Incălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil Instanţei fondului îi revine obligaţia de a verifica susţinerile părţilor cu privire la modul de administrate a probelor încuviinţate şi de a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de c...

Decizie 1182 din 22.10.2008


Prin sentinta civila nr. 1695 din 30 iunie 2008 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei, judetul Maramures a fost admisa în parte actiunea reclamantei Kandra Mariana împotriva pârâtului Nanestean Ioan pentru stabilirea masei succesorale si partaj, conform celor stabilite prin încheierea din date de 19 septembrie 2007.

Împotriva încheierii si a sentintei a declarat recurs reclamanta (f.3), solicitând admiterea lui, casarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5, 7,9 si ale art. 304/1 C. proc. civ.

Recurenta a sustinut ca instanta fondului a încalcat dispozitiile de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

Astfel reportul de expertiza este nul, deoarece expertul nu s-a conformat dispozitiilor art. 208 alin. 1 C. proc. civ., sub aspectul încunostiintarii în timp util a datei si orei efectuarii expertizei.

Cerea ei de a se efectua o noua expertiza, cu toate ca a contestat raportul si valoarea stabilita, a fost respinsa nemotivat de instanta fondului care nici nu a motivat hotarârea.

Sentinta este si nelegala, deoarece, urmare a înlaturarii apararilor ei, pârâtului i s-a admis cererea reconventionala peste cota legala si prin acordarea contravalorii îngrijirii speciale ce nu pot face parte din pasiv.

Prin întâmpinare (f.13), intimatul a solicitat respingerea recursului deoarece recurenta a fost legal citata de expert iar celelalte critici ale ei nu sunt întemeiate.

Recursul este fondat, pentru cele ce urmeaza:

Potrivit art.208 alin.1 C. proc. civ., daca efectuarea expertizei implica unele verificari sau lucrari pregatitoare ori chiar deplasarea specialistului la fata locului, expertiza nu poate fi efectuata decât dupa citarea partilor prin scrisoare recomandata, aratându-se zilele si orele când începe si continua lucrarea.

În conformitate cu prevederile art.108 alin. 3 C. proc. civ.,  reclamanta a invocat neregularitatea citarii ei  provocata de nerespectarea art. 208 alin.1 C. proc. civ. (f.243) de catre expert, fara însa ca instanta fondului sa o puna în discutia partilor si sa o solutioneze  (f.252) conform legii.

Ulterior (f. 279), reclamanta a invocat din nou neregularitatea citarii ei la efectuarea lucrarii , invocând nulitatea raportului si solicitând efectuarea unei noi lucrari, conform art. 212 alin. 2 C. proc. civ.

Instanta fondului, cu nerespectarea prevederile art. 129 C. proc. civ. nu a dispus în sensul prevederilor art. 212 alin. 1 C. proc. civ. si, fara nici verificare a  sustinerilor reclamantei, persoana nedeplasabila, cu încalcarea dreptului ei la aparare si la un proces echitabil, a respins cererea

Astfel fiind si întrucât exceptia de nulitate  a fost valorificata în conditiile prev. de art.108 alin.3 din C. proc. civ., de catre reclamanta, aceasta în calitate de  recurenta nu poate fi  decazuta din dreptul de a invoca nulitatea mentionatei expertize pe calea recursului.

Fara nici o motivare, instanta fondului a respins si proba cu înscrisuri solicitata de reclamanta (f. 210-211).

Fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 si 9 C. proc. civ., cum hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii iar pentru corecta solutionare a cererilor este necesara administrare de probe noi, în conditiile legii, în temeiul art. 312 alin. 1-3 si 5 C. proc. Civ. a fost admis recursul cu consecinta casarii sentintei si a trimiterii cauzei spre rejudecare