Legea nr. 221/2009 Calitatea de prizonier constituită de puterea sovietică.

Sentinţă civilă 1801/D din 24.09.2010


Legea nr. 221/2009

Calitatea de prizonier constituită de puterea sovietică.

Dosar nr. 2992/83/2010

Sentinţa civilă nr.1801/D/24.09.2010

Prin acţiunea înregistrată la instanţă sub dosar cu nr.de mai sus, reclamanta A. C, a chemat în

judecată, în calitate de pârât, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR

PUBLICE BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să

dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în sumă de 60.000 Euro,

constatându-se calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la beneficiul acestor despăgubiri,

în calitate de descendentă (fiică)

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că tatăl ei, O. M.a fost prizonier în URSS în

perioada 06.03.1945 – 21.06.1948. Precizează că nu a beneficiat de prevederile DL 118/1990.

În probaţiune, depune, în copie, acte de stare civilă, livretul militar seria Do nr.010836.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI prin  DGFP SATU MARE, solicită, în principal,

respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, în cazul în care se apreciază

ca fiind întemeiată acţiunea promovată, diminuarea cuantumului despăgubirilor solicitate.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Antecesorul reclamantei, în perioada 06.03.1945 – 21.06.1948 a avut calitatea  de

prizonier în URSS, aşa cum rezultă din menţiunea efectuată în livretul militar seria Do

nr.010836.

Reclamanta justifică calitatea procesuală activă, prin prisma dispoziţiilor art.5 alin.1

din Lg.221/2009, care recunoaşte dreptul de a obţine măsuri reparatorii pentru orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după

decesul  acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, or

din actele de stare civilă anexate şi certificate de parte, rezultă calitatea reclamantei de fiică a

persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic. 

Efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei URSS, înainte de data de 23 august 1944

şi reţinerea în captivitate după încheierea armistiţiului din 12 septembrie 1944, cum este şi

cazul antecesorului reclamantei, constituie o măsură administrativă abuzivă, recunoscută de

legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art.1 alin.2 lit.b din DL.118/1990, perioada respectivă

fiind luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă. Categoriile de persoane beneficiare ale

DL. 118/190, rezultă din chiar titlul legii privind ”acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945,

precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri”.

Actualul cadru normativ cuprins în dispoziţiile Lg.221/2009, defineşte noţiunea de

măsură administrativă, prin art.3  alin.1 lit.a – f, dar permite persoanelor care au făcut obiectul

unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3, să solicite instanţei de

judecată să constate caracterul politic al acestora, coroborat cu art.1 alin.3 din Lg.221/2009 .

Câtă vreme, legiuitorul prin prezentul act normativ, a permis aplicarea cumulativă a

dispoziţiilor Legii 221/2009 şi categoriilor de persoane beneficiare ale DL. 118/1990, aşa cum

rezultă din interpretarea art.5 alin.4 din actul normativ precitat, dar şi din expunerea de motive

la proiectul actului normativ, din care se poate deduce spiritul legii, s-a considerat ca

justificată pretenţia reclamantei în  calitate de fiică a persoanei victimă  aflată în prizonierat.

Cât priveşte acordarea în concret a despăgubirilor solicitate, instanţa a reţinut că a fost

încălcat dreptul la libertate şi în raport de durata reţinerii în captivitate, de lezarea valorilor

care definesc personalitatea umană şi de principiul că daunele morale trebuie să fie

proporţionale cu suferinţa provocată, raportat şi la limitele stabilite prin OUG nr.62/2010,

tribunalul, în baza textelor de lege evocate în dispozitivul hotărârii, a admis în parte acţiunea,

cu obligarea pârâtului la plată.