Procedura în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Asistenţa juridică a inculpatului.

Procedura în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Asistenţa juridică a inculpatului.

1.Simpla declaraţie a inculpaţilor  în sensul recunoaşterii în totalitate a faptei reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare nu exonerează  instanţa de obligaţia de a stabili, în vederea aflării adevărului, raportat la probele existente la dosar, dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii şi dacă sunt incidente astfel dispoziţiile art.320 ind.1  Cod procedură penală.

2.Faptul că toţi inculpaţii au fost asistaţi şi respectiv reprezentaţi de acelaşi apărător, ales, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în condiţiile în care acest apărător a formulat pentru fiecare inculpat apărări şi  concluzii distincte,  din care nu rezultă că între aceştia există interese contrare, întrucât a solicitat achitarea celor trei inculpaţi apreciind că infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia, iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse cu reţinerea circumstanţelor atenuante.

Secţia  penală – Decizia  penală nr. 241/14 februarie 2012

Prin sentinţa penală nr. 1500/31.10.2011 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 8803/221/2010 s-a  dispus condamnarea inculpaţilor :

1.N.D.G., la:

-2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art.25 C.p. rap. la art.108 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008;

-2 ani închisoare pentru infracţiunea de furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit. a şi c din Legea nr.46/2008.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.p. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

2.B.C. , la:

-6 luni închisoare pentru infracţiunea de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art.108 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008 cu aplic. art.320/1 C.p.p. şi art.74,76 lit.d C.p.;

-6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008 cu aplic. art.320/1 C.p.p. şi art.74,76 lit.d C.p.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.p. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

3.I.Ş. , la:

-6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008 cu aplic. art.320/1 C.p.p. şi art.74,76 lit.d C.p. şi art.37 alin.1 lit.a C.p.

În baza art.61 C.p. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 1687 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.76/1995 a Tribunalului Ialomiţa, iar în baza art.39 alin.2 C.p. s-a contopit acest rest cu pedeapsa stabilită mai sus, astfel că în final inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1687 zile închisoare.

Au fost privaţi inculpaţii de exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, b C.p. în condiţiile art.71 C.p.

În baza art. 81,82 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpaţilor N.D.G. şi B.C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpată şi 2 ani şi 6 luni pentru inculpat..

Au fost puse în vedere inculpaţilor N.D.G. şi B.C. dispoziţiile art. 83 C.p.

În baza art. 71 al. 5 C.p. s-a dispus şi suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor N.D.G.  şi B.C.

S-a constatat că Statul Român prin Ocolul Silvic I., cu sediul în I., str. T. V.  nr.15A, jud. H. are calitate de parte vătămată în cauză.

S-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor să plătească părţii civile Asociaţia Composesorală „C.” G., cu sediul în com. G., sat G., jud. H. suma de 2.856,06 lei.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească în favoarea statului suma de câte 350 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt :

La data de 12.06.2009, inculpata le-a cerut inculpaţilor B.C. şi I.Ş. să o însoţească la pădure, în locul numit „L.V.”, situat pe malul G., ce aparţine Asociaţiei Composesorale „C.” G.

Ajungând aici, inculpata i-a înmânat inculpatului B.C. un motofierăstrău mecanic marca Husgvarna (împrumutat de la tatăl său – R.G.) şi i-a indicat 40-42 de arbori din specia salcâm, cu grosimi diferite, care nu erau marcaţi silvic. Inculpata i-a cerut să-i taie, după care a plecat acasă.

Inculpatul B.C. s-a conformat, deşi atât el cât şi inculpatul I.Ş.  au observat că arborii nu erau marcaţi silvic.

Inculpatul I.Ş.  nu a participat la tăierea arborilor, aspect confirmat de către ceilalţi doi inculpaţi.

A doua zi, în data de 13.06.2009, cei trei inculpaţi au revenit la locul în care inculpatul B.C.  tăiase lemnul de pe picior.

Cu ajutorul unui tractor (împrumutat de la socrul său), inculpata a tras o parte din lemne care alunecaseră în vale, în timp ce inculpatul B.C. a fasonat şi debitat lemnul la lungimea de 1 m.

Ceilalţi doi inculpaţii au aşezat lemnul fasonat într-o stivă.

În cursul aceleiaşi zile, dar şi pe parcursul nopţii, inculpaţii au transportat întregul material lemnos la domiciliul inculpatei. Ulterior aceasta a vândut toată cantitatea de lemne unei persoane necunoscute.

