Suspendarea condiţionată a executării pedepsei . Termen de încercare împlinit. Consecinţe. Graţiere.
Prin sentinţa penală nr. 830/20 noiembrie 2007 Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inc. T.P. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 203 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal.
S-a revocat atât suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/4 februarie 2000 a Judecătoriei Bârlad, cât şi graţierea condiţionată a acesteia şi, după cumulul aritmetic, a rezultat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 38/A din 20 februarie 2008 s-a desfiinţat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile art. 83 Cod penal şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, constatându-se, în baza art. 86 Cod penal, reabilitarea de drept a inc. T.P. pentru pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/2000a Judecătoriei Bârlad şi împlinirea termenului prev. de legea de graţiere.
S-au aplicat dispoziţiile art. 86 ind. 1 Cod penal pentru pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. 2 cod penal, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare şi, de asemenea, termenul prev. de legea de graţiere era împlinit la data sesizării infracţiunii prev. de art. 203 Cod penal.
Judecătoria Iași
ANULARE SUSPENDARE CONDITIONATA. INSTANTA COMPETENTA DE SOLUTIONARE
Judecătoria Oltenița
SUSPENDAREA CONDITIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI. REVOCAREA SUSPENDĂRII CONDITIONATE ÎN CAZUL SĂVÂRŞIRII UNEI INFRACŢIUNI INTENŢIONATE
Curtea de Apel Oradea
Suspendare condiţionată
Tribunalul Bistrița Năsăud
Din actele şi lucrările dosarului, având în vedere datele pronunţării hotărârilor de condamnare, rezultă că infracţiunea care ar fi putut atrage anularea suspendării condiţionate a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 29...
Curtea de Apel Târgu Mureș
. a) Pedeapsa accesorie. Aplicarea acesteia în cazul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a pedepsei principale. b) Repunerea în situaţia anterioară în cazul infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti...