Tâlhărie. Loviri sau alte violenţe Codul penal: Art. 211 alin. 1,2 lit.”c” Cod penal; Art. 180 alin. 2 Cod penal.

Tâlharie. Loviri sau alte violente

Codul penal: Art. 211 alin. 1,2 lit.”c” Cod penal;

 Art. 180 alin. 2 Cod penal.

Fapta inculpatului care dupa ce a sustras din atelajul hipo condus de partea vatamata doua bidoane de 20 de litri, pline de motorina, a exercitat acte de violenta asupra acesteia si i-a smuls din mâna telefonul mobil cu care partea vatamate încercase sa alerteze organele de politie, în scopul de a a-si asigura scaparea si de a pastra bunul sustras întruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie, prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c Cod penal, iar nu infractiunea de lovire sau alte violente prevazute de art. 180 alin. 2 Cod penal.

Decizia  penala nr. 19/A13 februarie 2009- Tribunalul Ialomita, sectia penala:

Prin sentinta penala nr. 1905 din 21.11.2008 pronuntata de Judecatoria Slobozia, în baza art. 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrarii juridice din infractiunea de tâlharie în forma continuata, prevazuta de art. 211 alineatele 1 si 2 litera c C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 180 alin. 2 C.pen. 

În baza art. 180 alin. 2 C.pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de încercare pentru inculpat, stabilit în conditiile art. 82 alin 1 C.pen. calculat de la data ramânerii definitive a hotarârii.

S-a facut în cauza aplicarea art. 359 C.pr.pen.

În temeiul art. 71 alin 2 C.pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevazute de art.64 litera a teza a II-a si b C.pen.; în temeiul art. 71 alin 5 C.pen., executarea pedepsei  accesorii  se suspenda pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.

S-a luat act ca partea civila N.S. a renuntat la pretentiile civile.

În baza art. 191 alin 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 1 mai 2006, partea vatamata N.S.  transporta cu caruta o cantitate de 500 litri motorina, achizitionati de la SC „S.E. SRL  din dispozitia martorului C.T., administratorul societatii la care este angajata partea vatamata.

În timp ce se deplasa pe strada I. din localitatea S., judetul I., N.S. a avut o altercatie cu inculpatul C.M. care se afla pe strada, deoarece fratele sau, C.R., încercase sa spele masina si plecase acasa; cei doi s-au îmbrâncit si s-au lovit reciproc; în urma agresiunii, N.S. a suferit leziuni în zona fetei, pentru care sunt necesare 6-7 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a intrat în curtea casei sale. În timpul altercatiei, telefonul mobil marca N., apartinând lui N.S., a fost aruncat  în curtea martorei I.E.. Telefonul a fost recuperat de S.M.. Dupa ce si-a primit telefonul, partea vatamata a chemat organele de politie, pe care le-a condus în domiciliul lui C.M. aratând ca acesta i-a sustras doua butoaie cu motorina si l-a lovit în mod repetat; organele de politie au cercetat atât curtea, cât si casa inculpatului, fara a gasi cele doua butoaie. În aceeasi zi C.M. a cumparat cantitatea de motorina care îi lipsea partii vatamate si a predat-o acesteia. De asemenea, inculpatul l-a cautat la serviciu pe N.S., dupa incidentul din 1 mai 2006.

Desi inculpatul a fost trimis în judecata pentru infractiunea de tâlharie în forma continuata, instanta de prim grad a apreciat ca niciunul dintre actele materiale de luare de bunuri, nu este probat astfel încât sa fie rasturnata prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 52 C.pr.pen.

Pentru a retine aceasta concluzie, instanta de prim grad a avut în vedere ca, în cauza nu exista nici o proba directa care sa sustina vreuna dintre actiunile de luare.

Astfel, în ceea ce priveste sustragerea butoaielor cu motorina, prima instanta a retinut ca exista numai declaratia partii vatamate N.S.; martorii C.T., M.R. si N.S. au declarat doar ceea ce le-a relatat partea vatamata, fara ca acestia sa fi perceput faptele personal sau din alta sursa.

Or, declaratia unei parti are valoare probatorie doar daca si în masura în care se coroboreaza cu fapte sau împrejurari de rezulta din ansamblul probelor existente în cauza (conform art. 75 C.pr.pen.).

A avut în vedere instanta de prim grad si faptul ca, din procesul –verbal de constatare a infractiunii flagrante, precum si din declaratia martorului C.R., rezulta ca bidoanele cu motorina presupus a fi sustrase de catre inculpat, nu au fost gasite nici în domiciliul acestuia (cercetat în amanunt de organele de politie) si nici la fratele sau, care plecase anterior de la locul incidentului.

În ceea ce priveste recunoasterea din grup a inculpatului, facuta de partea vatamata, instanta de prim grad a ca, potrivit procesului-verbal de prezentare pentru recunoastere (fila 43), efectuarea acestei actiuni a avut loc la data de 4 mai 2006 în conditiile în care, din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante rezulta ca partea vatamata a fost prezenta la efectuarea primelor cercetari, efectuate de politie la data de 1 mai 2006 si l-a putut cunoaste pe inculpat înca din acea data. Pentru aceste motive, prima instanta a apreciat ca prezentarea spre recunoastere nu prezinta relevanta, din moment ce a fost efectuata dupa ce N.S. avea cunostinta de faptul ca numitul C.M. era persoana cercetata penal.

În privinta celui de-al doilea act material, acela al smulgerii telefonului, instanta de prim grad a considerat ca nici în acest caz nu exista probe certe în sensul ca telefonul a fost aruncat de catre inculpat; fara îndoiala ca telefonul partii vatamate a ajuns în curtea martorei I.E., însa probele administrate nu conduc la concluzia indubitabila ca inculpatul l-a aruncat. Astfel, desi partea vatamata sustine ca telefonul i-a fost smuls de C.M. martora S.M. afirma ca l-a vazut pe N.S. în timp ce îsi cauta telefonul si acesta i-a spus ca si-a pierdut telefonul sau ca acesta i-a scapat. Chiar admitând ca inculpatul a fost cel care a aruncat telefonul, aceasta actiune nu poate constitui elementul material al infractiunii de furt (inclusa în infractiunea complexa de tâlharie) întrucât actiunea de luare, presupune nu numai deposedarea partii vatamate, ci mai ales trecerea bunurilor în stapânirea faptuitorului. În cauza însa telefonul nu a fost însusit de catre inculpat, astfel ca eventualul act material al smulgerii telefonului nu poate reprezenta o componenta a elementului material al infractiunii de tâlharie.

Fata de aceste considerente instanta de prim grad a apreciat ca în cauza probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasând loc unui dubiu în privinta actiunii de sustragere a motorinei si a telefonului, pusa în sarcina inculpatului, situatie în raport de care a apreciat ca se impune sa se dea eficienta regulii potrivit careia „orice îndoiala este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Cât priveste actiunea de lovire exercitata de catre inculpat asupra partii vatamate instanta de prim grad a retinut ca situatia este diferita întrucât declaratia partii vatamate se coroboreaza cu declaratia martorei I.E., care a perceput personal incidentul, precum si cu concluziile certificatului medico-legal nr. 157 din 3 mai 2006.

În considerentele hotarârii pe care a pronuntat-o, instanta de prim grad a indicat criteriile pe care le-a avut în vedere cu ocazia individualizarii pedepsei cu închisoarea pe care a aplicat-o inculpatului pentru infractiunea retinuta în sarcina acestuia, individualizarea pedepsei accesorii precum si a modalitatii de executare a pedepsei principale.

În termen legal, Parchetul de pe lânga Judecatoria Slobozia si inculpatul C.M., au declarat apel împotriva acestei hotarâri.

În motivarea apelului declarat Parchetul de pe lânga Judecatoria Slobozia a sustinut în esenta ca instanta de prim grad în mod gresit a aplicat în cauza regula „in dubio pro reo”, fara sa tina seama de faptul ca depozitia partii vatamata se coroboreaza cu probatoriile administrate în cauza si dovedesc indubitabil comiterea de catre inculpat a infractiunii pentru care a fost trimis în judecata si anume infractiunea de tâlharie.

Inculpatul C.M., prin motivele de apel depuse în scris la dosar si sustinute în sedinta publica, prin avocat ales, a criticat hotarârea primei instante sub aspectul gresitei condamnari pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., infractiune pe care sustine ca nu a comis-o iar instanta de fond ar fi trebuit sa constate acest lucru în urma aplicarii aceleiasi reguli pe care a avut-o în vedere în cazul actelor de furt, „in dubio pro reo”.

