂTATE.

COMPETENŢĂ .

Cererea de divorţ este în competenţa judecătoriei în

circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al

soţilor, iar dacă nici unul dintre aceştia nu mai locuieşte în acel

loc sau dacă nu au avut domiciliu comun, competentă este

instanţa de la domiciliul pârâtului.

Dacă pârâtul nu are nici domiciliu şi nici reşedinţa în

ţară, reclamantul se va adresa instanţei de la domiciliul său; în

cazul în care soţii nu mai locuiesc în ţară, competenţa

soluţionării cererii de divorţ nu mai revine instanţelor române.

(Decizia civilă nr.1739/A-MF din 6

septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti).

Judecătoria a admis acţiunea de divorţ formulată de reclamant şi a

declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi din vina exclusivă a soţiei

pârâte, dispunând revenirea acesteia la numele purtat anterior.

Totodată, minorul rezultat din căsătoria părţilor a fost încredinţat

spre creştere şi educare mamei pârâte, cu obligarea reclamantului la plata unei

pensii lunare de întreţinere în favoarea acestuia începând cu data introducerii

acţiunii, până la majorat.

Din considerentele sentinţei rezultă că, în timp ce reclamantul era

plecat în străinătate de aproximativ 8 ani, pârâta şi-a format un cerc de

prieteni în compania cărora frecventa barurile şi restaurantele, adoptând o

atitudine necorespunzătoare faţă de viaţa de familie.

Sentinţa a fost apelată în termen legal de către pârâtă şi criticată

pentru nelegalitate, în dezvoltarea criticilor susţinându-se că în mod greşit a

fost citată la domiciliul părinţilor reclamantului, în condiţiile în care din anul

1998, ambele părţi au locuit împreună cu fiul lor în Italia la domiciliul indicat

de reclamant, până la jumătatea anului 2001, când reclamantul a intrat în

relaţii de concubinaj cu o altă femeie şi a plecat din domiciliul comun.

Curtea a admis apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei şi a

respingerii acţiunii.

Din probele administrate, instanţa a reţinut că ultimul domiciliu

comun al părţilor a fost în Italia, unde acestea locuiesc şi în prezent .

Potrivit art.607 Cod procedură civilă, cererea de divorţ este în

competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu

comun al soţilor, iar dacă nici unul dintre aceştia nu mai locuieşte în acel loc

sau dacă nu au avut domiciliu comun, competentă este instanţa de la

domiciliul pârâtului. Dacă pârâtul nu are nici domiciliu şi nici reşedinţa în ţară,

reclamantul se va adresa instanţei de la domiciliul său ; în cazul în care soţii nu

mai locuiesc în ţară, competenţa soluţionării cererii de divorţ nu mai revine

instanţelor române.

Instanţa de apel a constatat că părţile nu se încadrează în niciuna

din situaţiile prevăzute de legea română pentru a atrage competenţa de

soluţionare a acţiunii de divorţ. În consecinţă, curtea, a admis apelul în

temeiul art.296 şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, 

hotărârea fiind nelegală, pronunţată cu depăşirea competenţei materiale şi

teritoriale.

De altfel, pârâta a depus la dosar o hotărâre pronunţată de Tribunalul

Perugia, prin care s-a autorizat separarea în fapt a celor doi soţi, încredinţând

pe minor şi casa conjugală mamei, tatăl contribuind la întreţinerea lor cu suma

de 800.000 lire pe lună

Domenii speta

Spete similare