Obligaţia de a face

Sentinţă comercială 1112 din 29.03.2010


Prin actiunea adresata acestei instante  la data de 27.01.2010 înregistrata sub nr.  637/86/2010, reclamantul B.I.  a chemat în judecata pârâta Institutia Prefectului Judetului Suceava - Serviciul Înmatriculari Auto si Eliberare Permise Suceava, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la  înmatricularea autovehiculului, furgoneta transport  marfuri marca FIAT DUCATO, fara plata taxei de poluare prevazuta de OUG nr. 50/2008, cu cheltuieli de judecata.

În motivare actiunii, reclamantul a aratat ca  la data de 28.03.2008 a achizitionat o furgoneta transport  marfuri marca FIAT DUCATO, înmatriculata în Italia si ca pentru a-l înmatricula în tara a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare prevazuta de OUG nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la 1.07.2008, pe care o considera discriminatorie deoarece contravine normelor comunitare.

A mai aratat ca  taxa de poluare a fost instituita de OUG nr. 50/2008, fiind abrogate astfel  abrogate disp. art. 2141-2143 din Codul  fiscal.

Prin modul în care a fost  reglementata , taxa de poluare diminueaza introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumparatorii fiind practic orientati din  punct de vedere fiscal spre achizitionarea  autovehiculelor second – hand deja înmatriculate în România.

Apreciaza reclamantul ca  dispozitiile privitoare la  taxa de poluare contravin dispozitiilor comunitare, în speta art. 90 din Tratatul CE.

Considera reclamantul ca,  caracterul discriminatoriu al taxe de poluare vizeaza atât un aspect material (autoturismul - autovehiculul ce urmeaza a fi înmatriculat) cât si un aspect personal care se manifesta prin exceptarea de la plata taxei a posesorilor de autoturisme noi (daca procedura de înmatriculare se efectueaza în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009) sau prin diferentierea de aplicare in functie de persoana care doreste înmatricularea.

În drept a invocat  art. 148 din Constitutia României, art. 90 par. 1 din Tratatul CE, art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil si art. 274 Cod procedura civila.

În dovedirea sustinerilor sale, reclamantul a depus la dosar  înscrisuri(filele 6  - 8 ).

Pârâta prin întâmpinare depusa la dosar a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii fata de sisp. Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei asolicitat respingerea  cererii ca nefondata. 

 În motivare a aratat ca taxa a fost achitata în temeiul dispozitiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ce a abrogat prevederile art.2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aceasta constituindu-se venit la bugetul de Fondului pentru Mediu, fiind gestionata de Administratia Fondului pentru Mediu, în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.

A precizat pârâta ca nu exista incompatibilitate între normele comunitare si dispozitiile O.U.G nr. 50/2008, taxa de poluare instituita prin  acest act normativ respectând exigentele art. 90 TCE.

Examinând cu prioritate exceptia prematuritatii  invocata  de pârâta,  în conformitate cu disp. art. 137 Cod procedura civila,  se retine ca art. 7  din Legea nr. 554/2004 reglementeaza procedura prealabila  atunci când se contesta  un act administrativ individual.

În cauza dedusa judecatii, reclamantul nu a contestat un act administrativ individual, obiectul actiunii sale fiind – pretentii – care este reglementata de art. 18 din aceeasi lege, situatie în care legea nu impune obligatia parcurgerii procedurii prealabile.

Mai mult decât atât, prin  raspunsul primit de reclamant înregistrat sub nr.  6631 din 01.02.2010,  i s-a comunicat în raspuns ca  solicitarea sa nu poate fi solutionata favorabil, în sensul ca pentru înmatricularea autoturismului achizitionat trebuie sa prezinte dovada platii taxei de poluare.

Aceasta echivaleaza  cu un refuz nejustificat de solutionare a unei cereri, reglementat de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru care nu este necesara parcurgerea procedurii prealabile.