Examinând sentinta apelata atât prin prisma motivelor de apel cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 C.pr.pen., tribunalul constata ca apelurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru urmatoarele considerente:

Cu ocazia pronuntarii solutiei împotriva careia au declarat apel atât parchetul cât si inculpatul, instanta de prim grad a interpretat în mod gresit probatoriile administrate în cauza, fara sa arate motivele care l-au determinat pe inculpatul C.M. sa exercite acte de violenta asupra partii vatamate N.S. si fara sa justifice într-un fel atitudinea procesuala a acestuia, mai exact refuzul de a recunoaste existenta unei altercatii între el si partea vatamata. Pe cale de consecinta, a retinut o situatie de fapt eronata, aplicând regula „in dubio pro reo” desi nu se impunea si a dispus în mod nelegal schimbarea încadrarii juridice si condamnarea inculpatului doar pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen.

Prezumtia de nevinovatie, prevazuta de art. 6 paragraf 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si consacrata cu titlu de principiu fundamental al procesului penal român, prin dispozitiile art. 23 alin. 11 si ar. 52 din Codul de procedura penala, nu poate fi înlaturata decât prin administrarea de probe care sa stabileasca cu certitudine vinovatia inculpatului.

Probele administrate într-o cauza, din care sa rezulte cu certitudine vinovatia, nu trebuie însa sa fie neaparat probe directe (probe care se refera la faptul principal - res probanda – adica la faptele care formeaza obiectul cauzei penale) ci pot fi si probe indirecte (probele prin care se constata faptele probatorii – res probantes – respectiv faptele care nu se cuprind în faptul principal dar prin existenta sau inexistenta lor permit constatarea existentei sau inexistentei faptului principal). De asemenea pentru stabilirea cu certitudine a faptelor si a persoanei care le-a comis pot fi folosite si prezumtiile judiciare care reprezinta consecintele logice trase din stari si împrejurari cunoscute asupra existentei sau inexistentei unei împrejurari nedovedite.

Doar daca din coroborarea tuturor probelor administrate în cauza (directe sau indirecte, imediate – care provin dintr-un izvor nemijlocit, din prima sursa – sau mediate – care provin dintr-o sursa derivata, mai îndepartata)  nu rezulta nici vinovatia, nici nevinovatia inculpatului, se aplica regula „in dubio pro reo” – îndoiala profita inculpatului.

În prezenta cauza tribunalul examinând în mod coroborat probele directe (declaratiile partii vatamate, declaratiile inculpatului, declaratiile martorei I.E., mentiunile certificatului medico – legal nr. 157 din 3 mai 2006, procesele – verbal de cercetare la fata locului si procesul de constatare a infractiunii flagrante) si pe cele indirecte (declaratiile celorlalti martori, procesul – verbal de confruntare) apelând la prezumtii judiciare, prin folosirea rationamentului logic, retine urmatoarea situatie de fapt:

În dupa-amiaza zilei de 01.05.2006, în jurul orelor 1500 – 1600, partea vatamata N.S. se deplasa cu caruta pe strada E. din municipiul S., transportând cantitatea de 500 l motorina, pe care numitul C.T., administratorul societatii SC T.C. SRL S., societate la care este angajata partea vatamata, o cumparase de la SC „S.E. SRL S..

În dreptul locuintei de la nr. 54 partea vatamata a observat doua persoane, dintre care una spala un autoturism marca D..

Dupa ce a trecut cu caruta de cei doi barbati, pe care nu-i cunostea, partea vatamata a auzit în urma zgomot si, când s-a întors, l-a vazut pe barbatul pe care îl observase lânga cel care spala masina cum lua din caruta doua bidoane de plastic de 20 de litri, pline cu motorina.

În aceste conditii partea vatamata a coborât din caruta si i-a cerut persoanei respective sa-i restituie bidoanele însa aceasta a refuzat si a început sa o loveasca cu pumnii în zona fetei. În momentul în care partea vatamata a scos din buzunar telefonul mobil, cu intentia de a alerta organele de politie barbatul ce exercitase agresiuni asupra sa i l-a smuls din mâna si l-a aruncat în curtea unei locuinte din apropiere (imobilul de la nr. 41) dupa care a intrat în curtea imobilului de la nr. 54.

