Drept procesual.Competenţa teritorială.Dispoziţiile art.10 pct.1 Cod procedură civilă raportate la cele ale art.59 Cod comercial.

Drept procesual.Competenţa teritorială.Dispoziţiile art.10 pct.1 Cod procedură civilă raportate la cele ale art.59 Cod comercial.

Instanţa a reţinut că prezenta cerere priveşte executarea unui contract de furnizare produse, condiţii în care sunt incidente prevederile art.10 pct.1 Cod procedură civilă, conform cărora  în afara instanţei sediului pârâtei, este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte,a obligaţiei.

Din contractul depus la dosar, instanţa a concluzionat că părţile nu au prevăzut expres locul executării contractului, condiţii în care devin aplicabile prevederile art.59 Cod comercial, potrivit cărora „Orice obligaţiune comercială trebuie sa fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunii, ori din intenţiunea părţilor contractante. În lipsa de o clauză expresă, contractul trebuie sa fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.”

Prin urmare, faţă de principiul  cherabilităţii consacrat de Codul comercial, s-a reţinut că instanţa de fond, în mod corect, a dispus declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Neamţ.

Decizia nr. 922  din 01 Iulie 2010 a Tribunalului Vâlcea– Secţia comercială

Prin sentinţa nr.4143/14.04.2010 Judecătoria Rm.Vâlcea a admis excepţia necompetenţei  materiale şi teritoriale a Judecătoriei Rm.Vâlcea şi a declinat competenţa  de soluţionare a cauzei  formulată de creditor S.C.  F S.A. în contradictoriu cu debitor SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIATRA NEAMŢ în favoarea Tribunalului  Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în considerente că prin cererea înregistrată  la data de 22.03.2010 sub nr. 3521/288/2010, creditoarea S.C. F S.A. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pronunţarea unei hotărâri care să conţină ordonanţa de plată, prin care să fie obligată debitoarea la plata către creditoare a sumei de 54.017,56 lei, a dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a debitului principal.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţile cauzei s-au desfăşurat relaţii comerciale, societatea creditoare livrând debitoarei produse – conserve de legume şi fructe, valoarea totală a produselor livrate fiind de 54017,56 lei, preţ neachitat de debitoare până în prezent.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 119/2007.

Debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi  teritoriale a Judecătoriei Rm.Vâlcea.

În motivarea întâmpinării, debitoarea a arătat că în speţă sunt incidente prevederile art. 5 alin. 3 din OUG nr. 119/2007, deoarece achiziţionarea produselor care formează obiectul prezentului dosar s-a făcut în urma unei proceduri desfăşurate în conformitate cu OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Referitor la competenţa teritorială, a arătat că apreciază că sunt incidente prevederile art. 5 Cod procedură civilă, respectiv cererea trebuia depusă la instanţa de la sediul pârâtului, care este Tribunalul Neamţ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la excepţiile invocate, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 3 din OUG nr. 119/2007, cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Contractul de furnizare produse nr. aaaa/23.06.2008 încheiat între părţile prezentei cauze a avut ca temei OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Pentru acest motiv, instanţa a constatat ca instanţă competentă să soluţioneze prezentul litigiu, având ca obiect creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, instanţa de contencios administrativ, care este tribunalul.

Aşadar, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Rm.Vâlcea  a fost apreciată ca întemeiată, condiţii în care a fost admisă.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale invocate de debitoare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, în cererile privitoare la obligaţii comerciale, mai este competentă şi instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.

Faţă de obiectul prezentului litigiu, s-a observat că obligaţia la care se referă textul legal mai sus arătat este aceea de plată a preţului.

Au fost invocate dispoziţiile art. 59 Cod comercial, conform cărora „orice obligaţie comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunii ori din intenţia părţilor contractante. În lipsă de o clauză expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul său comercial sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.”

Prin art. 15.1 din Contractul de furnizare produse nr. aaaa/23.06.2008 părţile au stabilit de comun acord ca furnizarea produselor să se realizeze la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Cu privire la preţ, s-a reţinut că părţile nu au stabilit în contract locul în care urmează a se executa această obligaţie, condiţii în care, faţă de dispoziţiile art. 59 alin. 2 Cod comercial, plata preţului  se realizează la sediul debitoare.

Instanţa a arătat că la aceeaşi concluzie duce şi textul art. 1362 Cod civil, care stabileşte în materia contractului de vânzare-cumpărare că, în cazul în care nu s-a stabilit prin contract locul de plată a preţului, atunci plata se va face la locul predării bunului, care a fost Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat că este competentă teritorial să soluţioneze prezentul litigiu,  Tribunalul Neamţ, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Rm.Vâlcea fiind admisă

Ca urmare a admiterii excepţiilor invocate de debitoare, instanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului  Neamţ.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta care a arătat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.10 alin.4 Cod procedură civilă  referitoare la instanţa de la locul plăţii, care în speţă era Tribunalul Vâlcea, având în vedere că plata s-a făcut la Trezoreria Rm.Vâlcea.

Prin urmare, s-a solicitat modificarea sentinţei în temeiul prevederilor art.158 alin.3 şi art.10 alin.4 Cod procedură civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare faţă de recursul formulat.

Analizând actele dosarului raportate la criticile din recurs ce se încadrează în motivul de recurs menţionat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, tribunalul a reţinut următoarele:

În speţă, ne aflăm în prezenţa unui litigiu comercial născut din derularea raporturilor juridice dintre două societăţi, pe baza contractului de furnizare produse din 23.06.2008.

Prin urmare, cu privire la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei devin aplicabile dispoziţiile art.10 Cod procedură civilă, conform cărora ”În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:

1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;

2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;

3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;

4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii;

5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;

6. în cererile împotriva unei femei căsătorite care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;

7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, instanţa domiciliului reclamantului;

8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.”

Instanţa a reţinut că prezenta cerere priveşte executarea unui contract de furnizare produse, condiţii în care sunt incidente prevederile art.10 pct.1 Cod procedură civilă, conform cărora  în afara instanţei sediului pârâtei, este competentă instanţa locului prevăzut în contract.

Din contractul depus la dosar, instanţa a concluzionat că părţile nu au prevăzut expres locul executării contractului, condiţii în care devin aplicabile prevederile art.59 Cod comercial, potrivit cărora „Orice obligaţiune comercială trebuie sa fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunii, ori din intenţiunea părţilor contractante. În lipsa de o clauză expresă, contractul trebuie sa fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.”

Prin urmare, faţă de principiul  cherabilităţii consacrat de Codul comercial, s-a reţinut că instanţa de fond, în mod corect, a dispus declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Neamţ, care este instanţa sediului pârâtei şi având în vedere  dispoziţiile art.312 alin.1) Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare