Anulare act administrativ
Remunerarea primarului şi a viceprimarului este limitată la indemnizaţia lunară cu excluderea expresă a oricăror sporuri prevăzute de lege, din categoria cărora face parte şi sporul de confidenţialitate.
(Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ-sentinţa nr.2463/28 Octombrie 2009)
Prin cererea formulată, reclamantul Prefectul judeţului Mehedinţi a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei Brezniţa Ocol pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei Primarului nr. 25/03.03.2009.
În motivarea acţiunii a arătat că, prin Dispoziţia nr.25/03.03.2009, emisă de Primarul comunei Brezniţa Ocol s-a aprobat acordarea sporului de confidenţialitate persoanelor aflate în funcţii de conducere. A susţinut că acest act administrativ este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea prevederilor art.57 alin.5 din Legea nr. 215/2001, republicată, coroborat cu art. 3 alin. 4 şi 5 din Ordonanţa nr.10/2008, privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 şi a îndemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Tribunalul - Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr.2463/28 Octombrie 2009 a admis acţiunea şi a dispus anularea dispoziţiei Primarului com. Brezniţa - Ocol nr.25/03.03.2009.
S-a constatat că prin dispoziţia nr.25/2009 s-a acordat sporul de confidenţialitate primarului şi viceprimarului comunei. Ori, aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, astfel încât nu le sunt aplicabile dispoziţiile art.15 din O.G nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici. Pe de altă parte, potrivit art. 57 alin.5 din L. 215/2001 rep. "Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul total. Primarii şi viceprimarii nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate şi având în vedere şi prevederile art.3 alin.5 din O.G. nr.10/2008 s-a apreciat că remunerarea primarului şi a viceprimarului este limitată la indemnizaţia lunară cu excluderea expresă a oricăror sporuri prevăzute de lege, din categoria cărora face parte şi sporul de confidenţialitate.
Curtea de Apel Iași
Act administrativ emis de o autoritate administrativă locală. Hotărârea de aprobare a Planului Urbanistic Zonal. Încadrarea unor suprafeţe cu vegetaţie forestieră în noţiunea de pădure. Obligativitatea realizării de investitorul unui complex rezidenţ...
Curtea de Apel Oradea
Anulare act administrativ
Tribunalul București
Obligatie de a face
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Respingerea probei cu expertiză tehnică judiciară poate duce la încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil
Curtea de Apel Suceava
Achiziţii publice. Anularea procedurii de atribuire pentru publicarea în SEAP a unui anunţ tip erată de prelungire a termenului pentru depunerea ofertelor, după împlinire termenului limită stabilit iniţial pentru depunerea acestora.