Din procesul verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală la data de 19.06.2009 rezultă că s-a tăiat un număr de 54 de arbori specia salcâm ce nu purtau marcajul silvic. Un număr de 4 arbori tăiaţi de pe picior au fost găsiţi la faţa locului.

Din adresa nr. 1113/29.06.2009 a ITRSV T. - ISV H.-D. a reieşit că volumul total al celor 54 de arbori tăiaţi şi nemarcaţi este de 29,646 mc; această valoare fiind de 39,3 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Cât priveşte volumul total al arborilor tăiaţi şi sustraşi, acesta este de 25,849 mc, iar valoarea prejudiciului se ridică la suma de 2.856,06 lei, fără TVA. Această valoare este de 33,2 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Inculpata N.D.G., în faza de urmărire penală, a recunoscut faptele, dar apoi în faţa instanţei a revenit asupra celor declarate, susţinând că străbunicul ei a avut o porţiune de teren cu pădure şi cunoscând că acea bucată face parte din Asociaţia Composesorală „C.” G., ea a acţionat în calitate de „proprietar”.

Nu a fost de acord cu cei 30 mc de material lemnos, reţinuţi în actul de sesizare ca fiind volumul total al celor 54 de arbori tăiaţi. Ea a recunoscut că i-a indicat inculpatului B.C. ce arbori să taie şi că nu a adus la cunoştinţa nici unuia dintre zilieri situaţia juridică a terenului de pe care s-au tăiat arborii.

În cele din urmă, inculpata a încercat să demonstreze că terenul de pe care s-au tăiat salcâmii nu aparţine Asociaţiei Composesorale „C.” G., ci unei alte unităţi.

Totodată, inculpata a susţinut că arborii erau situaţi chiar pe marginea apei şi aveau tulpinile subţiri, motiv pentru care nu ar fi rezistat prea mult timp acolo.

Din adresa nr. 16433/25.10.2011 a SC „A.P.” SA D. rezultă că materialul lemnos tăiat de pe terenul în cauză – deşi situat la marginea apei nu aparţine acestei firme.

Inculpata a susţinut că nu dispune de mijloacele pentru acoperirea prejudiciului creat, dar că e de acord cu recuperarea lui în natură, în sensul că are un atelaj cu cai şi-l pune la dispoziţia părţii civile, urmând a-l plăti pe inculpatul B.C.  pentru acest serviciu.

Asociaţia Composesorală „C.” G. nu a fost de acord cu această modalitate de recuperare a prejudiciului, întrucât membrii asociaţiei îşi transportă din pădure materialul lemnos cu propriile lor vehicule. 

Inculpaţii B.C. şi I.Ş. s-au prevalat de dispoziţiile art. 320/1 Cpp, recunoscând şi regretând faptele comise.

În timp ce inculpatul B.C.  nu a fost de acord cu recuperarea prejudiciului, inculpatul I.Ş. a contestat valoarea lui.

Valoarea prejudiciului a fost stabilită în urma calculelor efectuate de ITRSV T. - ISV H.-D.

Din numărul arborilor tăiaţi au fost recuperaţi 4, aşa cum reiese şi din declaraţia inculpaţilor, care au arătat că aceşti salcâmi erau de grosime mare, neputând fi transportaţi, motiv pentru care i-au abandonat la faţa locului.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatei N.D.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

-instigare la tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art. 25 C.p. rap. la art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008;

-furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art. 110 alin. 1 lit. c şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008.

Faptele inculpatului B.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

-tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr.46/2008;

-furt de arbori prev. şi ped. de art. 110 alin. 1 lit. c şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008.

Fapta inculpatului I.Ş. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 Cp referitoare la: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaţilor, împrejurările în care au fost comise infracţiunile, cele care atenuează sau agravează răspunderea penală, conform art. 320/1 Cpp şi art. 74, 76 lit. d C.p.

 Întrucât inculpatul I.Ş.  a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii înlăuntrul termenului de liberare condiţionată, instanţa potrivit art.61 C.p. a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 1687 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.76/1995 a Tribunalului Ialomiţa.

Ţinând cont că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, instanţa în baza art. 81, 82 C.p. instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată doar inculpaţilor Nicula Diana Georgiana şi Buga Cristian pe durata unui termen de încercare de 2 ani, la care s-a adăuga cuantumul pedepselor stabilit.

