Graţiere. Concurs de infracţiuni. Revocare.
Prin sentinţa penală nr. 245 din 28 aprilie 2004, Judecătoria Huşi a condamnat printre alţii, pe inculpatul C.G. la 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţ. prev. de art. 208, 209 lit. e, g, i Cod penal şi, după revocarea graţierii unei pedepse anterioare de 1 an închisoare, a dispus ca inc. să execute în final 4 ani şi 2 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 10/A din 13 ianuarie 2005 s-a desfiinţat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-a aplicat inc. C.G. pedeapsa de 2 ani închisoare – ca efect al reţinerii disp. art. 74, 76 Cod penal – s-a revocat graţierea pedepselor de 6 luni şi respectiv 1 an închisoare aplicate pentru fapte concurente prin sentinţa penală nr. 668/2002 a Judecătoriei Huşi, dispunându-se contopirea acestora, conform disp. art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal.
În continuare s-au aplicat disp. art. 83 Cod penal cu privire la pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 668/2002 a Judecătoriei Huşi şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, în total 3 ani închisoare.
S-a reţinut că, revocarea graţierii s-a făcut în mod greşit cu privire la pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare în condiţiile în care, din actele dosarului rezultă că graţierea fusese dispusă separat pe fiecare din cele două pedepse aplicate pentru faptele concurente şi, de asemenea, instanţa de fond a omis să facă aplicarea disp. art. 83 Cod penal deşi aceasta era obligatorie în cauză.
Judecător fond: Alexandru A.
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Plângere contravenţională
Tribunalul Maramureș
.Nerespectarea prevederilor art.16(7) din O.G. nr.2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravenţiilor, care obligă agentul constatator să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a formula obiecţiuni, atrage nulitatea relativă a p...
Judecătoria Moinești
Anularea procesului-verbal de contravenţie
Judecătoria Baia Mare
Plângerea contravenţională
Judecătoria Pașcani
Consecinţa unor neconcordanţe in procesul verbal de contravenţie. Prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal de contravenţie şi prezumţia de nevinovăţie.