Dupa ce si-a recuperat telefonul mobil partea vatamata a sesizat organele de politie.

Atunci când la fata locului au sosit agentii de politie acestia au gasit-o doar pe partea vatamata (între timp barbatul care spalase masina si care s-a dovedit ulterior ca era fratele inculpatului, martorul M.R., plecase) care le-a relatat ce i se întâmplase si le-a indicat curtea locuintei unde intrase persoana cu care avusese altercatia. La solicitarea politistilor din imobil a iesit inculpatul C.M. pe care partea vatamata l-a indicat ca fiind persoana care-i sustrasese motorina, îl batuse si îi smulsese din mâna telefonul mobil.

Din punct de vedere al obiectului probatiunii faptul principal (res probanda) din prezenta cauza este unul complex, la fel ca infractiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului. Astfel, se cuprind în faptul principal trei actiuni distincte: actiunea de luare, de sustragere a celor doua bidoane de motorina, actiunea de lovire si actiunea de luare a telefonului mobil.

Dintre aceste trei actiuni doar cea de-a doua – agresiunile exercitate asupra partii vatamate – sunt dovedite prin probe directe: declaratiile partii vatamate care se coroboreaza cu cele pe care le-a dat martora I.E. - în sedinta publica martora a declarat ca l-a vazut pe vecinul sau C.M. si pe un barbat, pe care îl recunoaste dupa fotografie ca fiind partea vatamata, cum „se aflau în strada si se bruscau unul pe celalalt” – si cu mentiunile certificatului medico-legal nr. 157 din 03 mai 2006 conform carora partea vatamata a prezentat leziuni de violenta, localizate la nivelul fetei, pentru a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale si care s-au putut produce la data de 01.05.2006.

În ceea ce priveste celelalte doua actiuni, acestea sunt dovedite cu o proba directa, declaratia partii vatamate, care se coroboreaza cu fapte si împrejurari ce rezulta din probe indirecte si, în consecinta, poate servi la aflarea adevarului, în conformitate cu dispozitiile art. 75 C.pr.pen.

Astfel, sustinerile partii vatamate privind sustragerea celor doua bidoane de motorina sunt probate cu mentiunile procesului – verbal aflat la filele nr. 6-8 din dosarul de urmarire penala, conform carora în caruta cu care se deplasa partea vatamata, între ultimele doua bidoane si latura din spate a carutei exista un spatiu liber în care ar fi avut loc bidoanele a caror sustragere a fost reclamata de partea vatamata.

Cu declaratiile martorilor D.C., vecinul inculpatului si C.T., administratorul societatii la care era angajat inculpatul se dovedeste un fapt probatoriu important, sustinut si de partea vatamata: imediat dupa sosirea organelor de politie, alertate de partea vatamata, inculpatul a luat „doua butoaie a câte 20 de litri fiecare” – declaratia data în fata instantei de fond de martorul D.C. - , „similare celei aflate în caruta partii vatamate – declaratia martorului C.T. si a mers  la SC „S.E. SRL S. de unde a cumparat 40 de litri de motorina pe care i-a predat în contul prejudiciului.

Declaratiile partii vatamate se coroboreaza cu declaratiile martorilor C.T. si M.R. si asupra unui alt fapt probatoriu:  la scurt timp dupa incident inculpatul s-a deplasat la ferma detinuta de martorul C.T., aspect confirmat de martorul ocular M.R. si l-a rugat pe acesta „sa-l ierte”. De asemenea, din declaratia pe care partea vatamata a dat-o în sedinta publica, în fata instantei de prim grad, coroborata cu declaratia martorului N.G., reiese ca inculpatul s-a deplasat si la domiciliu partii vatamate solicitându-i sa se împace.

Toate aceste aspecte, ce dovedesc comportamentul inculpatului dupa comiterea faptei, ridica un semn de întrebare în privinta motivului care l-a determinat sa procedeze în acest fel, singurul raspuns care poate fi retinut fiind acela ca el sustras cele doua bidoane de motorina.

Justificarea pe care a invocat-o pentru achizitionarea celor 40 de litri de motorina si predarea acestora administratorului societatii la care lucra partea vatamata – insistentele soacrei sale care este bolnava de inima si amenintarile cu închisoarea formulate de martorul C.T. – ar fi putut sa fie avute în vedere pentru a ridica un dubiu însemnat în privinta vinovatiei inculpatului daca acesta s-ar fi dovedit de buna credinta iar declaratiile sale s-ar fi coroborat cu alte mijloace de proba.

