Prin decizia nr.1086 din 12.11.2008 având ca obiect recurs plângere contraventionala, s-a admis plângerea formulata de petentul C.N., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânatoare S.si s-a anulat procesul verbal nr.4296 din 17.03.2008.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs intimatul aratând ca fapta era incriminata ca si contraventie, Codul Silvic fiind publicat la data de 27 martie 2008, contraventia fiind constatata (17.03.2008) anterior.
Din analiza motivelor de recurs, a considerentelor sentintei recurate si a probelor administrate în cauza, prin prisma dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, instanta constata ca recursul este nefondat.
Art. 139 lit. i) din Codul silvic a abrogat art. 1-9 din OUG nr. 139/2005. Este adevarat ca prin art. 125 din aceeasi Lege nr. 46/2008 s-a prevazut ca stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice se reglementeaza prin lege speciala în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a codului silvic, iar pâna la momentul respectiv se aplica prevederile referitoare la contraventiile silvice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea padurilor din România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 38/2006, cu modificarile ulterioare.
Intentia vadita a legiuitorului a fost sa dezincrimineze contraventia reglementata prin art. 8 alin. 3 din OUG nr. 139/2005, si a dispus-o prin abrogarea expresa si fara a rezerve a textului care o incrimina. Potrivit art. 12 din OG 2/2001 „daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savârsita înainte de data intrarii în vigoare a noului act normativ.”
De asemenea trebuie avuta în vedere si opinia Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr. 228/2007, a constatat ca dispozitiile art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstitutionale în masura în care prin sintagma "nu se mai sanctioneaza" prevazuta în text se întelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia.
În considerarea celor aratate, Tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
Curtea de Apel Galați
Excepţie de nelegalitate a procesului verbal de contravenţie. Inadmisibilitate.
Judecătoria Moinești
Inlocuirea amenzii cu munca in folosul comunitătii
Judecătoria Babadag
infracţiunilor de conducere a unui vehicul cu permisul de conducere anulat prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 2 şi art. 5 Cod penal
Judecătoria Bacău
Plângere contravenţională
Judecătoria Sectorul 2 București
plângere contravenţională. art.21 din O.G.nr.2/2001