Recurs. Pedeapsa accesorie. Interzicerea în mod greşit a dreptului de a alege. Omisiunea primei instanţe de a suspenda şi pedeapsa accesorie în cazul aplicării disp. art. 81 Cod Penal.

Decizie 109 din 20.06.2008


Recurs. Pedeapsa accesorie. Interzicerea în mod greşit a dreptului de a alege. Omisiunea primei instanţe de a suspenda  şi  pedeapsa accesorie în cazul aplicării disp. art. 81 Cod Penal.

Decizia penală nr.109 /2008

Asupra recursului penal, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din 26 februarie 2008, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul E.C. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei; a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de părţile civile; a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii; a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1939 din 16 octombrie 1997, (fila 5) părinţii părţilor vătămate au vândut acestora, în cote de 1 pentru fiecare, nuda proprietate asupra imobilului situat în intravilanul comunei S. format din suprafaţa de 1768 m.p. teren curte, individualizat în sola 36 parcela 1335, 1336 şi o casă de locuit având ca vecini la Nord – I.P. TULCEA, la Est – I.P. TULCEA, la Sud – P.N. şi la Vest – drum stradal.

Prin acelaşi contract, vânzătorii şi-au rezervat un drept de uzufruct viager asupra imobilului a cărui nudă proprietate s-a înstrăinat.

La data de 28 mai 2005, după ce anterior decedase tatăl părţilor vătămate a survenit şi decesul mamei vânzătoare E.L., aşa cum a rezultat din certificatul de deces depus la dosar (fila 2).

Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de expert G.P. a rezultat că inculpatul ocupa o suprafaţă de 138 m.p. din care suprafaţa de 65 m.p. (individualizat în poligonul A – B – G) era ocupată din proprietatea părţilor vătămate.

Potrivit aceluiaşi raport de expertiză, terenul ocupat de către inculpat din terenul părţilor vătămate şi restul din domeniul public de interes local era împrejmuit la data expertizelor.

S-a mai reţinut de către expert că imobilul deţinut de către părţile vătămate este delimitat în partea de Nord şi Est printr-un rând de sălcii bătrâne de domeniul public administrat de A.R.B.D.D. TULCEA, iar în partea de Sud era delimitat de proprietatea P.N. prin gard despărţitor.

Totodată, în partea de Vest conform actului de vânzare-cumpărare, terenul părţilor vătămate se învecinează cu drumul stradal, la momentul expertizării pe o porţiune din limita proprietăţii pe această parte terenul nu se mai învecinează cu drumul stradal întrucât inculpatul a ocupat o suprafaţă de teren atât din proprietatea părţilor vătămate cât şi din domeniul public, fiind individualizat în planul de situaţie terenul ocupat de către inculpat.

Pe baza restului probatoriului administrat, instanţa a mai reţinut că inculpatul, încă înainte de anul 2005, ocupa o mare parte din terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, având la un moment dat acceptul mamei E.L. (depoziţia părţii vătămate E.M. care a învederat că, deşi nu a avut acceptul părinţilor la început, pe parcurs mama i-a permis să ocupe terenul). In timp însă, suprafaţa ocupată de către inculpat s-a restrâns ca şi întindere, iar după moartea mamei, deşi inculpatul a restrâns suprafaţa de teren ocupată anterior, a ocupat în plus şi o suprafaţă de teren pe care nu o folosea anterior decesului mamei, fiind somat prin intermediul executorului judecătoresc (fila 4) la data de 22 iunie 2005 să elibereze spaţiul ocupat.

Imprejurarea că inculpatul ocupa terenul din proprietatea părţilor vătămate a fost confirmată şi prin prisma depoziţiilor martorilor M.M. care, deşi a precizat că nu ştia cui aparţinea terenul ocupat de către inculpat, a localizat terenul în imediata vecinătate a celui aparţinând părţilor vătămate şi prin prisma depoziţiei martorei P.M.

In drept, faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, s-a constatat că fapta inculpatului de a ocupa fără drept imobilul teren fără consimţământul părţilor vătămate,  întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, făcându-se aplicarea art. 13 Cod penal, având în vedere că la momentul săvârşirii faptei legea prevedea o sancţiune mai uşoară faţă de cea stabilită actualmente, respectiv de la o lună la 2 ani sau amendă.

Au fost reţinute ca fiind incidente dispoziţiile alin. 1 întrucât nu a avut loc o desfiinţare sau strămutare a liniei de hotar în condiţiile în care potrivit raportului de expertiză la Nord şi la Est nu exista hotar, terenul învecinându-se cu sălcii, nu s-a făcut dovada că terenul era îngrădit anterior, în plus martora M.M. confirmând cele susţinute în conţinutul raportului de expertiză în sensul că terenul era înconjurat de sălcii, iar martora P.M. a învederat că după decesul mamei, inculpatul a ridicat gard la stradă, ocupând astfel terenul.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului care nu avea antecedente penale şi care nu a recunoscut săvârşirea faptei, dându-se eficienţă şi disp. art. 13 Cod penal.

Pe cale de consecinţă, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 Cod penal şi apreciind că scopul pedepsei putea fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, în condiţiile art. 359 Cod proc. pen., iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de părţile civile U.V. şi E.M. în considerarea faptului că infracţiunea de tulburare de posesie nu era susceptibilă de a cauza un prejudiciu moral.

In baza art. 348 Cod proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii în sensul că a fost obligat inculpatul să lase în posesie suprafaţa de 65 m.p. teren situat în intravilanul comunei S.  şi individualizat în poligonul A – B – G conform raportului de expertiză efectuat de expert G.P. ce făcea parte integrantă din hotărâre.

In baza art. 193 Cod proc. pen, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă U.V. şi la plata sumei de 600 lei către partea civilă E.M., cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expertiză.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul E.C. a formulat recurs fără a indica motivele de nelegalitate sau netemeinicie care l-au determinat să promoveze această cale de atac.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate sub toate aspectele în conformitate cu disp. art. 385 6) alin. 3 Cod proc. pen., tribunalul constată că recursul este întemeiat sub aspectul interzicerii dreptului de a alege.

Relativ la aplicarea pedepsei accesorii, tribunalul reaminteşte că, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că disp. art. 71 Cod penal, referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a – c Cod penal, nu se va face în mod automat prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei accesorii instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere şi practica Curţii Europene care a insistat asupra necesităţii de a analiza circumstanţele concrete care să determine interzicerea exercitării unor drepturi fundamentale de către persoanele condamnate, aplicată ca pedeapsă accesorie.

Instanţa de fond ar mai fi trebuit să observe că fapta de tulburare de posesie ce a făcut obiectul cercetării judecătoreşti nu are conotaţie electorală, astfel că dreptul de a alege nu ar fi trebuit interzis.

Aşa fiind, urmează a admite recursul, a casa în parte hotărârea numai cu privire la aplicarea în mod greşit în varianta suspendării a interzicerii dreptului de a alege.

Rejudecând, ţinând seama de natura faptei săvârşite de inculpat, de ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, tribunalul apreciază că exista o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestor drepturi va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Cum pedeapsa aplicată inculpatului a fost suspendată condiţionat, în conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, se va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Verificând din oficiu hotărârea atacată, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond, valorificând materialul probator, a reţinut în mod corect existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului.

La fel de corect a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului , a ales modalitatea de executare şi a soluţionat latura civilă a cauzei, dând eficienţă disp. art. 348 Cod penal, relative la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie, tribunalul va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ca legale şi temeinice.

Intrucât recursul declarat de inculpat a fost admis, cheltuielile judiciare făcute de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar cererea intimatelor de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare va fi respinsă ca nefondată.