Acordarea primelor de vacanţă 2006-2007 personalului contractual. Discriminare faţă de funcţionarii publici

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 75/102/2008 reclamanţii O D I, K G, D S, S D Sau chemat în judecată pe pârâta DGASPC Mureş, cu citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâtei la plata retroactivă a primelor de vacanţă pentru perioada de referinţă 2006 – 2007 în valoare totală de 7252 lei noi cât şi pe viitor, raportat pentru fiecare intervenient la perioada efectivă pentru care i se cuvine acest drept pentru trecut iar pentru viitor pentru toată perioada cât va acea aceeaşi calitate în raport cu pârâta, cu obligarea pârâtei la indexarea sumelor datorate în raport cu coeficientul ratei inflaţiei pe toată durata până la data efectuării plăţii.

În motivare s-a arătat că prima de vacanţă care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se circumscrie noţiunii de măsură de protecţie socială stabilită prin lege, prin normele constituţionale în art. 41 al. 2 şi art. 53, precum şi în codul muncii, de astfel OUG nr. 33/2000 în preambul face referire evidentă la acest drept cuvenit personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile bugetare, incluzându-l  în sfera celorlalte categorii de salariaţi, alături de funcţionarii publici care beneficiază de acest drept, s-au invocat prevederile art. 16 al. 1 din Constituţie, s-a arătat că, concediul de odihnă plătit este un drept al salariaţilor garantat, prin plata concediului de odină înţelegându-se cumulul dintre indemnizaţia de concediu şi prima de vacanţă, din interpretarea coroborată a Codului muncii şi a Legii nr. 188/1999 rezultă că dreptul la concediul de odihnă are două componente care nu se pot disocia: una nepatrimonială constând în însăşi efectuarea concediului prin suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca şi cea patrimonială care acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă, s-au invocat prevederile art. 139 al. 2 din Codul muncii şi ale art. 41 al. 2 din Constituţie, suspendarea acordării dreptului la prima de concediu reprezentând o suspendare a unui drept constituţional fundamental fără a fi incidentă vreuna din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 53 din Constituţie care să permită o astfel de restrângere, s-a mai arătat că dispoziţiile art. III al. 2 din OUG nr. 33/2001 şi ale legilor bugetului de stat nr. 743/2001, 531/2002 şi 507/2003 şi-au încetat aplicabilitatea, de asemenea, s-au invocat şi prevederile art. 59 al. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar, în cazul în care instanţa înţelege să citeze Consiliul în spiritul art. 27 din OG nr. 137/2000, a solicitat amânarea pronunţării până la un termen mai lung, caz în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi va putea exprima cel mult un punct de vedere cu privire la nodul de interpretare şi aplicare a legislaţiei antidiscriminare, fie suspendarea judecării cauzei până la data la care Colegiul Director, organul deliberativ al  Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se va pronunţa cu cele sesizate, în sensul constatării ori nu a discriminării în cauză.

Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a depus, prin reprezentant legal, întâmpinare, prin care a solicitat a se dispune respingerea ca nefondată şi neîntemeiată a acţiunii formulate de către reclamanţii din speţă.

În motivare a arătat că nu există vreun act normativ care să reglementeze obligativitatea angajatorului de a le acorda primă de vacanţă pe perioada efectuării concediului de odihnă, şi a cărui aplicabilitate să fi fost suspendată de prevederile legale la care aceştia fac referire în cadrul acţiunii, de altfel atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Constituţională au statuat în repetate rânduri că între sistemul de salarizare/ renumerare aplicabil personalului contractual din sistemul bugetar şi cel aplicabil funcţionarului public nu există discriminare deoarece sunt două forme de exercitare a unei (unor) profesii care sunt reglementate în mod distinct de legislaţia aplicabilă fiecărei dintre cele două categorii, că drepturile salariale solicitate de reclamanţi nu pot face obiectul unui proces atâta timp cât nu există o reglementare a acestor drepturi şi care să fi fost încălcată, că în cauză se face dovada că prin actele normative invocate ar fi fost încălcate prevederile art. 59 al. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, cu incidenţa prevederilor art. 53 din Constituţia României, deoarece ar trebui să existe o recunoaştere a drepturilor solicitate prin acte normative, a căror limitare să se face pe aceeaşi cale.

Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a formulat cerere de chemare în garanţie a Consiliului Judeţean Mureş solicitând ca în cazul admiterii acţiunii reclamanţilor să fie obligat acesta la asigurarea sumelor necesare achitării despăgubirilor băneşti.