Fata de aceste considerente, Tribunalul urmeaza a respinge  ca nefondata exceptia prematuritatii.

Examinând actiunea promovata, Tribunalul Suceava  retine urmatoarele:

Reclamantul nu are obligatia de a achita taxa de poluare.

Justificam punctul de vedere  afirmat prin prisma unor argumente precum ar fi:

Dreptul comunitar este incident in speta, mai exact dispozitiile art. 90 alin. 1 Tratatul CE, care interzic orice discriminare intre produsele nationale si produsele altor state membre, asadar si o discriminare determinata de o diferenta între impozitele aplicate „produselor altor state membre" si impozitele „interne de orice natura care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare".

Asadar, discriminarea la care se refera acest text legal are în vedere o comparatie între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparatie cu nivelul de impozitare a produselor de pe piata interna a Statului Român.

Curtea considera ca art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana este aplicabil în privinta taxei speciale de prima înmatriculare platita de reclamant si contestata în prezenta cauza, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justitie în hotarârea din 5 decembrie 2006 - data în cauzele reunite C-290/05 si C-333/05, Âkos Nâdasdi c. Vam~es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga, respectiv Ilona Nemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga fiind relevante in acest sens:

 Asa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana art. 90 suplimenteaza dispozitiile referitoare la abolirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor între statele membre în conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricaror forme de protectie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discrimineaza produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 si C-41/05, Air Liquide Industries Belgium.

 Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 par. 1 este încalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum si jurisprudenta acolo citata). Totusi, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile pentru existenta unei asemenea discriminari, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.

Potrivit art. III din O.U. G. nr. 218/2008, autovehiculele M 1 cu  norma de poluare EURO 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2000 m.c., precum si toate vehiculele N 1 cu norma de  poluare EURO 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în  perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare.

Rezulta asadar ca în prezent, a fost înlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au  capacitatea cilindrica mai mica de 2000 mc. Or, este de notorietate ca în România sunt produse  autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt directionati spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate ca pretul la care sunt achizitionate  autoturismele second hand dintr-o alta tara este pret apropriat de pretul autoturismului  nou fabricat în România.

Aspectul esential ce trebuie retinut e acela ca autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 T.C.E. întrucât achizitionarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.

Este locul a fi amintita cauza Humblot (112/84) solutionata de C.J.C.E. În respectiva cauza, autoturismele clasificate pâna la 16 cai putere fiscali (C.V. – chevaux  vapeur) erau supuse unei taxari graduale de pâna la 1100 franci iar cele peste 16 C.V. erau taxate cu o singura suma de 5000 franci. La acea data nu se fabricau în Franta autoturisme de peste 16 C.V. si de aceea toate autoturismele  pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a retinut ca taxa de 5000 franci a fost fixata  la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a O.U.G. nr.50/2008 modificata prin O.U.G. nr. 218/2008 si nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România,  cu o capacitate de sub 2000 c. m c. este scutit de plata taxei de poluare iar achizitionarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (ce nu sunt fabricate în România ci doar în strainatate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din T.C.E. este încalcat si în situatia achizitionarii din alta tara a unui autoturism second – hand cu o capacitate sub 2000  c.m.c. întrucât majoritatea acestor autoturisme achizitionate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

Dupa aderarea României la U.E. nu este admisibila favorizarea vânzarii autoturismelor noi fabricate în România si nici favorizarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România ( ce pot fi considerate autoturisme nationale) atâta timp cât norma fiscala nationala  diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate influentând astfel alegerea consumatorilor (C.J.C.E, nr. Hotarârea din  7 mai 1987, cauza 193/85 Cooperativa CO – FRUTTA S.R.L. c. ADMINISTRAZIONE dell Finanze della STATO).

Pentru cele ce preced, instanta a admis actiunea si a obligat pârâta de a proceda la înmatricularea autovehiculului proprietatea reclamantului,  furgoneta transport  marfuri marca FIAT DUCATO,  fara plata taxei de poluare.