Împotriva acestei sentinţe au declarat  recurs în termenul legal inculpaţii N.D.G., I.Ş. şi B.C.

Inculpata N.D.G. a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art.74 C.penal, având drept consecinţă aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege orientat spre minimul general şi menţinerea beneficiului suspendării condiţionate.

În motivarea recursului s-a arătat că inculpata a avut o atitudine sinceră pe parcursul întregului proces penal, arătând încă din faza de urmărire penală modalitatea şi împrejurările de comitere a faptei, precum şi motivaţia activităţii sale infracţionale, respectiv situaţia materială extrem de precară, existenţa unor probleme majore de sănătate a copilului său minor, banii rezultaţi din valorificarea arborilor fiind folosiţi în scopul menţionat.

S-a mai arătat că inculpata nu le-a dat nicio informaţie celorlalţi doi inculpaţi cu privire la legalitatea sau nelegalitatea activităţii pe care urmau să o desfăşoare, respectiv de a avea sau nu aprobare pentru tăierea arborilor, inculpata însăşi fiind convinsă că antecesorul său a avut cu ani în urmă teren în acest bazin forestier.

Mai mult, chiar inculpata s-a aflat în eroare cu privire la activitatea sa infracţională, având reprezentarea permanentă că bunicii săi au avut în proprietate mai multe parcele de teren cu care ar fi fost cuprinşi în Asociaţia Composesorală C.G. şi neavând cunoştinţă despre necesitatea existenţei unei aprobări în acest sens.

S-a mai solicitat a se reţine că  zona respectivă a fost „vizitată” şi de alţi săteni iar constatarea făcută de organul de poliţie prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu privire la numărul cioatelor identificate a creat o nemulţumire inculpatei şi a determinat-o pe aceasta să nu recunoască în totalitate constituirea de parte civilă şi să nu solicite aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 Cod pr. penală,

 În drept s-au invocat dispoziţiile art.385 ind.1, art.385 ind.9 punctul 14 şi art.385 ind.15 punctul 2 din Codul de Procedură penală.

Inculpatul B.C. a solicitat prin recursul formulat, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod pr. penală, a se dispune achitarea sa, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acesta a fost condamnat de instanţa de fond.

În subsidiar, dacă se va aprecia că totuşi subzistă vinovăţia inculpatului,  s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 18/1 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

În motivarea recursului, s-a arătat că inculpatul B.C. nu a avut nici un moment reprezentarea faptului că, împreună cu inculpatul I.Ş., urma să comită o faptă ilicită pentru că , în primul rând, inculpata N.D.  nu i-a atenţionat cu privire la faptul că actul pe care îl desfăşurau trebuia să fie cât se poate de clandestin, respectiv să nu fie văzuţi de nimeni, iar în al doilea rând nivelul scăzut de cunoştinţe ( 5 clase)  l-a determinat să nu ştie că, pentru a tăia legal arbori, aceştia trebuie să fie marcaţi, respectiv să existe aprobare pentru cel care beneficiază de materialul lemnos în cauză. De asemenea, împrejurarea că însăşi inculpata s-a deplasat la locul unde s-au făcut tăierile de arbori le-a întărit convingerea că întreaga operaţiune desfăşurată este cât se poate de legală.

S-a susţinut că instanţa în baza rolului său activ şi analizând cauza sub toate aspectele, deşi inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 320/1 Cod pr. penală, putea dispune achitarea acestuia. S-a solicitat a se avea în vedere că inculpatul nu avea cunoştinţă şi nici nu avea reprezentarea că participă la o faptă ilegală.

S-a mai arătat că inculpatul nu a avut nici un beneficiu de pe urma infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar situaţia sa este extrem de precară, câştigând în urma muncii cu ziua pe care o prestează la diverşi cetăţeni .

În drept s-au invocat dispoziţiile art.385 ind.1, art.385 ind.9 punctul 14 şi art.385 ind.15 punctul 2 din Codul de Procedură penală.

Prin recursul formulat inculpatul I.Ş. a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond – Judecătoria Deva.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că  hotărârea atacată ca fiind lovită de nulitate absolută conform art. 197 alin. 2 şi 3 Cod pr. penală, întrucât inculpatul nu a beneficiat de asistenţă juridică, fiind reprezentat de  avocat A.C. fără ca inculpatul să fi încheiat vreun contract de asistenţă juridică şi fără ca acesta avocat să fi luat legătura cu inculpatul.