În motivare s-a arătat că această sumă nu se regăseşte în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al DGASPC Mureş, că deşi art. 1 al. 2 lit. c din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobată prin HG nr. 1434/2004, Direcţia are funcţia de administrare a fondurilor alocate totuşi potrivit art. 8 al. 3 lit. b directorul Direcţiei este ordonator secundar de credite şi are obligaţia de a administra şi cheltui fondurile aprobate/alocate conform cu destinaţia bugetară a acestora din bugetul de venituri şi cheltuieli ce a fost aprobat, cheltuielile bugetare alocate pentru anul 2008 cu titlu de cheltuieli de personal sunt constituite pentru acoperirea cheltuielilor privind salarizarea şi acordarea celorlalte drepturi salariale astfel că, efectuarea unei plăţi ar fi ilegală – pe de o parte din prisma lipsei prevederilor bugetare şi prin încălcarea prevederilor art. 14 al. 2 din Legea nr. 500/2002 şi imposibilă pe de altă parte din lipsa fondurilor necesare.

La data de 28.01.2008 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către intervenienţii S I , Albert Sussana , N M, S C, D I , A R, P O, A S, R M, C S, P I, C S,  V A, B S, P M, T L, M A , P S, C R, L M, R I,  P T, G M, F G, K S, N A M, P I,  B C, IV A, L E,  P I şi C C.

Prin cererea de intervenţie s-a solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanţă în favoarea lor pentru perioada ianuarie 2005 – ianuarie 2008 în sumă totală de 46.464 lei, la plata primei pe viitor, la actualizarea sumelor în funcţie de indicele de inflaţie până la plata efectivă.

În motivare s-a arătat că intervenienţii sunt angajaţi ai DGASPC Mureş în baza unor contracte individuale de muncă, că în majoritatea serviciilor din această instituţie o parte din angajaţi au statut de funcţionari publici iar cealaltă parte sunt personal contractual şi cu toate că nu există nici o diferenţă privind atribuţiile de serviciu, complexitatea muncii şi calificarea, criteriile de stabilire a salariilor sunt diferite, menţinerea acestei situaţii de fapt creează premisele unei veritabile discriminări de natură salarială pe criteriu statutar, stare sancţionată de legiuitor, de altfel prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional s-a recunoscut acest drept fiecărui angajat care aparţine structurilor semnatare ale acestuia.

În drept s-au invocat prevederile art. 16 al. 1 , 41 al. 2, 53 din Constituţie, art. 145 al. 1, 2 , art. 155 din Codul muncii, OUG nr. 33/2001 art. 59 al. 3 din  Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, OG nr. 137/2000.

Pârâta DGASPC Mureş a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea ca nefodată şi neîntemeiată a cererii de intervenţie reiterând motivele invocate prin întâmpinarea depusă faţă de cererea principală.

Chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş a depus la dosar întâmpinare prin care a cerut respingerea cererii de chemare în judecată arătând că reclamanţii din cauză au calitate de personal contractual şi nu există vreun temei juridic care să întemeieze în drept solicitarea lor, nici în trecut şi nici în prezent nu a existat şi nu există vreo prevedere legală care să reglementele vreun drept de natura celui solicitat de reclamanţii din prezenta cauză, cu privire la discriminarea invocată s-a arătat că susţinerile reclamanţilor nu sunt susţinute de argumente legale şi nici măcar de argumente logice, morale, că prima de vacanţă nu reprezintă o măsură de protecţie socială şi nu are origine comună de reglementare ca indemnizaţia de concediu, fiind cu totul altceva – un drept suplimentar pe care legiuitorul l-a reglementat distinct din anumite raţiuni, doar faţă de unele categorii profesionale, supuse unor sisteme de interdicţii şi incompatibilităţi.

La dosarul cauzei s-au depus listele cu calculul sumelor solicitate şi copii după carnetele de muncă ale reclamanţilor şi intervenienţilor ( f. 3-26, 46-335).

Prin sentinţa civilă nr.614/8.04.2008 Tribunalul Mureş a respins  acţiunea civilă formulată de reclamanţii O D I, K G, D S, S D S, toţi cu domiciliul ales în XX, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, cu sediul în Tg Mureş, str. Trebely nr. 7, jud. Mureş, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, str. Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, cu sediul în Tg Mureş, str. Trebely nr. 7, jud. Mureş în contradictoriu cu chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş, cu sediul în Tg Mureş, P-ţa Victoriei nr. 3, jud. Mureş.

