Contracte. Efectele nulităţii absolute a unui act juridic asupra valabilităţii actelor subsecvente. Stingerea ipotecii.

Dosar nr. 2373/296/2008

DECIZIE CIVILĂ Nr. 132/R/03 Martie 2009

Contracte. Efectele nulităţii absolute a unui act juridic asupra valabilităţii actelor

subsecvente. Stingerea ipotecii.

Prin Sentinţa civilă nr.  4814/10.09.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare

în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă acţiunea civilă astfel cum a fost

completată, formulată de reclamantul A, împotriva pârâţilor G, B, L şi BANCA Y -

Sucursala Satu Mare, constatându-se nulitatea absolută a contractului de donaţie

autentificat de Biroul Notarului Public M sub nr. înreg. x/2003 şi s-a dispus radierea

înscrierilor din CF nr. 2740 nedef. Satu Mare nr. top. 868/20, căruia în natura îi

corespunde arabil extravilan în suprafaţă de 6.900 mp, referitoare la intabularea

dreptului de proprietate în favoarea pârâtului G şi, de asemenea, s-a dispus radierea

ipotecii şi a interdicţiei de grevare şi înstrăinare înscrise de BANCA Y în coala de

carte funciară menţionată mai sus.

Pârâţii au fost obligaţi să achite reclamantului suma de 732 lei cheltuieli de

judecată, constând în onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa

civilă nr. /2008 a Judecătoriei Satu Mare pronunţată în dosar nr.(…), rămasă

definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a fost admisă acţiunea reclamantului A

(reclamant şi în prezenta cauză) împotriva pârâţilor (…) şi în consecinţă s-a constatat

nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 9500 din

18.05.2001 al notarului public M. În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut

existenţa cauzei ilicite generate de reaua credinţă a ambelor părţi contractante.

Anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de mai sus, reclamantului i-a fost

admisă acţiunea civilă pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de

moştenitor nr. 120 din 2001 din dosarul nr. (…) al notarului public M, pentru

fraudarea cu rea-credinţă de către pârâtul M şi de către fratele său D, a drepturilor

succesorale ale celorlalţi doi fraţi.

În ceea ce priveşte soarta juridică a contractului de donaţie autentificat de

Biroul Notarului Public M sub nr. înreg. …/2003, (act subsecvent actului de vânzare-

cumpărare a cărui nulitate absolută s-a constatat prin hotărâre judecătorească),

instanţa de fond a  ţinut cont de  principiul resoluto jure dantis resolvitur jus

accipientis, potrivit căruia desfiinţarea actului primar duce la desfiinţarea actului

subsecvent, datorita legăturii sale cu primul.

De asemenea, prima instanţă reţinut că pârâtul nu se poate prevala de nici

una din excepţiile de la acest principiu: 1) principiul ocrotirii bunei-credinţe a

subdobânditorului unui bun cu titlu oneros; 2) principiul asigurării stabilităţii circuitului

civil, care este o nevoie de ordin general, social.

În speţă, actul subsecvent este un contract de donaţie, care este un contract

cu titlu gratuit, unilateral, în care cauza obligaţiei celui care dispune constă în intenţia

de a mări patrimoniul celui gratificat, fără a primi în schimb o contraprestaţie. Dacă

instanţa este pusă în situaţia de a alege între prevenirea pagubei şi gratificarea unei

persoane cu privire la acelaşi bun, întotdeauna va opta spre prima variantă.

De asemenea, pârâtul nu a făcut dovada existenţei simulaţiei actului juridic de

donaţie de faţă.

Nulitatea actului juridic civil atrage principiul retroactivităţii, potrivit căruia

efectele nulităţii se suie până în momentul încheierii actului juridic civil; ca atare, se

ajunge în situaţia în care părţile n-ar fi încheiat actul juridic. De asemenea, nulitatea

atrage principiul repunerii în situaţia anterioară, potrivit căreia tot ce s-a executat în

baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic trebuie să

ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat.

