Bunul deţinut în baza unui contract de leasing nu poate fi închiriat fără acordul finanţatorului, câtă vreme părţile au stipulat o astfel de clauză. Finanţatorul poate solicita evacuarea spaţiului deţinut de terţ cu încălcarea contractului.
Reclamanta CNI C. SA a chemat în judecată pe pârâta D.M., subdobânditor al spaţiului, pentru a fi evacuată din standul de 18 mp din târgul comercial, pe motiv că printr-o hotărâre anterioară s-a constatat nulitatea absolută a licitaţiei şi contractului de leasing , aşa încât pârâta foloseşte spaţiul fără temei legal.
Prin sentinţa 3922 din 6 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, s-a respins acţiunea, motivându-se că utilizatorului nu-i era interzisă sublocaţiunea, că societatea utilizatoare a subînchiriat unei alte societăţi, care la rândul ei a încheiat contract de închiriere cu pârâta, şi că acest contract nu produce efecte faţă de reclamantă.
Împotriva sentinţei s-a declarat recurs, invocându-se că tribunalul a stabilit greşit că utilizatorului nu i-a fost interzisă sublocaţiunea, deoarece în art.2.4 din contract s-a stipulat expres că nu se va încheia contract de sublocaţiune decât cu acordul locatorului, care nu a fost dat.
S-a mai invocat că, încheierea unui contract de închiriere între terţi nu împiedică pe proprietar să solicite evacuarea , mai ales că s-a constatat nulitatea contractului de leasing .
Prin decizia nr.67/26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova , s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi evacuării pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel , Curtea a reţinut că la art.2.4 din contractul de leasing, s-a stipulat expres că utilizatorul nu poate încheia contract de sublocaţiune, fără acordul finanţatorului, aşa încât, greşit tribunalul a reţinut că nu s-a interzis transmiterea folosinţei.
În speţă, locatorul nu şi-a dat acordul , aşa încât utilizatorul nu avea dreptul de a încheia contract de închiriere cu SC R SRL , potrivit art. 1418 Cod civil şi art.10 lit.d din Legea 51/1997 R , după cum nici aceasta din urmă nu putea subînchiria spaţiul intimatei.
Cum nu s-a constatat nulitatea contractului de leasing, actele subsecvente având aceeaşi soartă, finanţatorul este în drept să-şi exercite toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv folosinţa spaţiului.
Curtea de Apel Iași
Calitate procesuală activă în introducerea unei acţiuni privind constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut. Deosebire între nulitate şi anulabilitate. Interes
Curtea de Apel Târgu Mureș
1.Contencios administrativ. Anulare document constatator privind neîndeplinirea obligațiilor izvorând dintr-un contract de achiziții publice. Neechivalarea refuzului semnării contactelor subsecvente cu refuzul semnării acordului-cadru
Curtea de Apel Constanța
Contract de credit cu garanţie ipotecară constituită de un terţ. Acţiune în regres formulată împotriva debitorului. Limitele răspunderii debitorului. Incidenţa normei de drept comun – art. 1108 Cod civil.
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Tribunalul Botoșani
Clauze abuzive banci