Prin Decizia nr.14111/R/30.09.2008 a Curţii de apel Tg.Mureş s-a admis recursul reclamantului Sindicatului Acord şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul constată acţiunea nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Reclamanţii şi intervenienţii solicită obligarea pârâtei la plata primelor de vacanţă, susţinând că sunt victimele unei discriminări de natură salarială în raport de funcţionarii publici care beneficiază de acest drept.

Potrivit art. 1 al. 2 din OG nr. 137/2000 principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: „lit. i – dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.”

Potrivit art. 1 al. 3 din OG nr. 137/2000 exercitarea drepturilor enumerate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile.

Prin art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000 s-a stabilit că prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi  orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. De asemenea, prin art., 2 al. 2 din OG nr. 137/2000 sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanţe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la al. 1, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Din interpretarea art. 1 şi 2 din OG nr. 137/2000 coroborate cu prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa în materie reiese că pentru a exista o discriminare în înţelesul invocat de reclamanţii şi intervenienţii din cauză, deosebirea de tratament trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile.

Ori prima de vacanţă solicitată de reclamanţii şi intervenienţii personal contractual este un drept de natură salarială acordat funcţionarilor publici prin art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în considerarea statutului special al acestora. Potrivit art. 29 din Legea nr. 188/999 pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul al un salariu având componentele prevăzute la art. 29 al. 1 lit. a-d, de asemenea, beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii, printre care şi prima de vacanţă.

Potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 188/1999 funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Art. 8 din lege, prevede nivelul studiilor necesare ocupării unei funcţii publice iar art. 10 şi următoarele prevăd condiţiile pentru numirea într-o funcţie publică, respectiv pentru numirea ca funcţionar public debutant se cere promovarea unui concurs iar avansarea în grade profesionale se face prin concurs dau examen. Pentru ocuparea unei funcţii publice de asemenea, art. 50 din lege prevede multiple condiţii prevăzute la literele a-j.

Funcţionarii publici mai trebuie să respecte de asemenea multiplele interdicţii prevăzute de art. 43 şi următoarele din Legea nr. 188/1999.

Reclamanţii şi intervenienţii nu ocupă funcţia publică şi nu au trebuit să îndeplinească condiţiile de promovare a unor examene şi concursuri pentru numire şi nici nu trebuie să respecte interdicţiile specifice funcţionarilor publici.

Art. 8 din Legea nr. 188/1999 prevede expres că prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere, reparaţii şi de deservire, pază precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogativele de putere publică.

Ca atare tribunalul constată că reclamanţii şi intervenienţii nu se află într-o situaţie comparabilă cu funcţionarii publici astfel că nu sunt discriminaţi în sensul OG n. 137/2000.

De altfel prin decizia nr.1325/4.12.2008 a Curţii Constituţionale s-a constatat „ că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.” Astfel instanţa de faţă nu poate constata şi să înlocuiască prevederile legale ce reglementează activitatea reclamanţilor cu alte norme legale, aplicabile altor categorii profesionale.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a prevederilor OG nr. 33/2001 şi ale legilor nr. 743/2001, 631/2002, 507/2003 acestea sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză deoarece prin aceste acte normative a fost suspendată temporar acordarea primei de concediu funcţionarilor publici ori, aşa cum am arătat aceste prevederi nu se aplică reclamanţilor şi intervenienţilor.

De asemenea, se constată nefondată şi invocarea art. 59 al. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 care în opinia reclamanţilor şi intervenienţilor ar fi recunoscut dreptul la prima de concediu fiecărui angajat al structurilor semnatare ale acestuia. În realitate, prin art. 59 al. 3 din acest contract colectiv la nivel naţional s-a prevăzut că prin contractele colective de muncă, de la celelalte niveluri, se poate stabili în raport de posibilităţile economico – financiare ale unităţii şi plata primei de vacanţă, acest articol stabilind aşadar doar o vocaţie la plata primei de vacanţă şi nu un drept, dreptul putând fi stabilit doar prin negociere între angajaţi şi angajator.

Ca atare, tribunalul în baza textelor legale menţionate va respinge acţiunea civilă precum şi cererea de intervenţie în interes propriu iar în consecinţă va respinge şi cererea de chemare în garanţie.

Domenii speta

Spete similare