În baza celor de mai sus, prima instanţă a constatat nulitatea absolută a

contractului de donaţie prezent şi în consecinţă, văzând dispoziţiile Legii nr. 7/1996,

a dispus radierea înscrierilor din CF nr. 2740 nedef. Satu Mare, nr. top. 868/20 căruia

în natură îi corespunde arabil extravilan în suprafaţă de 6.900 mp, referitoare la

întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului G.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect radierea ipotecii şi a interdicţiei

de înstrăinare şi grevare, înscrise de BANCA Y, instanţa de fond a avut în vedere

următoarele:

Ipoteca se poate stinge pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de

obligaţie garantat; în speţă, constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie

are drept efect desfiinţarea ipotecii.

Prima instanţă a considerat că aspectul invocat de BANCA Y, în sensul că

creditorul ipotecar are dreptul să urmărească bunul în mâinile oricui s-ar afla, este

lipsit de suport juridic, în condiţiile în care bunul ipotecat nu s-a înstrăinat de către

constituitorul ipotecii către o altă persoană, ci s-a desfiinţat cu efect retroactiv chiar

calitatea de proprietar al acestuia din urma. Cu alte cuvinte, dreptul de urmărire

există în cazul unei ipoteci valabile, nu şi în cazul unei ipoteci stinse pe cale

accesorie.

Având în vedere că interdicţia de grevare şi înstrăinare s-a înscris tot în baza

contractului de ipotecă stins pe cale accesorie, prima instanţă a dispus şi radierea

acesteia.

Faţă de cele de mai sus acţiunea reclamantului a fost admisă astfel cum a fost

completată, în cauză făcându-se aplicarea şi a dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ.

Împotriva sentinţei civile cu nr. de mai sus, pârâtul G în temeiul art. 304 pct. 5

şi pct. 9 C.proc.civ. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atacat promovate,

modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantului,

pentru următoarele motive:

Sentinţa civilă recurată este nelegală, instanţa de fond pronunţând hotărârea

cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, mai mult, instanţa de judecată prin hotărârea

data a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105

alin. 2 C.proc.civ.

Urmează deci, sa fie reţinute ca motive de modificare în tot a hotărârii

recurate, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct.9 C.proc.civ.

1. Un prim aspect pe care îl învederează este faptul că potrivit prevederilor art.

20 din Legea nr. 146/1997, „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. ... (3)

Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu

anularea acţiunii sau a cererii”.

Solicită a se observa faptul că prin încheierea de şedinţa din data de

25.06.2008 (fila 65 din dosar) instanţa de judecată a pus în vedere intimatului

reclamant să achite taxa de timbru în valoare de 1.000 lei, reprezentanta acestuia

obligându-se să achite această taxă până la sfârşitul dezbaterilor.

Astfel cum este menţionat în cuprinsul aceleaşi încheieri, la a doua strigare a

cauzei reprezentanta intimatului reclamant depune doar taxa de timbru de 86 Iei şi

timbru judiciar de 15 lei, neîndeplinind astfel dispoziţia instanţei de judecată de a

achita taxa de timbru în cuantum de 1.000 lei, fapt sancţionat în condiţiile art. 20 alin.

3 din Legea nr. 146/1997 cu nulitatea acţiunii.

Anterior satisfacerii timbrajului instanţa de fond nu putea să se pronunţe

asupra nici unei cereri formulate de către părţile din litigiu, nefiind legal investită.

Cu toate acestea, instanţa de fond a admis precizarea la acţiune formulată de

intimatul reclamant (fila 8 din dosar), totodată a respins cererile în probaţiune şi

cererea de suspendare pe care le-a formulat, mai mult a procedat la judecarea în

fond a cauzei.

Procedând în acest mod, instanţa de fond prin hotărârea dată a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 C.proc.civ,

fapt care în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., constituie un întemeiat

motiv de recurs.

2. Pe fondul cauzei, arătă că acţiunea intimatului reclamant este nefondată,

întrucât potrivit afirmaţiilor sale acesta ar fi comoştenitor al mamei sale împreună cu

fratele său m, ceea ce înseamnă că este coproprietar asupra patrimoniului lăsat de

defuncta AF.

