Reprezentarea. Încheierea contractului de asistenţă juridică prin orice mijloc de comunicare la distanţă. Încetarea contractului de mandat.
Statutul profesiei de avocat art. 126 alin. 2 lit. a
C. pr. civ. art. 71
Potrivit art. 126 alin. 2 lit. „a” din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi prin orice mijloc de comunicare la distanţă, respectiv prin fax, iar conform art. 71 Cod procedură civilă mandatul nu încetează prin moartea celui care l–a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.
În speţă, încheierea contractului de asistenţă juridică prin fax la 10 iunie 2001, contract în baza căruia G.I. l-a mandatat pe avocatul său să depună notificarea îşi produce efectele şi după decesul acestuia.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 1613 din 5 septembrie 2005
Prin sentinţa civilă nr. 734 din 21 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr.123/C/2005, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatoarea G.A.Z, în contradictoriu cu pârâtul primar, împotriva Dispoziţiei nr. 2417/17.11.2004, emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în mod corect primăria a respins notificarea formulată de către G.I. privind restituirea imobilului din litigiu, pe considerentul că la data formulării notificării notificatorul era lipsit de capacitatea de folosinţă, fiind predecedat; de asemenea, că notificatorul G.I. a decedat la data de 19.06.2001, astfel că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954 acesta era lipsit atât de capacitatea de folosinţă cât şi de capacitatea de exerciţiu şi nu putea formula notificare pentru restituirea imobilului.
S-a mai reţinut, în ceea ce priveşte semnarea notificării de către apărătorul E.T., că nu s–a dovedit încheierea unui contract de asistenţă juridică între notificator şi avocat, conform modelului cuprins în anexa IX a Statutului profesiei de avocat; pentru toate aceste motive instanţa a apreciat că nu se mai impune a se mai preocupa şi de temeinicia cererii de restituire formulată de către G.I.
Prin decizia civilă nr. 1613 din 5 septembrie 2005, Curtea a admis apelul declarat de către contestatoare, a desfiinţat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Curtea a reţinut că potrivit art. 126 alin. 2 lit. „a” din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi prin orice mijloc de comunicare la distanţă, respectiv prin fax, iar conform art. 71 Cod procedură civilă „mandatul nu încetează prin moartea celui care l–a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului”.
În speţă s–a dovedit încheierea contractului de asistenţă juridică prin fax la data de 10 iunie 2001, contract în baza căruia G.I. l–a mandatat pe avocatul E.T. să depună notificarea. La acea dată G.I. era în viaţă, iar efectele acestui contract de mandat se produc şi după decesul mandantelui.
Curtea de Apel Constanța
Persoană lipsită de capacitate de exercitiu. Neacordare asistentă juridică calificată. Nulitate absolută a actelor de procedură efectuate.
Tribunalul Maramureș
Asistenţă juridică obligatorie. Cerere de amânare formulată de inculpat la primul termen de judecată pentru angajare de apărător. Încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, căruia i s-a desemnat un apărător din oficiu, iar la primul termen de j...
Curtea de Apel Galați
Îcălcarea dreptului la apărare al inculpatului. Nelegalitate.
Tribunalul Iași
Individualizare pedeapsă; aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.proc.pen. în faza apelului penal; concurs de circumstanţe şi stări de atenuare şi agravare a pedepsei. Asistenţă juridică; amenda aplicată apărătorului ales; posibilitatea de a mai exercit...
Judecătoria Slatina
Asistenta juridica