Prin contestaţia formulată la data de 20.05.2005, contestatorul B.O., domiciliat în Zimnicea, judeţul Teleorman, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata SC „Urbana” SA , cu sediul în Zimnicea, str. Vlad Ţepeş, nr.58, judeţul Teleorman, obligarea intimatei la plata sumei de 44.244.000 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul încasat şi cel cuvenit, aşa cum rezultă din grila de salarizare, anularea deciziei nr.32/21.04.2005, ca netemeinică şi nelegală, încadrarea pe un post conform pregătirii sale profesionale şi stabilirea salariului conform grilei de salarizare anexă la contract, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei se arată că reclamantul este salariatul unităţii intimate din iulie 1999, ocupând postul de inginer.
Arată contestatorul că intimata nu a respectat grila de salarizare stabilită ca anexă la contract, stabilindu-i un salariu inferior minimului prevăzut în grilă pentru postul ce.l ocupa, acela de inginer.
Consideră contestatorul că decizia cu nr.32/21.04.2005 este nelegală şi netemeinică deoarece aceasta nu poartă viza pentru legalitate fiind semnată doar de directorul societăţii intimate.
Mai arată contestatorul că decizia contestată a fost emisă fără consultarea prealabilă a sindicatului, aşa cum se prevede în Contractul Colectiv de Muncă.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa menţionată a admis, în parte, contestaţia formulată de B.O., a anulat decizia cu nr.32/21.04.2005, emisă de intimată ca nelegală şi netemeinică, a obligat intimata la reintegrarea contestatorului pe un post corespunzător pregătirii profesionale - inginer.
A obligat intimata la plata către contestator a sumei de 2.525 lei RON, reprezentând diferenţe salariale cuvenite şi neîncasate pe perioada 20 mai 2002 – 20 mai 2005.
Instanţa a reţinut că intimata a modificat unilateral contractul individual de muncă al contestatorului, contrar dispoziţiei art.42 (1) şi (2) Codul muncii.
Curtea de Apel Iași
Revocarea din funcţia de conducere şi trecerea salariatului într-o funcţie de execuţie prin decizia unilaterală a angajatorului, cu schimbarea locului muncii şi diminuarea salariului. Inaplicabilitatea în cauză a unor dispoziţii legale considerate „l...
Tribunalul Caraș Severin
Decizie de concediere. Emiterea de către angajator a două decizii de concediere, cu acelaşi număr şi dată, dar cu temei de drept diferit, în condiţiile în care se contestă doar prima decizie de concediere de către contestator.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Acţiune în constatarea încetării măsurii suspendării contractului individual de muncă dispusă în temeiul articolului 52 alin. 1 lit. b teza întâi din Codul muncii printr-o decizie emisă de angajator;
Curtea de Apel Ploiești
În conformitate cu art. 140 alin.2 Codul muncii, salariatul are dreptul al un concediu plătit proporţional cu timpul efectiv lucrat. Timpul prezumat lucrat este cel specificat în contractul colectiv de muncă dacă unitatea pârâtă nu face dovada contra...
Curtea de Apel Constanța
Actiune având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale emise de autoritatea publica. Audit financiar al contului de executie bugetara. Acordare sporuri, prime si drepturi speciale functionarilor publici si personalului contractual.