Aşa fiind, orice înstrăinare făcută de un coproprietar rămâne validă cu condiţia

rezolutorie ca bunul înstrăinat să cadă la partaj în lotul înstrăinătorului. Aşadar până

când nu s-a stabilit masa succesorală după defunctă şi până când nu s-a realizat

împărţeala, înstrăinarea parcelei de teren ce face obiectul prezentei acţiuni de către 

M, trebuie să fie analizata în funcţie de această împărţeală.

Pe de altă parte, având în vedere că donaţia făcută recurentului pârât de către

co-pârâţii intimaţi B nu poate fi suspectată de rea credinţă, acest act juridic translativ

de proprietate trebuie în principiu menţinut, fratele intimatului reclamant neavând

decât să aducă la masa succesorală echivalentul valoric al bunului înstrăinat.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul ca nu a făcut dovada existenţei

simulaţiei actului juridic de donaţie, atât timp cât, pe de o parte, aceasta i-a respins

cererea în probaţiune solicitată tocmai pentru a dovedi acest aspect, iar pe de altă

parte, astfel cum s-a consemnat chiar în cuprinsul sentinţei civile recurate, a depus

dovada înregistrării la Judecătoria Satu Mare a acţiunii în simulaţie a contractului de

donaţie.

Referitor la capătul de cerere care vizează radierea ipotecii, apreciază că este

nelegal şi nefondat, neexistând nici un text de lege care să prevadă desfiinţarea unei

ipoteci în ipoteza în care titlul de proprietate al celui care a constituit ipoteca este

anulat. Dreptul de ipotecă este un drept accesoriu al dreptului de creanţă şi nu al

dreptului de proprietate, după cum clar prevede art. 1746 alin. 3 Cod civil.

Aşadar, chiar în ipoteza admiterii primelor două capete de cerere, cel de-al

treilea este nesusţinut de vreo prevedere legală.

3. În temeiul art. 241 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ, solicită să se dispună

suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii

civile în constatarea simulaţiei contractul de donaţie de faţă.

Învederează faptul că pe calea acestei acţiuni a solicitat constatarea simulaţiei

contractului de donaţie autentificat sub nr. /2003 de Notarul Public M cu consecinţa

înlăturării acestui contract spre a se aplica efectiv antecontractul de vânzare-

cumpărare perfectat între părţi.

Acţiunea promovată se întemeiază pe faptul că, între părţi, în realitate, la data

de 24.04.2003, s-a perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului mai

sus menţionat, dată Ia care a fost achitat integral preţul de 1.500 Euro şi a fost predat

în folosinţă imobilul.

Acest din urma contract corespunde voinţei reale a părţilor, anihilându-se

astfel în tot aparenţa juridică creată prin contractul de donaţie.

În consecinţa, titlul cu care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

înscris în CF nr. 2740 nedefinitiv Satu Mare cu nr. top. 868/20 sub B1, care în natură

reprezintă teren arabil extravilan cu suprafaţa de 6.920 mp, este contractul de

vânzare cumpărare încheiat la data de 24.04.2003.

Suspendarea soluţionării prezentului recurs până la soluţionarea acţiunii civile

în constatarea simulaţiei se impune având în vedere faptul că, în situaţia admiterii

acestei acţiuni, acţiunea intimatului reclamant ar fi lipsită de obiect.

În drept, invocă art. 304 pct. 5 şi pct. 9, art. 312 şi urm., art. 274 C.proc.civ.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat recurs şi pârâta BANCA Y Sucursala

Satu Mare (filele 7-10), solicitând admiterea acestuia şi rejudecând cauza,

respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi

netemeinică pentru următoarele considerente:

S-a dispus radierea ipotecii şi a interdicţiilor aferente din cartea funciară, fără a

se constata nulitatea contractului de ipotecă, astfel că măsura dispusă de instanţă

apare ca fiind fără suport.