Astfel, pe împuternicirea avocaţială este trecut numele inculpatului în stânga numelui inculpatei N.D., cu alt pix, iar pe această împuternicire nu există semnătura inculpatului. De asemenea, pe această împuternicire este menţionat contractul de asistenţă juridică nr.63/17.01.2011, contract despre care inculpatul nu a avut cunoştinţă şi pe care nu l-a semnat. S-a mai invocat şi existenţa unei contrarietăţi de interese cu ceilalţi inculpaţi  şi încălcarea astfel de către apărătorul A.C. a dispoziţiilor din Statutul profesiei de avocat.

În aceste condiţii, inculpatul s-a prezentat la instanţa de fond, ocazie cu care, neavând cunoştinţă de dispoziţiile art.320 ind.1 C.proc.pen.şi fără a avea  informaţii juridice de specialitate, în condiţiile în care ştia că are un rest neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară, inculpatul a înţeles că, dacă recunoaşte ce a scris procurorul în rechizitoriu, nu mai primeşte nicio pedeapsă.

S-a mai solicitat a se constata că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 320/1 Cod pr. penală inculpatului I.Ş., care prezent la un singur termen de judecată a fost în eroare şi în lipsa unei apărări efective a dat acea declaraţie de recunoaştere. Inculpatul a arătat că a ajutat la transportul arborilor fără a cunoaşte că aceştia nu aparţineau inculpatei N., care l-a indus în eroare cu rea-credinţă.

Prin condamnarea inculpatului, instanţa a încălcat rolul activ, trebuind să stabilească în concret latura subiectivă a infracţiunii pentru care trebuia să existe forma de vinovăţie a intenţiei.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor existente la dosar, precum şi din  oficiu, conf. art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel reţine următoarele:

 Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor,  procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de constatare, procesul verbal de lăsare în custodie, adresa nr. 1113/29.06.2009 a ISV H.-D., adresa nr. 947/6.08.2009 a Primăriei G., adresa SC „A.P.” SA Deva nr. 16433/25.10.2011 (f.X), declaraţiile martorilor A.E.S., R.G., M.A., N.A., P.N. , copia extraselor CF nr. 288 G.; nr. 356 G. rezultă că, în data de 12.06.2009, inculpata N.D.G. le-a solicitat inculpaţilor B.C. şi I.Ş.  să o însoţească pentru a tăia arbori de salcâm dintr-o pădure situată lângă Valea şi Pârârâul G. , în locul numit „ L.V.”.

În aceste împrejurări, inculpatul B.C. a tăiat, fără a exista vreo autorizaţie, un număr de 54 de arbori nemarcaţi din locul amintit, loc  aparţinând Asociaţiei Composesorale „C.” G.

Ulterior, la data de 13.06.2009, cei trei inculpaţi au transportat materialul lemnos tăiat fără drept la domiciliul inculpatei N.

Potrivit declaraţiilor date de cei trei inculpaţi, inculpaţii B.C. şi I.Ş.  au avut reprezentarea faptului că arborii tăiaţi şi transportaţi aparţineau inculpatei N.D.G., în sensul că terenul din locul numit „ L.V.”, aparţinea acesteia.

În cursul urmăririi penale, inculpata a declarat însă că deţine un extras de carte funciară din care rezultă că mama sa deţine mai multe parcele de teren ce fac parte din Asociaţiei Composesorale „C.” G., iar în faţa instanţei a susţinut că străbunicul ei a avut o porţiune de teren cu pădure şi cunoscând că acea bucată face parte din Asociaţia Composesorală „C.” G., ea a acţionat în calitate de „proprietar”.

Apărarea inculpatei nu poate fi primită, întrucât chiar aceasta recunoaşte faptul că a cunoscut că parcela de teren respectivă făcea  parte din Asociaţia Composesorală „C.” G. şi, ca atare, nu se poate reţine că aceasta nu a avut intenţia de a săvârşi infracţiunea prev.. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008.

Curtea de Apel constată însă, raportat la starea de fapt reţinută şi la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză,  că  în mod greşit, instanţa de fond a dispus  condamnarea inculpaţilor B.C. şi I.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept, comiţând o gravă eroare de fapt în sensul prevăzut de dispoziţiile art.385 ind.9 pct.18 C.proc.pen. .

