Tip: Decizie
Nr/Dată: 129/13.03.2007
Autor: Tribunalul Vrancea
Domenii asociate: Contravenţii
Materia: Contravenţii
Nr/Dată: 129/13.03.2007
Decizie
Autor: Tribunalul Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal
Recurs contencios: Neîncadrea în drept a faptelor comise atrage nulitatea absolută a procesului verbal în condiţiile art.17 cu ref. la art.16 alin.1 din OG 2/2001
Prin sentinţa civilă nr.3987/16.11.2006 a Judecătoriei Focşani s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal din 13.06.2006 încheiat de Garda Financiară Vrancea pentru petenta SC G.A.SRL Boloteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Prin procesul-verbal seria F nr.0007029/13.06.2006, petentei i s-a aplicat o amendă de 200 lei pentru săvârşirea a 2 contravenţii prev.de art.41 pct.2 lit.b din Legea nr.82/1991.
Art.41 pct.2 lit.b din Legea nr.82/1991 prevede că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, constituie contravenţii.
Textul încriminator se referă la mai multe ipoteze, iar agentul constatator nu a descris fiecare faptă, motiv pentru care s-a constatat nulitatea procesului-verbal şi s-a exonerat petenta de răspundere.
Impotriva sentinţei a declarat recurs agentul constatator.
In motivarea recursului recurenta a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică întrucât, cele 2 fapte sunt descrise în procesul-verbal, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art.17 din O.G.2/2001.
Analizând recursul, tribunalul reţine următoarele :
Potrivit art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, şi descrierea faptei şi indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia.
In cazul de faţă, se reţin în sarcina intimatei 2 contravenţii, fără ca acestea să fie încadrate în drept, recurenta limitându-se la indicarea cadrului general al încriminării.
Cum aceasta echivalează cu neindicarea faptei săvârşite, s-a constat că instanţa de fond a apreciat corect situaţia de fapt şi de drept şi în baza art.312 Cod pr.civilă s-a respins recursul ca nefondat.
Curtea de Apel Brașov
Nu este permisă deţinerea simultană a două permise de conducere, din care unul eliberat de autorităţile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale
Judecătoria Gura Humorului
Plângere contravenţională
Curtea de Apel Galați
CONTRAVENŢII. ÎNCHEIEREA PROCESULUI-VERBAL DE CONSTATARE ŞI SANCŢIONARE A CONTRAVENŢIEI ÎN LIPSA CONTRAVENIENTULUI ŞI A UNUI MARTOR CARE SĂ ATESTE ACEST ASPECT. NULITATE ABSOLUTĂ. CONDIŢII.
Tribunalul Iași
Sanctiunea operantă în cazul nerespectării disp. art. 16 alin. 7, respectiv art. 19 din OG nr. 2/2001. Conditii de declarare a nulităţii.
Judecătoria Tulcea
Plangere contraventionala