Este inadmisibil să se dispună radierea din cartea funciară a unui drept pentru

care nu s-a stabilit dacă este sau nu desfiinţat. Instanţa s-a rezumat, în

considerentele sentinţei, la a aprecia că ipoteca băncii se desfiinţează ca urmare a

constatării nulităţii contractului de donaţie; însă prin dispozitivul sentinţei nu s-a

constatat desfiinţarea ipotecii, ci s-a dispus direct radierea din cartea funciară. De

altfel, instanţa nici nu avea cum să constate nulitatea ipotecii pentru că din partea

reclamantului nu a existat nici un capăt de cerere în această privinţă şi ar fi însemnat

să se acorde mai mult decât s-a cerut.

Instanţa a apreciat în mod netemeinic faptul că ipoteca băncii se desfiinţează

ca urmare a constatării nulităţii contractului de donaţie - ca mod de dobândire a

proprietăţii imobilului. Neexistând vreun text de lege care să reglementeze expres

această situaţie, instanţa a apelat la principiile de drept aşa cum sunt ele enunţate în

doctrina judiciară, însă a ignorat principiile: ocrotirii bunei-credinţe o terţului, al

asigurării stabilităţii circuitului civil şi al validităţii aparenţei în drept. Instanţa a reţinut

că în privinţa pârâtului G nu se aplică excepţiile de la principiul  resolute jure dantis....

Însă, în privinţa băncii, nu a reţinut buna-credinţă, deşi a invocat aceasta ca apărare,

în cazul băncii, îşi găsesc aplicaţie, strâns legate, principiile ocrotirii terţului de bună

credinţă şi cel al validităţii aparenţei în drept.

Mai exact, aşa cum a invocat şi în faţa instanţei de fond, banca a fost de bună-

credinţă  la încheierea contractului de ipotecă, deoarece ipoteca s-a încheiat având

în vedere situaţia reflectată în cartea funciară, care pentru un terţ este situaţia

opozabilă. Dacă este să se ignore faptul că pentru un terţ este opozabilă situaţia

juridică înscrisă în cartea funciară, înseamnă că existenţa cărţilor funciare este total

inutilă!

Privitor la al treilea principiu, în condiţiile în care banca rămâne fără garanţia

reală a creditului acordat, nu vede cum se asigură stabilitatea circuitului civil, ca

excepţie de la aplicarea principiului resoluto jure dantis.... De asemenea, nu s-a ţinut

cont de faptul că banca este terţ faţă de contractul de donaţie şi nu s-a ţinut cont de

drepturile şi interesele legitime ale băncii, în calitate de creditor ipotecar.

În sprijinul său invocă Decizia nr. 2993 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de

Justiţie. Speţa soluţionată prin decizia invocată este similară, în sensul că

proprietarul care a încheiat contractul de ipotecă a dobândit proprietatea în baza unui

contract de vânzare-cumpărare, contract care s-a reziliat datorită neachitării preţului

integral al vânzării. Cu toate că proprietarul şi-a pierdut retroactiv calitatea de

proprietar ca efect al rezoluţiunii vânzării, instanţa supremă a dispus menţinerea

ipotecii motivând: „referitor la ipoteca a cărei întabulare a avut loc la 7 octombrie

1998, soluţiile pronunţate în cauză nu au ţinut seama de faptul că B.I.R. S.A. -

Sucursala Oradea este terţ în raport cu actul de vânzare-cumpărare supus

rezoluţiunii şi are calitatea de creditor faţă de pârâta cumpărătoare.

Aşa fiind, drepturile şi interesele legitime ale acestei recurente-pârâte se

impuneau a fi conservate şi protejate chiar şi în condiţiile în care a intervenit

rezoluţiunea actului de vânzare-cumpărare". În esenţă, susţine că este în prezenţa

aceleiaşi situaţii: desfiinţarea titlului de proprietate a celui care a consimţit înscrierea

ipotecii (rezoluţiunea având efecte retroactive, ca şi nulitatea). Drept urmare,

consideră că decizia Curţii Supreme de Justiţie este mai mult decât relevantă în

cauză şi ataşează recursului reproducerea acestei decizii aşa cum a fost publicată în

Revista română de drept al afacerilor Nr. 6/2003, pag. 144 - 147.

În ce priveşte constatarea nulităţii contractului de donaţie şi radierea

înscrierilor din cartea funciară referitoare la dreptul de proprietate în favoarea

pârâtului G, consideră că sentinţa instanţei de fond este, de asemenea, criticabilă.

