Arestare preventivă. Ultimul cuvânt al inculpatului. Nulitate.

Arestare preventivă. Ultimul cuvânt al inculpatului. Nulitate.

Cod procedură penală: art.341, art.197 alin.2

Nerespectarea dispoziţiilor art. 341 din Codul de

procedură penală nu conduce la nulitatea absolută a

încheierii de şedinţă prin care s-a dispus asupra

menţinerii arestării preventive, deoarece din redarea

conţinutului alin.2 al art. 197 din acelaşi cod rezultă;în

mod evident că, neacordarea celui din urmă cuvânt

inculpatului,  nu se  încadrează în încălcările de lege 

care atrag nulitatea absolută a actului respectiv.

(dec.pen. nr. 261/R/09 iunie 2005).

Prin încheierea din  03 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş

în dosarul nr. 272/P/2005, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii

arestării preventive luată faţă de inculpaţii T.F. şi G.M.C., în baza art. 160b

raportat la art. 3002 din Codul de procedură penală şi a fost menţinută starea

de arest a acestora.

În motivarea încheierii instanţa de fond a reţinut că,  cei doi

inculpaţi au fost arestaţi la data de 10 decembrie 2004, pe o perioadă de

29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 20

raportat la art. 211 alin. 1 şi 2 lit.b), alin.21 lit.a) şi art. 239 alin.1,3,4 din Codul

penal cu aplicarea art. 37 lit.a) din Codul penal, măsură ce a fost prelungită

prin încheierile de şedinţă din 20 ianuarie, 10 martie şi 21 aprilie 2005.

S-a mai reţinut că luarea măsurii arestării preventive faţă de

inculpaţi s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 148 lit. h şi f din Codul de

procedură penală, iar temeiurile continuă să se menţină în raport de gravitatea

infracţiunilor comise, şi a inculpaţilor, care sunt recidivişti.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de inculpaţi care,

printre altele,  au invocat că aceasta este nelegală deoarece, la data de 3 iunie

2005, când s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi

s-a dispus menţinerea acesteia, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc, nu li s-

a acordat ultimul cuvânt, situaţie în care  încheierea este lovită de nulitatea

absolută prevăzută de art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală.

Recursurile nu sunt fondate.

Este de necontestat faptul că inculpaţilor trebuia să li se acorde

ultimul cuvânt, o asemenea obligaţie decurgând din dispoziţiile art. 341 din

Codul de procedură penală.

Dar, nerespectarea prevederilor legale menţionate nu conduce la

nulitatea absolută a actului încheiat deoarece potrivit dispoziţiilor din art.197

alin2 din Codul de procedură penală, sunt sancţionate cu nulitatea absolută

numai încălcările dispoziţiilor relative la competenţă după materie sau după

calitatea persoanei, la sesizarea instanţei la compunerea acestuia şi la

publicitatea şedinţei de judecată, cât şi cele referitoare la participarea

procurorului, prezenţa inculpatului şi  asistarea acestuia de apărător, când sunt

obligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu

infractori minori.

Din redarea conţinutului alineatului 2 al art. 197 din Codul de

procedură penală, rezultă în mod evident că neacordarea celui din urmă

cuvânt inculpatului nu se încadrează în încălcările de lege care atrag nulitatea

absolută a actului instanţei, în speţă, încheierea de şedinţă recurată de cei doi

inculpaţi. Cel mult, se poate vorbi de o nulitate relativă, aşa  cum este ea

prevăzută în art. 197 alin.1 din Codul de procedură  penală, sancţiune ce nu

este de natură a atrage anularea încheierii, deoarece nu s-a dovedit că prin

încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 341 din Codul de procedură

penală, inculpaţilor li s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca

nefondate.

Domenii speta

Spete similare