Civil-Legea 272/2004

Hotărâre 113 din 30.01.2009


Dosar nr. 45/88/2009

SENTINŢA CIVILĂ  NR. 113

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 45/88/2009 din 12 ianuarie 2009 reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea a solicitat reintegrarea în familia mamei pentru minorul …., iar exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, delegat către preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 62 alin 2 din Legea 272/2004, să revină mamei, conform art. 66 alin. 2 din aceeaşi lege.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că minorul provine dintr-o relaţie întâmplătoare a mamei, cu paternitatea nerecunoscută. După naşterea minorului mama a plecat în Turcia, situaţie care a condus la plasamentul minorului la bunicii materni, care s-au ocupat de minor pe toată perioada cât aceasta a lipsit. Mama a trimis bani şi pachete din străinătate ţinând permanent legătura cu minorul iar în prezent aceasta  s-a întors în ţară şi este pregătită să devină un părinte adevărat pentru copilul său.

Se mai precizează de către reclamantă că, în prezent mama minorului nu lucrează, dar a câştigat o sumă de bani în străinătate şi este susţinută financiar şi de prietenul ei ....., care lucrează cu contract de muncă în Italia, sunt din aceeaşi localitate şi se cunosc de mulţi ani. De asemenea, mama minorului nu are locuinţă proprie, locuieşte cu mama sa, care deţine o locuinţă cu 4 camere şi dependinţe, utilate şi întreţinute corespunzător. Bunica copilului este de acord cu reintegrarea în familia mamei iar cuplul mamă-copil a dezvoltat legături de ataşament. De când a aflat că mama se va întoarce în ţară, minorul a devenit de nestăpânit, bunica devenind copleşită de schimbările suferite în sufletul copilului. Veniturile familiei se compun din alocaţia de stat, alocaţia monoparentală, alocaţia de plasament a copilului şi munci ocazionale.

În drept, reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.30 alin.(1), art 68 şi art. 69 din Legea 272/2004.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri : raport referitor la ancheta psihosocială a minorului, ancheta socială a D.G.A.S.P.C. Tulcea, plan individualizat de protecţie, raport după vizită, cererea solicitantului, declaraţia bunicii, declaraţia logodnicului mamei, copie C.I. solicitantă (legitimaţie solicitantă),  certificatul de naştere minor, adeverinţă medicală, cazier judiciar, ancheta socială a primăriei Niculiţel, caracterizare şcolară, buletin de schimb valutar, recipisa valutară, copie sentinţa civilă nr. ......, documente de călătorie şi permis de muncă pentru străinătate.

Examinând cererea, în raport cu probatoriul administrat, instanţa reţine că minorul provine dintr-o relaţie întâmplătoare a mamei cu paternitate nerecunoscută. Mama părăseşte minorul plecând  în Turcia, situaţie care a condus la plasamentul minorului la bunicii materni, care s-au ocupat de minor pe toată perioada cât aceasta a lipsit. Pe toată perioada absenţei sale, mama a trimis bani şi pachete din străinătate ţinând permanent legătura cu minorul iar în prezent s-a întors în ţară şi este pregătită să devină un părinte adevărat pentru copilul său. Se mai reţine că, deşi mama în prezent nu lucrează a câştigat o sumă de bani în străinătate şi este susţinută financiar şi de prietenul ei. Totodată, mama minorului nu are locuinţă proprie, locuieşte cu mama sa, care deţine o locuinţă cu 4 camere şi dependinţe, utilate şi întreţinute corespunzător. Bunica copilului este de acord cu reintegrarea în familia mamei iar cuplul mamă-copil a dezvoltat legături de ataşament.

Potrivit art. 68 şi 69 din Legea 272/2004, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, care are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii şi care întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit.

În situaţia în care se constată, pe baza acestuia raport, necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească

Potrivit art. 70 din aceeaşi lege, la încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 3 luni.

Având în vederea situaţia prezentă instanţa consideră că cererea formulată de către reclamanta D.G.A.S.P.C. Tulcea este întemeiată, astfel încât urmează a dispune încetarea măsurii plasamentului, instituită cu privire la minor ca urmare a integrării în familia mamei.

Totodată, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 66 alin. 2 potrivit căruia instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

Cum în cauză sunt întrunite prevederile art. 68, art. 69 şi art. 70 din Legea  272/2004, iar pentru minor este posibilă reintegrarea în familie, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. 2, să dispună ca drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana şi bunurile minorului să revină în continuare mamei.

Domenii speta