Instanţa a ignorat problema opozabilităţii celor două sentinţe irevocabile anterioare,

pe baza cărora a făcut aplicarea principiului resoluto jure dantis..., nefăcând nici o

referire la aceasta, deşi a invocat acest aspect atât în întâmpinare, cât şi în

concluziile scrise. Concret, studiind conţinutul cărţilor funciare aflate în copie la

dosarul cauzei, se observă că parcela cu nr. cadastral 868/20, ce face obiectul

litigiului, a fost transcrisă din CF nr. 2551 Nedef. Satu Mare, în CF nr. 2740 Nedef.

Satu Mare, în data de 21.05.2001, în momentul înscrierii proprietăţii asupra pârâtei

B(înscrierea de la poziţia B4 din CF nr. 2551). Pârâtul G a dobândit proprietatea

asupra imobilului în luna mai 2003 (înscrierea de la poziţia B2 din CF nr. 2740).

Sentinţele irevocabile invocate de reclamant, prin care s-au anulat înstrăinările

anterioare, au fost pronunţate în anii 2007, respectiv 2008. Văzând şi aceste sentinţe

aflate la dosar, se observă că ele fac referire doar de CF nr. 2551 Nedef. Satu Mare

şi nu au ca parte în proces pe titularul dreptului de proprietate actual la data

pronunţării lor, respectiv pe G, care era proprietar încă din anul 2003. Consideră că

intimatul-reclamant a dat dovadă de o conduită procesuală incorectă, pornind cele

două procese anterioare separat, depunând la dosarele instanţelor doar coala

funciară valabilă până în anul 2001, ceea ce a dus la necitarea tuturor proprietarilor

succesivi, astfel încât aceştia nu au avut nici măcar posibilitatea să formuleze

apărări, fiind puşi în faţa faptului împlinit.

De asemenea, din nerespectarea regimului de publicitate imobiliară de către

reclamant, a rezultat şi ipotecarea de către BANCA Y a imobilului, căci dacă

reclamantul ar fi procedat la notarea proceselor în cartea funciară a imobilului, cu

siguranţă s-ar fi preîntâmpinat luarea în garanţie a imobilului. De aici reiese cu

claritate că banca este un terţ de bună-credinţă, care trebuie protejat faţă de acţiunile

în justiţie incorect gestionate de reclamant.

 Analizând sentinţa prin prisma criticilor susţinute ca motive de recurs, instanţa

apreciază recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

1.Recursul pârâtului G

Critica referitoare la stabilirea greşită a cuantumului taxei judiciare de timbru

nu poate fi primită favorabil de vreme ce valoarea obiectului pricinii, declarată de

reclamant conform art.112 C.proc.civ. şi necontestată de pârâţi este de 3000 lei,

raportat la care cuantumul taxei judiciare de timbru, redusă de către instanţă, nu

poate fi de 1000 lei, astfel cum din eroare s-a reţinut în Încheierea şedinţei publice

din 25 iunie 2008.

De altfel, în cuprinsul aceleiaşi încheieri se arată că avocata reclamantului

„depune la dosar chitanţa privind achitarea taxei de timbru la valoarea de 1000 lei,

respectiv 86 lei şi 15 lei timbru judiciar”, instanţa nemaiinstituind alte obligaţii de

natură fiscală. Recurentul pârât nu a invocat în faţa primei instanţe excepţia

insuficientei timbrări, astfel că în recurs, o asemenea excepţie nu poate conduce la

anularea acţiunii introductive ci, cel mult, la obligarea reclamantului la plata diferenţei

până la nivelul sumei corect calculate cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Contractul de vânzare cumpărare încheiat între M şi intimaţii B nu a fost

desfiinţat ca urmare a nulităţii relative decurgând din înstrăinarea bunului succesoral

de către un singur moştenitor, ci pentru o cauză de nulitate absolută, respectiv cauza

ilicită, situaţie în care apărările structurate pe necesitatea efectuării în prealabil a

partajului succesoral nu sunt pertinente. Mai mult, în acea cauză nu s-au aplicat

regula referitoare la moştenitorul aparent şi principul error comunis facit jus, intimata

B fiind considerată de rea credinţă.