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

În cauza de faţă, nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpaţii B.C. şi I.Ş. au cunoscut faptul că arborii tăiaţi şi transportaţi ulterior se aflau pe terenul aparţinând  Asociaţiei Composesorală „C.” G.,  aceştia având convingerea că acest teren aparţinea inculpatei N.D.G., care i-a angajat pentru a o ajuta la tăierea şi transportarea acelor arbori, creându-le convingerea că era îndreptăţită să facă acest lucru.

Raportat la aceste aspecte, Curtea de Apel constată că faptelor inculpaţilor le  lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de furt, lipsind scopul nedreptei însuşiri,  în contextul în care aceştia aveau convingerea că terenul respectiv  aparţine coinculpatei Nicula, convingere confirmată chiar de declaraţiile acesteia, şi astfel nu au avut reprezentarea că nu aveau  consimţământul proprietarului.

În acest context, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.320 ind.1 C.proc.pen., întrucât simpla declaraţie a celor doi inculpaţi  în sensul recunoaşterii în totalitate a faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare nu exonera instanţa de obligaţia de a stabili, în vederea aflării adevărului, raportat la probele existente la dosar, dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât, prin declaraţiile date la filele X ,inculpaţii au afirmat  că nu ştiau cui aparţine terenul, dar inculpata i-a spus că în zonă deţinea un loc cu arbori ( inculpatul B.),  respectiv că  ştia că inculpata deţine un teren împădurit şi a presupus că arborii îi aparţin acesteia ( inculpatul I.).

Pentru aceste considerente, se impunea o soluţie de achitare a inculpaţilor I.Ş. şi B.C. în privinţa săvârşirii infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept prev.şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen.

În ceea ce priveşte  solicitarea inculpatului B.C. de  a se dispune achitarea sa şi sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr.46/2008, deoarece nu a cunoscut faptul că inculpata N.D. nu a avut aprobare de la autorităţile silvice pentru tăierea arborilor, Curtea de Apel reţine că această apărare nu poate fi însuşită, în contextul în care nu s-a dovedit cauzei că inculpatul a fost indus în eroare cu privire la această stare de fapt. Recurentul inculpat avea obligaţia de a depune un minim de diligenţă în a cunoaşte dacă  coinculpata N. a obţinut autorizaţie de exploatare, inventariere şi marcare cu dispozitive  speciale de către personalul silvic autorizat .

 În aceeaşi ordine de idei, se apreciază că recurentul inculpat nu poate invoca în vederea exonerării de răspundere penală împrejurarea că nu a cunoscut că inculpata nu are aprobările necesare, având în vedere nivelul scăzut de cunoştinţe ( 5 clase), întrucât potrivit dispoziţiilor art.51 alin.ultim C.penal necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei, iar  recurentul inculpat avea obligaţia de a cunoaşte că o asemenea faptă este interzisă de legea penală şi a putut constata în momentul comiterii faptei lipsa marcajului  cu dispozitive  speciale de către personalul silvic autorizat  de pe arbori tăiaţi.

Nici solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art.18 ind.1 C.penal nu poate fi primită, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 120 din Legea nr.46/2008, faptele prevăzute la art. 106-113 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.

 Inculpata N.D.G. a solicitat prin recursul său a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare şi a se dispune reducerea pedepsei aplicate.

Raportat la starea de fapt reţinută, Curtea de apel constată că în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei pentru instigare la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art.25 C.p. rap. la art.108 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008 şi pentru  săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept prev. şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008, iar  pedepsele  aplicate acesteia  au fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.penal  şi menite a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev.de art.52 C.pen.

La individualizarea şi proporţionalizarea pedepselor, instanţa de fond a dat eficienţă deplină tuturor criteriilor prevăzute de art.72 C.penal  şi, în  raport de toate aceste împrejurări, a aplicat  inculpatei  pedeapse constând în minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, astfel că în speţă nu se justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum şi mai redus şi care nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev.de art.52 C.penal, aşa cum nefondat se solicită.

Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpatei N.D.G. pentru fiecare infracţiune săvârşită şi a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare consideră că în contextul cauzei nu se justifică diminuarea acestora, raportat la criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite ( închisoarea de la 2 ani  la 7 ani şi respectiv de la 2 ani la 9 ani), la gradul de pericol social al acestora, în raport atât cu natura infracţiunilor săvârşite cât şi de împrejurările de comitere a acesteia- prin determinarea inculpatului B.C.  de a tăia fără drept acei arbori şi  folosindu-se de faptul că aceştia nu cunoşteau că terenul de pe care au fost luaţi arborii nu îi aparţinea inculpatei, precum şi raportat la contribuţia sa la săvârşirea infracţiunilor

Astfel, apare ca neîntemeiată solicitarea inculpatei privind diminuarea pedepsei şi aplicarea distinctă a circumstanţelor judiciare atenuante, întrucât examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatei  nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite.