În contextul în care inculpatul a negat însa fapte stabilite ca fiind certe, probate inclusiv cu declaratiile unor martori care nu au nici un interes în cauza – lovirea partii vatamate, deplasarea la ferma administrata de martorul C.T., nu se poate retine decât ca este de rea credinta iar prin declaratiile pe care le-a dat în cauza nu a încercat decât sa induca în eroare organele judiciare.

În raport de conduita inculpatului, depozitiile celor doi martori audiati la propunerea sa (sotia, cu a carei declaratie a încercat sa dovedeasca inexistenta vreunui conflict între el si partea vatamata si fratele sau) nu pot fi apreciate decât ca subiective.

Spre deosebire de inculpat declaratiile partii vatamate au fost constante pe parcursul întregului proces penal si, asa cum s-a aratat s-au coroborat cu declaratiile martorilor, motiv pentru care a fost retinuta ca reala declaratia martorului N.G., fiul sau.

O actiune distincta în cadrul incidentului care a avut loc pe data de 01.05.2006 între partea vatamata si inculpat a constituit-o smulgerea telefonului din mâna partii vatamate si aruncarea acestuia în curtea locuintei martorei I.E.

Situatia de fapt sub acest aspect se probeaza cu declaratiile partii vatamate coroborate cu declaratiile martorilor I.E. care a auzit-o pe partea vatamata când i-a cerut sa-i restituie telefonul din curtea locuintei sale si S.M.. Cea din urma a declarat ca a mers în curtea locuintei martorei I,E, unde a gasit telefonul pe care l-a restituit partii vatamate. Afirmatiile acestei martore în sensul ca partea vatamata i-a spus ca „si-a pierdut” sau „a scapat” telefonul în curtea unei vecine de-a ei nu pot fi retinute de instanta ca reprezentând realitatea dat fiind contextul în care s-au petrecut lucrurile: inculpatul a lovit-o pe partea vatamata situatie în care daca acesta ar fi pierdut sau scapat telefonul acest lucru s-ar fi întâmplat pe strada, unde s-a petrecut si incidentul. Ori din declaratiile celor doua martore rezulta cu certitudine ca telefonul a fost gasit în curtea unei locuinte, ceea ce presupune o actiune de aruncare, declaratia partii vatamate fiind credibila în acest sens.

Actiunea inculpatului  de a smulge  telefonul din mâna partii vatamate si de a-l  arunca în curtea locuintei unei alte persoane a fost însa calificata în mod gresit de parchet în sensul ca întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni de furt, inclusa în continutul unei infractiunii complexe de tâlharie, cu consecinta retinerii acestei infractiuni în forma continuata.

Un element esential pentru existenta infractiunii de furt îl constituie luarea bunului în scopul însusirii pe nedrept.

În cauza atâta timp cât se retine ca imediat dupa ce a smuls telefonul din mâna partii vatamate inculpatul l-a si aruncat intentia cu care a actionat în felul acesta este evident aceea de a o împiedica pe partea vatamata sa sesizeze organele de politie fara a urmari vreun moment însusirea acestui bun.

Fata de aceste considerente tribunalul apreciaza ca aceasta actiune a inculpatului se include în actele de violenta pe care le-a exercitat pentru a-si asigura scaparea si, în consecinta, încadrarea juridica corecta a faptei pentru care fost trimis în judecata este aceea prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen. (fara retinerea formei continuate), sens în care va dispune schimbarea încadrarii juridice.

În drept, fapta inculpatului C.M. care, în ziua de 01.05.2006, dupa ce a sustras din atelajul hipo condus de partea vatamata N.S. doua bidoane de 20 de litri, pline de motorina, a exercitat acte de violenta asupra acesteia si i-a smuls din mâna telefonul mobil cu care partea vatamate încercase sa alerteze organele de politie, în scopul de a a-si asigura scaparea si de a pastra bunul sustras întruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie, prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen.

În raport de considerentele expuse tribunalul admite.

Prezenta decizie penala a ramas definitiva prin nerecurare la data de 25.02.2009.

Domenii speta

Spete similare