Recurentul a dobândit bunul cu titlu gratuit, astfel că nu se află în situaţia de

excepţie de la aplicarea principiului de drept resoluto jure dantis resolvitur jus

accipientis, buna credinţă nefiind relevantă.  Înscrierea dreptului său în cartea

funciară a operat în anul 2003, aşa încât nici din perspectiva aplicării art.37 alin.2 din 

Legea 7/1996, dreptul său nu se poate bucura de protecţie legală.

 Reclamantul este terţ faţă de contractul încheiat de părţi, aşa încât lui îi este

opozabil doar actul aparent. Eventualul  contraînscris nu poate produce efecte decât

între părţi, cu condiţia de a fi valid sub aspectul condiţiilor de formă şi de fond

(art.1175 C.civil).

Pe de o parte, terţului nu îi poate fi opusă situaţia juridică consacrată prin

actul secret, ci numai situaţia juridică reflectată în contractul public, aparent. Pe de

altă parte, concursul dintre terţi - unii invocând actul secret, iar alţii actul aparent -

este rezolvat, conform doctrinei şi practicii judiciare, în favoarea acestora din urmă.

2.Recursul pârâtei Banca Y

Principiile de drept invocate de această recurentă în scopul salvgardării

efectelor contractului de ipotecă nu sunt aplicabile în speţă, banca nefiind un

subdobânditor cu titlu oneros al imobilului, ci doar un creditor privilegiat, iar buna sa

credinţă, fundamentată pe încrederea în conţinutul cărţii funciare, nu are capacitatea

de a înlătura efectele nulităţii contractului de vânzare cumpărare şi a celui de

donaţie. Astfel, în materie de ipotecă, art.1770 Cod civil statuează că:

”Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau

rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la acţiune de resciziune, nu pot consimţi

decât o ipotecă supusă aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni”.

Prin urmare, condiţia rezolutorie fiind totdeauna subînţeleasă în contractele

sinalagmatice cum este contractul de vânzare cumpărare iniţial, a cărui nulitate a

generat întregul litigiu, revocabilă fiind la rândul său şi donaţia în anumite situaţii,

inclusiv pe cale de consecinţă a nulităţii actului precedent, creditorul ipotecar încheie

contractul de ipotecă asumându-şi acest risc, din această perspectivă buna sa

credinţă nefiind perfectă.

 Referitor la inopozabilitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate fără

împrocesuarea donatarului, se constată că acestea nu pot fi ignorate de către terţi.

Faţă de aceştia hotărârile se impun cu valoarea unui fapt juridic fapt juridic şi cu

valoarea unui mijloc de probă (Decizia nr.2351/2007 a ÎCCJ, Secţia civilă şi de

proprietate intelectuală).

 Ipoteca se poate stinge fie pe cale principală, fie pe cale accesorie. Unul

dintre cazurile de stingere a obligaţiei pe cale principală îl reprezintă rezoluţiunea

dreptului de proprietate al constitutorului, adică desfiinţarea dreptului său.

Desfiinţarea prealabilă a contractului de ipotecă este necesară doar în situaţia

stingerii pe cale accesorie, critica structurată astfel de către recurentă nefiind

întemeiată.

 Hotărârile judecătoreşti invocate ca precedent judiciar au la bază o stare de

fapt diferită de cea din prezenta pricină (se invocă rezoluţiunea pentru neplata

preţului şi reglementarea expresă a acestei situaţii prin art.1369, 1738 Cod civil,

respectiv notarea procesului în cartea funciară şi consecinţele acestei notări),

neputând fi susţinută pe această cale decât o jurisprudenţă vastă şi constantă într-o

situaţie de fapt identică.

 În consecinţă, în temeiul art.312 C.proc.civ., instanţa va respinge recursurile

ca nefondate şi conform art.274 C.proc.civ., va obliga fiecare recurent să plătească

intimatului reclamant câte 976 lei cheltuieli de judecată.

7

Domenii speta

Spete similare