Încuviinţarea executării silite a unei creanţe prescrise. Invocarea excepţiei prescripţiei numai în cadrul unei contestaţii la executare şi nu din oficiu, de către instanţă, în cadrul procedurii necontencioase a încuviinţării executării silite.
Încuviinţarea executării silite se dă în procedură necontencioasă, fără citarea părţilor. În cadrul acestei proceduri, instanţa are numai obligaţia să verifice existenţa titlului executor, dar nu şi să invoce, din oficiu, prescripţia, căci într-o asemenea procedură nu se pot administra probe pentru o eventuală întrerupere a cursului prescripţiei.
Prescripţia creanţei poate fi invocată de debitoare doar ulterior pe calea contestaţiei la executare, în cadrul căreia creditoarea poate face probe în sensul întreruperii cursului prescripţiei.
Tribunalul Hunedoara-Secţia civilă-decizia civilă nr. 64/A/CC/11 iulie 2005.
Prin încheierea civilă nr. 619/E/2004, pronunţată de Judecătoria Deva în camera de consiliu s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de creditare pentru persoane fizice nr. 2229/19 decembrie 1997, învestit cu formulă executorie, introdusă de creditoarea Banc Post SA Sucursala Hunedoara împotriva debitorilor DE, DC şi SC.
În motivarea încheierii s-a reţinut că dreptul de a cere executarea silită a sus-menţionatului contract este prescris, întrucât creanţa a devenit exigibilă la data de 19 decembrie 1999, deci se putea cere executarea silită până la data de 19 decembrie 2002, când termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit.
S-a mai reţinut că instanţa este obligată din oficiu să cerceteze prescripţia şi nu s-au făcut dovezi de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin decizia civilă nr. 64/A/CC/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara-secţia civilă în camera de consiliu, s-a admis ca fondat apelul introdus de creditoarea SC Banc Post SA Sucursala Hunedoara şi s-a modificat încheierea civilă nr. 619/2004, în sensul că s-a încuviinţat executarea silită a contractului de creditare pentru persoane fizice sus menţionat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că încuviinţarea executării silite se face în cadrul procedurii necontencioase, iar eventuala prescripţie a creanţei poate fi invocată de debitoare doar pe calea contestaţiei la executare, în cadrul căreia creditoarea are posibilitatea de a administra probe în sensul unei eventuale întreruperi a cursului prescripţiei.
Judecătoria Iași
Plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc
Tribunalul Olt
Încuviinţare executare silită.
Tribunalul Maramureș
A condiţiona în cauza dedusă judecăţii caracterul de titlu executoriu de înscrierea contractului de împrumut într-un registru public echivalează cu lipsirea de efecte juridice a dispoziţiilor art. 120 din OUG 99/2006
Judecătoria Sectorul 6 București
Încuviinţare executare silită – competenţă teritorială
Tribunalul București
Contract de imprumut