Referitor la aspectele de nelegalitate a hotărârii invocate  prin recursul formulat de inculpatul I.Ş., Curtea de Apel reţine că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele motive:

La termenul de judecată din 7.02.2011 inculpatul I.Ş., în prezenţa apărătorului ales, avocat A.C.,  a  solicitat aplicarea dispoziţiilor art.320 ind.1 C.proc.pen.,  aspect consemnat în declaraţia semnată de acesta( fila X).

Ulterior, în cauză, au mai fost acordate încă 6 termene de judecată la care inculpatul nu s-a prezentat, fiind reprezentat de acelaşi apărător ales,  avocat A.C., a cărei delegaţie a fost depusă la dosar la termenul din 7.02.2011. ( fila X).

Se constată că nici la acest termen şi nici la termenele ulterioare inculpatul I.Ş. nu a comunicat instanţei aspectele invocate prin recursul declarat, respectiv că nu ar fi încheiat vreun contract de asistenţă juridică cu acest apărător şi că acest avocat nu ar fi  luat legătura cu inculpatul, iar pe parcursul judecării cauzei şi cu ocazia dezbaterilor apărătorul A.C. a formulat apărări şi concluzii pentru acest inculpat, motiv pentru care nu se poate reţine că acesta nu a beneficiat de apărare în sensul dispoziţiilor art.197 alin.2 C.procedură penală.

Raporturile între inculpat şi avocatul său şi existenţa sau nu a contractului de asistenţă juridică, precum şi  încălcarea de către apărătorul A.C. a dispoziţiilor din Statutul profesiei de avocat, exced controlului instanţei de judecată, care este chemată să analizeze exclusiv dacă inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică, care în cauza de faţă era obligatorie potrivit dispoziţiilor art.171 alin.3 C.proc.pen..

De asemenea, faptul că cei trei inculpaţi au fost asistaţi şi respectiv reprezentaţi de acelaşi apărător, ales, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în condiţiile în care din practicaua sentinţei recurate rezultă că acest apărător a formulat pentru fiecare inculpat apărări şi  concluzii distincte,  din care nu rezultă că între aceştia există interese contrare, întrucât a solicitat achitarea celor trei inculpaţi apreciind că infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia, iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse cu reţinerea circumstanţelor atenuante.

Faţă de  considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art.  385 ind.9 pct.  18 Cod proc.pen şi ale art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod proc.pen., Curtea  a admis  recursurile declarate de inculpaţii I.Ş. şi B.C. împotriva sentinţei penale nr. 1500/31.10.2011 pronunţate de Judecătoria Deva în dosarul nr. 8803/221/2010.

A casat  sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale integral în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.Ş. şi numai cu privire la infracţiunea prev. şi ped. de art. 110 alin. 1 lit. c şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.C., precum şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei  şi, procedând la rejudecare în aceste limite:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen. a achitat pe inculpatul I.Ş. în privinţa săvârşirii infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept prev.şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008.

A descontopit  pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.C. în elementele ei componente, respectiv :

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr.46/2008;

-6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prev. şi ped. de art. 110 alin. 1 lit. c şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen. a achitat pe inculpatul  B.C. în privinţa săvârşirii infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept prev.şi ped. de art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a şi c din Legea nr.46/2008.

A menţinut  dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.C.  pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Consecinţă a achitării inculpaţilor sub aspectul săvârşirii de furt de arbori tăiaţi fără drept, întrucât faptelor săvârşite le lipseşte latura subiectivă , a  fost înlăturată din sentinţa penală atacată  obligarea  inculpaţilor I.Ş. şi B.C. la plata despăgubirilor civile în favoarea păreţii civile Asociaţia Composesorală C.G.,  în solidar cu inculpata N.D.G.

În baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b C.proc.pen., a  respins  ca nefondat recursul declarat de inculpata N.D.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi în baza art.192 alin.2 C.proc.pen. a fost  obligată recurenta N.D.G. la plata cheltuielilor  judiciare avansate de stat în recurs, proporţional cu culpa procesuală a acesteia.

În baza art.192 alin.3 C.proc.pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs  au  rămas  în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare